ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 87/2017

Decizia nr. 87/2017

Asupra cauzei de

față, constată armatoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții B. și C., în principal, obligarea pârâtei B. la emiterea

titlului de plată aferent Deciziei nr. 6792 din 18 noiembrie 2009.

emisă de D., iar, în subsidiar, obligarea pârâtului C. la plata titlului

de plată pentru primele trei tranșe anuale egale.

În drept, au fost

invocate prevederile Legii nr. 554/2004.

Această

instanță, prin sentința nr. 1887 din data de 3 iunie 2016, a

admis excepția necompetenței materiale și funcționale,

invocată din oficiu, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

În motivarea

soluției, s-a reținut că prin Decizia nr. 6792/ 18 noiembrie 2009

emisă de D., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005 - Titlul

VII, a fost emis în favoarea reclamantei A. titlul de despăgubire în

cuantum de 35.110,58 lei.

În raport de

actele dosarului, de susținerile părților, de obiectul cauzei,

dar mai ales de izvorul pretențiilor deduse judecății,

instanța a constatat ca fiind aplicabile prevederile art. 33-35 ale Legii nr.

165/2013.

Astfel,

dată fiind competența de soluționare a contestației

împotriva deciziilor prevăzute de art. 33 și 34, luate pe fond, în

sarcina tribunalului, secția civilă, nu există niciun motiv

pentru a considera ca acțiunile privind refuzul nejustificat de

soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor potrivit Legii

nr, 165/2013 nu sunt de competența aceleiași instanțe.

Intenția

legiuitorului a fost aceea de a stabili competența exclusivă a

tribunalului - secția civilă în ceea ce privește toate litigiile

izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013. Emiterea titlului de plată,

obiect al cererii deduse judecății, se înscrie între obligațiile

prevăzute pentru entitățile învestite de lege de a

soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, respectiv art. 31

și art. 41 din Legea nr. 165/2013.

Prin

urmare, cadrul legal special în care se pot înscrie pretențiile

reclamantei este reprezentat de Legea nr. 247/2005, iar mai apoi de Legea nr. 165/2013,

fiind lipsit de relevanță faptul că prin răspunsul la

întâmpinare au fost invocate dispozițiile legale generale, și anume

Legea nr. 554/2004.

Deopotrivă,

nu pot fi reținute nici argumentele în sensul că ar aparține

curții de apei competența de soluționare a cauzei, în baza art. 10

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport de rangul

autorității emitente a actului contestat - autoritate centrală,

întrucât competența materială este reglementată printr-o normă

specială, Legea nr. 165/2013, care, în raport ele acest caracter, se

aplică cu prioritate față de norma generală,

reprezentată în speță de art. 10 invocat.

Prin

sentința nr. 1085 din data de 29 septembrie 2016 Tribunalul

București, secția a V-a civilă, a admis excepția

necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VllI-a contencios administrativ și. fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus

înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în

vederea soluționării acestuia.

Instanța

a reținut că în speță a fost depășită etapa

emiterii deciziei entității prevăzute de lege, astfel că nu

sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. în

prezent, reclamanta se află în etapa valorificării titlului de

despăgubire conform procedurii prevăzute de art. 41 din Legea nr. 165/2013

care stabilește : „Plata sumelor de hani reprezentând despăgubiri în

dosarele aprobate de către D. înainte de intrarea în vigoare a prezentei

legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri

judecătorești, ramase definitive și irevocabile la data

intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe

anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Începând cu 1 ianuarie 2017,

cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei. Pentru

îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), D. emite titluri de

despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice D.,Titlul de plată

se emite de către B. în condițiile alin. (1) și (2) și se

plătește de către C. în cel mult 180 de zile de la emitere."

Tribunalul

a constatat și că obiectul acțiunii îl constituie o

obligație de o face - emiterea unui act administrativ de către o

autoritate publică centrală care atrage competența de

soluționare a litigiului în favoarea curții de apel, în temeiul Legii

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Înalta

Carte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Se

reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a

solicitat, în principal, obligarea pârâtei B. la emiterea titlului de

plată aferent Deciziei nr. 6792 din 2009 emisă de D., iar, în

subsidiar, obligarea pârâtului C. la plata titlului de plată pentru

primele trei tranșe anuale egale.

Prin

Decizia nr. 6792 din data de 18 noiembrie 2009 emisă de D. au fost

acordate reclamantei în temeiul Legii nr. 247/2005 - Titlul VII,

despăgubiri în cuantum de 35.110,58 lei.

Conflictul

negativ de competență a fost generat de modul diferit de interpretare

de către cele două instanțe aflate în conflict a

dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea din 165/2913.

Potrivit

prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, soluționarea

cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și

nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

precum și a dosarelor înregistrate la Secretariatul D. și a celor

care vor fi transmise Secretariatului D. ulterior datei intrării în

vigoare a prezentei legi, se face în anumite termene și în funcție de

diferite criterii, expres prevăzute de dispozițiile legale

enunțate.

Dispozițiile

art. 35 din aceiași act normativ stipulează: ,,(1) Deciziile emise cu

respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se

consideră îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2)

în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele

prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se considera

îndreptățită se poate adresa instanței

judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la

expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

Din

interpretarea acestei norme rezultă că rațiunea avută în

vedere de legiuitor a fost de a stabili competența secției civile a

tribunalului în privința tuturor litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr.

165/2013.

Decizia

emisă de către B. (titlul de plată) se încadrează în

categoria celor prevăzute la art. 34, în condițiile în care art. 41

din aceeași lege stabilește foarte clar obligația acestei

structuri de emitere a titlului de plată, după emiterea de către

E. a unei decizii reprezentând titlul de despăgubire.

De

altfel, B. este menționată în mod expres în art. 3 pct. 4 lit. f) din

Legea nr. 165/2013 ca fiind o „entitate învestită de lege", una

dintre structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor

preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.

Prin

urmare, instanța constată că este incidență în

speță norma de competență instituită de Legea nr. 165/2013,

nefiind relevant temeiul de drept indicat de reclamantă în cuprinsul

acțiunii, și anume dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

De

asemenea, nu pot fi reținute nici argumentele celei de-a doua

instanțe aflate în conflict în sensul că ar reveni curții de

apel competența de soluționare a cauzei în temeiul dispozițiilor

din Legea nr. 554/2004 având In vedere că se solicită emiterea unui

act administrativ emis de către o autoritate publică centrală,

câta vreme în speță competența materială este

instituită printr-o normă specială, Legea nr. 165/2013 care se

aplică cu prioritate față de norma generală, Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, conform principiului specialia generalibus

derogam.

Întrucât instanța

prevăzuta de art. 35 este, după cum s-a arătat, secția

civilă a tribunalului, rezultă că acțiunea având ca obiect

obligarea B. la emiterea titlului de plată este de competența acestei

instanțe, și nu de competența instanței de contencios

administrativ și fiscal.

Trebuie

arătat faptul că, în limitele învestirii cu soluționarea

conflictului de competență, prezenta decizie are în vedere doar

stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, nu și

a celei teritoriale. Din acest considerent, nu se poate da eficiență

dezlegărilor privind calitatea B. de „entitate învestită de

lege" în contextul art. 35, în vederea stabilirii competenței de soluționare

a pricinii în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se

află sediul entității.

Față de

argumentele expuse, competența de soluționare a prezentului litigiu

revine uneia dintre instanțele aflate în conflict, și anume

Tribunalul București, secția civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

Definitivă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2017.