ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3157/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 345 din 3 martie 2009, Tribunalul Tulcea, în fond după desființare, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC D. SA Tulcea și A.V.A.S. București, a respins excepția prematurității, a tardivității și a autorității de lucru judecat, a admis acțiunea, în parte, a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Primăria Orașului Măcin, a dispus restituirea în echivalent a imobilului construcție format din 6 camere și anexe, situat în orașul M., județul Tulcea, reclamantelor, a obligat Primarul Orașului Măcin să emită ofertă de restituire în echivalent pentru imobilul construcție corespunzător valorii imobilului, a admis acțiunea împotriva pârâtei SC D. SA Tulcea, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.500 m.p.

aferent casei de locuit (conform procesului-verbal de naționalizare din 16 iunie 1948) și a terenului în suprafață de 360 m.p. (aferent clădirilor moară și uleiniță conform procesului-verbal de naționalizare din 13 iunie 1948) individualizate conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert P.G., a dispus restituirea în echivalent a imobilului gheretă de faină și bazinele de beton, către reclamante, a obligat pârâta SC D. SA Tulcea să emită ofertă de restituire în echivalent, reclamantelor, pentru imobilele moară, gheretă de faină și bazine de beton, corespunzător valorii lor, a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 25 noiembrie 1998, încheiat între SC D. SA Tulcea și fostul F.P.S.

(actual A .V.A.S. București), ca nefondat. S-a reținut, în esență, că reclamantele sunt moștenitoarele fostului proprietar, conform certificatului de calitate de moștenitor din 4 decembrie 2007. S-a reținut totodată că terenul în suprafață de 2.500 m.p. și terenul în suprafață de 360 m.p. se regăsesc în patrimoniul unei societăți comerciale. Prin procesul-verbal din 13 iunie 1948, numitei C.E. i-au fost naționalizate în temeiul Legii nr. 119/1948 o moară și o presă de ulei care erau amplasate pe o suprafață de 360 m.p. teren, respectiv o casă de locuit și o curte în suprafață de 2.500 m.p. teren. Bunica reclamantelor, L.M.A.P., a notificat Primăria Macin cu referire la casa de locuit, iar pentru moară și cele două suprafețe de teren a notificat-o pe pârâta SC D. SA Tulcea.

Ambele pârâte nu au emis o dispoziție potrivit Legii nr. 10/2001, însă au comunicat notificatoarei, prin adrese, că nu sunt deținătoarele imobilelor. Expertiza tehnică judiciară a concluzionat că, în ce privește cele două suprafețe de teren de 360 m.p., și respectiv 2.500 m.p. s-a stabilit că se regăsesc în incinta pârâtei SC D. SA Tulcea, fiind libere de construcții. Prin aceeași expertiză s-a mai concluzionat și faptul că nici construcția cu destinație de locuință nu mai există, ea fiind demolată. Instanța a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, fiind incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) din lege. Cu privire la imobilul casă de locuit s-a stabilit că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 10/2001, cererea reclamantelor fiind considerată întemeiată.

Prin decizia civilă nr. 132 C din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul pârâtei SC D. SA și a stabilit că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii pentru terenurile în suprafață de 2.500 m.p. și de 360 m.p., și construcții, a obligat pârâta să înainteze notificarea și documentația aferentă, privind imobilul-teren în suprafață de 2.860 m.p. și construcțiile demolate, moară, gheretă de făină și bazine de beton, către A.V.A.S., a obligat A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Este adevărat că amplasamentul terenurilor în litigiu a fost contestat de către pârâtă, dar nici o probă contrară celor prezentate de reclamante nu a fost depusă.

S-a concluzionat în sensul că pârâta SC D. SA are calitatea de unitate deținătoare a terenurilor în suprafață de 2500 mp și de 360 mp. Imobilele identificate prin raportul de expertiză Pescăruș și care aveau destinația de moară și uleiniță au fost preluate la stat prin naționalizare în temeiul Legii nr. 119/1948, preluarea în acest mod a mijloacelor de producție fiind considerată o preluare cu titlu valabil, chiar dacă Legea nr. 10/2001, prin art. 2 alin. (1) lit. a), califică această preluare ca fiind abuzivă. Această precizare are semnificație în privința sferei măsurilor reparatorii care pot fi acordate în temeiul legii, funcție de incidența în speță a dispozițiilor art. 27 (acum art. 29) (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005).

