ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Încheierea nr. 406/2017 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Încheierea nr. 713 din data de 25 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016 a fost respinsă cererea formulată de A. SA privind strămutarea judecării Dosarului nr. x/5-7/2016 al Curții de Apel Alte Iulia, secția I civilă. Cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc în data de 25 martie 2016 au fost reprezentate ambele părți, respectiv A. SA prin consilier juridic B. și C. prin avocat D., care a solicitat respingerea cererii de strămutare și acordarea cheltuielilor de judecată. Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2016 petenta C. a solicitat completarea dispozitivului Încheierii nr. 713 din data de 25 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016 în sensul acordării cheltuielilor de judecată solicitate, cerere cu privire la care instanța nu s-a pronunțat.
Examinând cererea de completare a dispozitivului Încheierii nr. 713 din data de 25 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016, formulată de petenta C., Înalta Curte reține următoarele: Prin Încheierea nr. 713 din data de 25 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă cererea formulată de A. SA privind strămutarea judecării Dosarului nr. x/57/2016 al Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Deși C. la termenul de judecată din 25 martie 2016 a solicitat cheltuieli de judecată din dispozitivul încheierii rezultă că instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
Potrivit art. 281 2 alin. (1) C. procedură civilă: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal - sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere Completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare." Din perspectiva dispozițiilor legale sus-evocate Înalta Curte constată că cererea de completare a dispozitivului Încheierii nr. 713 din 25 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, este admisibilă în condițiile în care așa cum rezultă din dispozitivul încheierii sus-menționate instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de C. În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de C., Înalta Curte reține următoarele: Respingerea cererii de strămutare nu demonstrează culpa procesuală și nu reprezintă de cădere în pretenții în sensul dispozițiilor art. 274 C. proc.
civ. Cererea de strămutare reprezintă un incident procedural pus la îndemâna părții care are îndoieli asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află litigiul. Ca atare faptul că judecătorii învestiți cu cererea de strămutare au apreciat că soluționarea acesteia poate fi făcută în condiții de obiectivitate la instanța inițial sesizată, nu înseamnă că patentul este în culpa procesuală la care se referă art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, respingerea cererii de strămutare nu înseamnă că partea care a cerut strămutarea a căzut în pretenții, întrucât fiind incident procedural, judecarea acesteia nu vizează fondul litigiului dedus judecății motiv pentru care Înalta Curte constată că, nefiind incidente dispozițiile art. 274 C. proc.
civ. cererea de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 281 2 C. proc. civ., urmează a admite cererea formulată de petenta C. și a dispune completarea dispozitivului Încheierii nr. 713 din data de 25 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. x/1/2016 în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de petenta C.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E Admite cererea formulată de petenta C. Dispune completarea dispozitivului Încheierii nr. 713 din 25 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016, în sensul că respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de petenta C. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2017. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.