ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3157/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3157/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 345 din 3 martie

2009, Tribunalul Tulcea, în fond după desființare, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților SC D. SA Tulcea și A.V.A.S. București,

a respins excepția prematurității, a tardivității și a autorității de lucru

judecat, a admis acțiunea, în parte, a admis acțiunea reclamantei împotriva

pârâtei Primăria Orașului Măcin, a dispus restituirea în echivalent a

imobilului construcție format din 6 camere și anexe, situat în orașul M.,

județul Tulcea, reclamantelor, a obligat Primarul Orașului Măcin să emită ofertă

de restituire în echivalent pentru imobilul construcție corespunzător valorii

imobilului, a admis acțiunea împotriva pârâtei SC D. SA Tulcea, a dispus

restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.500 m.p. aferent casei de

locuit (conform procesului-verbal de naționalizare din 16 iunie 1948) și a

terenului în suprafață de 360 m.p. (aferent clădirilor moară și uleiniță

conform procesului-verbal de naționalizare din 13 iunie 1948) individualizate

conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert P.G., a dispus

restituirea în echivalent a imobilului gheretă de faină și bazinele de beton,

către reclamante, a obligat pârâta SC D. SA Tulcea să emită ofertă de

restituire în echivalent, reclamantelor, pentru imobilele moară, gheretă de

faină și bazine de beton, corespunzător valorii lor, a respins capătul de

cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare din 25 noiembrie 1998, încheiat între SC D. SA Tulcea și

fostul F.P.S. (actual A .V.A.S. București), ca nefondat.

S-a reținut, în

esență, că reclamantele sunt moștenitoarele fostului proprietar, conform

certificatului de calitate de moștenitor din 4 decembrie 2007.

S-a reținut totodată că

terenul în suprafață de 2.500 m.p. și terenul în suprafață de 360 m.p. se regăsesc

în patrimoniul unei societăți comerciale.

Prin procesul-verbal

din 13 iunie 1948, numitei C.E. i-au fost naționalizate în temeiul Legii nr. 119/1948

o moară și o presă de ulei care erau amplasate pe o suprafață de 360 m.p. teren,

respectiv o casă de locuit și o curte în suprafață de 2.500 m.p. teren.

Bunica reclamantelor,

L.M.A.P., a notificat Primăria Macin cu referire la casa de locuit, iar pentru moară

și cele două suprafețe de teren a notificat-o pe pârâta SC D. SA Tulcea. Ambele

pârâte nu au emis o dispoziție potrivit Legii nr. 10/2001, însă au comunicat notificatoarei,

prin adrese, că nu sunt deținătoarele imobilelor.

Expertiza tehnică judiciară

a concluzionat că, în ce privește cele două suprafețe de teren de 360 m.p., și respectiv

2.500 m.p. s-a stabilit că se regăsesc în incinta pârâtei SC D. SA Tulcea, fiind

libere de construcții. Prin aceeași expertiză s-a mai concluzionat și faptul că

nici construcția cu destinație de locuință nu mai există, ea fiind demolată.

Instanța a considerat

că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, fiind incidente

dispozițiile art. 21 alin. (1) din lege.

Cu privire la imobilul

casă de locuit s-a stabilit că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și

art. 18 din Legea nr. 10/2001, cererea reclamantelor fiind considerată întemeiată.

Prin decizia civilă

nr. 132 C din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul

pârâtei SC D. SA și a stabilit că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii

pentru terenurile în suprafață de 2.500 m.p. și de 360 m.p., și construcții, a obligat

pârâta să înainteze notificarea și documentația aferentă, privind imobilul-teren

în suprafață de 2.860 m.p. și construcțiile demolate, moară, gheretă de făină și

bazine de beton, către A.V.A.S., a obligat A.V.A.S. să emită decizie prin care să

propună măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Este adevărat că amplasamentul

terenurilor în litigiu a fost contestat de către pârâtă, dar nici o probă contrară

celor prezentate de reclamante nu a fost depusă. S-a concluzionat în sensul că pârâta

SC D. SA are calitatea de unitate deținătoare a terenurilor în suprafață de 2500

mp și de 360 mp.

Imobilele identificate

prin raportul de expertiză Pescăruș și care aveau destinația de moară și uleiniță

au fost preluate la stat prin naționalizare în temeiul Legii nr. 119/1948, preluarea

în acest mod a mijloacelor de producție fiind considerată o preluare cu titlu valabil,

chiar dacă Legea nr. 10/2001, prin art. 2 alin. (1) lit. a), califică această preluare

ca fiind abuzivă.

