ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 69/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 69/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 69/2017

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

inițial pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 29 mai 2006, sub nr.

x/94/2006 (declinată la Tribunalul București prin sentința civilă

nr. 588 din 12 februarie 2007, în temeiul dispozițiilor art. 2 C. proc.

civ., având în vedere valoarea obiectului dedus judecății și

înregistrată sub nr. x/252/3/2007 la această din urma

instanță),

reclamanții

A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții RA F.

SA, Statul Român prin G. și intervenienta în interesul pârâților SC

H. SRL, să fie obligați pârâții să lase reclamanților

în deplină proprietate și posesie imobilul situat

în com. Snagov, Sat Prunișor, jud.

Ilfov, în suprafață de 4.000 mp.

În drept,

reclamanții au invocat prevederile art. 480 C. civ.

Prin

sentința civilă nr. 1448 din 09 noiembrie 2007, pronunțată

de Tribunalul București,

secția a Ill-a civilă, a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamanți, ca neîntemeiată, instanța

reținând, în sinteză, faptul că actele exhibate de

reclamanți nu reprezintă titluri de proprietate pe care aceștia

să ie poată valorifica în acțiunea întemeiată pe prevederile

art. 480 C. civ., în condițiile în care calitatea de proprietari a

acestora nu a fost recunoscută prin procedura administrativă

specială obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, respectiv

prin finalizarea acestei proceduri. Astfel, deși au apelat la procedura

prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamanții nu au înțeles

să conteste în justiție deciziile emise de unitatea

deținătoare.

Prin

Decizia civilă nr. 24 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă,

a fost respins, ca tardiv, recursul

declarat de I. și J., în calitate de moștenitori ai lui A., de B., C.,

D. și E. împotriva sentinței civile nr. 1448 din 09 noiembrie 2007,

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Prin Decizia

nr. 8971 din data de 4 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală,

a

fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei

nr. 24 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a IV-a civilă,

la data de 5 iunie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanții I., J., prin mandatar

I., B., C., D. și E. au formulat cerere de revizuire a sentinței civile

nr. 1448 din 9 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul

București, secția a Ill-a civilă, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care au

solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, anularea acestei

hotărâri, iar pe fond, rejudecarea și admiterea acțiunii de

revendicare privind imobilul situat în com. Snagov, teren aferent vilelor

12a+b+c județul Ilfov, cu cheltuieli de judecată.

Prin

sentința civilă nr. 50 din 14 ianuarie 2015, Tribunului

București, secția a IV-a civilă,

a respins cererea formulată de

revizuenți, ca fiind inadmisibilă și a respins cererea

accesorie, de obligare a intimaților ia plata cheltuielilor de

judecată, ca fiind neîntemeiată.

Tribunalul a

constatat, ca fiind nefondat, motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile

art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la descoperirea unor

înscrisuri noi.

Instanța

a reținut că revizuenții, fără a nominaliza în mod

expres înscrisurile noi, rezumându-se a se referi la ele ca fiind atașate

cererii de revizuire, au arătat că acestea ar fi fost reținute

de partea potrivnică. Pentru a fi primit acest motiv de revizuire se cere

ca înscrisul probator nou, care exista la data pronunțării

hotărârii a cărei revizuire se cere, să nu fi putut fi produs în

procesul în care s-a pronunțai. hotărârea atacată, fie pentru

că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare

mai presus de voința părții, iar acesta să fie determinant.

Or, asemenea dovezi nu au fost produse în cauza de față pentru a se

susține că nu a putut fi prezentat în litigiul anterior.

Totodată,

Tribunalul a constatat că nu poate fi primită teza revizuenților

în sensul că decizia în interesul Legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție ar constitui înscris nou în

accepțiunea art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind îndeplinite

cerințele de admisibilitate anterior menționate.

De

asemenea, celelalte critici privind judecata finalizată cu

pronunțarea sentinței civile a cărei revizuire s-a solicitat, nu

se subsumează motivului de revizuire invocat, astfel că cererea de

revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin Decizia

civilă nr. 591/A din 5 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie,

a

fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuienții J., C., D.

și I. împotriva sentinței civile nr. 50 din 15 ianuarie 2015, pronunțată

de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014

Prealabil,

curtea a reținut că apelul nu poate să vizeze decât

reținerea instanței de fond privind inadmisibilitatea revizuirii

întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

și nu alte aspecte legate de pronunțarea sentinței ce se cere a

fi revizuită, vizând dovedirea calității de persoană

îndreptățită în ceea ce privește imobilului în litigiu sau

încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995

cu încălcarea dispozițiilor legale, în condițiile în care nu

fusese soluționată notificarea formulată în temeiul Legii nr.

10/2001.

În

sinteză, curtea a reținut că nu este întrunită ipoteza art.

322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. șl nu este permisă revizuirea

atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte ulterior

finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situație,

s-ar ajunge ia repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile,

intrată în puterea lucrului judecat.

