ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 641/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 641/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin acțiunea

formulată la 9 decembrie 2008, G.M.A. a solicitat instanței - în contradictoriu

cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - să pronunțe o hotărâre

prin care să dispună restituirea în natură a imobilului situat în București,

str. D.V. nr. 82, sector 2, iar în situația în care restituirea nu este

posibilă să i se acorde despăgubiri, în cuantumul stabilit de instanță, la

valoarea de circulație a nemișcătorului.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că autorul său, G.I., a cumpărat imobilul situat în

București, str. D.V. nr. 82 (fost 72) conform contractului de

vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 35305 din 2 octombrie 1937 de

Tribunalul Ilfov - Secția Notariat

Potrivit

Procesului-verbal de carte funciară nr. 15868/1940 întocmit de Comisia pentru

înființarea Cărților Funciare București, proprietarul imobilului (format din

teren și construcții) situat în București, str. D.V. nr. 82, figurează G.I.

Potrivit adresei nr.

641339/11557 din 30 iulie 2007 emise de PMB - Direcția evidență imobiliară și

cadastrală - Serviciul de nomenclatură urbană, artera de circulație care poartă

denumirea de Strada D.V., sector 2 București, a purtat următoarele denumiri:

Strada B. - până la nivelul anului 1899; Strada D.V. - de la nivelul anului

1899.

În urma decesului

autorului G.I., singurii moștenitori ai acestuia au fost copiii săi, G.R.C. și

G.M.A., care au venit la moștenire în cote egale de 1/2 din masa succesorală,

conform certificatului de moștenitor nr. 631/1973, întocmit de Notariatul de

Stat al Sectorului 5 la data de 9 iulie 1973.

În urma decesului lui

G.R.C., singurii moștenitori ai acesteia au fost mama sa G.E. care a moștenit

1/4 din masa succesorală și sora sa G.M.A. care a moștenit 3/4 din masa

succesorală, conform certificatului de moștenitor nr. 1385/1983, întocmit de

Notariatul de Stat Local al Sectorului 3, la data de 22 noiembrie 1983.

În urma decesului lui

G.E., singura moștenitoare a acesteia a fost nepoata de fiică G.M.A. conform

certificatului de moștenitor nr. 445/1987 întocmit de Notariatul de Stat al

Sectorului 3 București la data de 8 aprilie 1987.

Naționalizarea

imobilului în cauză a fost făcută în baza Legii nr. 119/1948 pentru

naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și

de transporturi, intrând în administrarea Statului conform Anexei nr. 10 la

Procesul verbal de predare -primire din 30 iunie 1948.

La data de 19 iulie

2001, mai arată reclamanta, a formulat notificarea nr. 2022 în baza Legii nr.

10/2001, prin care a solicitat restituirea imobilului, constituindu-se astfel

dosarul cu nr. 5646.

Potrivit extrasului

de carte funciară pentru informare emis de OCPI, înscrierea dreptului de

proprietate al S.C. D. S.A în Cartea funciară nr. 15xxx s-a făcut în baza

Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1400 din 21 iunie 2006 emis de BNP

"F.D.".

Ulterior formulării

notificării, în mai multe rânduri, a depus în completarea dosarului, acte prin

care a făcut dovada faptului că este îndreptățită la restituirea imobilului, și

de asemenea, a adresat acestei instituiții memorii, prin care a solicitat

soluționarea notificării.

La data de 27

februarie 2008 Primăria Municipiului București a emis Dispoziția nr. 9680 prin

care a declinat competența de soluționare a notificărilor formulate de către

reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, către Autoritatea Națională pentru

Valorificarea Activelor Statului, ținând cont de faptul că imobilul se afla în

administrarea acestei instituții.

Deși s-a depășit cu

mult termenul legal de 60 de zile, prevăzut prin dispozițiile art. 25 alin. (1)

al Legii nr. 10/2001, notificarea nu a fost soluționată până la data

introducerii acțiunii, situație în care s-a apreciat asupra refuzului pârâtei

de a emite o dispoziție motivată de restituire a imobilului în cauză sau de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Învestit în primă

instanță, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința nr. 217 din

19 februarie 2010, a respins contestația, astfel cum a fost precizată, ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că potrivit art 29 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care imobilul se regăsește în

patrimoniul unor societăți privatizate, reclamanta este îndreptățită să

primească doar despăgubiri, astfel că pe capătul de cerere privind restituirea

în natură, cererea este neîntemeiată, indiferent dacă societățile enumerate în

adresa OCPI se regăsesc ori nu în portofoliul pârâtei.

