ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 783/2016

Decizia nr. 783/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. și intervenienții forțați Ambasada S.U.A. și C. obligarea pârâtei B. - prin SC D. SA la plata următoarelor sume: 91.000,00 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli medicale viitoare certe; 300.000,00 euro (reprezentând la data introducerii acțiunii, 1.304.010,00 RON, la cursul de 1 euro = 4,3467 RON) cu titlu de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată;

Prin sentința civilă nr. 3453 din 03 iulie 2014 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Ambasada S.U.A., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.. - prin SC D. SA, și cu intervenientul forțat C.; și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume:

- 91.000 RON, reprezentând daune materiale,

- 50.000 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, reprezentând daune morale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 11 decembrie 2007 intervenientul C., circulând pe str. B. din direcția B-dul A. către str. N.C., la volanul autovehiculului marca T., cu număr de înmatriculare CD-XXX, datorită vitezei și a carosabilului umed, a pierdut controlul volanului, a derapat și - pătrunzând pe sensul opus de mers - a intrat în coliziune cu auto marca D.T. cu nr. de înmatriculare B-YYY, condus regulamentar de reclamantă.

Totodată, s-a reținut că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București din 18 august 2010, a fost stabilit că vinovăția în producerea accidentului aparține în exclusivitate numitului C., care a încălcat prevederile art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și dispozițiile art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., însă, C., cetățean american, beneficia la data accidentului de imunitate de jurisdicție penală pe teritoriul României, având în vedere calitatea de diplomat a acestuia, astfel că în cauza penală ce a format obiectul Dosarului nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

S-a mai reținut că autovehiculul marca T. cu nr. de înmatriculare CD-XXX, proprietatea Ambasadei S.U.A., cu sediul la Roma, Italia era asigurat la asigurătorul E., asigurător de naționalitate italiană, care a emis poliță, aferentă unui contract de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie, cu valabilitate în afara țării de origine (de tip Carte Verde), și că în cauză devin astfel aplicabile dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. a) și art. 54 din Legea nr. 136/1996 privind asigurările și reasigurările în România, iar la data accidentului, calitatea de reprezentanță de despăgubiri în România pentru asigurătorul italian E., o deținea SC D.

Tribunalul a mai reținut că, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală din 13 ianuarie 2009, leziunile traumatice suferite au fost produse prin lovire de corp dur în condițiile unui accident rutier și datează din 11 decembrie 2007, necesitând 150-180 de zile de îngrijiri medicale, timp ce include și tratamentul recuperator și balneo-fizioterapie, instanța de fond prezentând în detaliu întreaga derulare a activității medicale parcursă de către reclamantă, precum și complicațiile survenite după operație.

Cu privire la prejudiciu, tribunalul a reținut că reclamanta pretinde pretium doloris, prejudiciul de agrement și prejudiciu estetic; că în perioada 06 februarie 2008 – 23 decembrie 2010 E., prin SC D. SA i-a achitat în mai multe tranșe, cu titlu de avans la despăgubiri, suma de 145.562,07 RON; și că la 28 aprilie 2011, i-a făcut o ofertă de despăgubiri în sumă globală, de 138.000,00 RON (din care 91.000,00 RON, cu titlu de cheltuieli medicale viitoare și 47.000,00 RON, cu titlu de daune morale). Reclamanta a adus la cunoștința asigurătorului în data de 05 august 2011 că - în vederea unei soluționări amiabile a cazului - este de acord cu suma de 91.000,00 RON pentru acoperirea cheltuielilor medicale viitoare certe, însă în ceea ce privește daunele morale, suma propusă este derizorie, având în vedere gravitatea și importanța prejudiciului moral cauzat.

Instanța de fond a reținut că la 12 iunie 2014 s-a admis excepția lipsei calității procesuale a intervenientei Ambasadei S.U.A., având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, calitatea de intervenient o poate avea doar persoana responsabilă de producerea accidentului, astfel încât a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Ambasada S.U.A., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală.

Cu privire la daunele materiale în cuantum de 91.000 RON pretinse de reclamantă, tribunalul a reținut că pârâta s-a declarat de acord cu plata acestora, astfel încât cererea reclamantei cu privire la aceste daune a fost apreciată întemeiată, fiind admisă.