Această precizare are

semnificație în privința sferei măsurilor reparatorii care pot fi acordate în temeiul

legii, funcție de incidența în speță a dispozițiilor art. 27 (acum art. 29) (în

forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005).

Menținerea condiției preluării

cu titlu valabil a imobilului din cuprinsul acestui text a fost impusă prin Decizia

nr. 830/2008 a Curții Constituționale a României care a declarat neconstituțională

abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29

al Legii nr. 10/2001, reținând, printre altele, că legea nouă modifică în mod esențial

regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal cu încălcarea

principiului tempus regit actum și a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție

privind neretroactivitatea.

Pârâta SC D. SA este o

societate comercială care era privatizată integral la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001).

Pentru terenul din incinta

SC D. SA, s-a obținut, în temeiul H.G. nr. 834/1991, certificatul de atestare a

dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, certificat

care nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească.

În mod nelegal a stabilit

tribunalul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Pârâta SC D. SA nu poate fi inclusă în categoria unităților la care se referă acest

text de lege, categorie în care statul păstrează în totalitate sau în parte capitalul

social, această societate având un capital integral privat, iar nu capital de stat.

Incidente în cauză sunt

dispozițiile art. 29 alin. (1), în forma rezultată prin aplicarea Deciziei nr. 830/2008

a Curții Constituționale, din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru imobilele

preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul

la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, constatând

incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, instanța a admis

apelul pârâtei SC D. SA și a stabilit că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii

pentru terenurile în suprafață de 2.500 m.p. și de 360 m.p., soluția de restituire

în natură a acestor terenuri fiind dată prin aplicarea greșită a legii.

În egală măsură au fost

avute în vedere dispozițiile alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 5342 din 22 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

reclamantelor și pârâților, a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare,

a respins ca inadmisibil recursul formulat de Primăria orașului Măcin, a respins

ca nefondat recursul pârâtei SC D. SA

S-a reținut că terenurile

în suprafață de 2.500 m.p., respectiv de 360 m.p., se află în stăpânirea SC D.

SA, societate comercială integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001.

S-a reținut totodată incidența

art. 29 din Legea nr. 10/2001, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 21

din același act normativ.

Instanța de apel nu a

dezlegat în mod judicios aspectele ce vizau preluarea cu titlu valabil a terenului

proprietatea autorului reclamantelor, în vederea stabilirii modalității în care

urmează a fi realizată repararea prejudiciului reclamantelor față de dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Simpla constatare a faptului

că imobilele cu destinația de moară și uleiniță cu terenurile aferente au fost preluate

de stat în temeiul Legii nr. 119/1948 nu este suficientă pentru calificarea titlului

statului ca fiind valabil constituit în temeiul legii, instanței de apel incumbându-i

obligația de a verifica dacă preluarea acestor bunuri s-a făcut cu respectarea exigențelor

art. 11 din Legea nr. 119/1948, respectiv cu plata unor despăgubiri echitabile.

În lipsa unei despăgubiri

echitabile, preluarea imobilului de către stat nu poate fi apreciată ca fiind valabilă.

S-a impus instanței de

trimitere să verifice „disponibilitatea terenului pretins în cauză a fi restituit

în natură, în raport de criteriile enunțate de dispozițiile art. 10 din Legea

nr. 10/2001, chestiune care, de asemenea nu a constituit obiect de analiză al instanței

de apel, în condițiile în care numai această chestiune a rămas în dezbatere, celelalte

dispoziții ale primei instanțe, necontestate, au intrat în puterea lucrului judecat”.

Prin decizia nr. 148 C

din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul

pârâtei SC D. SA Tulcea, a schimbat în parte sentința, în sensul că reclamantele

sunt îndreptățite să primească măsuri reparatorii în echivalent, respectiv despăgubiri

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și pentru terenul în suprafață

totală de 2.860 m.p. (2.500 m.p.+360 m.p.) situat în M., județul Tulcea, imposibil

de restituit în natură, a obligat această pârâtă să înainteze Comisie Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor dispoziția cu propunere de acordare de despăgubiri și

întreaga documentație aferentă pentru imobilele în litigiu, conform Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Curtea a reținut că măsura

de preluare a avut un caracter abuziv, bunurile imobile fiind preluate fără un titlu

valabil.

Au fost avute în vedere

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, respectiv cele ale art. 6 din Legea

nr. 213/1998, care definesc noțiunea de „titlu valabil”.