Menținerea condiției preluării cu titlu valabil a imobilului din cuprinsul acestui text a fost impusă prin Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale a României care a declarat neconstituțională abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 al Legii nr. 10/2001, reținând, printre altele, că legea nouă modifică în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal cu încălcarea principiului tempus regit actum și a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție privind neretroactivitatea. Pârâta SC D. SA este o societate comercială care era privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001). Pentru terenul din incinta SC D. SA, s-a obținut, în temeiul H.G.

nr. 834/1991, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, certificat care nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească. În mod nelegal a stabilit tribunalul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Pârâta SC D. SA nu poate fi inclusă în categoria unităților la care se referă acest text de lege, categorie în care statul păstrează în totalitate sau în parte capitalul social, această societate având un capital integral privat, iar nu capital de stat. Incidente în cauză sunt dispozițiile art. 29 alin. (1), în forma rezultată prin aplicarea Deciziei nr. 830/2008 a Curții Constituționale, din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, instanța a admis apelul pârâtei SC D. SA și a stabilit că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii pentru terenurile în suprafață de 2.500 m.p. și de 360 m.p., soluția de restituire în natură a acestor terenuri fiind dată prin aplicarea greșită a legii. În egală măsură au fost avute în vedere dispozițiile alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 5342 din 22 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile reclamantelor și pârâților, a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, a respins ca inadmisibil recursul formulat de Primăria orașului Măcin, a respins ca nefondat recursul pârâtei SC D. SA S-a reținut că terenurile în suprafață de 2.500 m.p., respectiv de 360 m.p., se află în stăpânirea SC D. SA, societate comercială integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

S-a reținut totodată incidența art. 29 din Legea nr. 10/2001, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 21 din același act normativ. Instanța de apel nu a dezlegat în mod judicios aspectele ce vizau preluarea cu titlu valabil a terenului proprietatea autorului reclamantelor, în vederea stabilirii modalității în care urmează a fi realizată repararea prejudiciului reclamantelor față de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Simpla constatare a faptului că imobilele cu destinația de moară și uleiniță cu terenurile aferente au fost preluate de stat în temeiul Legii nr. 119/1948 nu este suficientă pentru calificarea titlului statului ca fiind valabil constituit în temeiul legii, instanței de apel incumbându-i obligația de a verifica dacă preluarea acestor bunuri s-a făcut cu respectarea exigențelor art. 11 din Legea nr. 119/1948, respectiv cu plata unor despăgubiri echitabile.

În lipsa unei despăgubiri echitabile, preluarea imobilului de către stat nu poate fi apreciată ca fiind valabilă. S-a impus instanței de trimitere să verifice „disponibilitatea terenului pretins în cauză a fi restituit în natură, în raport de criteriile enunțate de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, chestiune care, de asemenea nu a constituit obiect de analiză al instanței de apel, în condițiile în care numai această chestiune a rămas în dezbatere, celelalte dispoziții ale primei instanțe, necontestate, au intrat în puterea lucrului judecat”. Prin decizia nr. 148 C din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul pârâtei SC D. SA Tulcea, a schimbat în parte sentința, în sensul că reclamantele sunt îndreptățite să primească măsuri reparatorii în echivalent, respectiv despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și pentru terenul în suprafață totală de 2.860 m.p.

(2.500 m.p.+360 m.p.) situat în M., județul Tulcea, imposibil de restituit în natură, a obligat această pârâtă să înainteze Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dispoziția cu propunere de acordare de despăgubiri și întreaga documentație aferentă pentru imobilele în litigiu, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a menținut restul dispozițiilor sentinței. Curtea a reținut că măsura de preluare a avut un caracter abuziv, bunurile imobile fiind preluate fără un titlu valabil. Au fost avute în vedere dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, respectiv cele ale art. 6 din Legea nr. 213/1998, care definesc noțiunea de „titlu valabil”.