În ce privește cererea reclamantei de daune morale tribunalul, la stabilirea cuantumului acestora, a avut în vedere împrejurările concrete în care s-a produs accidentul și urmările acestui accident, impactul accidentului asupra reclamantei, realitățile economice și sociale prezente, urmând a asigura un echilibru între prejudiciul suferit de reclamantă și daunele cuvenite acesteia, pentru a nu se realiza o îmbogățire fără justă cauză, apreciind că prejudiciul moral este de 50000 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății.

Tribunalul a reținut că prejudiciul estetic și infirmitatea permanentă nu au fost dovedite prin acte medico-legale, nici raportul de cauzalitate dintre afecțiunile noi (la nivelul danturii și afecțiuni oftalmologice) pretinse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și accidentul suferit și că accidentul nu a avut nicio influență asupra căsniciei reclamantei, astfel cum susține aceasta prin cerere, din declarațiile martorilor audiați la cererea reclamantei rezultând că aceasta se afla deja în proces de divorț; nefiind dovedite, de asemenea, nici interdicții medicale, ulterioare procedurii de recuperare, cu privire la dans sau desfășurarea de activități sportive.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 742 A din 07 mai 2015 a respins apelul declarat de reclamanta A., a admis apelul declarat de pârâta D. SA, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a redus daunele morale la care a fost obligată apelanta-pârâtă de la 50.000 euro la 30.000 euro. A fost menținută în rest sentința.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că apelul reclamantei A. nu este fondat. Astfel, în ce privește critica privind prejudiciul estetic, instanța de apel a observat că în cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat ca prejudiciu estetic faptul că în urma accidentului a rămas cu cicatrici la nivelul „membrelor inferioare" și că i-a „fost afectat mersul din cauza scurtării unui membru inferior cu 1 cm", nefiind indicate probele pe care se bazează aceste pretenții.

Analizând critica privind pretenția constând în scurtarea piciorului, instanța de apel a constatat că raportul medical efectuat la o consultație efectuată la Centrul Medical F., prin care s-a menționat că fractura de femur stâng a fost consolidată cu scurtarea de cea 1 cm, este singura probă, însă s-a considerat că această afecțiune nu poate fi reținută pentru că este menționată într-un raport medical și nu într-un raport de expertiză judiciară; fiindcă este foarte vagă: „scurtarea cu cea 1 cm"; și în fine pentru că nu există dovezi privind legătura de cauzalitate dintre intervenția chirurgicală și scurtarea arătată.

Pe de altă parte s-a apreciat că nu există nicio dovadă a consecințelor fiziologice a acestei presupuse scurtări. În raportul medico-legal nu a fost menționată existența unei infirmități și chiar dacă ar exista diferența de „cca 1 cm între membrele inferioare, în speță nu există dovezi concludente ale existenței și nici ale legăturii de cauzalitate, ea nu are nicio consecință fizică sau în armonia mersului.

Totodată, s-a mai observat că în raportul de expertiză medicală a fost reluată mențiunea făcută într-un alt act medical privind existența pe coapsă și la nivelul rotulei a cicatricilor invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, iar cu privire la aceste cicatrici, s-a reținut că nu există nici-o probă privind durata lor în timp, considerându-se că pentru acordarea prejudiciului moral nu se poate face o evaluare luând în calcul fiecare cicatrice în parte și fiecare cm de cicatrice. Daunele morale se acordă evaluând global atingerile aduse personalității prin accident.

Instanța de apel a mai reținut că, apelanta A. invocă direct în apel vătămări pe care nu le-a invocat în cererea de chemare în judecată, respectiv o minimă intruziune a unor dinți la nivelul semi-arcadei inferioare; mers șchiopătat cu cârjă, coapsă stângă cu circumferință diminuată față de coapsa dreaptă, prejudicii ce nu pot fi invocate pentru prima dată în apel.

Cu privire la critica reclamantei privind omisiunea primei instanțe de a reține lipsa dovezilor privind interdicțiile medicale, ulterioare procedurii de recuperare, cu privire la dans sau la activități sportive, instanța de apel a reținut că, nu a invocat nici-o probă în susținerea acestei pretenții, iar recomandările din actele medicale se referă la perioada de recuperare, iar limitarea libertății de mișcare în perioada de spitalizare și de recuperare a fost luată în calcul de prima instanță la stabilirea daunelor morale.

S-a mai reținut că din actele medicale arătate nu rezultă că victima ar fi rămas cu o infirmitate sau dacă nu măcar cu o consecință permanentă privind limitarea libertății de mișcare.

