ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 2437 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 13259/55/2012, în baza dispozițiilor art. 42 raportat la art. 456 alin. (1) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect cerere de întrerupere a pedepsei formulată de condamnata K.M.I., în favoarea Judecătoriei Gherla. Ulterior, prin Sentința penală nr. 1444 din 16 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Gherla în Dosarul nr. 13259/55/2012, s-a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de condamnata K.M.I., în favoarea Judecătoriei Arad.
S-a constatat că instanța ierarhic superioară comună a instanțelor aflate în conflict este Înalta Curte de Casație și Justiție și, în temeiul art. 29 pct. 5 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru stabilirea instanței competente a se pronunța asupra conflictului de competență. Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, la data de 10 septembrie 2012, pe rolul Judecătoriei Arad a fost înregistrată o cerere datată la 05 septembrie 2012, formulată în scris de condamnată și având ca obiect întreruperea executării pedepsei închisorii. La data de 05 septembrie 2012, condamnata se afla încă la Penitenciarul Arad, fiind transferată ulterior la Penitenciarul Gherla, așa cum rezultă din înregistrările privind transferul condamnatei de la dosarul Judecătoriei Gherla.
Potrivit prevederilor art. 456 alin. (1) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa la locul de muncă, corespunzătoare în grad instanței de executare. Înalta Curte constată că, condamnata se află în executarea mai multor pedepse cu închisoare, toate aplicate prin sentințe pronunțate de judecătorii, așa cum rezultă din mandatele de executare aflate la dosarul Judecătoriei Arad. În consecință, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen., instanța de executare este o instanță cu gradul de judecătorie.
Prin "instanță în a cărei rază teritorială se află locul de deținere" se înțelege instanța în a cărei circumscripție se găsește locul de deținere unde se afla condamnata la data formulării cererii de întrerupere a executării pedepsei, nu cea în a cărei circumscripție se găsește locul de deținere unde condamnata a fost transferată ulterior formulării unei astfel de cereri. Înalta Curte constată că, în stabilirea datei formulării cererii este relevantă data scrisă de condamnată pe cererea de la dosarul Judecătoriei Arad, anume 05 septembrie 2012, și nu data, ulterioară, de 10 septembrie 2012, la care cererea acesteia a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad. Văzând și dispozițiile art 456 alin. (1) C. proc.
pen., rezultă cu evidență faptul că, competența exclusivă de soluționare a cauzei aparține judecătoriei în a cărei raza teritorială se află locul de deținere al condamnatului, la data formulării cererii, respectiv Judecătoria Arad. Chiar dacă ulterior formulării cererii, condamnata a fost transferată la un alt loc de deținere, această împrejurare nu este de natură să schimbe competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei, astfel cum aceasta a fost stabilită potrivit dispozițiilor art. 456 alin. (1) C. proc. pen. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 29 pct. 5 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 456 alin. (1) C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnata K.M.I.
în favoarea Judecătoriei Arad, instanță căreia i se va trimite dosarul. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta K.M.I. în favoarea Tribunalul Arad, instanță căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 februarie 2013. Proces verbal Prezenta încheiere a fost îndreptate prin încheierea din data de 20 februarie 2013, care face parte integrantă din minuta încheierii nr. 204 din 19 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. 13259/55/2012. R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE
CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. 13259/55/2012 ÎNCHEIERE Ședința publică din 20 februarie 2013 Deliberând asupra cererii de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În cuprinsul minutei încheierii nr. 204 din 19 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 13259/55/2012, din eroare, s-a consemnat "Tribunalul Arad" în loc de "Judecătoria Arad", cum era corect. Eroarea este una vădită, cu atât mai mult cu cât părțile au menționat Judecătoria Arad și nu Tribunalul Arad în concluziile lor, așa cum reiese din înregistrarea audio a ședinței de judecată pe suport audio. În conformitate cu dispozițiile art. 195 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, va admite îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei încheierii sus-menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Admite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în conținutul minutei încheierii nr. 204 din 19 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 13259/55/2012. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în conținutul minutei încheierii sus-menționate, în sensul că, conținutul corect al primului alineat al minutei va fi următorul: "Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta K.M.I. în favoarea Judecătoriei Arad, instanță căreia i se va trimite dosarul." Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 februarie 2013. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.