ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin propunerea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 30 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Călărași a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpatului V.A., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 30 ianuarie 2013 până la data de 27 februarie 2013, inclusiv. În susținerea propunerii, s-a arătat că, prin rezoluția din data de 24 ianuarie 2013, ora 14 00 , s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul V.A.

și că, prin Ordonanța nr. 3/D/P din 29 ianuarie 2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de același inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acte de terorism, prevăzută și pedepsită de art. 37 alin. (2) și (3) din Legea nr. 535/2004 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. și ultraj, prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. De asemenea, s-a arătat că, prin ordonanța din data de 29 ianuarie 2013, emisă de aceeași unitate de parchet, s-a dispus reținerea inculpatului pentru 24 de ore, începând cu data de 29 ianuarie 2013, ora 16 00 până la data de 30 ianuarie 2013, ora 16 00 . În fapt, s-a reținut că, în mod repetat, inculpatul V.A.

a amenințat că va detona o butelie de aragaz în scara blocului unde locuiește lucrătorul de poliție B.S., punând, astfel, în pericol viața și integritatea corporală a comunității, în scopul de a obține eliberarea din penitenciar a fiului său V.I.E., condamnat definitiv la o pedeapsă de 25 de ani închisoare. În aceeași perioadă, inculpatul V.A. a amenințat, în mod repetat, că va incendia apartamentul și autoturismul agentului-șef de poliție B.S., pentru actele îndeplinite de către acesta din urmă, în timpul cercetării numitului V.I.E. în cauza în care a fost condamnat definitiv. Procurorul a apreciat că toate eforturile inculpatului s-au canalizat și concentrat într-un singur scop, și anume acela al eliberării fiului său din penitenciar, în vederea atingerii acestei finalități recurgând la acte de amenințare la adresa unei colectivități.

Faptele inculpatului exced cadrul unei vendete personale, rezoluția sa fiind aceea de a atrage atenția asupra situației fiului, antrenând și instituțiile statului cu atribuții în procedurile judiciare. Înseși declarațiile date procurorului vădesc faptul că inculpatul nu urmărește să se răzbune pe o persoană anume, ci șantajarea instituțiilor publice, în vederea atingerii unui obiectiv specific, ce ține de politica penală a statului. Organul de urmărire penală a apreciat că sunt îndeplinite astfel condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, datorită rezonanței faptelor și sentimentului de insecuritate creat în rândul colectivității în cazul cercetării acestei persoane în stare de libertate.

În vederea soluționării cauzei, Curtea a procedat la ascultarea nemijlocită a inculpatului V.A. Analizând actele și lucrările dosarului, s-a constatat că cererea Ministerului Public este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar măsura arestării preventive impunându-se în vederea asigurării bunei desfășurări a urmăririi penale. S-a apreciat că probele administrate evidențiază indicii temeinice, în accepțiunea art. 68 1 C. proc. pen. ce justifică presupunerea rezonabilă că în perioada 10 ianuarie 2013 - 29 ianuarie 2013, în mod repetat, inculpatul V.A.

a amenințat că va detona o butelie de aragaz în scara blocului unde locuiește lucrătorul de poliție B.S., punând astfel în pericol viața și integritatea corporală a comunității, în scopul de a obține eliberarea din penitenciar a fiului său, V.I.E., condamnat definitiv la o pedeapsă de 25 de ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de viol și omor. În aceeași perioadă, inculpatul V.A. a amenințat, în mod repetat, că va incendia apartamentul și autoturismul agentului-șef de poliție B.S., pentru actele îndeplinite de către acesta din urmă, în timpul cercetării numitului V.I.E. în cauza în care a fost condamnat definitiv. Astfel s-a apreciat că amenințările proferate nu au un simplu caracter declarativ, inculpatul V.A.

adoptând o conduită de natură a face credibile afirmațiile sale și a le conferi aptitudinea de a inspira, în mod real, o stare de temere. S-a mai reținut că, astfel cum rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost depistat, în vara anului 2011, în zona blocului unde locuiește numitul B.S., fără a-și putea justifica prezența în zonă. În aceeași perioadă, în incinta postului de poliție, inculpatul a proferat amenințări cu incendierea locuinței lucrătorului de poliție și uciderea copiilor acestuia, faptă pentru care a fost sancționat administrativ de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași. În plus, distinct de afirmațiile neechivoce făcute inclusiv cu ocazia ascultării de către procuror, inculpatul V.A.

i-a comunicat fiului său, la data de 24 ianuarie 2013, că va veni și el în arest "luna următoare" întrucât va incendia apartamentul lucrătorului de poliție. Curtea a apreciat că nemulțumirea inculpatului se datorează mai degrabă faptului că atitudinea polițistului (atât în cursul cercetării penale a numitului V.I.E., cât și ulterior) nu a cadrat cu așteptările contrare ale inculpatului, care, în schimbul unor pretinse foloase materiale remise polițistului de-a lungul timpului, a pretins de la acesta să satisfacă pretențiile sale. Față de cele arătate, Curtea a considerat că în speță este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât, deși sancțiunea prevăzută de lege pentru ultraj nu satisface exigențele textului menționat, pedeapsa legală pentru actele de terorism este închisoarea mai mare de 4 ani.