Din nota de

reconstituire întocmită de PMB - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și

Planificare Urbană cu nr. 13568 din 16 octombrie 2007, rezultă că în prezent la

adresa din str. D.V. nr. 82 este șantier în execuție „Imobil locuințe și

birouri S+P+5E" cu autorizația de construire nr. 102/5D din 27 februarie

2006 emisă de Primăria Sector 2, beneficiarul lucrării fiind SC D. S.A. Tulcea.

Ceea ce rezultă însă,

fără dubiu, din materialul probatoriu este imposibilitatea restituirii în

natură, terenul fiind ocupat de o construcție nouă, locuințe și birouri, care a

avut termen de finalizare la 1 decembrie 2008.

Din cele reținute,

reiese că reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte că imobilul s-a

aflat în proprietatea unei societăți care să fi fost privatizată, astfel că nu

sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

republicată, astfel cum a fost modificată și completată și care prevăd că: „(3)

În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în

echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz,

a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod

corespunzător."

În sfârșit, mai

reține tribunalul că reclamanta a formulat și o notificare pe care a adresat-o

chiar Societății Comerciale „D." Morărit-Panificație S.A., înregistrată

sub nr. 1023 din 25 iulie 2002.

Potrivit art. 129

alin. (1) C.proc. civ. coroborat cu art. 1169 C. civ. și art. 22 din Legea nr.

10/2001, se arată, revenea reclamantei obligația de a administra aceste probe,

ori de a preciza cadrul procesual în raport cu actele aflate deja la dosar.

Cum nu s-a putut

stabili unitatea deținătoare, devin incidente dispozițiile art. 28 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, republicată care prevăd că: „în cazul în care persoana

îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se

va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei

Municipiului București."

Or, deși i s-a pus în

vedere să facă aceste precizări, reclamanta a arătat în mod expres că nu

înțelege să se judece decât cu AVAS.

De asemenea, conchide

tribunalul, reclamanta avea deschisă calea de atac a contestației împotriva

Dispoziției nr. 9680 din 27 februarie 2008 prin care Primăria Municipiului

București și-a declinat competența de soluționare a notificării în favoarea

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Apelul declarat

împotriva acestei hotărâri de reclamanta G.M.A., a fost admis de Curtea de Apel

București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care,

prin Decizia nr. 107A din 8 martie 2012, a schimbat în tot sentința în sensul

că a constatat dreptul reclamantei la despăgubiri în temeiul Titlului VII al

Legii nr. 247/2005, pentru imobilul în litigiu.

A obligat intimata

să-i plătească apelantei, cheltuieli de judecată în sumă de 3000 RON,

reprezentând onorariu avocat, redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

și onorariu expert.

Pentru a decide astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că ulterior preluării,

imobilul s-a regăsit în patrimoniul S.C. D. Morărit Panificație S.A. București,

societate care era deja privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/200 și care la 21 iulie 2006, a înstrăinat nemișcătorul către S.C. D. S.A.

Tulcea.

Cum imobilul deținut

de unitatea vânzătoare în baza certificatului de atestare a dreptului de

proprietate a fost înstrăinat către un terț, în cauză devin incidente

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamanta fiind îndreptățită la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce a aparținut autorului

său, preluat de statul comunist (calitatea de persoană îndreptățită și

preluarea abuzivă a imobilului reprezentând aspecte statuate de instanța de

fond, necontestate, ele nemaiconstituind așadar, obiect al controlului

jurisdicțional al apelului, circumscris în devoluțiunea sa, de limitele cererii

de apel) și pe de altă parte, că persoana obligată a le propune este chiar

pârâta din prezenta cauză - intimata - pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului, ca succesor al instituției publice care a efectuat

privatizarea vânzătorului și nu Primăria, cum în mod eronat a apreciat prima

instanță de judecată.