Totodată, s-a constatat că în apel reclamanta mai invocă, pentru prima dată în calea de atac, alte consecințe ale limitării libertății sale de mișcare: imposibilitatea deplasării în magazin pentru cumpărături; de a se plimba în natură; de a merge pe bicicletă; de a face menajul.

Instanța de apel a observat că în afară de faptul că sunt invocate pentru prima dată în apel, prin ele apelanta relevă o adevărată stare de infirmitate și că o astfel de consecințe nu pot fi deduse din prezumții, cum susține reclamanta.

În ce privește critica privind respingerea cererii de a acorda reclamantei suma de 300.000 euro cu titlu de daune morale, instanța de apel a reamintit că pot fi citate cu titlu de practică judiciară hotărârile care au fost emise în litigii ce au avut ca obiect situații juridice asemănătoare și în plus ele sunt relevante dacă sunt soluții constante, însă reclamata a citat în apel soluții date de instanțe pentru situații juridice cu totul diferite și fără să exprime o practică constantă.

Instanța de apel a apreciat că apelul pârâtei D. SA, este fondat.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că daunele morale suferite se apreciază subiectiv printr-o evaluare în echitate în așa fel încât compensarea sa fie rezonabilă în raport cu suferințele provocate de accident.

Pentru a stabili o compensare rezonabilă instanța de apel s-a raportat la un criteriu obiectiv care să permită evaluarea sumei acordată cu acest titlu. Acest criteriu fiind salariul mediu pe economie la nivelul lui decembrie 2007, data prejudicierii victimei.

Având în vedere suferințele fizice și psihice precum și daunele de agrement reținute de prima instanță, instanța de apel a considerat că suma de 50.000 euro acordată de prima instanță cu titlu de daune morale este foarte mare.

Astfel, s-a observat că la nivelul datei accidentului, decembrie 2007, salariul mediu net pe lună era de 1.266 RON. De asemenea, la data arătată un euro = 3,600 RON. În consecință, prin acordarea sumei de 30.000 euro cu titlu de daune, adică 108.000 RON la nivelul lui decembrie 2007, rezultă că reclamanta primește echivalentul a 85,5 salarii medii la nivelul datei arătate, ceea ce înseamnă salariul mediu pe 7 ani de zile.

Peste această sumă instanța de apel a considerat că pretențiile reclamantei sunt exagerate și ar constitui o îmbogățire fără justă cauză și având în vedere cele arătate instanța de apel a admis apelul pârâtei și a redus cuantumul daunelor morale de la 50.000 euro la 30.000 euro.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta a susținut, în esență, că în mod nelegal instanța nu a ținut cont de rapoartele medicale emise de Centrul Medical F. la data de 06 aprilie 2011 în specialitățile ortopedie, neurologie, psihiatrie și psihologie, iar cu privire la celelalte 3 rapoarte nu se face nicio referire, apreciind astfel, că a fost încălcat principiul disponibilității procesuale.

Recurenta consideră că prin înlăturarea forței probante a rapoartelor medicale instanța a manifestat o atitudine contrară aflării adevărului, refuzând să dea eficiență unor stări de fapt reale caracterizate prin limitări de mișcare și dovedite prin prezumții și de declarațiile martorilor.

Redând fragmente din considerentele deciziei recurate privind analiza probatoriilor administrate, precum și fragmente din rapoartele medicale, recurenta susține că aceste afirmații și nesocotirea probei testimoniale denota că instanța a încălcat principiul adevărului.

În opinia recurentei decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei. Astfel, recurenta consideră că stabilirea daunelor morale având drept criteriu salariu mediu pe economie la nivelul anului 2007, fără a explica în ce măsură suma calculată reprezintă o compensație echitabilă a suferințelor recurentei, nu reprezintă o motivare legală în sensul dispozițiilor art. 307 pct. 7 C. proc. civ.

Făcând trimitere la practica judiciară a instanței supreme și jurisprudența Curții Europene de Justiție, recurenta susține că, o atare motivare conduce la aplicarea unui tratament discriminatoriu, care încalcă art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu în ultimul rând, susține recurenta, chestiunea aplicării criteriului salariului mediu pe economie în stabilirea cuantumului daunelor morale nu a fost pusă în discuția părților de către instanță și pe cale de consecință decizia instanței de apel este fundamentată prin raportare la un element străin de prezenta cauză.

