ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2635/2016

Decizia nr. 2635/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. x/45 din 3 aprilie 2015, Universitatea A. din Iași a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior și, „pentru opozabilitate”, cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, „Suspendarea executării raportului Consiliului A.R.A.C.I.S. privind evaluarea externă a calității academice din Universitatea A. din Iași, publicat pe site-ul A.R.A.C.I.S., la data de 27.03.2015, până la soluționarea definitivă a acțiunii de anulare, pe fond, a acestui act”, considerând că: „în mod eronat și cu rea credință s-a considerat de către reprezentanții A.R.A.C.I.S. că Universitatea A. din Iași nu asigură standardele A.R.A.C.I.S. privind calitatea procesului de învățământ”.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 99 din 08 iunie 2015, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca prematur ridicate, excepția inadmisibilității cererii de suspendare și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației și Cercetării Științifice, respingând, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării raportului Consiliului A.R.A.C.I.S. privind evaluarea externă a calității academice, datat 26 februarie 2015, formulată de Universitatea A., în contradictoriu cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior și cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că, în raport de această situație de fapt, dar și de procedura urmată de către petentă, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Raportat la acest cadru de reglementare, Curtea de Apel Iași, având în vedere că din chiar conținutul raportului întocmit de Consiliul A.R.A.C.I.S. rezultă că acest document urma să fie transmis și Ministerului Educației, „pentru a lua măsurile care se impun”, și că însăși intimata A.R.A.C.I.S, recunoaște că instanța ar putea să exercite o anumită cenzură în ceea ce privește: „nerespectarea procedurilor legale cu privire la întocmirea raportului și acordarea avizului”, a apreciat, ca prematură, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației și respectiv excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării raportului contestat) procedura sumară consacrată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nepermițând soluționarea acestora mai înainte de a se intra în cercetarea pe fond a raportului juridic dedus judecății; considerente pentru care cele două excepții au fost respinse.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării raportului întocmit de Consiliul A.R.A.C.I.S. privind evaluarea externă a calității academice din Universitatea A. din Iași, instanța de fond, raportându-se atât la Recomandarea nr. R(89) 8 a Comitetului de Miniștri, adoptată la data de 13 septembrie 1989, privind protecția provizorie acordată de instanță pe probleme administrative, cât și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în materie, constată că, deși actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, cel ce se consideră vătămat în drepturile sale, prin emiterea unui astfel de act, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului, dar numai atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, și când există un argument juridic aparent valabil, în raport cu elementele de legalitate ale actului contestat, dar fără să se influențeze în vreun fel/antameze soluția asupra fondului cauzei.

Funcție de aceste condiționalități, prima instanță, având în vedere că petenta nu a făcut dovada că Ministerul Educației ar fi luat vreo măsură de natură administrativă, în regim de putere publică, pe baza și în vederea valorificării celor consemnate în cuprinsul raportului contestat și că în procedura aleasă nu se pot face evaluări cu privire la realitatea și amploarea impactului pe care raportul contestat se pretinde că le-ar fi avut asupra procesului de admitere în instituția de învățământ superior sau asupra activității didactice în desfășurare, a considerat că petenta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției pagubei iminente, grave, dificil sau imposibil a fi reparată.

Cât privește condiția cazului bine justificat, Curtea de Apel Iași a apreciat că motivele invocate de petentă implică administrarea de probe și analiza pe fond a activității pe care aceasta a desfășurat-o, precum și a măsurii în care constatările și concluziile organului de evaluare academică extern concordă cu programa de învățământ și activitatea desfășurată de către Universitatea A., în condițiile în care nu se contestă aspecte precum: „depășirea cifrei de școlarizare, evidența necorespunzătoare a școlarității, parcurgerea de către studenți a 2 ani într-unul singur, numărul prea mare de discipline neînrudite predate de cadrele didactice, încărcătura foarte mare de activități de predare, rezultatele slabe obținute la ultimul examen de licență, etc”.

Drept urmare, constatând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cumulative impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond, în temeiul art. 18 din aceeași lege, a respins cererea de suspendare, ca fiind nefondată.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Universitatea A. Iași, solicitând casarea sentinței recurate și, în ipoteza admiterii cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv la Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea administrării probei cu martorii propuși prin cererea de chemare în judecată în dovedirea îndeplinirii condiției de admisibilitate a cererii de suspendare vizând existența pagubei iminente, iar în ipoteza admiterii cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. solicită admiterea cererii de suspendare a raportului întocmit de Agenția Română de Asigurare a Calității în învățământul Superior la data de 26.02.2015 și publicat pe site-ul acestei instituții la data de 27.03.2015.

