ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4780/2014

Decizia nr. 4780/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul recursului, declarat în termen legal de A., îl constituie sentința civilă nr. 249/CA din 12 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul General pentru Imigrări, de revocare a măsurii, respectiv ridicarea măsurii interzicerii intrării în România luată împotriva reclamantei la data de 10 octombrie 2008, de obligare a pârâților la plata sumei de 6.000 euro reprezentând daune morale, și de obligare la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Recurenta A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciindu-se că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii (acțiunea a fost respinsă cu toate că instanța de fond a reținut în considerente că motivul privind reîntregirea familiei este întemeiat) și că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (nefiind incidente în litigiu prevederile art. 46 alin. (9) și art. 146 privind excepțiile de la aplicarea ordonanței de urgență, iar la pronunțarea soluției nu s-a ținut cont de faptul că împotriva recurentei Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a dispus prin ordonanță scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în data de 07 mai 2009.

Prin întâmpinare și prin punctul de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului formulat de către A. împotriva sentinței civile nr. 249/CA din 12 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de împrejurarea că potrivit art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, hotărârea recurată este irevocabilă în privința măsurii interzicerii intrării în România, neputând forma astfel obiect al recursului.

Excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 249/CA din 12 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată de intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât în condițiile în care obiectul acțiunii în contencios administrativ formulată de A. l-a constituit revocarea/ridicarea măsurii interzicerii intrării în România luată împotriva reclamantei la data de 10 octombrie 2008 și obligarea pârâților Inspectoratul General al poliției de Frontieră și Inspectoratul General pentru Imigrări la plata sumei de 6.000 euro cu titlu de daune morale, nu sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că este irevocabilă doar hotărârea curții de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură prin care se soluționează contestația depusă de străin - în termen de 10 zile de la comunicare - împotriva deciziei administrative de instituire a măsurii interzicerii intrării în România, ceea ce nu este cazul în litigiu.

Înalta Curte reține, în cauză, că motivele de recurs invocate de reclamanta A. nu sunt întemeiate, întrucât sentința recurată nu cuprinde motive contradictorii, iar instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

În ceea ce privește critica din cererea de recurs încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”), se constată că sentința recurată a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din același act normativ, în considerentele hotărârii fiind cuprinse obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se totodată atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Împrejurarea că în considerentele sentinței pronunțate Curtea de apel a arătat că „motivul privind reîntregirea familiei este întemeiat” nu este de natură a contrazice celelalte mențiuni din cuprinsul hotărârii recurate, judecătorul fondului concluzionând că chiar dacă motivul la care s-a făcut referire este întemeiat nu este vorba în litigiu de un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei, în condițiile în care normele speciale nu permit unui cetățean străin care are măsura interzicerii intrării în România de a intra pe teritoriul României, legiuitorul nefăcând nicio excepție în acest sens.

Referitor la criticile reclamantei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. („când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”), se observă că nici acestea nu sunt fundamentate, instanța de fond reținând judicios, prin raportare la starea de fapt, că măsura interzicerii intrării în România pe durata de 5 ani, luată împotriva recurentei la data de 10 octombrie 2008 de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor (P.T.F. Borș), necontestată, neanulată și aflată în vigoare la data pronunțării sentinței, reprezintă un impediment nu numai pentru intrarea în România, în condițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, dar și pentru aplicarea prevederilor privind eliberarea vizei de lungă ședere pentru întregirea familiei, potrivit art. 49 alin. (6) din O.U.G. nr. 194/2002, sau pentru incidența art. 146 din același act normativ privind excepțiile de la aplicarea ordonanței de urgență privind regimul străinilor.

Prima instanță a statuat, de asemenea în mod corect, că nu sunt aplicabile în speță nici dispozițiile art. 92 și art. 106 alin. (6) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind evident că, în prima ipoteză, se are în vedere interzicerea îndepărtării de pe teritoriul României a străinului aflat în țară (or reclamanta nu se află pe teritoriul României), iar în cea de-a doua ipoteză este necesară emiterea prealabilă de către Inspectoratul General pentru Imigrări a unei decizii de returnare, ceea ce nu este cazul în speță.

Nu prezintă relevanță, în litigiu, faptul că prin ordonanța din data de 7 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitei A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 200 RON, această soluție putând fi luată în considerare, de către instanța de judecată, în situația în care reclamanta ar fi înțeles să conteste, în condițiile art. 105 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, decizia administrativă de instituire a măsurii de interzicere a intrării în România.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de A. (căsătorită B.) împotriva sentinței civile nr. 249/CA din data de 12 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de A. (căsătorită B.) împotriva sentinței civile nr. 249/CA din 12 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2014.