Recurenta apreciază că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel preluând motivarea instanței de fond prin folosirea unor argumente identice, nedându-se curs caracterului devolutiv al apelului și prin care nu se reia judecata fondului, decizia fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 295 alin. (1) și art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și echivalează cu lipsa motivării.

Recurenta consideră că decizia recurată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, susține recurenta, în decizia recurată se arată că: „Curtea reamintește că daunele morale nu pot fi evaluate obiectiv. Daunele morale suferite se apreciază subiectiv printr-o evaluare în echitate în așa fel încât compensarea să fie rezonabilă în raport cu suferințele provocate de accident".

Această motivare venind în contradicție cu argumentul: „Pentru a stabili o compensare rezonabilă Curtea se raportează la un criteriu obiectiv care să permită evaluarea sumei acordată cu acest titlu. Acest criteriu este salariul mediu pe economie la nivelul lui decembrie 2007, data prejudicierii victimei".

Cu privire la aplicarea greșită a legii în ceea ce privește evaluarea cuantumului daunelor morale, recurenta reluând argumentarea privind interpretarea și analiza probelor, susține că instanța nu a luat în considerare criteriile de evaluare a daunelor morale stabilite de practica judiciară ci și-a întemeiat decizia pe un element străin cauzei, respectiv salariul mediu pe economie, fără a înțelege să explice modul în care această sumă este suficientă pentru atenuarea suferințelor morale și fără a analiza proporționalitatea despăgubirilor în raport cu prejudiciul suferit.

În condițiile arătate, susține recurenta, omisiunea de aplicare a principiilor și criteriilor indicate atrage caracterul nelegal al deciziei recurate prin prisma aplicării prevederilor art. 998-999 C. civ. 1864, care consacră principiul reparării integrale al prejudiciului suferit de către o persoană ca urmare a unei fapte ilicite.

În continuarea motivării, recurenta a prezentat practica judiciară a instanței supreme și aspecte doctrinare privind prejudiciul estetic.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate și, pe cale de consecință, respingerea apelului pârâtei și admiterea apelului reclamantei, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 3453 din 03 iulie 2014, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin art. 304 pct. 5 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv, recurenta a invocat încălcarea principiului disponibilității procesuale și a principiului aflării adevărului prin faptul că instanța de apel nu a ținut cont de rapoartele medicale emise de Centrul Medical F. la data de 06 aprilie 201, iar prin înlăturarea forței probante a rapoartelor medicale, instanța a manifestat o atitudine contrară aflării adevărului.

De precizat că dispozițiile invocate se referă la neobservarea formelor legale ale actelor de procedură din cauza cărora s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Astfel, sub imperiul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se pot include toate neregularitățile de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, până la nesocotirea principiului publicității, oralității sau contradictorialității.

Față de argumentația expusă se constată că pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. a fost impropriu invocat, astfel încât în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. criticile privind încălcarea principiului disponibilității și a aflării adevărului vor fi încadrate în pct. 6 al art. 304 C. proc. civ.

Invocarea încălcării principiului disponibilității și a aflării adevărului a fost făcută cu scopul de a repune în discuție probele cu privire la cuantumul daunelor morale.

Este de necontestat că instanțele au datoria de a se pronunța numai asupra a ceea ce s-a cerut, potrivit art. 129 C. proc. civ., principiul disponibilității fiind respectat în cauză, în raport de voința reală a reclamantei și scopul urmărit prin promovarea acțiunii (în speță reclamanta a solicitat obligarea pârâtei B. - prin S.C. D. SA la plata următoarelor sume: 91.000,00 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli medicale viitoare certe; 300.000,00 euro (reprezentând la data introducerii acțiunii, 1.304.010,00 RON, la cursul de 1 euro = 4,3467 RON) cu titlu de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată), iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns întru totul voinței reclamantei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea decizie recurate.

În mod corect, instanța de apel a verificat aplicarea legii de către instanța de fond, raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în limitele în care apelanta-pârâtă a înțeles să învestească instanța de control judiciar și să-și argumenteze susținerile, ținând cont și de apărările formulate de reclamantă, dar și de concluziile rapoartelor medicale și a întregului probatoriu administrat.

În speța dedusă judecății, chestiunile puse în discuție pe acest aspect vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției criticate din care rezultă cu evidență că, instanțele s-au pronunțat în limitele impuse de principiul disponibilității.

Dintr-un alt punct de vedere, se constată că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor despre care face vorbire recurenta.

