ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 984/2015

Decizia nr. 984/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 472 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. Timiș (actualmente C. Timișoara); a anulat în parte Raportul de inspecție fiscală F/TM nr. 13 din 16 ianuarie 2012, Decizia de impunere nr. F/TM nr. 14 din 16 ianuarie 2012 și Decizia de soluționare a contestației nr. 437/261 din 30 martie 2012, a exonerat reclamanta de la plata impozitului pe profit suplimentar în cuantum de 106.594 lei și a accesoriilor aferente în cuantum de 141.755 lei, a obligat pârâta la rambursarea T.V.A. în cuantum de 545.972 lei, cu plata dobânzilor fiscale aferente, potrivit dispozițiilor art. 124 C. proc. fisc., a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 12.039,3 lei, reprezentând onorariu expert (12.000 lei) și taxa judiciară de timbru (39 lei) și timbru judiciar (0,3 lei).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Decizia de impunere nr. F/TM/14 din 16 ianuarie 2012 (fila 26), emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. F/TM/13 din 16 ianuarie 2012 (fila 30), s-a reținut în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 280.154 lei, reprezentând impozit pe profit, cu accesorii aferente de 328.421 lei, precum și a sumei de 728.521 lei, reprezentând T.V.A., astfel că suma de 1.935.787, solicitată la rambursare, a fost diminuată cu suma reprezentând T.V.A. (de colectat) stabilită suplimentar.

Din aceste sume, reclamanta a contestat în procedura administrativă și în cadrul acțiunii, doar o parte, respectiv 106.594 lei impozit pe profit și penalități aferente de 141.755 lei, precum și 615.519,14 lei, reprezentând T.V.A. (fila 21, respectiv fila 3), iar prin Decizia nr. 437/261 din 30 martie 2012, Biroul Soluționare Contestații din cadrul B. Timiș a respins contestația reclamantei (fila 11).

Cu privire la impozitul pe profit, Curtea a reținut că acesta provine din mărirea bazei de impunere ca urmare a aprecierii inspectorilor fiscali că societatea ar fi înregistrat eronat, la o valoare mai mică, veniturile aferente cotei de amortizare a mijloacelor fixe pentru subvențiile Sapard încasate (fila 26, cap. 2.1.2, pct. 1.1 din decizia de impunere), precum și datorită stornării unor venituri pentru mărfuri necorespunzătoare, pentru care nu s-a făcut dovada revânzării ori distrugerii mărfurilor(fila 26, pct. 2 din decizia de impunere).

În privința cap. 2.1.2, pct. 1.1 din decizia de impunere, Curtea a reținut că societatea reclamantă a obținut o finanțare nerambursabilă din partea Agenției Sapard (aspect consemnat și de către autoritatea pârâtă) în sumă totală de 6.805.069 lei, valoarea totală a cheltuielilor necesare investiției la fabrica de produse lactate ridicându-se la suma de 13.453.718,36 lei, diferența fiind susținută de către societatea reclamantă.

În speța de față, amortizarea se realizează pentru o sumă mai mare decât se efectuează impozitarea pe veniturile din care s-a realizat investiția, întrucât jumătate din sumele aferente investiției sunt resurse proprii ale societății, pentru care nu se percepe impozitul ca în cazul sumelor provenite din fondurile Sapard. Așa se explică pretinsele neconcordanțe între sumele reprezentând cheltuieli amortizate și venituri Sapard de impozitat, inspectorii fiscali tratând în același fel, fie din eroare, fie din neînțelegerea contractului de finanțare, ambele tipuri de cheltuieli (din sursă proprie, respectiv din subvenție). De altfel, motivarea inspectorilor fiscali, cuprinsă în pag. 5 din raportul de inspecție fiscală (fila 34 dosar) este deficitară, lăsând impresia (deși aceștia nu s-au exprimat în mod explicit în acest sens) că întreaga investiție s-ar fi realizat din fonduri Sapard și că veniturile ar trebui impuse la același nivel al limitei de amortizare.

Contractul de finanțare a fost analizat și de către expertul fiscal desemnat în cauză, care a reținut că doar 50% din valoarea investițiilor de amortizat sunt fonduri subvenționate, supuse impozitului pe venit (filele 208 - 213), și că în mod eronat a fost dublată baza impozabilă.