S-au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența în prezenta cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, se susține în esență că, prima instanță a respins cererea formulată de parte, de administrare a probei cu martori, ca inadmisibilă, cu motivarea că, în procedura consacrată de art. 14 și 16 din Legea nr. 554/2004, administrarea probei cu martori ar fi inadmisibilă.

În aceste condiții, susține în continuare recurenta că, procedând în acest mod instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 309 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 175 alin. (1) și art. 492 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 309 alin. (1) C. proc. civ., proba cu martori este admisibilă în toate cazurile în care legea nu dispune altfel.

Or, nicăieri în cuprinsul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu se prevede că probe cu martori ar fi inadmisibilă în cadrul judecării unei cereri de suspendare a unui act administrativ în dovedirea existenței condiției pagubei iminente.

Mai mult, apreciază recurenta că, prin respingerea, ca inadmisibilă, a probei cu martori solicitată, sentința recurată este lovită de nulitate absolută, în condițiile art. 175 alin. (1) raportat la art. 492 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, procedând în acest mod instanța i-a produs o vătămare procesuală, lipsind partea de posibilitatea legală de dovedire a uneia din condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare formulată în condițiile legii; vătămare care nu mai poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii atacate, deoarece în faza procesuală a recursului nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor existente la dosarul cauzei.

În ceea ce privește incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea unei hotărâri atunci când instanța a încălcat normele de drept material incidente în cauză, a susținut, în esență recurenta-reclamantă că instanța a reținut în mod nejustificat și chiar tendențios, privitor la condiția cazului bine justificat, că partea nu ar fi contestat concluziile raportului A.R.A.C.I.S. privitor la depășirea cifrei de școlarizare, evidenta necorespunzătoare a școlarității, parcurgerea de către studenți a 2 ani într-unul singur, încărcătura foarte mare de activități de predare, rezultatele slabe la examenul de licență.

Or, este de ajuns ca cineva de bună credință să citească cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinările formulate în cauză de pârât pentru a se constata cu evidență faptul că aceste aspecte sunt contestate de parte; fiind prezentate pentru fiecare din aceste concluzii greșite ale raportului A.R.A.C.I.S. răspunsuri pertinente și punctuale prin care se combat în totalitate toate aceste aspecte invocate de prima instanță și reprezentanții A.R.A.C.I.S.

Se solicită astfel admiterea recursului, așa cum este formulat.

Apărările intimaților

Împotriva recursului, intimata A.R.A.C.I.S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică.

Printr-o adresă înregistrată la instanță la data de 07.06.2016 recurenta-reclamantă declară că, în conformitate cu dispozițiile art. 463 C. proc. civ. înțelege să renunțe la calea de atac a recursului promovată împotriva sentinței civile nr. 99 din 08.06.2015 a Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr. x/45/2015.

Printr-o notă depusă și înregistrată la Compartimentul Registratură al instanței în data de 24.06.2016 recurenta-reclamantă solicită a se lua act de urgență de renunțarea la judecata recursului și de achiesarea la sentința de fond - rezolvarea tuturor litigiilor existente între Universitate și A.R.A.C.I.S. fiind condiția impusă de această instituție pentru reluarea evaluării instituționale a universității.

Procedura în fața instanței de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 iunie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Universitatea A. din Iași împotriva sentinței civile nr. 99 din 08 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Cu privire la cererea de renunțare la judecata recursului. Soluția instanței de recurs.

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C. proc. civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanța reține că, în cauză, recurenta-reclamantă Universitatea A. din Iași, prin reprezentant a formulat cerere de renunțare la calea de atac a recursului și de achiesare la sentința de fond, întemeiată pe dispozițiile art. 463 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 406 alin. (4) „Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.”

Înalta Curte a constatat că, prin concluziile formulate oral de reprezentantul legal al intimatei-pârâte Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, în sensul că nu se opune la cererea de renunțare la judecata recursului, partea și-a dat acordul expres la renunțare, fiind astfel îndeplinită condiția impusă de art. 406 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte reține deopotrivă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, cu privire la dreptul de dispoziție al părților, dispoziții în conformitate cu care obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar partea poate oricând renunța la judecată, în condițiile legii.

Instanța de control judiciar are avea în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., republicat, care prevăd următoarele: „Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”.

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., republicat, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5), când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei-reclamante, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ..

Având în vedere cererea de renunțare la judecata recursului, astfel cum a fost formulată de recurentă, cerere care se înscrie în limitele disponibilității procesului civil, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei cauze, precum și poziția procesuală a intimatei Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentei-reclamante la judecata recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 99/2015 pronunțată la data de 08 iunie 2015 de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (5) și alin. (6) teza finală C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va la act de renunțarea recurentei-reclamante la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de Universitatea A. din Iași împotriva sentinței nr. 99 din 8 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2016.