Totodată, s-a apreciat că există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptelor, caracterul repetat și insistent al amenințărilor proferate, dar și întreaga conduită a inculpatului, de natură a conferi credibilitate afirmațiilor sale și a legitima temerea că, în vederea atingerii scopului urmărit, acesta poate pune în executare amenințările verbale repetate. Curtea a apreciat că demersul inculpatului V.A. nu este unul motivat prin suferința părintelui ce asistă la condamnarea penală a fiului ori prin imposibilitatea subiectivă de a accepta vinovăția acestuia din urmă.

Afirmațiile repetate ale inculpatului pe parcursul cercetărilor în prezenta cauză, coroborate cu împrejurările ce rezultă din convorbirile telefonice interceptate, dar și din corespondența scrisă purtată cu fiul său, atestă motivația sa exclusivă de a obține punerea în libertate a fiului, prin artificii menite să repună în discuție hotărârea definitivă. O atare conduită reflectă nesocotirea flagrantă a autorității ce derivă din caracterul definitiv al hotărârii, dar și încercarea de angrenare a instituțiilor statului în acest demers orientat spre satisfacerea unui interes personal, prin recursul la mijloace ce ar putea stârni temerea unui număr nedeterminat de persoane. Împotriva încheierii din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în termenul legal a declarat recurs inculpatul V.A., criticând încheierea atacată pentru netemeinicie.

În susținerea recursului a arătat în esență faptul că, în privința inculpatului nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. astfel cum s-a reținut de către Curtea de Apel. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: În fapt, s-a reținut în esență că, în mod repetat, inculpatul V.A. a amenințat că va detona o butelie de aragaz în scara blocului unde locuiește agentul-șef de poliție B.S., în scopul de a obține eliberarea din penitenciar a fiului său V.I.E., condamnat definitiv la o pedeapsă de 25 de ani închisoare.

În aceeași perioadă, inculpatul V.A. a mai amenințat, în mod repetat aceeași parte vătămată, că îi va incendia apartamentul și autoturismul pentru actele îndeplinite de acesta din urmă, în timpul cercetării numitului V.I.E. în cauza în care a fost condamnat definitiv. Astfel, în aprecierea existenței condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., Înalta Curte va avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităților infracționale desfășurate, precum și scopul urmărit de inculpat. Se constată, că în cauză există indicii temeinice în accepțiunea dată de art. 68 1 C. proc. pen., că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

În acest context, Înalta Curte va avea în vedere procesul-verbal întocmit de către comisarul șef de poliție N.I. la data de 10 ianuarie 2013 (cu ocazia primirii în audiență a inculpatului), înregistrările convorbirilor în mediu ambiental purtate la data de 16 ianuarie 2013 între inculpat și cms. șef N.I., procesul-verbal întocmit la data de 29 ianuarie 2013 de către lucrătorii de poliție ce au efectuat percheziția domiciliară dispusă în cauză, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpat cu fiul său V.I.E. la 23 ianuarie 2013 și 24 ianuarie 2013 care atestă faptul că, la toate datele anterior menționate, inculpatul a afirmat în mod insistent că va detona o butelie de gaz în scara blocului în care locuiește lucrătorul de poliție B.S.

Astfel, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru una dintre infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică și pentru desfășurarea ulterioară a cercetării judecătorești. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a definit noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca "reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită", care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În speță, se constată faptul că inculpatul a amenințat cu săvârșirea unor fapte deosebit de grave îndreptate împotriva uneia dintre cele mai importante valori protejate de legea penală și anume dreptul la viață. Modalitatea în care intenționa să săvârșească fapta denotă o periculozitate deosebit de ridicată a inculpatului, având în vedere că acesta, deși a conștientizat că prin faptele sale punea în pericol viața mai multor indivizi nevinovați între care și copiii părții vătămate, folosind, la modul declarativ, aceasta împrejurare "ca un atu" pentru a crea stare de teamă și astfel șantajul său să determine finalitatea urmărită, și anume eliberarea din penitenciar a fiului său vitreg. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publica, Înalta Curte, va mai reține și atitudinea fățișă de dispreț față de lege și încercarea de șantajare a instituțiilor statului învestite cu asigurarea climatului de legalitate și ordine publică.

Se mai reține și că inculpatul nu este la prima abatere, el fiind cercetat pentru aceeași faptă și în anul 2011 când, prin Ordonanța din 21 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, reținându-se în fapt că în data de 10 august 2011 l-a amenințat în sediul poliției pe B.S. că îi dă foc la casă și mașină și îi omoară copiii. Este adevărat că, în aprecierea necesității menținerii stării de arest preventiv, instanța trebuie să aibă în vedere cu prioritate prezumția de nevinovăție, însă, aceasta trebuie apreciată în raport de toate elementele dosarului și de gradul de pericol social pe care îl prezintă inculpatul.

În ceea ce îl privește pe inculpatul din prezenta cauză, se poate vorbi despre pericolul social al persoanei disociat de pericolul social al faptelor comise, având în vedere persistența acestuia în activitatea infracțională în lipsa unei atitudini ferme din partea autorităților și indiferența sa față de consecințele faptelor sale, modalitatea în care intenționa să săvârșească faptele, persistența în activitatea infracțională și motivația acțiunilor sale.

Referitor la rezonabilitatea perioadei de detenție, Înalta Curte apreciază că nu a fost depășită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției. Ca atare, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag.

1 lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul V.A. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 749/2/2013 (349/2013). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2013. Procesat de GGC - GV