Raportând măsura naționalizării imobilelor naționalizate în temeiul Legii nr. 119/1948, la exigențele art. 6 din Legea nr. 213/1998 și față de dispozițiile art. 11 din actul de naționalizare, în lipsa oricărei despăgubiri acordate foștilor proprietari supuși naționalizării, Curtea a constatat că titlul statului nu a fost valabil constituit. Astfel, art. 11 din Legea nr. 119/1948 prevedea în mod expres că „statul va acorda despăgubiri proprietarilor și acționarilor întreprinderilor naționalizate” reglementând procedura în care se va realiza plata despăgubirilor prin intermediul „Fondului Industriei Naționalizate”, persoană juridică de drept public, autonomă care va emite obligațiuni, pe care le va răscumpăra din beneficiul net al întreprinderii naționalizate.

Prin declarațiile autentificate sub nr. X1 din 28 februarie 2012 și nr. X2 din 28 februarie 2012, reclamantele au susținut că autorii lor nu au încasat despăgubiri pentru imobilele ce fac obiectul dosarului pendinte. La rândul lor, pârâții nu au produs nicio probă din care să rezulte plata despăgubirilor către autorii reclamantelor. Curtea a constatat că preluarea imobilelor s-a făcut fără un titlu valabil, caz în care, repararea prejudiciului se impune a fi realizată în natură, în măsura în care terenul este liber de construcții și de amenajări de utilitate publică.

Legea nr. 10/2001 reglementează măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și consacră principiul prevalenței restituirii în natură, iar art. 29 din Legea specială prevede modalitatea în care se va face restituirea în cazul imobilelor preluate fără un titlu valabil, cu condiția ca și celelalte condiții reglementate de art. 10 din lege să fie îndeplinite în cauză. Curtea a constatat astfel că terenul în suprafață totală de 2.860 m.p. nu poate fi restituit în natură, nefiind un teren liber în sensul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind afectat integral de construcții noi autorizate realizate după preluarea terenului de la autorii reclamantelor, precum și de amenajări necesare exploatării normale a construcției, moară, proprietatea pârâtei.

În expertiza imobiliară efectuată în apel, s-a menționat că terenul în suprafață de 2.860 m.p. (2.500 m.p.+360 m.p.) face parte din terenul în suprafață totală de 4.683 m.p. proprietatea SC D. SA și este afectat de construcții cu caracter definitiv. Constatând că nu este posibilă restituirea în natură a terenului în litigiu conform art. 10 din Legea nr. 10/2001, Curtea a reținut că reclamantele sunt îndreptățite să obțină despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și pentru terenul aferent construcțiilor demolate (moară și uleiniță).

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 31 ianuarie 2013, pârâta SC D. SA Tulcea, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: Instanța de apel trebuia să analizeze „validitatea titlului statului prin raportare la condițiile stipulate de legea ce a constituit titlul statului”, plecând de la această sarcină, instanța de apel, în rejudecare, a apreciat greșit că preluarea de către stat s-a făcut fără titlu valabil. Recurenta-pârâtă nu a demolat nicio construcție și a preluat cădirea nouă construită în locul celei vechi plecând de la certitudinea aplicabilității art. 29 din Legea nr. 10/2001, confirmată și de decizia de casare. În ceea ce privește îndeplinirea cerinței preluării de către stat cu „titlu valabil” s-a susținut că aceasta este îndeplinită.

Singura „probă” invocată de instanța de apel o constituie declarațiile notariale ale reclamantelor, or, aceasta nu are valoarea unei probe concludente. Simplă „declarație” notarială pe proprie răspundere din partea reclamanților că nu au primit despăgubiri nu satisface condiția unei probe absolute care să conducă la concluzia că nu au fost acordate despăgubiri. Acordarea sau neacordarea despăgubirilor prevăzute la art. 11 din Legea nr. 119/1948 nu influențează valabilitatea titlului, chiar dacă nu ar fi fost acordate aceste despăgubiri, acest fapt nu afectează preluarea de către stat cu „titlu valabil”. Titlul statului l-a constituit legea. Ceea ce s-a întâmplat după preluarea de către stat numai ține de „valabilitatea titlului” statului ci de o fază ulterioară care nu afectează „valabilitatea titlului statului” la momentul naționalizării.

