ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 87/2017

Decizia nr. 87/2017 Asupra cauzei de față, constată armatoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., în principal, obligarea pârâtei B. la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. 6792 din 18 noiembrie 2009. emisă de D., iar, în subsidiar, obligarea pârâtului C. la plata titlului de plată pentru primele trei tranșe anuale egale. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004. Această instanță, prin sentința nr. 1887 din data de 3 iunie 2016, a admis excepția necompetenței materiale și funcționale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

În motivarea soluției, s-a reținut că prin Decizia nr. 6792/ 18 noiembrie 2009 emisă de D., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, a fost emis în favoarea reclamantei A. titlul de despăgubire în cuantum de 35.110,58 lei. În raport de actele dosarului, de susținerile părților, de obiectul cauzei, dar mai ales de izvorul pretențiilor deduse judecății, instanța a constatat ca fiind aplicabile prevederile art. 33-35 ale Legii nr. 165/2013. Astfel, dată fiind competența de soluționare a contestației împotriva deciziilor prevăzute de art. 33 și 34, luate pe fond, în sarcina tribunalului, secția civilă, nu există niciun motiv pentru a considera ca acțiunile privind refuzul nejustificat de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor potrivit Legii nr, 165/2013 nu sunt de competența aceleiași instanțe.

Intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili competența exclusivă a tribunalului - secția civilă în ceea ce privește toate litigiile izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013. Emiterea titlului de plată, obiect al cererii deduse judecății, se înscrie între obligațiile prevăzute pentru entitățile învestite de lege de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, respectiv art. 31 și art. 41 din Legea nr. 165/2013. Prin urmare, cadrul legal special în care se pot înscrie pretențiile reclamantei este reprezentat de Legea nr. 247/2005, iar mai apoi de Legea nr. 165/2013, fiind lipsit de relevanță faptul că prin răspunsul la întâmpinare au fost invocate dispozițiile legale generale, și anume Legea nr. 554/2004.

Deopotrivă, nu pot fi reținute nici argumentele în sensul că ar aparține curții de apei competența de soluționare a cauzei, în baza art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport de rangul autorității emitente a actului contestat - autoritate centrală, întrucât competența materială este reglementată printr-o normă specială, Legea nr. 165/2013, care, în raport ele acest caracter, se aplică cu prioritate față de norma generală, reprezentată în speță de art. 10 invocat. Prin sentința nr. 1085 din data de 29 septembrie 2016 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și.

fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. Instanța a reținut că în speță a fost depășită etapa emiterii deciziei entității prevăzute de lege, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. în prezent, reclamanta se află în etapa valorificării titlului de despăgubire conform procedurii prevăzute de art. 41 din Legea nr. 165/2013 care stabilește : „Plata sumelor de hani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către D. înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, ramase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Începând cu 1 ianuarie 2017, cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.

Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), D. emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice D.,Titlul de plată se emite de către B. în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către C. în cel mult 180 de zile de la emitere." Tribunalul a constatat și că obiectul acțiunii îl constituie o obligație de o face - emiterea unui act administrativ de către o autoritate publică centrală care atrage competența de soluționare a litigiului în favoarea curții de apel, în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Înalta Carte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Se reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat, în principal, obligarea pârâtei B. la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. 6792 din 2009 emisă de D., iar, în subsidiar, obligarea pârâtului C. la plata titlului de plată pentru primele trei tranșe anuale egale. Prin Decizia nr. 6792 din data de 18 noiembrie 2009 emisă de D. au fost acordate reclamantei în temeiul Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, despăgubiri în cuantum de 35.110,58 lei. Conflictul negativ de competență a fost generat de modul diferit de interpretare de către cele două instanțe aflate în conflict a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea din 165/2913.

Potrivit prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și a dosarelor înregistrate la Secretariatul D. și a celor care vor fi transmise Secretariatului D. ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, se face în anumite termene și în funcție de diferite criterii, expres prevăzute de dispozițiile legale enunțate. Dispozițiile art. 35 din aceiași act normativ stipulează: ,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se considera îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor." Din interpretarea acestei norme rezultă că rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost de a stabili competența secției civile a tribunalului în privința tuturor litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013. Decizia emisă de către B. (titlul de plată) se încadrează în categoria celor prevăzute la art. 34, în condițiile în care art. 41 din aceeași lege stabilește foarte clar obligația acestei structuri de emitere a titlului de plată, după emiterea de către E. a unei decizii reprezentând titlul de despăgubire.

De altfel, B. este menționată în mod expres în art. 3 pct. 4 lit. f) din Legea nr. 165/2013 ca fiind o „entitate învestită de lege", una dintre structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii. Prin urmare, instanța constată că este incidență în speță norma de competență instituită de Legea nr. 165/2013, nefiind relevant temeiul de drept indicat de reclamantă în cuprinsul acțiunii, și anume dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

De asemenea, nu pot fi reținute nici argumentele celei de-a doua instanțe aflate în conflict în sensul că ar reveni curții de apel competența de soluționare a cauzei în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 554/2004 având In vedere că se solicită emiterea unui act administrativ emis de către o autoritate publică centrală, câta vreme în speță competența materială este instituită printr-o normă specială, Legea nr. 165/2013 care se aplică cu prioritate față de norma generală, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, conform principiului specialia generalibus derogam. Întrucât instanța prevăzuta de art. 35 este, după cum s-a arătat, secția civilă a tribunalului, rezultă că acțiunea având ca obiect obligarea B. la emiterea titlului de plată este de competența acestei instanțe, și nu de competența instanței de contencios administrativ și fiscal.

Trebuie arătat faptul că, în limitele învestirii cu soluționarea conflictului de competență, prezenta decizie are în vedere doar stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, nu și a celei teritoriale. Din acest considerent, nu se poate da eficiență dezlegărilor privind calitatea B. de „entitate învestită de lege" în contextul art. 35, în vederea stabilirii competenței de soluționare a pricinii în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității. Față de argumentele expuse, competența de soluționare a prezentului litigiu revine uneia dintre instanțele aflate în conflict, și anume Tribunalul București, secția civilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2017.