ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin propunerea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, la data de 30 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Călărași a solicitat

să se dispună arestarea preventivă a inculpatului V.A., pe o perioadă de 29 de

zile, începând cu data de 30 ianuarie 2013 până la data de 27 februarie 2013,

inclusiv.

În susținerea

propunerii, s-a arătat că, prin rezoluția din data de 24 ianuarie 2013, ora 14

00

,

s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul V.A. și că, prin

Ordonanța nr. 3/D/P din 29 ianuarie 2013, s-a dispus punerea în mișcare a

acțiunii penale față de același inculpat, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de acte de terorism, prevăzută și pedepsită de art. 37 alin. (2)

și (3) din Legea nr. 535/2004 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. și ultraj,

prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

De asemenea, s-a

arătat că, prin ordonanța din data de 29 ianuarie 2013, emisă de aceeași

unitate de parchet, s-a dispus reținerea inculpatului pentru 24 de ore,

începând cu data de 29 ianuarie 2013, ora 16

00

până la data de 30

ianuarie 2013, ora 16

00

.

În fapt, s-a reținut

că, în mod repetat, inculpatul V.A. a amenințat că va detona o butelie de

aragaz în scara blocului unde locuiește lucrătorul de poliție B.S., punând,

astfel, în pericol viața și integritatea corporală a comunității, în scopul de a

obține eliberarea din penitenciar a fiului său V.I.E., condamnat definitiv la o

pedeapsă de 25 de ani închisoare.

În aceeași perioadă,

inculpatul V.A. a amenințat, în mod repetat, că va incendia apartamentul și

autoturismul agentului-șef de poliție B.S., pentru actele îndeplinite de către

acesta din urmă, în timpul cercetării numitului V.I.E. în cauza în care a fost

condamnat definitiv.

Procurorul a apreciat

că toate eforturile inculpatului s-au canalizat și concentrat într-un singur

scop, și anume acela al eliberării fiului său din penitenciar, în vederea

atingerii acestei finalități recurgând la acte de amenințare la adresa unei

colectivități. Faptele inculpatului exced cadrul unei vendete personale,

rezoluția sa fiind aceea de a atrage atenția asupra situației fiului, antrenând

și instituțiile statului cu atribuții în procedurile judiciare.

Înseși declarațiile

date procurorului vădesc faptul că inculpatul nu urmărește să se răzbune pe o

persoană anume, ci șantajarea instituțiilor publice, în vederea atingerii unui

obiectiv specific, ce ține de politica penală a statului.

Organul de urmărire

penală a apreciat că sunt îndeplinite astfel condițiile prev. de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, datorită rezonanței faptelor și sentimentului

de insecuritate creat în rândul colectivității în cazul cercetării acestei

persoane în stare de libertate.

În vederea

soluționării cauzei, Curtea a procedat la ascultarea nemijlocită a inculpatului

V.A.

Analizând actele și

lucrările dosarului, s-a constatat că cererea Ministerului Public este

întemeiată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și

art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar măsura arestării preventive impunându-se în

vederea asigurării bunei desfășurări a urmăririi penale.

S-a apreciat că

probele administrate evidențiază indicii temeinice, în accepțiunea art. 68

1

C. proc. pen. ce justifică presupunerea rezonabilă că în perioada 10 ianuarie

2013 - 29 ianuarie 2013, în mod repetat, inculpatul V.A. a amenințat că va

detona o butelie de aragaz în scara blocului unde locuiește lucrătorul de

poliție B.S., punând astfel în pericol viața și integritatea corporală a

comunității, în scopul de a obține eliberarea din penitenciar a fiului său,

V.I.E., condamnat definitiv la o pedeapsă de 25 de ani închisoare pentru

comiterea infracțiunilor de viol și omor. În aceeași perioadă, inculpatul V.A.

a amenințat, în mod repetat, că va incendia apartamentul și autoturismul

agentului-șef de poliție B.S., pentru actele îndeplinite de către acesta din

urmă, în timpul cercetării numitului V.I.E. în cauza în care a fost condamnat

definitiv.

