ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1594/2013

Decizia nr. 1594/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 18091 din 18 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea modificată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 460.800 precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând data de 26 ianuarie 2011 și până la achitarea sumei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că între reclamantul A și SC C. SRL, s-a încheiat, la 29 aprilie 2010 o convenție, intitulată "Acord", în care s-a convenit ca reclamantul să fie de acord cu montarea unei conducte de gaze naturale pe terenul de 2500 mp situat în localitatea Cornești, iar în baza acestui acord, pentru suprafața afectată de traversarea conductei, solicitantul investiției să acorde despăgubiri reclamantului în sumă de 512.000 RON.

Înscrisul a fost semnat de către reclamant și de către SC C. SRL care a acționat în calitate de mandatar pentru solicitantul investiției pârâta SC B. SA.

Din această sumă, reclamantul a primit doar suma de 51.200 lei și solicită obligarea pârâtei la plata diferenței, de 460.800 lei.

A reținut instanța de fond că raportul juridic este reglementat de dispozițiile art. 969 C. civ. din 1864 legea în vigoare la data încheierii convenției, astfel încât pârâta este ținută să respecte obligația de plată a despăgubirii integrale cuvenite reclamantului.

A arătat instanța de fond că pârâta răspunde în calitate de mandant, convenția cu reclamantul fiind încheiată de către mandatarul acesteia SC C. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 1548 C. civ.

Instanța de fond a reținut că pârâta recunoaște înscrisul analizat, dar contestă cuantumul sumei menționate drept despăgubire, susținând că reală ar fi suma de 51.200 lei, și nu suma de 512.000 lei.

Față de susținerile pârâtei, instanța de fond a arătat că înscrisul depus de către reclamant nu conține nicio alterare sau modificare, fiind prevăzută în mod clar suma de 512.000 lei în timp ce înscrisul exhibat de către pârâtă conține modificări ale cuantumului despăgubirii, astfel încât să rezulte suma de 51.200 lei, fiind însă evident, dintr-o simplă cercetare a acestuia, că suma menționată inițial a fost cea de 512.000 lei, iar modificările din înscrisul prezentat de către pârâtă, nu sunt însușite de către ambele părți contractante, astfel că apare ca o modificare unilaterală, neînsușită și de către reclamant, motiv pentru care nu îi poate fi opozabilă acestuia.

Tribunalul a apreciat că nu poate reține nici apărarea pârâtei în sensul că la o întâlnire a părților, din data de 16 august 2010, reclamantul ar fi recunoscut că valoarea de 512.000 lei provine de la o înțelegere anterioară, deoarece din înscrisul depus la dosar nu rezultă o asemenea manifestare de voință a reclamantului.

Apelul declarat de pârâta SC B. SA, împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apei București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 299 din 18 iunie 2012

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că exemplarul "Acordului" aflat în posesia pârâtei SC B. SA, spre deosebire de exemplarul aflat în posesia reclamantului, conține modificări care vizează cuantumul sumei convenite cu titlu de despăgubiri acordate reclamantei pentru montarea conductei de gaze naturale "DN32" pe terenul proprietatea acestuia, în suprafață de 2500 mp.

S-a constatat astfel, că suma de 512.000 RON a fost modificată prin "tăierea" ultimului zero, suma devenind 51.200 RON, apelanta pârâtă susținând că nu știe cine a operat modificarea înscrisului. Modificarea a fost efectuată în mod unilateral, fără a purta semnăturile părților în sensul convenirii unei asemenea modificări, fără a exista un un acord în acest sens al reclamantei, și fără a fi încheiat vreun act adițional prin care să se aducă modificări convenției încheiate.

A mai reținut instanța de apel că în ce privește "întâlnirea" din 16 august 2010, minuta acestei întâlniri nu a fost semnată și de către reclamant, ci doar de reprezentanții pârâtei apelante, aprecierea instanței de fond că în aceste condiții înscrisul nu-i poate fi opozabil reclamantului, fiind corectă.

De asemenea, nici rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 30 mai 2011 față de D., reprezentantul SC C. SRL, pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu este relevantă în cauză.

Așa fiind, în mod corect a apreciat instanța de fond că o eventuală eroare materială ar fi trebuit îndreptată (corectată) de către ambele părți, doar modificările însușite de către ambele părți putând dovedi voința lor comună, și nu doar o modificare unilaterală a unui singur exemplar al "Acordului", fără înștiințarea celeilalte părți.

S-a mai reținut că din probele administrate de către pârâta apelantă (înscrisuri) nu rezultă care este mandatul acordat de aceasta SC C. SRL la încheierea "Acordului" din 29 aprilie 2010 cu reclamantul, sau că mandatarul ar fi acordat reclamantei posibilitatea de a lua cunoștință de întinderea împuternicirii (articolul 1545 C. civ.).

Împotriva acestei decizii pârâta SC B. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs indicate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 966, 969, 983 C. civ. 1864, că în mod nelegal instanța de apel a respins cererea de probe formulată și susținută la termenul de judecată din data de 18 iunie 2012, susținând că probele nu ar fi pertinente cauzei față de obiectul pricinii, fiindu-i încălcat în acest mod dreptul la apărare și la un proces echitabil.

De asemenea, recurenta susține că în mod nelegal instanța de apel i-a înlăturat criticile cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 983 C. civ., referitoare la interpretarea clauzelor îndoielnice apreciind că nu ar exista nicio îndoială, când există și în prezent incertitudine cu privire la suprafața reală afectată de traseul conductei.

Recurenta susține că având în vedere faptul că în realitate reclamantul A., nu a cedat folosința unei suprafețe de teren de 2.500 mp, situația faptică fiind diferită de cea scriptică, contraprestația solicitată este lipsită de cauza juridică.

În opinia recurentei ambele instanțe s-au rezumat la compararea înscrisurilor exhibate de părți și datorită constatării unei diferențe materiale, i-au ignorat toate celelalte apărări, prin aceasta fiindu-le grav încălcat dreptul la apărare.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, în vederea administrării probatoriului solicitat, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul, răspunzând punctual criticilor din recurs, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. vizează situația în care instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin schimbarea naturii sau înțelesului vădit neîndoielnic cestuia.

Deși motivul de nelegalitate așa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecății, recurenta prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al înscrisurilor deduse judecății cu scopul de a repune în discuție probele, concludenta acestora, care nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 care a fost invocat.

În realitate motivul de nelegalitate se referă la actul juridic dedus judecății, ceea ce impune ca analiză puterea de lege a convențiilor legal făcute.

Din perspectiva acestui motiv se constată că instanța de apel a pornit în analiza criticilor aduse sentinței de la examinarea situației de fapt, și a constatat în mod corect, că între părți a fost încheiat un "Acord" redactat și semnat în două exemplare originale, iar exemplarul aflat în posesia reclamantului conține modificări care vizează cuantumul sumei convenite cu titlu de despăgubiri acordate reclamantei pentru montarea conductei de gaze naturale "DN32" pe terenul proprietatea acestuia, în suprafață de 2.500 mp.

Interpretarea actului dedus judecății și a probelor aparține instanțelor devolutive și numai în măsura în care s-ar încălca norme care au adus la schimbarea înțelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea reține încălcarea legii. Or, argumentele recurentei nu conduc la o astfel de concluzie ci, dimpotrivă, se constată că s-au evocat ipoteze și susțineri nefondate.

Recurentul a indicat drept motiv de recurs și pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. care poate constitui temei pentru modificarea sau casarea unei hotărâri atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea a greșită a legii. Din perspectiva acestui motiv recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile legale incidente în speță respectiv dispozițiile art. 966, 989, 983 C. civ.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Astfel se constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente, nefiind creat echivoc decât soluția din apel beneficiază de "bază legală", instanța de apel, ca și cea de fond, a recurs la textele de lege aplicabile litigiului cu respectarea principiilor generale drept privind interpretarea lor în speța dedusă judecății.

Instanța de apel a apreciat în mod corect că față de principiul statornicit prin art. 969 C. civ., "acordul" fiind legea părților, pârâta nu putea modifica în mod unilateral cuantumul sumei convenite cu titlu de despăgubiri acordate reclamantei pentru montarea conductei de gaze naturale "DN32" pe terenul proprietatea acestuia, în suprafață de 2.500 mp.

Întreaga argumentare a recurentei privind interpretarea clauzelor din perspectiva dispozițiilor art. 983 și art. 966 C. civ. nu poate fi reținută, întrucât instanța de apel s-a limitat numai a constata cu titlu pur formal existența unor modificări în exemplarul pârâtei privind suma de 512.000 RON, fără a face o analiză și interpretare a clauzelor așa cum susține în mod greșit recurenta.

Susținerea recurentei conform căreia prin respingerea cererii de probe i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, este nefondată.

Astfel, chestiunea administrării probelor la care se referă recurenta vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției criticată. Potrivit recurentei, nu s-a administrat proba cu expertiza topografică deși aceasta a fost propusă. Dispozițiile art. 129 (5) C. proc. civ. dau posibilitatea ordonării unor probe numai în măsura în care acestea sunt necesare, ceea ce înseamnă că pertinența și utilitatea probei respective este o chestiune de apreciere a instanței care trebuie să mențină echilibrul procesului și nu să se substituie părților într-o astfel de situație, iar aprecierea asupra necesității administrării acesteia revenea instanței.

Respingerea cererii de încuviințare a probei cu expertiză nu constituie o încălcare a rolului activ al instanței, întrucât instanța a apreciat că proba solicitată nu este concludentă și nici utilă cauzei în raport de obiectul cauzei avându-se în vedere că nu se punea în discuție stabilirea unei situații de fapt ori a unui fapt personal a vreuneia din părți,

Nici încălcarea dreptului la apărare nu poate fi reținută având în vedere faptul că instanța de apel a pus în discuția părților toate aspectele esențiale în soluționarea cauzei, a respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare dezbaterile având loc în prezența apărătorului recurentei, iar susținerile au fost consemnate conform practicalei deciziei recurate.

Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond nu constituie motiv de nelegalitate care din punct de vedere procedural să se înscrie în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Totodată, este de necontestat că art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 299 din 18 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - NN