Prin urmare, Curtea a anulat actele de impunere cu privire la impozitul calculat suplimentar pentru efectuarea investiției.

În privința cap. 2.1.2, pct. 2 din decizia de impunere (fila 26), prin care s-a reținut obligația de plată a impozitului pe profit datorită stornării unor venituri pentru mărfuri necorespunzătoare, pentru care inspectorii susțin că nu s-a făcut dovada revânzării ori distrugerii mărfurilor, Curtea a reținut că reclamanta nu contestă decât impozitul aferent facturile din 16 aprilie 2009 în valoare de (...) 246,33 lei, din 04 august 2009 în valoare de (...) 119.582,90 lei, respectiv din 15 septembrie 2009 în valoare de (...) 120.338,71 lei, acceptând ideea că pentru celelalte facturi individualizate în Raportul de Inspecție Financiară nu deține documente doveditoare.

Față de conținutul expertizei efectuate în cauză, instanța de fond a anulat actele de impunere și cu privire la aspectele menționate urmând ca societatea reclamantă să fie exonerată în total (pct. 1.1 și pct. 2 din decizia de impunere) de la plata impozitului pe profit suplimentar în cuantum de 106.594 lei și a accesoriilor aferente în cuantum de 141.755 lei.

Cu privire la T.V.A., Curtea a observat că reclamanta contestă doar parțial punctul 9 și punctul 10, cap. 2.2.2 din decizia de impunere (fila 28).

Analizând acest aspect, expertul contabil a observat că într-adevăr suma de 577.173 lei a fost aproape în întregime recuperată în termenul de prescripție,prin deconturile de T.V.A. realizate în perioada iunie 2006 - octombrie 2011, veridicitatea concluziilor expertului (fila 223) fiind confirmată de situația deconturilor redată în Anexa 13 la raportul de expertiză (filele 283 -288).

Totuși, din aceste deconturi rezultă că o parte din suma refuzată la rambursare, respectiv suma de 31.201,44 lei, nu a fost dedusă în termenul legal de prescripție, regăsindu-se în cererea de decont din 24 noiembrie 2011 asupra căreia autoritatea fiscală s-a pronunțat în cadrul cap. 2.2.1 al deciziei impunere (fila 28).

Prin urmare, Curtea a reținut că în privința sumei de 577.173 lei, pretențiile reclamantei sunt justificate pentru suma de 545.972 lei (577.173 lei - 31.201,44 lei).

Însumând cele două sume constate ca fiind în mod greșit respinse la rambursare T.V.A., Curtea a constatat că reclamanta are dreptul, pe lângă sume acceptate deja de organul fiscal, și la rambursarea sumei totale de 584.318 lei (38.346 lei + 545.972 lei), urmând ca acțiunea să fie admisă pentru această sumă în sensul obligării autorității pârâte la rambursarea T.V.A. menționată și, în conformitate cu principiul accesoriul urmează principalul, la plata dobânzilor fiscale aferente, potrivit dispozițiilor art. 124 C. proc. Fisc.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C. Timișoara, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

-instanța de fond a reținut în mod greșit că impozitul pe profit suplimentar nu a fost corect calculat de organele fiscale.

Astfel, reclamanta a realizat obiectivul de investiții „Fabrica de produse lactate și brânzeturi Izvin județul Timiș” cu fonduri Sapard 50%.

Valoarea totala eligibilă a Proiectului care face obiectul finanțării nerambursabile a fost estimată la 13.968.800 lei, Agenția Sapard angajându-se să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 6.984.400 lei, echivalentă cu maximum 50% din totalul cheltuielilor admise de 13.453.718,36 lei.

Din analiza balanțelor de verificare și rapoartelor de amortizare întocmite pe destinații, perioade de funcționare și defalcate pe investiții proprii și investiții suportate de Sapard, s-a constatat că în perioada 01 ianuarie 2008 - 30 septembrie 2011 față de valoarea calculată în rapoartele privind duratele de amortizare aferente investițiilor suportate prin fonduri Sapard în sumă de 3.845.135 lei, societatea a înregistrat în evidența contabilă în contul de venituri numai suma de 1.505.686 lei, mai puțin cu suma de 1.979.449 lei.