Faptul că instanța de apel în analiza daunelor morale s-a raportat la un criteriu obiectiv care i-a permis să evalueze suma acordată cu acest titlu, nu constituie o încălcare a principiului rolului activ, întrucât instanța, a făcut această analiză prin prisma probatoriilor administrate și și-a format fără dubiu convingerea în aflarea adevărului, astfel încât a considerat în mod corect că acest criteriu este salariul mediu pe economie la nivelul lunii decembrie 2007, data prejudicierii victimei.

În concluzie, se constată că recurenta reia situația de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în cauză, situație analizată în cadrul etapei devolutive a apelului, ce nu poate face obiectul analizei în această fază procesuală.

Pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează nemotivarea hotărâri judecătorești atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină.

Susținerea recurentei potrivit căreia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția pronunțată nu poate fi primită întrucât, observând considerentele deciziei criticate se constată instanța de apel a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, examinând în mod real problemele esențiale ce i-au fost supuse și a respins argumentele invocate cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nici pretinsa contradictorialitate privind evaluarea daunelor morale nu poate fi reținută.

Astfel, din analiza deciziei recurate se constată că în expunerea raționamentului logico-juridic pentru fundamentarea soluției pronunțate, instanța de apel a considerat necesar să prezinte aspecte teoretice ale evaluării daunelor morale raportat la criteriul de evaluare, sens în care a expus, într-un mod sistematic și deloc contradictoriu, concluziile analizei făcute, neexistând contradictorialitate între cele expuse.

Astfel încât, se constată că între considerentele deciziei recurate nu există contradicții ce ar putea fi încadrate în motivul de recurs invocat.

Nici celelalte susțineri ale recurentei referitoare la motivarea străină de natura pricinii nu pot fi reținute, întrucât instanța de apel nu s-a îndepărtat de la obiectul supus analizei în apel, respectiv de a stabili dacă pretențiile reclamantei A., privind cuantumul daunelor morale, sunt sau nu întemeiate.

Faptul că instanța de apel a făcut o analiză a aplicabilității criteriului obiectiv al salariului mediu pe economie la data când victima a fost prejudiciată, analiză ce nu a coincis cu susținerile recurentei, nu pot constitui aspecte străine de natura cauzei, astfel încât acest motiv va fi respins ca nefondat.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Contrar susținerii recurentei potrivit căreia instanța de apel nu a explicat în ce măsură suma calculată reprezintă o compensație echitabilă a suferințelor sale, din analiza deciziei recurate se constată că instanța de apel a explicat motivele pentru care suma de 50.000 euro acordată de prima instanță cu titlu de daune morale este foarte mare, prezentând în detaliu afecțiunile și consecințele accidentului, reținând în mod corect că această sumă nu trebuie să reprezinte o reparație și o îmbogățire fără justă cauză.

În ce privește invocarea pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta nu critică reținerea unor texte de lege care nu sunt incidente în cauză ori care au fost interpretate în mod eronat și nici nu a pretins că din modul de redactare al hotărârii recurate nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu.

Ceea ce se critică vizează interpretarea probatoriului administrat în dosar și faptul că instanța de apel nu și-a însușit punctul de vedere al reclamantei sub aspectul acordării daunelor morale.

Prin urmare, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că ar fi aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Întreaga motivare a recursului este axată pe nemulțumirea recurentei privind cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de apel.

Susținerile recurentei privind cuantumul daunelor morale nu reprezintă o critică de nelegalitate pentru a putea fi analizată de instanța de recurs ci o chestiune de apreciere a instanței de apel formată în baza materialului probator, a practicii judiciare și în analiza respectării echilibrului între o despăgubire integrală și echitabilă și îmbogățirea fără just temei.

Împrejurarea că în cauze cu obiect similar s-au pronunțat soluții diferite, este rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, funcție de situația de fapt și de probele administrate, nefiind de natură să influențeze soluția din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, în spiritul și litera legii.

Cât privește susținerea recurentei privind faptul că omisiunea de aplicare a principiilor și criteriilor indicate atrage caracterul nelegal al deciziei recurate prin prisma aplicării prevederilor art. 998 - 999 C. civ. 1864, nu va putea fi analizată de către instanța de recurs întrucât atribuțiile acesteia se referă la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei din apel și, cât timp reclamanta nu a formulat aceste critici în apel, acestea sunt formulate omisso medio și nu pot fi primite.

Față de cele ce preced Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 742/ A din 7 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2016.