Raportând măsura naționalizării

imobilelor naționalizate în temeiul Legii nr. 119/1948, la exigențele art. 6 din

Legea nr. 213/1998 și față de dispozițiile art. 11 din actul de naționalizare, în

lipsa oricărei despăgubiri acordate foștilor proprietari supuși naționalizării,

Curtea a constatat că titlul statului nu a fost valabil constituit.

Astfel, art. 11 din Legea

nr. 119/1948 prevedea în mod expres că „statul va acorda despăgubiri proprietarilor

și acționarilor întreprinderilor naționalizate” reglementând procedura în care se

va realiza plata despăgubirilor prin intermediul „Fondului Industriei Naționalizate”,

persoană juridică de drept public, autonomă care va emite obligațiuni, pe care le

va răscumpăra din beneficiul net al întreprinderii naționalizate.

Prin declarațiile autentificate

sub nr. X1 din 28 februarie 2012 și nr. X2 din 28 februarie 2012, reclamantele au

susținut că autorii lor nu au încasat despăgubiri pentru imobilele ce fac obiectul

dosarului pendinte. La rândul lor, pârâții nu au produs nicio probă din care să

rezulte plata despăgubirilor către autorii reclamantelor.

Curtea a constatat că

preluarea imobilelor s-a făcut fără un titlu valabil, caz în care, repararea prejudiciului

se impune a fi realizată în natură, în măsura în care terenul este liber de construcții

și de amenajări de utilitate publică.

Legea nr. 10/2001 reglementează

măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, și consacră principiul prevalenței restituirii în natură, iar

art. 29 din Legea specială prevede modalitatea în care se va face restituirea în

cazul imobilelor preluate fără un titlu valabil, cu condiția ca și celelalte condiții

reglementate de art. 10 din lege să fie îndeplinite în cauză.

Curtea a constatat astfel

că terenul în suprafață totală de 2.860 m.p. nu poate fi restituit în natură, nefiind

un teren liber în sensul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind

afectat integral de construcții noi autorizate realizate după preluarea terenului

de la autorii reclamantelor, precum și de amenajări necesare exploatării normale

a construcției, moară, proprietatea pârâtei.

În expertiza imobiliară

efectuată în apel, s-a menționat că terenul în suprafață de 2.860 m.p. (2.500 m.p.+360

m.p.) face parte din terenul în suprafață totală de 4.683 m.p. proprietatea SC

D. SA și este afectat de construcții cu caracter definitiv.

Constatând că nu este

posibilă restituirea în natură a terenului în litigiu conform art. 10 din Legea

nr. 10/2001, Curtea a reținut că reclamantele sunt îndreptățite să obțină despăgubiri

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și pentru terenul aferent construcțiilor

demolate (moară și uleiniță).

Împotriva deciziei instanței

de apel a formulat cerere de recurs la data de 31 ianuarie 2013,

pârâta SC D. SA Tulcea,

prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

Instanța de apel trebuia

să analizeze „validitatea titlului statului prin raportare la condițiile stipulate

de legea ce a constituit titlul statului”, plecând de la această sarcină, instanța

de apel, în rejudecare, a apreciat greșit că preluarea de către stat s-a făcut fără

titlu valabil.

Recurenta-pârâtă nu a

demolat nicio construcție și a preluat cădirea nouă construită în locul celei vechi

plecând de la certitudinea aplicabilității art. 29 din Legea nr. 10/2001, confirmată

și de decizia de casare.

În ceea ce privește îndeplinirea

cerinței preluării de către stat cu „titlu valabil” s-a susținut că aceasta este

îndeplinită.

Singura „probă” invocată

de instanța de apel o constituie declarațiile notariale ale reclamantelor, or, aceasta

nu are valoarea unei probe concludente. Simplă „declarație” notarială pe proprie

răspundere din partea reclamanților că nu au primit despăgubiri nu satisface condiția

unei probe absolute care să conducă la concluzia că nu au fost acordate despăgubiri.

Acordarea sau neacordarea

despăgubirilor prevăzute la art. 11 din Legea nr. 119/1948 nu influențează valabilitatea

titlului, chiar dacă nu ar fi fost acordate aceste despăgubiri, acest fapt nu afectează

preluarea de către stat cu „titlu valabil”.

Titlul statului l-a constituit

legea. Ceea ce s-a întâmplat după preluarea de către stat numai ține de „valabilitatea

titlului” statului ci de o fază ulterioară care nu afectează „valabilitatea titlului

statului” la momentul naționalizării.

