ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3437/2015

Decizia nr. 3437/2015

Asupra cererii de renunțare la judecata recursului;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 280 din 20 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Universitatea A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, și l-a obligat pe pârât la emiterea actului administrativ prin care să aprobe achiziționarea de formulare tipizate de la SC B. SA pentru actele de studiu destinate unui număr de 46.287 absolvenți, care au susținut și promovat examenul de licență în sesiunile iulie 2011 și februarie 2012.

Împotriva sentinței civile nr. 280 din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. x/2/2013.

La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a rămas în pronunțare asupra cererii formulate de recurentul-pârât de renunțare la judecata recursului.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurentul-pârât Ministerul Educației și Cercetării Științifice a formulat, în temeiul art. 406 C. proc. civ., cerere de renunțare la judecata recursului, înregistrată la instanță sub nr. 32644 din 21 septembrie 2015.

Potrivit art. 406 C. proc. civ.:

„

Art. 406. -

(1)

Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2)

Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

[…]

(6)

Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.”

Constatând că cererea de renunțare la judecata recursului a fost formulată cu respectarea dispozițiilor citate, Înalta Curte va lua act de manifestarea unilaterală de voință exprimată de recurentul-pârât.

Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (3) C. proc. civ., întrucât cererea de renunțare la judecata recursului a fost formulată după comunicarea cererii către intimata-reclamantă (conform dovezii de înmânare de la dosarul de recurs) și având în vedere documentele justificative depuse în dovedirea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va dispune obligarea recurentului-pârât la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În temeiul art. 406 alin. (3) și (6) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea pârâtului Ministerul Educației și Cercetării Științifice la judecata recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 280 din 20 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe recurentul-pârât Ministerul Educației și Cercetării Științifice la plata către intimata-reclamantă Universitatea A. a sumei de 620 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 noiembrie 2015.