Societății îi sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 C. fisc. unde se stipulează: "Cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol", coroborat cu Secțiunea 7.8. Subvenții, punct 197, alin.  (2) din Ordinul nr. 1.752/2005 actualizat pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene care prevede următoarele: "Subvențiile pentru active, inclusiv subvențiile nemonetare la valoarea justă, se înregistrează în contabilitate ca subvenții pentru investiții și se recunosc în bilanț ca venit amânat. Venitul amânat se înregistrează în contul de profit și pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea sau la casarea ori cedarea activelor."

Așadar contrar celor analizate de către expertul judiciar numit în

cauză și celor reținute de către instanța de fond reclamanta constată că în mod legal, pe perioada trim. I 2008 - trim. III 2011 organele de inspecție fiscală au reîntregit profitul impozabil al societății cu suma totala de 1.979.449 lei întrucât valoarea venitului înregistrat de societate aferent subvenției Sapard este în sumă de 1.505.696,23 lei, SC A. SRL a diminuat profitul impozabil și implicit impozitul pe profit datorat bugetului de stat cu suma totala de 1.979.449 lei.

- soluția instanței de fond este nelegală și în ceea ce privește obligarea organelor fiscale la rambursarea sumei de 545.970,88 lei reprezentând T.V.A.

În acest sens, prin decontul T.V.A. înregistrat la C. Timișoara din 25 iulie 2006 a solicitat rambursarea soldului sumei negative de taxă în sumă de 312.416 lei, cu control anticipat, aferent perioadei 1 octombrie 2005 - 30 iunie 2006, sold în care nu este cuprinsă și suma de 577,173 lei.

Soldul contului 4424, „T.V.A. de recuperat” înregistrat la data de 31 decembrie 2005, în urmă de 577 173 lei, nu îndeplinește condițiile legale de rambursare, termenul de prescripție privind exercitarea dreptului de deducere împlinindu-se la 31 decembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., „persoana impozabilă își poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite condițiile și formalitățile de exercitare a dreptului de deducere, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naștere dreptul de deducere”.

Criticile formulate de recurentă se încadrează în drept, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește impozitul pe profit, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și ale punctului 197 alin. (2) al Ordinului nr. 1752/2005 („subvențiile pentru active (…) se înregistrează în contabilitate ca subvenții pentru investiții și se recunosc în bilanț ca venit amânat. Venitul amânat se înregistrează în contul de profit și pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea sau la casarea ori cedarea activelor), rezultând că subvențiile obținute sunt tratate din punct de vedere fiscal ca venituri ce necesită a fi impozitate. Această amortizare se face pe parcursul mai multor ani, iar impozitarea sumelor primite din fondurile Sapard sunt la rândul lor impozitate pe parcursul mai multor ani, pe măsură ce se efectuează amortizarea investițiilor.

Instanța de fond a reținut în mod corect că, în speță, amortizarea se realizează pentru o sumă mai mare decât se efectuează impozitarea pe veniturile din care s-a realizat investiția, întrucât jumătate din sumele aferente investiției sunt resurse proprii ale societății, pentru care nu se percepe impozitul ca în cazul sumelor provenite din fondurile Sapard.

Cu privire la T.V.A. de recuperat la data de 31 decembrie 2005, în sumă de 577.173 lei, instanța de fond a reținut în mod corect că în speță nu sunt incidente prevederile art. 135 din O.G. nr. 92/2003 privitoare la intervenirea prescripției, deoarece această sumă a fost aproape în totalitate recuperată în termenul de prescripție, prin deconturile de T.V.A. realizate în perioada iunie 2006 - octombrie 2011 și enumerate în raportul de expertiză.

Din aceste deconturi a rezultat că numai suma de 31.201,44 lei (parte componentă a sumei refuzată la rambursare) nu a fost dedusă în termenul legal de prescripție, astfel că pretențiile reclamantei au fost justificate pentru suma de 545.972 lei.

Pentru considerentele menționate, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de - C. Timiș împotriva sentinței civile nr. 472 din 10 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2015.