Cât privește

aserțiunea apelantului cu ocazia dezbaterilor din apel, relativă

inaplicabilității în cauză, a Legii nr. 247/2005 (care are în vedere tot

valoarea de piață a imobilului, ca și criteriu în operațiunea de stabilire a

cuantumului despăgubirilor cuvenite) s-a apreciat că aceasta este

nefundamentată din punct de vedere legal, instanța neavând în temeiul Deciziei

în interesul legii nr. XX/2007, vreo altă posibilitate (precum ar fi acordarea

de despăgubiri bănești la valoarea de circulație - obiect al capătului de

cerere subsidiar, formulat de reclamanta apelantă în acțiunea sa) în afara

celei legal edictate.

Existența dispoziției

administrative nr. 9680 din 27 februarie 2008 a Primarului Municipiului

București de declinare a competenței de soluționare a notificării, către Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, ca unitate deținătoare, nu reprezintă

un impediment în acest sens, întrucât prin actul emis de primar nu a fost

soluționat fondul cererii apelantei.

Raportat la aceste

considerente, instanța de control judiciar a apreciat că se impune admiterea

doar în parte a capătului secund al cererii de chemare în judecată.

S-a reținut totodată,

că folosirea de către tribunal, a sintagmei contestație în loc de acțiune,

având ca obiect obligație de a face, nu a fost de natură să îi cauzeze vreo

vătămare reclamantei, a cărei acțiune - independent de terminologia utilizată,

a fost soluționată pe fond.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică

hotărârea dată în apel după cum urmează:

- greșit s-a admis

contestația, întrucât până la data introducerii acesteia notificarea formulată

în baza Legii nr. 10/2001, nu fusese soluționată.

- la adresa din str.

D.V. nr. 82 există un număr de patru apartamente cu proprietari diferiți ce nu

au fost părți în litigiu, proprietar al lucrării fiind S.C. D. S.A. Tulcea.

Cum, potrivit art. 29 alin. (1) - Legea nr. 10/2001, în cazul în care imobilul

se regăsește în patrimoniul unei societăți privatizate, reclamanta este

îndreptățită să primească doar despăgubiri, capătul de cerere referitor la

restituirea în natură, este neîntemeiat.

- cererea este

inadmisibilă, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului întrucât cu referire la imobilul în discuție, nu s-a putut stabili în

mod cert unitatea deținătoare.

- intimata nu a

comunicat, în susținerea notificării, toate actele necesare în vederea

completării dosarului întocmit conform cu art. 29 al Legii nr. 10/2001,

republicată, nedeclarând expres că nu deține alte acte doveditoare.

- Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului are doar competența de a propune acordarea

despăgubirilor, în condițiile legii, instituției competente, conform Titlului

VII al Legii nr. 247/2005.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea celor ce succed.

Primul motiv de

recurs antamează prematuritatea contestației în condițiile în care - susține

recurenta - la data inițierii demersului judiciar, notificarea formulată în

baza Legii nr. 10/2001, nu fusese încă soluționată, prin emiterea unei decizii

sau dispoziții motivate.

Or, printr-o practică

constantă instanțele au statuat că, lipsa răspunsului într-un interval mare de

timp de la data inițierii procedurii administrative, poate fi interpretată ca

un refuz al soluționării notificării, situație ce aduce în discuție culpa

entității investite.

Ca atare, chiar

acceptându-se teza că termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 25 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 ar fi unul de recomandare, caracterul rezonabil al acestuia a

fost cu mult depășit iar soluționarea pe fond a cererilor formulate pe calea

notificării este pe deplin justificată, în condițiile în care acțiunea a fost

inițiată la peste 7 ani de la data când reclamanta a întreprins demersul

prevăzut de art. 22 alin. (1) din același act normativ, interval în care nu a

primit niciun răspuns.

Cea de-a doua

critică, prin care recurenta învederează instanței că reclamanta, în raport de

dispozițiile art. 29 alin. (1) era îndreptățită să primească doar măsuri

reparatorii prin echivalent este surprinzătoare, în raport de conținutul

dispozitivului deciziei atacate care, în mod neechivoc, constată dreptul

reclamantei la despăgubiri în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru

imobilul în litigiu.