Ceea ce este important

este împrejurarea că tocmai pentru neacordarea eventualelor despăgubirii au apărut,

după anul 1990, legile reparatorii, așa cum este și Legea nr. 10/2001.

Instanțele de judecată

au respins acțiunea privind nulitatea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului introdusă de reclamantă. În acest sens, la dosar se

află sentința civilă nr. 384 din 15 mai 2006 și decizia civilă nr. 1567 din 15

martie 2007.

SC D. SA nu poate fi obligată

la restituire prin echivalent, întrucât este o societate comercială privatizată

în condiții legale, iar „măsurile reparatorii se propun de cum instituția publică

care a efectuat privatizarea”.

Recursul pârâtei este

întemeiat.

Instanța de apel a reținut

cu prioritate aspectele soluționate cu caracter irevocabil de instanța supremă,

după cum urmează: calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite să beneficieze

de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, deținerea terenurilor în suprafață

de 2.500 m.p. și de 360 m.p., aferente clădirilor demolate în prezent, de către

pârâta SC D. SA, respectiv incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea

nr. 10/2001 care reglementează modalitățile de reparare a prejudiciului cauzat fostului

proprietar, în funcție de valabilitatea sau nevalabilitatea titlului de preluare

a bunului de către stat.

Critica referitoare la

această ultimă chestiune nu poate fi reținută, întrucât aprecierea instanței s-a

întemeiat, în primul rând, pe dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, pe deplin

incidente în cauză, conform cărora „pentru imobilele preluate cu titlu valabil,

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele

prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor

solicitate”.

În al doilea rând, au

fost avute în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 care definesc noțiunea

de titlu valabil, „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil,

cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte

și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”.

Cât timp măsura naționalizării

imobilelor în temeiul Legii nr. 119/1948 s-a realizat în lipsa oricărei despăgubiri

acordate foștilor proprietari, este pe deplin întemeiată constatarea că titlul statului

nu a fost valabil constituit.

Modalitatea în care instanța

fondului a apreciat declarațiile autentificate ale reclamantelor, în contextul celorlalte

probe administrate în cauză, reprezintă un aspect de netemeinicie ce excede competențelor

instanței de recurs. S-a avut în vedere în mod corect un alt aspect relevant pentru

cauză, anume că pârâții nu au produs nicio probă din care să rezulte plata despăgubirilor

către autorii reclamantelor.

Însăși instanța supremă

în etapa procesuală anterioară a enunțat ideea de principiu că în lipsa unei despăgubiri

echitabile, preluarea imobilului de către stat nu poate fi apreciată ca fiind valabilă.

Este însă întemeiată cealaltă

critică a recurentei-pârâte SC D. SA, conform căreia nu poate fi obligată la restituire

prin echivalent, întrucât este o societate comercială privatizată în condiții legale,

iar „măsurile reparatorii se propun de cum instituția publică care a efectuat privatizarea”.

Instanța anterioară a

constatat că terenul în suprafață totală de 2.860 m.p. nu poate fi restituit în

natură, nefiind un teren liber în sensul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001,

acesta fiind afectat integral de construcții noi autorizate realizate după preluarea

terenului de la autorii reclamantelor, precum și de amenajări necesare exploatării

normale a construcției, moară, proprietatea pârâtei.

Conform art. 29 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2),

măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care a

efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 din lege fiind aplicabile în mod corespunzător,

instanța a obligat pârâta SC D. SA să înainteze notificarea și documentația aferentă

către pârâta A.V.A.S. București, pentru ca aceasta să emită decizie prin care să

propună măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru toate aceste considerente

de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

pârâtei, va modifica, în parte, decizia, în sensul că o va obliga pe pârâta să înainteze

notificarea și documentația aferentă, privind imobilul-teren în suprafață de 2.860

m.p. și construcțiile demolate, moară, gheretă de făină și bazine de beton, către

A.V.A.S., va obligă A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună măsuri reparatorii

în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, vor fi menținute celelalte

dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta SC D. SA Tulcea împotriva deciziei nr. 148/C din 19 decembrie 2012 a Curții

de Apel Constanța, secția I civilă.

Modifică în parte decizia

recurată în sensul că, obligă pe pârâta SC D. SA Tulcea să înainteze notificarea

și documentația aferentă, privind imobilul-teren în suprafață de 2.860 m.p. și construcțiile

demolate, moară, gheretă de făină și bazine de beton, către A.V.A.S.

Obligă A.V.A.S. să emită

decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie

2013.