ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3639/2015

Decizia nr. 3639/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, suspendarea executării Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, în totalitate sau parțial, până la soluționarea acțiunii de fond având ca obiect anularea acestui act administrativ.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 25 din 21 ianuarie 2014, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și, în consecință, a suspendat executarea Anexei nr. 1 - Norme privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto - aprobate prin Ordinul nr. 733/2013 emis de Ministerul Transporturilor până la pronunțarea instanței de fond.

A respins cererea de suspendare în privința celorlalte dispoziții ale Ordinului, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 25 din 21 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, solicitând casarea acesteia și respingerea cererii reclamantului de suspendare a O.M.T. nr. 733/2013, ca nefondată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Instanța de fond a dispus suspendarea executării fără a se indica aparentele motive de nelegalitate care au creat convingerea instanței că se impune suspendarea ordinului contestat, care să fi fost nesocotite de minister la emiterea ordinului, și în temeiul unor aprecieri subiective.

Instanța de fond nu a identificat aparentul conflict între normele cuprinse în OMT nr. 733/2013 și actele normative cu forță juridică superioară care au stat la baza emiterii actului contestat, invocând motive care nu au legătură cu cauza, respectiv prevederile O.U.G. nr. 44/2008.

Cu referire la condiția privind prevenirea unei pagube iminente, recurentul-pârât a susținut că, prin dispozițiile ordinului, nu este împiedicată exercitarea profesiei de către reclamant, ci doar sunt impuse condiții suplimentare.

Prima instanță a reținut în mod eronat îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente, în pofida faptului că actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei nu atestă îndeplinirea acesteia.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 23 iunie 2015, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul Ministerului Transporturilor ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

3.1. Analiza motivelor de casare invocate

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este întemeiat.

În speța de față, hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

În continuare, analizând hotărârea recurată din perspectiva criticilor subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, solicitând suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministrul Transporturilor, până la pronunțarea instanței de fond.

În practica judiciară, s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

În cauză, singurul aspect reținut de prima instanță, în motivarea cazului bine justificat, l-a reprezentat, în esență, impunerea în sarcina instructorilor auto a obligației de a obține autorizație ca școli de conducători auto, obligație care ar antrena condiții de autorizare deosebit de oneroase: deținerea în proprietate, cu contract de închiriere sau cu contract de comodat, a unor spații adecvate procesului de învățământ, deținerea echipamentelor și dotării tehnico-didactice corespunzătoare.

Prima instanță a apreciat că este pusă serios la îndoială legalitatea impunerii, într-un termen scurt, a unor noi condiții de autorizare, excesiv de oneroase în raport cu cele existente la data autorizării deținute de reclamant - și a cărei valabilitate este mai îndelungată decât cea impusă de art. 19 din anexa 1 la Ordinul nr. 733/2013 - unei persoane care își desfășoară activitatea cu respectarea dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost autorizat (O.U.G. nr. 44/2008).

Înalta Curte apreciază că aspectele reținute de instanța de fond nu constituie argumente juridice valabile cu privire la aparenta nelegalitate a ordinului contestat.

Ministerului Transporturilor, în calitatea sa de autoritate emitentă și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 62 alin. (2) și 3, art. 63 - 64 din O.G. nr. 27/2011 și art. 4 alin. (1) pct. 55 din H.G. nr. 24/2013 a adoptat prin Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 o reglementare necesară, proporțională și nediscriminatorie prin normele de autorizare a școlilor de conducători auto, deoarece au fost prevăzute condiții similare pentru ambele forme juridice de organizare (persoane juridice și persoane fizice autorizate), cu scopul de a se asigura baza materială adecvată pentru pregătirea teoretică și practică, în vederea obținerii permisului de conducere, o pregătire teoretică și practică reală și calitativă și desfășurarea în bune condiții, cu posibilitatea verificării, a modului de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.

Obligația de a deține în folosință exclusivă și permanentă spațiul pentru procesul de învățământ nu are un caracter nelegal sau abuziv, întrucât un asemenea spațiu poate fi deținut cu orice titlu (închiriere, comodat), fiind necesar pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a procesului de instruire teoretică.

Având în vedere scopul pentru care a fost emis Ordinul nr. 733/2013 pentru necesitatea asigurării unui cadru eficient, complet și unitar de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, precum și pentru a se asigura cadrul legal necesar verificării și controlului acestei activități din punct de vedere administrativ și fiscal, apropierea condițiilor specifice de dotare a celor care exercită activitatea este în concordanță cu interesul public care, în materia dreptului administrativ este primordial interesului privat.

Înalta Curte mai apreciază și că existența unei pagube iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil, nu poate fi reținută în cauză, dat fiind că intimatul - reclamant nu a administrat probe concludente pentru dovedirea susținerilor sale din cerere privind lipsirea sa de venituri, ca urmare a executării ordinului contestat, care a stabilit un termen de 6 luni pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute în noua reglementare.

În consecință, se apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de lege pentru suspendarea executării actului administrativ.

3.2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., republicat și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va casa hotărârea atacată și, pe fond, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței nr. 25 din 21 ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2015.

Procesat de GGC - CL