ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1339/2016

Decizia nr.

1339/2016

Asupra cauzei

de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 30 iulie 2015, reclamanții A., B.

și C. au solicitat instanței obligarea pârâților Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților la plata actualizării sumei de

144.154,18 lei în raport de indicele de creștere a prețurilor,

începând cu data de 17 martie 2010 și până la 8 aprilie 2014;

obligarea pârâtelor la plata actualizării sumei de 115.323,34 lei în

raport de indicele de creștere a prețurilor începând cu data de 8

aprilie 2014 și până la data de 27 martie 2015; obligarea pârâtelor

la plata actualizării sumei de 86.492,5 lei în raport de indicele de

creștere a prețurilor, începând cu data de 27 martie 2015 și

până la plata efectivă, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale

aferentă de 144.154,18 lei, începând cu data de 17 martie 2010 până

la 8 aprilie 2014; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferentă

sumei de 115.323,34 lei, începând cu data de 17 martie 2010 și până

la 27 martie 2015; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferentă

sumei de 86.492,5 lei începând cu data de 27 martie 2015 și până la

plata efectivă.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că, prin Decizia nr.

381/2003, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.

x/CIV/2003, Statul Român a fost obligat prin Ministerul Finanțelor Publice

la măsuri reparatorii în sumă de 583.031.760 lei, valoare imobil

moară și suma de 858.510.000 lei, valoare utilaje, un total de

1.441.541.760.

Prin Decizia

nr. 5.865 din 30 iunie 2009 a Autorității Națională pentru

Restituirea Proprietăților, s-a emis titlu de despăgubire în

cuantum de 144.154,18 lei.

Prin

Sentința nr. 2237 din 25 noiembrie 2015 Tribunalul Dolj, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de

necompetență materială și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Învestită

prin declinare, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a pronunțat Sentința nr. 16 din 18 ianuarie 2016,

prin care a admis excepția de necompetență materială

invocată din oficiu și a declinat la Tribunalul Dolj, secția

civilă.

În motivare,

a reținut că pretențiile reclamanților derivă din

titlul de despăgubire reprezentat de Decizia nr. 5865 din 30 iunie 2009.

În atare situație, având în vedere și faptul că, cererea de

chemare în judecată a acestora a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj la data de 30 iulie 2015, ulterior intrării în vigoare a

noului cadru legislativ în materia acordării despăgubirilor

reglementat prin Legea nr. 165/2013, promulgată la data de 17 mai 2013

aplicabile în cauză sunt prevederile acestui act normativ.

Prin urmare,

normele de competență materiale sunt de imediată aplicare,

astfel cum legiuitorul a statuat potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr.

165/2013 cu privire la competența materială a instanțelor, în

ipoteza refuzului nejustificat al Comisie Naționale a emite Titlul de

Despăgubire - Decizie compensare în prezent. Conform art. 17 și art.

18 din Legea nr. 165/2013 atribuțiile fostei Comisii Centrale au rost

preluate de Comisia Națională, citată și conceptată

legal în cauză.

Conform art.

35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 competența, în cazul refuzului de

emite Decizie privind compensarea în situația tranzitorie a cauzelor vechi

înregistrate la Secretariatul fostei Comisii Centrale, aparține

Secției Civile a Tribunalului Gorj.

Inaplicabilitatea

termenelor reglementate prin dispozițiile art. 33 și art. 34 pentru

dosarele de despăgubiri vechi, înregistrate anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 165/2013 nu exclude incidența normei de

competență cu privire la stabilirea de către legiuitor a

instanței.

În drept,

Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 35 din Legea nr.

165/2013 "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și

34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care

entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute

la art. 33 și 34, persoana care se consideră

îndreptățită se poate adresa instanței

judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la

expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța

judecătorească se pronunță asupra existenței și

întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură

sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile

prezentei legi."

Este

adevărat că, reclamanții nu contestă titlul de

despăgubire, însă având în vedere că pretențiile acestora

derivă dintr-un astfel de titlu de despăgubire, aceștia

solicitând actualizarea, respectiv plata dobânzii legale aferentă sumei de

bani ce le-a fost acordată cu titlu de despăgubire și

neachitată, respectiv aferentă celor două tranșe de câte

9.610,28 lei achitată fiecăruia la data de 23 aprilie 2014, respectiv

27 martie 2015 și care vizează perioada cuprinsă între data de

17 martie 2010 și data achitării, competența de soluționare

a cauzei se stabilește tot prin raportare la prevederile art. 35 din Legea

nr. 165/2013.