Ceea ce este important este împrejurarea că tocmai pentru neacordarea eventualelor despăgubirii au apărut, după anul 1990, legile reparatorii, așa cum este și Legea nr. 10/2001. Instanțele de judecată au respins acțiunea privind nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului introdusă de reclamantă. În acest sens, la dosar se află sentința civilă nr. 384 din 15 mai 2006 și decizia civilă nr. 1567 din 15 martie 2007. SC D. SA nu poate fi obligată la restituire prin echivalent, întrucât este o societate comercială privatizată în condiții legale, iar „măsurile reparatorii se propun de cum instituția publică care a efectuat privatizarea”. Recursul pârâtei este întemeiat.

Instanța de apel a reținut cu prioritate aspectele soluționate cu caracter irevocabil de instanța supremă, după cum urmează: calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, deținerea terenurilor în suprafață de 2.500 m.p. și de 360 m.p., aferente clădirilor demolate în prezent, de către pârâta SC D. SA, respectiv incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 care reglementează modalitățile de reparare a prejudiciului cauzat fostului proprietar, în funcție de valabilitatea sau nevalabilitatea titlului de preluare a bunului de către stat.

Critica referitoare la această ultimă chestiune nu poate fi reținută, întrucât aprecierea instanței s-a întemeiat, în primul rând, pe dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, pe deplin incidente în cauză, conform cărora „pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate”.

În al doilea rând, au fost avute în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 care definesc noțiunea de titlu valabil, „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”. Cât timp măsura naționalizării imobilelor în temeiul Legii nr. 119/1948 s-a realizat în lipsa oricărei despăgubiri acordate foștilor proprietari, este pe deplin întemeiată constatarea că titlul statului nu a fost valabil constituit.

Modalitatea în care instanța fondului a apreciat declarațiile autentificate ale reclamantelor, în contextul celorlalte probe administrate în cauză, reprezintă un aspect de netemeinicie ce excede competențelor instanței de recurs. S-a avut în vedere în mod corect un alt aspect relevant pentru cauză, anume că pârâții nu au produs nicio probă din care să rezulte plata despăgubirilor către autorii reclamantelor. Însăși instanța supremă în etapa procesuală anterioară a enunțat ideea de principiu că în lipsa unei despăgubiri echitabile, preluarea imobilului de către stat nu poate fi apreciată ca fiind valabilă. Este însă întemeiată cealaltă critică a recurentei-pârâte SC D. SA, conform căreia nu poate fi obligată la restituire prin echivalent, întrucât este o societate comercială privatizată în condiții legale, iar „măsurile reparatorii se propun de cum instituția publică care a efectuat privatizarea”.

Instanța anterioară a constatat că terenul în suprafață totală de 2.860 m.p. nu poate fi restituit în natură, nefiind un teren liber în sensul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind afectat integral de construcții noi autorizate realizate după preluarea terenului de la autorii reclamantelor, precum și de amenajări necesare exploatării normale a construcției, moară, proprietatea pârâtei. Conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 din lege fiind aplicabile în mod corespunzător, instanța a obligat pârâta SC D. SA să înainteze notificarea și documentația aferentă către pârâta A.V.A.S.

București, pentru ca aceasta să emită decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va modifica, în parte, decizia, în sensul că o va obliga pe pârâta să înainteze notificarea și documentația aferentă, privind imobilul-teren în suprafață de 2.860 m.p. și construcțiile demolate, moară, gheretă de făină și bazine de beton, către A.V.A.S., va obligă A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC D. SA Tulcea împotriva deciziei nr. 148/C din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Modifică în parte decizia recurată în sensul că, obligă pe pârâta SC D. SA Tulcea să înainteze notificarea și documentația aferentă, privind imobilul-teren în suprafață de 2.860 m.p. și construcțiile demolate, moară, gheretă de făină și bazine de beton, către A.V.A.S. Obligă A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.