Astfel s-a apreciat

că amenințările proferate nu au un simplu caracter declarativ, inculpatul V.A.

adoptând o conduită de natură a face credibile afirmațiile sale și a le conferi

aptitudinea de a inspira, în mod real, o stare de temere.

S-a mai reținut că,

astfel cum rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost depistat, în vara

anului 2011, în zona blocului unde locuiește numitul B.S., fără a-și putea

justifica prezența în zonă. În aceeași perioadă, în incinta postului de

poliție, inculpatul a proferat amenințări cu incendierea locuinței lucrătorului

de poliție și uciderea copiilor acestuia, faptă pentru care a fost sancționat

administrativ de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași.

În plus, distinct de

afirmațiile neechivoce făcute inclusiv cu ocazia ascultării de către procuror,

inculpatul V.A. i-a comunicat fiului său, la data de 24 ianuarie 2013, că va

veni și el în arest "luna următoare" întrucât va incendia

apartamentul lucrătorului de poliție.

Curtea a apreciat că

nemulțumirea inculpatului se datorează mai degrabă faptului că atitudinea

polițistului (atât în cursul cercetării penale a numitului V.I.E., cât și

ulterior) nu a cadrat cu așteptările contrare ale inculpatului, care, în

schimbul unor pretinse foloase materiale remise polițistului de-a lungul

timpului, a pretins de la acesta să satisfacă pretențiile sale.

Față de cele arătate,

Curtea a considerat că în speță este incident cazul prevăzut de art. 148 lit.

f) C. proc. pen. întrucât, deși sancțiunea prevăzută de lege pentru ultraj nu

satisface exigențele textului menționat, pedeapsa legală pentru actele de

terorism este închisoarea mai mare de 4 ani. Totodată, s-a apreciat că există

probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările concrete ale comiterii

faptelor, caracterul repetat și insistent al amenințărilor proferate, dar și

întreaga conduită a inculpatului, de natură a conferi credibilitate

afirmațiilor sale și a legitima temerea că, în vederea atingerii scopului

urmărit, acesta poate pune în executare amenințările verbale repetate.

Curtea a apreciat că

demersul inculpatului V.A. nu este unul motivat prin suferința părintelui ce

asistă la condamnarea penală a fiului ori prin imposibilitatea subiectivă de a

accepta vinovăția acestuia din urmă.

Afirmațiile repetate

ale inculpatului pe parcursul cercetărilor în prezenta cauză, coroborate cu

împrejurările ce rezultă din convorbirile telefonice interceptate, dar și din

corespondența scrisă purtată cu fiul său, atestă motivația sa exclusivă de a

obține punerea în libertate a fiului, prin artificii menite să repună în

discuție hotărârea definitivă. O atare conduită reflectă nesocotirea flagrantă

a autorității ce derivă din caracterul definitiv al hotărârii, dar și

încercarea de angrenare a instituțiilor statului în acest demers orientat spre

satisfacerea unui interes personal, prin recursul la mijloace ce ar putea

stârni temerea unui număr nedeterminat de persoane.

Împotriva încheierii

din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în

termenul legal a declarat recurs inculpatul V.A., criticând încheierea atacată

pentru netemeinicie.

În susținerea

recursului a arătat în esență faptul că, în privința inculpatului nu sunt

întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen. astfel cum s-a reținut de către Curtea de Apel.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele cauzei, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

În fapt, s-a reținut

în esență că, în mod repetat, inculpatul V.A. a amenințat că va detona o

butelie de aragaz în scara blocului unde locuiește agentul-șef de poliție B.S.,

în scopul de a obține eliberarea din penitenciar a fiului său V.I.E., condamnat

definitiv la o pedeapsă de 25 de ani închisoare.

În aceeași perioadă,

inculpatul V.A. a mai amenințat, în mod repetat aceeași parte vătămată, că îi

va incendia apartamentul și autoturismul pentru actele îndeplinite de acesta

din urmă, în timpul cercetării numitului V.I.E. în cauza în care a fost

condamnat definitiv.

Astfel, în aprecierea

existenței condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., Înalta Curte va

avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora,

gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităților infracționale

desfășurate, precum și scopul urmărit de inculpat. Se constată, că în cauză

există indicii temeinice în accepțiunea dată de art. 68

1

C. proc.

pen., că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

În acest context,

Înalta Curte va avea în vedere procesul-verbal întocmit de către comisarul șef

de poliție N.I. la data de 10 ianuarie 2013 (cu ocazia primirii în audiență a

inculpatului), înregistrările convorbirilor în mediu ambiental purtate la data

de 16 ianuarie 2013 între inculpat și cms. șef N.I., procesul-verbal întocmit

la data de 29 ianuarie 2013 de către lucrătorii de poliție ce au efectuat

percheziția domiciliară dispusă în cauză, procesele-verbale de redare a

convorbirilor telefonice purtate de către inculpat cu fiul său V.I.E. la 23

ianuarie 2013 și 24 ianuarie 2013 care atestă faptul că, la toate datele

anterior menționate, inculpatul a afirmat în mod insistent că va detona o

butelie de gaz în scara blocului în care locuiește lucrătorul de poliție B.S.

Astfel, sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa

prevăzută de lege pentru una dintre infracțiunile pentru care inculpatul este

cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în

libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică și pentru

desfășurarea ulterioară a cercetării judecătorești.

În aprecierea

pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a definit noțiunea de

pericol concret pentru ordinea publică ca "reacția colectivă față de

infracțiunea săvârșită", care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul

social firesc, creează o stare de indignare și dezaprobare, de temere și

insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează eficient de

ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și

poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În speță, se constată

faptul că inculpatul a amenințat cu săvârșirea unor fapte deosebit de grave

îndreptate împotriva uneia dintre cele mai importante valori protejate de legea

penală și anume dreptul la viață. Modalitatea în care intenționa să săvârșească

fapta denotă o periculozitate deosebit de ridicată a inculpatului, având în

vedere că acesta, deși a conștientizat că prin faptele sale punea în pericol

viața mai multor indivizi nevinovați între care și copiii părții vătămate,

folosind, la modul declarativ, aceasta împrejurare "ca un atu" pentru

a crea stare de teamă și astfel șantajul său să determine finalitatea urmărită,

și anume eliberarea din penitenciar a fiului său vitreg. În aprecierea

pericolului concret pentru ordinea publica, Înalta Curte, va mai reține și

atitudinea fățișă de dispreț față de lege și încercarea de șantajare a

instituțiilor statului învestite cu asigurarea climatului de legalitate și

ordine publică.

Se mai reține și că

inculpatul nu este la prima abatere, el fiind cercetat pentru aceeași faptă și

în anul 2011 când, prin Ordonanța din 21 octombrie 2011 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Călărași s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și

aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ față de inculpat pentru

săvârșirea infracțiunii de ultraj, reținându-se în fapt că în data de 10 august

2011 l-a amenințat în sediul poliției pe B.S. că îi dă foc la casă și mașină și

îi omoară copiii.

Este adevărat că, în

aprecierea necesității menținerii stării de arest preventiv, instanța trebuie

să aibă în vedere cu prioritate prezumția de nevinovăție, însă, aceasta trebuie

apreciată în raport de toate elementele dosarului și de gradul de pericol

social pe care îl prezintă inculpatul.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul din prezenta cauză, se poate vorbi despre pericolul

social al persoanei disociat de pericolul social al faptelor comise, având în

vedere persistența acestuia în activitatea infracțională în lipsa unei

atitudini ferme din partea autorităților și indiferența sa față de consecințele

faptelor sale, modalitatea în care intenționa să săvârșească faptele,

persistența în activitatea infracțională și motivația acțiunilor sale.

Referitor la

rezonabilitatea perioadei de detenție, Înalta Curte apreciază că nu a fost

depășită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere faptul că durata acesteia

nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie

privită în contextul procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor

reținute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise,

toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul

opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea

justiției.

Ca atare, detenția

provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea

internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția

europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, impunându-se

menținerea în continuare a acesteia.

Așa fiind, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul formulat de

inculpatul V.A.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de

200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva încheierii din 30

ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

Dosarul nr. 749/2/2013 (349/2013).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 februarie 2013.

Procesat de GGC - GV