Tot astfel, în

condițiile în care instanța de control judiciar a făcut trimitere la titlul mai

sus indicat, ce reglementează măsurile instituționale ale stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, rămân fără suport

aserțiunile recurentei legate de faptul că Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului poate doar propune iar nu și acorda despăgubirile, pentru

imobilul supus notificării.

Nefondată apare și

critica vizând necomunicarea de către reclamantă, alăturat notificării, a

tuturor actelor doveditoare privind calitatea de persoană îndreptățită.

Astfel, din întreg

materialul probator al cauzei rezultă că a existat o corespondență între

contestatoare și entitatea investită cu soluționarea cererii, căreia i s-au

trimis suficiente acte în dovedirea pretențiilor de restituire.

Cum sintagma folosită

de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 23 al legii, vizează doar

procedura derulată de către entitatea învestită, ulterior notificării, iar nu

și etapa contencioasă a atacării deciziei sau dispoziției, în fața instanței

judecătorești, nimic nu se opune - și nicio dispoziție a legii nu interzice

aceasta - ca în dovedirea pretențiilor formulate pe calea notificării sau în combaterea

deciziei de respingere a acesteia, persoana îndreptățită să depună acte noi în

instanță, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moștenitor al

fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire.

În speță, probele

administrate atestă fără echivoc că, imobilul situat în str. D.V. nr. 82 (fost

nr. 72) a fost dobândit în proprietate de către G.I. prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3305 din 2 octombrie 1937.

Din certificatul de

moștenitor nr. 631 din 9 iulie 1973 eliberat de Notariatul de Stat al

sectorului 5 București, rezultă că de pe urma defunctului G.I., decedat la data

de 22 noiembrie 1968 au rămas ca moștenitori, G.R.C. și G.M.A., în calitate de

fiice cu câte o cotă de 1/2 pentru fiecare, G.E. fiind renunțătoare potrivit

declarației înregistrată sub nr. 320/1973 (fila 10 dosar fond).

Din certificatul de

moștenitor nr. 1385 din 22 noiembrie 1983, eliberat de Notariatul de Stat al

sectorului 3 București, rezultă că de pe urma defunctei G.R.C., decedată la

data de 26 iunie 1983, au rămas ca moștenitori G.E., în calitate de mamă, cu o

cotă de 1/4 și G.M.A., în calitate de soră cu o cotă de 3/4.

Tot astfel, probele

administrate atestă că imobilul în litigiu este parte a terenului situat în

prezent la adresa din București, str. D.V., nr. 82, sector 2, teren care

aparține S.C. D. S.A. Tulcea (proprietar înscris tabular) și pe care această

societate a edificat în mod autorizat, un imobil pentru locuințe S+P+5E și

împrejmuire (fila 214 dosar apel).

S.C. D. SA Tulcea a

achiziționat imobilul în litigiu (constituit inițial, la momentul

naționalizării, din teren și 2 șoproane - clădiri ulterior demolate), de la

S.C. D. Morărit Panificație S.A. București, potrivit contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1400 din 21 iulie 2006 emis de Biroul Notarului Public

„F.D." (fila 71 dosar fond).

La data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, S.C. D. Morărit Panificație S.A. București era o

societate deja privatizată, potrivit extrasului informativ eliberat de Oficiul

Registrului Comerțului București, din care rezultă că începând cu 9 noiembrie

1999, Statul (prin Fondul Proprietății de Stat sau prin SIF Muntenia, vechii

acționari) nu mai avea nicio acțiune în cadrul societății.

S.C. D. Morărit

Panificație S.A. București deținuse imobilul în temeiul certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0497, emis

de Ministerul Agriculturii și Alimentației la data de 4 martie 1996, în temeiul

H.G. nr. 480/1994 și Ordinului Ministrului Agriculturii și Alimentației nr.

97/1995.

În raport de cele

prezentate, rezultă cu evidență că deținătorul inițial al imobilului a fost

stabilit în persoana unei societăți privatizate de fostul Fond al Proprietății

de Stat, situație în care în mod corect s-a apreciat ca fiind aplicabile cauzei

dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în astfel

de situații măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către instituția

publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

împotriva Deciziei nr. 107A din 8 martie 2012 a Curții de Apel București,

secția IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta la

2480 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă G.M.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi 12 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG