ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3153/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal la data de 07.03.2014, reclamantul Spitalul X a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 146.992 lei cu titlu de despăgubiri, reactualizate la data plății efective, reprezentând venitul net achitat directorului general, directorului administrativ, precum și contribuțiile individuale și cele ale angajatorului aferente, care au fost calculate, înregistrate și virate la bugetul consolidat al statului.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 165 din data de  19.09.2014 Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția de prescripție a dreptului la acțiune, invocat în cauză de pârât; a admis acțiunea formulată de reclamantul Spitalul X în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății; a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 146.992 lei cu titlu de despăgubiri reactualizate cu rata inflației la data plății efective, în favoarea reclamantului.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul Ministerul Sănătății a formulat recurs, invocând motive de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii de recurs, recurentul a susținut în esență că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat, sub aspectul termenului de prescripție de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004, că acesta curge de la data pronunțării Deciziei nr. 2443/17.04.2013 a Curții de Apel Oradea.

În opinia recurentului, momentul nașterii dreptului material la acțiune este cel al pronunțării Deciziei nr. 2970/11.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus anularea Ordinului nr. 576/2006, act normativ în baza căruia au fost emise actele subsecvente de eliberare din funcție a lui Coș Miron și a Georgetei Man.

Apărările intimatului

Prin întâmpinarea formulată, în termen legal, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de examinare a recursului  în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art.493 alin.(2) și (3) din  Codul de procedură civilă, republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 4 februarie 2016, potrivit art.493 alin.(4) Cod procedură civilă.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art.493 alin.(7) din Codul de procedură civilă, pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 18 mai 2016.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În speță, reclamantul Spitalul X a solicitat despăgubiri în valoare de 146.992 lei, reactualizate la data plății efective, reprezentând venitul net achitat directorului general și directorului administrativ, precum și contribuțiile individuale și cele ale angajatorului aferente, care au fost calculate, înregistrate și virate la bugetul consolidat al statului.

Acțiunea înregistrată la data de 07.04.2014 are ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile produse prin Ordinul nr. 576/2006 al Ministerului Sănătății, pentru stabilirea unor măsuri cu caracter tranzitoriu privind conducerea unităților sanitare publice cu paturi din rețeaua Ministerului Sănătății.

Acest ordin a fost anulat prin Decizia nr. 2970 din 11 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte arată că soluția dată asupra excepției prescripției dreptului la acțiune este greșită, potrivit explicațiilor de mai jos.

Prescripția reprezintă stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul de prescripție.

Termenul de prescripție reprezintă intervalul de timp, stabilit de lege,  înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens material, sub sancțiunea pierderii acestui drept.

Prin Legea nr.554/2004, care constituie cadrul normativ general al contenciosului administrativ, s-a reglementat în art.11 și art.19 termenul de prescripție aplicabil în această materie.

Pentru acțiunile în despăgubiri termenul de prescripție  este stabilit de legiuitor în cuprinsul art.19 din Legea nr.554/2004.

Astfel prin textul art.19 al.1 s-a determinat începutul curgerii termenului  de prescripție, în sensul că termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire  curge  de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În continuare, în alin.2 al art.19 din Legea nr.554/2004 s-a reglementat și durata termenului de prescripție, în sensul că acțiunea se introduce la instanța de contencios administrativ în termenul prevăzut la art.11 al.(2) de un an.

Cererea de despăgubire se subsumează noțiunii de reparare a pagubei pricinuite printr-un act administrativ nelegal, așa cum rezultă din interpretarea  logică a prevederilor art.1 alin.(1), art.8 alin.(1) și art.18 alin. 3 din Legea nr.554/2004.

Pentru toate acțiunile având ca obiect despăgubiri, pentru  a se repara paguba cauzată printr-un act administrativ nelegal, durata și momentul începerii curgerii termenului de prescripție sunt cele stabilite, în art.19 din Legea nr.554/2004.

Prin 2970 din 11 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal s-a anulat Ordinul 576/2006 al Ministerului Sănătății.

În ceea ce îi privește pe numiții A și B, aceștia au atacat în instanță deciziile privind încetarea numirilor în funcțiile de director administrativ, respectiv director general, acțiunile fiind admise prin Decizia nr. 914 din 19.09.2007 a Curții de Apel Oradea și Decizia nr. 1384 din 05.12.2007, pronunțată de aceeași instanță, iar odată cu anularea deciziilor, instanțele au dispus și reintegrarea contestatorilor pe posturile deținute anterior precum și plata de daune reprezentând toate drepturile salariale reactualizate, datorate de la data emiterii deciziilor contestate până la reintegrarea în muncă a celor doi contestatori.

Înalta Curte constată, prin urmare, că întinderea prejudiciului aflat în legătură  de cauzalitate cu Ordinul  nr. 576/2006 a fost cunoscută la data la care Curtea de Apel Oradea a dispus reintegrarea contestatorilor pe posturile deținute anterior emiterii deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă, anulate de instanță, și obligarea la plata unor daune reprezentând toate drepturile salariale reactualizate datorate de la data deciziilor până la reintegrarea în muncă a acestora, moment de la care a început să curgă termenul de prescripție de un an reglementat prin art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Or, reclamantul a învestit instanța de judecată la data de 07 martie 2014, astfel cum rezultă din fișa dosarului aflată la fila 3 din dosarul de fond, cu depășirea termenului prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin introducerea acțiunii peste termenul prevăzut de lege reclamantul și-a asumat riscul unui eventual prejudiciu, lipsa diligențelor corespunzătoare  și rezonabile rămânând în sarcina sa.

În concluzie, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, urmând să admită recursul și să constate că acțiunea reclamantului este prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva Sentinței nr. 165 din 19 septembrie 2014 a Curții de Apel Oradea – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamantul Spitalul X, ca prescrisă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2016.