ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1289/2016

HOTĂRÂRE

07.06.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1289/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1289/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 14 august 2015, A. a solicitat instanței - în contradictoriu cu Școala Gimnazială B. Vulcan - să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform Sentinței civile nr. 2370/LM/2013, începând cu 11 septembrie 2023 și până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că prin sentința menționată, pârâta a fost obligată la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.

Deși hotărârea este irevocabilă, se arată, reclamanta nu a beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată, fiind lipsită de folosul sumelor de bani astfel acordate, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul acesteia prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.

A învederat că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (4) C. muncii, republicat "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", în condițiile în care, potrivit art. 161, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor. Același act normativ prevede, la art. 278 alin. (1) că "dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."

Astfel, se arată, și în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile Codului civil și anume art. 1530, art. 1531 și art. 1535, precum și cele ale art. 2 din O.G. nr. 13/2011, din interpretarea cărora rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, întrucât obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, reclamanții fiind privați de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 și art. 278 alin. (1) C. muncii, art. 2 din O.G. nr. 13/2011 și art. 1530 și urm. C. civ., art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Învestit în primă instanță, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, prin Sentința nr. 2952 din 29 septembrie 2015, a declinat - în considerarea dispozițiilor art. 269 C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 - competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj.

S-a reținut în esență, că litigiul dedus judecății este un conflict individual de muncă, pretențiile reclamantei izvorând dintr-un contract individual de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cererile referitoare la conflictele de muncă "se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Or, reține prima instanță, reclamanta are domiciliul în localitatea Cluj-Napoca, județ Cluj, competenta de soluționare revenind Tribunalului Cluj.

La rândul său, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a declarat necompetent teritorial să soluționeze cauza de față, prin Sentința civilă nr. 188 din 19 ianuarie 2016, declinându-și competența în favoarea Tribunalului Hunedoara.

S-a considerat că, în adevăr, domiciliul indicat de reclamantă se află în Cluj-Napoca însă din actele dosarului rezultă că locul de muncă al acesteia este în județul Hunedoara, pârâta Școala Gimnazială B. Vulcan, având sediul în localitatea Vulcan, adică în raza teritorială a Tribunalului Hunedoara.

Or, se conchide, competența reglementată de art. 210 din Legea nr. 62/2011 este una alternativă, de ordine privată, motiv pentru care odată ce reclamantul a învestit una din instanțele prevăzute de lege, opțiunea lui nu poate fi contestată.

Ca atare, ivindu-se conflictul negativ de competență între două instanțe care nu se regăsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, cauza a fost înaintată, conform dispozițiilor art. 135 (1) C. proc. civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili instanța competentă.

Se constată că prima instanță sesizată, respectiv Tribunalul Hunedoara este competentă să soluționeze cauza de față, în considerarea argumentelor ce succed.

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii formulate de reclamanta A., obiectul acesteia îl constituie solicitarea de a i se plăti, dobânzi legale aferente unor drepturi salariale restante, la care pârâta a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă.

Ca atare, cum obiectul acțiunii îl constituie un litigiu de muncă (pretențiile reclamantei izvorând dintr-un contract individual de muncă) în cauză sunt incidente normele de competență instituite prin dispozițiile art. 269 C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 "a dialogului social".

Aceste prevederi au modificat esențial regimul juridic al competenței teritoriale a tribunalului în soluționarea conflictelor de muncă, înlocuind competența teritorială absolută cu o competență alternativă ce dă posibilitatea reclamantului să opteze între a sesiza tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul său, respectiv locul său de muncă.

În ambele situații, reglementarea competenței teritoriale a tribunalului, din materia conflictelor de muncă, se realizează prin norme derogatorii de la dreptul comun care, prin dispozițiile art. 107 din Legea nr. 134/2010 "privind Codul de procedură civilă" dispun că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Rațiunea reglementării constă într-o mai bună administrare a justiției dar și în crearea unor facilități pentru salariat, în situația când acesta are calitatea de reclamant.

Tot astfel, în situația în care mai multe instanțe sunt deopotrivă competente, reclamantul este cel care are alegerea, conform regulilor generale de competență (art. 116 C. proc. civ.) în legătură cu instanța ce urmează a fi sesizată, învestire asupra căreia nici chiar acesta nu mai poate reveni, odată ce opțiunea s-a exercitat prin inițierea demersului judiciar.

În speță, potrivit legii speciale, reclamanta avea opțiunea între instanța din raza teritorială a domiciliului său și cea a locului de muncă.

Or, așa cum s-a arătat, reclamanta a optat pentru introducerea cererii, pe rolul Tribunalului Hunedoara, în circumscripția teritorială a căruia se găsește locul său de muncă și respectiv sediul pârâtei, Școala Gimnazială B. Vulcan.

Ca atare, acest tribunal este competent să soluționeze cauza, ca primă instanță sesizată de reclamant care, a înțeles să facă alegerea între cele două instanțe deopotrivă competente teritorial.

Așa fiind, față de cele ce preced, competența soluționării cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Hunedoara.