Învestit prin

declinare, Tribunalul Dolj, secția civilă a pronunțat

Sentința nr. 213 din 12 aprilie 2016, prin care a admis excepția de

necompetență materială procesuală, invocată din oficiu

și a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de

Apel Craiova, secția de contencios, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta

Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

În motivare,

a reținut că reclamanții au înțeles să

învestească instanța cu o cerere cu obiect pretenții

(contravaloare despăgubiri cuantificate în raport de anumite repere

enunțate), având drept cauză angajarea răspunderii civile

delictuale a pârâtului, ca urmare a încălcării dispozițiilor

art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În fapt,

reclamanții au supus judecății împrejurarea că, după

emiterea titlului de despăgubiri în cuantum de 144.154,18 lei, în anul

2009, pârâta nu a respectat dispozițiile citate în cerere, fapta ce a

generat prejudiciul determinabil în raport de dobânda legală și

coeficientul de devalorizare.

A arătat

că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților este un organ de specialitate al autorității

publice centrale, cu personalitate juridică, conform art. 1 Hotărârii

de Guvern nr. 572 din 30 iulie 2013.

În raport de

art. 1, art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, a reținut instanța,

că cererea dedusă judecății este în competența

curții de apel, secția contencios administrativ, iar în raport de

art. 111 C. proc. civ., din anul 2010 competența teritorială

aparține domiciliului reclamanților, în considerarea opțiunii

părților ce au promovat cererea pe rolul Tribunalului Dolj.

Tribunalul a

constatat că, în prezenta cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 35 din Legea 165/2013, întrucât limitele domeniului de incidența sunt

stabilite în funcție de emiterea sau nu a unei decizii în temeiul art. 33

și art. 34 din același act normativ.

Din

dispozițiile legale, se reține că o primă limitare

vizează acele decizii ce trebuie emise în soluționarea cererilor

formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 (ce au ca obiect stabilirea

existenței sau inexistenței îndreptățirii), iar cea de a

doua vizează soluționarea de către Secretariatul Comisie

Naționale a dosarelor, după ce pentru petenți, a fost deja

reținută îndreptățirea.

Instanța

a arătat că cererea din pricina de față nu are drept obiect

contestarea unei decizii dintre cele prevăzute de art. 33 și 34 din

Lege și nici neemiterea în termenele reglementate.

Fata de cele

expuse, tribunalul a reținut că identificarea competenței

materiale cât și teritoriale a speței nu se realizează prin

aplicarea normei speciale, ci prin cea de drept comun în materia

contenciosului.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a

fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată, reclamanții A., B. și C. au solicitat

obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților la plata actualizării unor sume de bani, ce au

fost anterior acordate reclamanților prin Decizia nr. 5865 din 30

februarie 2009 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților.

Înalta Curte

are în vedere că decizia mai sus menționată a fost emisă la

data de din 30 februarie 2009, în temeiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele

măsuri adiacente.

Ulterior, la

data de 17 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind

măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau

prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului

comunist în România.

Instanța

constată că obiectul cererii de chemare în judecată cu care a

fost învestită instanța este solicitarea unor sume de bani,

actualizate, acordate reclamanților prin decizie emisă de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Așadar,

litigiul este de natură civilă, iar nu de contencios administrativ,

întrucât nu este contestată o decizie emisă de o autoritate

publică, deciziei căreia să-i fie aplicate prevederile Legii nr.

554/2004.

Pe de

altă parte, se solicită obligarea la plata actualizată a unor

sume de bani provenind dintr-o decizie emisă potrivit Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente, care dă numai în

competența tribunalului toate litigiile decurgând din această lege.

Față

de natura subsecventă a pretențiilor din prezentul litigiu,

competența materială aparține tribunalului.

Cum pârâta în

cauză este o autoritate de drept public, competența teritorială

se determină potrivit art. 111 C. proc. civ.

Având în

vedere cele arătate mai sus, competența de soluționare a cauzei

aparține tribunalului ales de către reclamanți, ca fiind cel în

circumscripția căruia domiciliază, respectiv Tribunalul Dolj,

secția I civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj,

secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL