ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 435/2015

Decizia nr. 435/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3556 din 18 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL față de pârâta SC B. SRL; a fost admisă cererea reconvențională și a fost obligată reclamanta pârâtă la plata sumei de 620.000 euro, în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României din data plății cu titlu de onorariu de succes, a sumei de 690.707 lei contravaloare servicii de consultanță neachitate, a sumei de 410.997,58 lei dobândă legală calculată de la data scadenței debitelor și până la data de 15 noiembrie 2012, precum și la plata în continuare a dobânzii legale calculate asupra debitului în cuantum de 3.504.763 lei începând cu data de 16 noiembrie 2012 și până la data plății efective; a fost obligată reclamanta pârâtă la plata sumei de 51.513,91 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

La 4 ianuarie 2008 între reclamanta SC A. SRL, în calitate de beneficiar, și pârâta SC B. SRL, în calitate de prestator, s-a încheiat Contractul de prestări servicii de management, potrivit căruia prestatorul s-a obligat să participe la procesul de proiectare a C. Constanța, să contribuie la finalizarea documentației de proiectare, respectiv în alegerea antreprenorului principal, a verificatorilor de proiecte și a consultanților de specialitate, să colaboreze cu proiectanții, să supravegheze și să coordoneze activitatea de proiectare în cursul executării proiectului, să participe la procesul de realizare a proiectului, respectiv funcționarea acestuia, să participe la stabilirea bugetului necesar construirii proiectului, respectiv la stabilirea graficului de execuție, să supravegheze continuu executarea proiectului conform proiectului de execuție existent, să participe alături de beneficiar la pregătirea și desfășurarea licitației efectuate în vederea alegerii antreprenorului principal, la pregătirea și derularea tratativelor necesare pentru încheierea contractelor de antrepriză cu antreprenorul general, să supravegheze și să și să urmărească contractele de subantrepriză încheiate de antreprenorul general, licitația organizată și efectuată de antreprenorul general pentru alegerea subantreprenorilor, să verifice criteriile de participare stabilite de antreprenorul general, procedura licitației și procedura de alegere a subantreprenorilor, să participe respectiv să ajute cu consultanță de specialitate la desfășurarea procedurii de predare - primire, verificare de proiecte precum și realizarea adecvată a proceselor - verbale de predare - primire, să participe și să ofere consultanță de specialitate la realizarea bugetului centralizat al proiectului, să participe la realizarea și funcționarea arhivei centralizate a proiectului, să evalueze și să ofere consultații de specialitate pentru stabilirea mixului eficace de chiriași în cadrul C. Constanța, să participe la executarea și realizarea sarcinilor de coordonare a chiriașilor din cadrul proiectului, să redacteze modele și situații actualizate cel puțin din două în două săptămâni în ceea ce privește situația contractelor de închiriere încheiate sau în curs de încheiere cu alte persoane juridice pentru C. Constanța, toate acestea în schimbul unui onorariu lunar de 188.000 lei + T.V.A. care va fi achitat în termen de 30 de zile lucrătoare de la data emiterii facturii (filele 28 - 32, vol. I dosar Tribunalul București).

Potrivit art. 2.2 alin. (4), teza a II-a din același contract, părțile au convenit ca în cazul în care prezentul contract încetează înainte de deschiderea și începerea activităților în C. Constanța sau finalizarea proiectului nu are loc deloc în ceea ce privește C. Constanța, beneficiarul are obligația de a achita 50 % din cuantumul onorariului de succes, adică 500.000 euro + T.V.A. în termen de 30 de zile de la data încetării prezentului contract.

Contractul a fost încheiat pe o durată de 12 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2008 și până la data de 31 decembrie 2008, iar potrivit art. 3 alin. (2), încetarea contractului are loc la expirarea termenului, dar este posibilă rezilierea prezentului contract în mod unilateral cu un preaviz de 30 de zile sau prin acordul părților. De asemenea au stabilit că în situația în care beneficiarul decide să denunțe contractul înainte de termenul său de valabilitate, indiferent din ce motiv, acesta are obligația de a achita prestatorului toate comisioanele lunare aferente care ar fi fost plătibile conform contractului pe toată durata mandatului, într-o singură tranșă și în termen de 30 de zile de la data încetării contractului (art. 3 alin. (3) din contract).

Prin actele adiționale din 31 decembrie 2008 și din 18 iunie 2008, contractul a fost prelungit succesiv până la data de 31 octombrie 2010, iar prin actul adițional din 24 februarie 2010, părțile au convenit reducerea onorariului lunar la suma de 137.600 lei + T.V.A. începând cu data de 1 martie 2010.

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a invocat faptul că acest contract e lipsit de scopul mediat deoarece contraprestația pârâtei a avut doar o simplă existență scriptică, iar potrivit doctrinei juridice, în cazul contractelor sinalagmatice, lipsa contraprestației uneia dintre părți echivalează cu lipsa scopului mediat și atrage sancțiunea nulității absolute.

Instanța de fond a reținut că obiectul contractului încheiat de către părți nu este contrar legii întrucât aceasta nu interzice prestarea de servicii de consultanță în vederea dezvoltării unui proiect imobiliar, astfel că nu se poate vorbi despre un scop

imediat ilicit. În ceea ce privește executarea sau neexecutarea obligațiilor asumate prin convenția încheiată între părți sau executarea necorespunzătoare invocată de către reclamantă, se reține că acestea sunt elemente ulterioare încheierii actului juridic putând constitui elemente fie pentru o reziliere a contractului, fie pentru antrenarea unei răspunderi contractuale a pârâtei, aspecte fără nicio relevanță asupra încheierii valabile a contractului întrucât nulitatea vizează cauze anterioare, cel mult concomitente încheierii actului juridic.

În ceea ce privește cererea reconvențională instanța de fond a reținut că, potrivit documentelor depuse la dosar, în perioada iunie - octombrie 2010 pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de prestări servicii de management, emițând în sarcina reclamantei facturi în valoare totală de 690.707 lei.

Împotriva sentinței instanței de fond reclamanta formulează apel susținând, în esență, faptul că hotărârea este netemeinică și nelegală fiind rezultatul unei aprecieri, interpretări și înțelegeri greșite a probelor administrate în cauză, a clauzelor contractuale și legale relevante, respectiv, a întregii situații de fapt deduse judecății.

Prin Decizia civilă nr. 493 din 20 octombrie 2014 Curtea de Apel Cluj respinge apelul declarat de SC A. SRL, fiind respinsă totodată și cererea de suspendare a executării hotărârii primei instanțe ca rămasă fără obiect, urmare a soluționării apelului.

Instanța de apel reține, în considerentele ample ale deciziei pronunțate, în esență următoarele:

Analiza realizată

de către

instanța de fond

cu privire la condițiile de valabilitate a convențiilor respectiv, în concret cu privire la existența cauzei imediate și a celei mediate în ceea ce privește contractul de management în analiză, a fost corect realizată contrar susținerilor apelantei, neputându-se reține lipsa unei contraprestații care să fie analizată din perspectiva lipsei scopului imediat.

Prestația ce urma a fi îndeplinită de către intimată nu reprezintă o operațiune unică, consultantă în afaceri ci era în legătură cu proiectarea, execuția lucrărilor de construire a C. Constanța, selectarea și supravegherea antreprenorului și a subantreprenorului, realizarea bugetului și închirierea centrului comercial.

Omisiunea prestării serviciilor de către una dintre părți reprezintă o neexecutare

a obligațiilor valabil asumate și nu poate constitui un motiv de anulare a unei convenției.

Pretinsa preconstituire a probelor în scopul creării aparenței prestării lor susținută de apelantă ar presupune existența unei conivențe frauduloase care ar implica inclusiv operațiuni realizate în scopul fraudării de către partea care solicită acum aplicarea sancțiunii nulității.

Disocierea pe care încearcă să o antameze apelanta cu privire la entitatea juridică de la momentul încheierii convenției și cea care acum pretinde aplicarea sancțiunii nu poate fi primită.

Documentele pe care apelanta înțelege să le folosească pentru a justifica lipsa contraprestației vin în fapt să dovedească tocmai îndeplinirea obligațiilor așa cum a reținut și prima instanță.

Conduita părților ulterior încheierii contractului poate și trebuie avută în vedere așa cum susține și apelanta însă din întocmirea documentelor care să dovedească îndeplinirea obligațiilor asumate de către fiecare dintre părți pe deoparte, întocmirea rapoartelor de activitate pe de altă parte, plata facturilor emise pentru serviciile prestate relevă că nu numai la momentul încheierii convenției ci și ulterior cauza convenției contractului a existat.

Afirmarea de către SC B. SRL a împrejurării că serviciile prestate de către acesta ar fi acoperit doar pct. c, i și j din art. 2.1 al contractului de prestări servicii de management întrucât pentru celelalte au fost încheiate contracte cu alți consultanți nu poate fi valorificată în maniera urmărită de apelantă.

Poziția procesuală a pârâtei reclamantă reconvențională a fost în sensul că a îndeplinit întocmai toate obligațiile asumate prestarea unora dintre serviciile asumate urmând a fi realizată prin persoane de specialitate.

Corect a evidențiat pârâta că la momentul încheierii contractului de management SC B. SRL nu avea dreptul exclusiv de a efectua servicii de management asupra proiectului C. Constanța iar față de complexitatea acestuia atribuirea unor servicii către alte societăți apărea ca necesară.

Împrejurarea că reclamanta a semnat prin reprezentanți procesele - verbale care dovedeau îndeplinirea obligațiilor și a procedat la plata facturilor emise în temeiul acestora nu poate justifica teza preconstituirii documentelor întrucât chiar entitatea reclamantă este cea care a semnat prin reprezentanți înscrisurile.

Distincția pe care încearcă să o realizeze reclamanta între entitatea juridică de la data semnării contractului și cea de la data declanșării demersului judiciar nu poate fi admisă întrucât distinct de persoanele fizice care constituie o persoană juridică voința acesteia se formează și exteriorizează independent de acestea iar odată exprimată poate fi opusă chiar și emitentului.

Teza apelantei privind nulitatea convenției nu poate fi prin urmare validată întrucât dovada lipsei cauzei nu a fost realizată prezumțiile rămânând să opereze în favoarea celor pentru care au fost edictate.

Critica apelantei referitoare la soluția pronunțată în privința cererii reconvenționale se fundamentează pe susținere că atâta vreme cât serviciile nu au fost prestate, în temeiul excepției de neexecutare, se impune respingerea în întregime a cererii reconvenționale.

Netemeinicia soluției instanței, susține apelanta, se observă în primul rând chiar din motivarea superficială a acesteia care se limitează să indice un număr de file din dosar ca reprezentând probe ale prestării serviciilor și să afirme că facturile emise de pârâta SC B. SRL ar reprezenta dovada îndeplinirii obligațiilor asumate de aceasta din urmă.

Prima instanță a indicat în fapt filele la care se află documentele care justifică pretențiile reclamantei reconvenționale iar în ceea ce privește facturile emiterea lor dovedește întinderea obligației corelative prestării serviciului.

Poate constitui dovadă a prestării serviciilor pentru perioada iunie - octombrie 2010 și un raport lunar de activitate care enumeră o serie de servicii identice cu cele din perioada anterioară, atâta timp cât tipul serviciilor era același iar prestarea acestuia era periodică.

Corect a evidențiat intimata reclamantă reconvențională că, momentul invocării excepției de neexecutare de către SC A. SRL trebuia să coincidă cu momentul în care SC B. SRL i-a solicitat plata contravalorii serviciilor prestate.

Invocarea excepției de neexecutare a contractului de către o parte presupune că acesta paralizează dreptul celeilalte să refuze executarea obligațiilor sale până în momentul în care cealaltă parte își executa propriile obligații.

Contractul de Management care justifică pretențiile reclamantei reconvenționale a fost executat în decursul a trei ani, 2008 - 2010, fără a fi fost contestată prestarea efectivă a serviciilor de către SC B. SRL și cu plata contravalorii lor.

Invocarea excepției de neexecutare a Contractului de Management doar concomitent cu acțiunea în constatarea nulității nu poate fi apreciată ca eficientă.

Împotriva deciziei din apel formulează recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și respingerii cererii reconvenționale; în subsidiar se solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului cu respectarea principiului disponibilității în raport de clarificările și temeiurile de drept formulate prin cererea reconvențională a intimatei.

Motivele de recurs, sunt, în esență următoarele, fiind structurate în două categorii: critici cu privire la nulitatea contractului (acțiunea principală), respectiv critici cu privire la cererea reconvențională.

În ceea ce privește criticile soluției din apel cu privire la nulitatea contractului, recurenta arată că în mod greșit instanța de apel a dat prioritate principiului nemo auditur propriam

turpitudinem allegans în detrimentul caracterului de ordine publică a nulității absolute, critici prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susține că atitudinea ulterioară a părților poate fi unul dintre elementele care să dovedească intenția reală a părților la data încheierii contractului, sens în care a arătat că demersurile întreprinse de părți în scopul creării aparenței prestării serviciilor în cazul în care serviciile nu au fost prestate reprezintă o dovadă a intenției părților de a deturna scopul contractului.

Recurenta critică faptul că instanța de apel s-a limitat la a concluziona cu privire la existența unei conivențe frauduloase care ar implica inclusiv operațiuni realizate în scopul fraudării de către partea care solicită nulitatea contractului, fără a mai analiza dacă serviciile au fost sau nu prestate.

Consideră recurenta că este nelegal argumentul instanței de apel potrivit căruia aceasta nu poate invoca, în sprijinul unei soliții de constatare a nulității contractului, preconstituirea rapoartelor de activitate pe motiv că recurenta însăși ar fi contribuit la procesul de preconstituire a acestora. Or, tocmai acesta este motivul de nulitate invocat și tocmai de aceea recurenta a arătat că în măsura în care serviciile nu au fost prestate iar, cu toate acestea, părțile au încercat să preconstituie probe care să dovedească contrariul, există o dovadă a intenției părților asupra deturnării scopului contractului.

Cea de-a doua critică vizând soluția dată cu privire la acțiunea principală se referă la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 21 din C. fisc. și a normelor de aplicare a acestora.

Astfel, recurenta susține că dispozițiile fiscale invocate au menirea de a înlătura prezumția de existență a cauzei contractelor având ca obiect prestarea de servicii de consultanță și management încheiate între societățile din același grup.

Potrivit dispozițiilor fiscale pentru dovedirea contractului de management între afiliați, respectiv pentru justificarea prestării efective a serviciilor trebuie întocmite situații de lucrări, procese - verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare, contribuabilul trebuind să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate.

Referitor la criticile soluției din apel care vizează cererea reconvențională sunt invocate mai multe motive de nelegalitate circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., după cum urmează:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - în mod greșit instanța de apel a considerat că recurenta nu mai avea dreptul, în temeiul excepției de neexecutare, de a refuza plata onorariilor în cazul în care intimata nu a prestat serviciile.

Astfel, recurenta recunoaște faptul că la dosar există rapoarte și facturi, însă acestea nu au fost însușite de către aceasta, cu excepția unei facturi lunare.

În opinia recurentei este greșită interpretarea instanței de apel potrivit căreia nu s-ar aplica excepția de neexecutare întrucât recurenta nu ar fi invocat-o anterior la data solicitării plății.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea instanței de apel este nemotivată cu privire la obligarea recurentei la plata onorariilor lunare.

Recurenta consideră că instanța de apel nu a realizat o analiză și o judecată efectivă a cererii reconvenționale și nici nu și-a motivat hotărârea sub acest aspect.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - instanța de apel a dispus plata sumei de 620.000 euro cu un alt titlu, diferit față de titlul sub care a fost solicitat de intimată și cu care a fost acordat de prima instanță, încălcând atât principiul disponibilității, cât și principiul contradictorialității și al dreptului la apărare al recurentei.

Astfel, se arată de către recurentă că prima instanță a obligat-o la plata unei sume reprezentând onorariu de succes, astfel cum s-a solicitat în cererea reconvențională, instanța de apel a atribuit o cu totul altă natură juridică acestei sume, considerând că aceasta nu este condiționată în niciun fel de servicii, de prestarea acestora și de calitatea lor și că ar fi datorată în orice condiții.

Or, dacă într-un contract de prestări servicii o sumă ar fi datorată fără ca ea să reprezinte contravaloarea serviciilor, atunci devine evident că suma respectivă are o natură juridică diferită față de preț al serviciilor (onorariu).

Prin întâmpinarea depusă instanța a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivele de nelegalitate invocate de către recurentă cu privire la cererea principală (prima categorie de critici, astfel cum au fost structurate de către recurentă) critici de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se rețin următoarele:

Recurenta a solicitat anularea Contractului de Prestări Servicii de Management încheiat cu intimata pentru lipsa cauzei și repunerea părților în situația anterioară prin restituirea onorariilor lunare achitate intimatei, considerând că respectivul contract este lovit de nulitate absolută întrucât obligația asumată de către aceasta pentru plata onorariilor nu are o contraprestație câtă vreme contractul nu a fost încheiat în scopul prevăzut în cuprinsul acestuia, ci exclusiv în vederea scoaterii unor sume de bani din patrimoniul său în favoarea intimatei. Temeiul juridic invocat este art. 966 C. civ.

Cu alte cuvinte, recurenta susține și recunoaște că, în realitate contractul de management, deși a fost încheiat în mod real, executarea acestuia potrivit scopului stipulat în cuprins, nu a avut loc, intenția reală a părților fiind ca sub aparența acestuia să transfere sume de bani din patrimoniul recurentei către intimată, transfer căruia să-i confere caracter legal.

Lipsa cauzei se datorează lipsei contraprestației intimatei astfel că sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității absolute.

Recurenta, pe tot parcursul demersului său judiciar, a încercat să facă dovada lipsei cauzei din contract prin invocarea existenței unor acte și fapte juridice, născute ulterior momentului încheierii contractului și pe care atât instanța de fond, cât și instanța de apel le-a considerat în mod corect că sunt manifestări ale executării contractului.

Deși avem de-a face cu un contract sinalagmatic, cu prestații succesive, recurenta încearcă să facă o juxtapunere între momentul încheierii contractului și cel ulterior acestui moment, respectiv executarea obligațiilor reciproce ale părților, încercând să facă dovada lipsei cauzei ab inițio prin invocarea unor acte sau fapte ulterioare acestui moment.

Cauza este acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit de către părți la încheierea lui, iar pentru a fi valabilă, cauza trebuie să existe, să fie reală, licită și morală.

Instanța de apel a făcut o amplă și corectă interpretare a cauzei din perspectiva condițiilor de valabilitate prevăzute de art. 966 C. civ., reținând faptul că aceasta trebuie să existe în mod cert la momentul încheierii contractului, doar lipsa cauzei la acest moment va determina nulitatea contractului.

Din modul în care a fost redactat contractul de către părți nu se poate afirma că nu a fost prevăzută o cauză, un scop, dimpotrivă aceasta fiind prevăzută în mod clar și neechivoc, în aceeași modalitate fiind prevăzută și obligația corelativă a intimatei.

Nulitatea intervine ca o sancțiune în situația în care a avut loc o încălcare a legii la încheierea unui act juridic astfel încât motivele pentru care se solicită aplicarea acestei sancțiuni trebuie să fie anterioare ori contemporane cu momentul încheierii convenției, or, toate motivele invocate de către recurent sunt ulterioare acestui moment, existând sancțiuni legale specifice neexecutării.

Nu este lipsit de relevanță faptul că relația contractuală dintre părți a fost încheiată în cursul anului 2008, acțiunea recurentei fiind înregistrată pe rolul instanței în cursul anului 2012 timp în care ambele părți au îndeplinit acte juridice ce intră în spera executării propriilor obligații contractuale.

Concluzionând, instanța de apel nu s-a rezumat la a da prioritate principiului „nimeni nu își poate invoca propria culpă” astfel cum în mod eronat susține recurenta, fiind analizat exclusiv motivul de nulitate invocat în cererea de chemare în judecată, respectiv lipsa cauzei.

Nu poate fi reținută nici critica referitoare la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 21 din C. fisc. și a normelor de aplicare a acestora.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile din legislația fiscală invocate de către recurentă, nu reprezintă norme imperative a căror neîndeplinire să determine valabilitatea unui act juridic din perspectiva conținutului acestuia în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților semnatare.

Recurenta, din nou, tinde să dovedească inexistența cauzei contractului prin invocarea neîndeplinirii unor obligații prevăzute de lege, obligații ulterioare momentului încheierii contractului.

Normele fiscale nu pot fi invocate în vederea înlăturării prezumției de valabilitate a cauzei unui contract de natură comercială deoarece acestea au legătură strictă cu operațiunea de deducere a cheltuielilor de management, consultanță sau asistență între societăți din același grup.

Referitor la criticile privind modul de soluționare a cererii reconvenționale, susținerile recurentei nu pot fi reținute.

Astfel, în ceea ce privește excepția de neexecutare aceasta reprezintă, într-adevăr, o apărare de fond generată de dreptul unei dintre părțile contractului sinalagmatic de a refuza executarea unei obligații în măsura în care cealaltă parte nu își îndeplinește propriile obligații ce reprezintă temeiul obligației corelative.

Contrar susținerilor recurentei instanța de apel nu a interpretat această excepție de neexecutare ca fiind una de natură procedurală și, drept urmare, trebuie invocată într-un anumit interval de timp, ci a reținut doar că invocarea excepției de neexecutare a contractului de management doar concomitent cu acțiunea în constatarea nulității nu poate fi apreciată ca eficientă.

Recurenta a fost obligată la plata contravalorii serviciilor prestate, sumă ce a rezultat din cuprinsul facturilor fiscale necontestate de către aceasta, modul de calcul al sumelor pretinse fiind depus la dosarul de fond, fără însă a fi de asemenea contestat, excepția de neexecutare fiind invocată pentru prima dată în fața instanței de apel, apărare înlăturată de către instanță în condițiile în care s-a făcut dovada efectuării serviciilor.

În ceea ce privește plata onorariului de succes la care a mai fost obligată recurenta, invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reținută, pe de-o parte având în vedere că instanța de apel, contrar susținerilor recurentei, nu a dispus obligarea la plata niciunei sume, soluția pronunțată fiind aceea de respingere a apelului, iar pe de altă parte a analizat cererea reconvențională în ceea ce privește semnificația sumelor pretinse, în limitele învestirii sale, interpretarea dată fiind în deplină concordanță cu dispozițiile contractului care exprimă voința părților.

Nu poate fi reținut nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 cpt. 7 C. proc. civ. referitor la nemotivarea instanței de apel a admiterii cererii reconvenționale, aceasta motivându-și soluția atât în fapt cât și în drept, această critică constituind și unul dintre motivele de apel, motiv căruia i s-a răspuns în raport de argumentele invocate.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursul

ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către

intimată reprezentând contravaloare onorariu de avocat și cheltuielile cu transportul efectuate de către acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

SC A. SRL,

împotriva Deciziei civile nr. 493 din 20 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta să plătească intimatei pârâte SC B. SRL suma de 45.176,81 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2015.