În

speță, deși înscrisul invocat ca nou a existat la data

judecății, fiind vorba chiar de notificarea formulată de parte,

aceasta era în situația de a-I putea procura și

înfățișa în cadrul procedurii judiciare desfășurate,

în măsura în care îl considera

relevant

pentru obținerea de consecințe juridice, neexistând nici o

împrejurare care să o împiedice să efectueze diligentele necesare

pentru a-i depune la data judecării dosarului.

Tot

astfel, nu se poate admite, astfel cum susțin revizuenții, că o

decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în soluționarea unui recurs în interesul legii să reprezinte un

înscris nou, de natură să determine revizuirea unei hotărâri

irevocabile.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs revizuenții, în termen, la data de 26

octombrie 2016, completat, în termenul de declarare a recursului, la data de 28

octombrie 2016, prin înscris semnat de recurentul I.

Prin

primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile ari. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții au susținui că, în mod. greșit,

instanța de apel a reținut ca recurenții nu au depus dovezi,

respectiv înscrisuri noi în revizuire.

Recurenții

arată că au depus în cauză dosarul notificării întemeiate

pe dispozițiile nr. Legii 10/2001, trimisa la RA F. SA, ce privește

cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu.

Deși

din dosarul de notificare rezultă că recurenții au făcut

dovada că sunt persoane îndreptățite la restituirea în

natură a imobilului, în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/2001,

totuși din rea-voință și apărându-și interesele, RA

F. SA a înstrăinat imobilul înainte de a fi fost soluționată

notificarea lor. Totodată, din actele depuse rezultă că

notificarea a fost respinsă de RA F. SA în mod nelegal și

nejustificat, tocmai pentru că încheiase contractul de

vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul notificat.

Deoarece

din rea-voință RA F. SA a înstrăinat imobilul înainte de

soluționarea notificării, au fost încălcate dispozițiile art.

22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, contractul de vânzare-cumpărare fiind

nul de drept.

Recurenții

au mai susținut că este întemeiată revizuirea dat fiind faptul

că era nelegal să se încheie contract de vânzare-cumpărare pe

terenul a cărei situație juridică nu era rezolvată,

încălcându-se astfel dreptul lor de persoane îndreptățite în

conformitate cu Legea nr. 10/2001.

Totodată,

prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către RA F. SA

au fost încălcate dispozițiile art. 11 din O.G. nr. 19/2002. Astfel,

deși a fost notificată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a restitui

imobilul obiect al litigiului de față, intimata RA F. SA, înainte de

a soluționa notificarea depusă, a înstrăinat imobilul proprietatea

reclamanților către SC K. SA prin act de vânzare-cumpărare din

23 noiembrie 2004, deși situația juridică a imobilului nu era

soluționată, așa cum prevede chiar art. 11 din O.G. nr. 19/2002.

Astfel, abia prin Decizia nr. 216 din 20 aprilie 2006, ulterior actului de

vânzare-cumpărare încheiat, RA F. SA a respins notificarea lor.

De

asemenea, în conformitate cu art. 24 din O.G. nr. 19/2002, terenul aferent

construcției se vinde o dată cu aceasta, dacă este

clarificată situația sa juridică.

Mai

susțin revizuenții că a fost încălcat dreptul lor de

proprietate garantat prin în art. 41 alin. (1)-(3) din Constituție și

art. 1 parag. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeana

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale. Atât notificarea, cât și acțiunea în revendicare au

fost respinse, motiv pentru care consideră că este întemeiată

cererea de revizuire, iar prezentul recurs este fondat.

Un alt

motiv de nelegalitate al sentinței recurate îl constituie faptul că

instanța de ape! a reținut, m mod greșit, ca recurenții

solicită admiterea revizuirii pe baza înscrisului nou reprezentata de Decizia

nr. 33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în recurs în interesul legii.

Revizuenții

susțin că au solicitat revizuirea numai pentru motivul că, pe

parcursul judecării Dosarului nr. x/3/2007, nu s-a avut în vedere dosarul

de notificare. Dat fiind faptul că dosarul de notificare nu a fost

atașat cu rea-credință, iar instanțele, pe tot parcursul

judecății acțiunii în revendicare, nu l-au solicitat ca

probă, consideră întemeiat ca prezenta cerere să fie

soluționată și în raport de aceste acte.

Prin

înscrisul depus ulterior, la data de 28 octombrie 2016, în completarea

motivelor de recurs inițiale, revizuentul I.

a invocat și argumentat, în

sinteză, caracterul nefondat și nelegal al sentinței civile nr. 1448

din 09 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, raportat la calitatea de moștenitori ai

autorului inițial al terenului în litigiu, numitul L., la faptul

preluării abuzive a imobilului în litigiu, precum și la nelegalitatea

refuzului unității deținătoare de restituire a imobilului

în temeiul Legii nr. 10/2001.

De

asemenea, recurentul-revizuent, făcând un istoric al cauzei, a invocat

faptul că hotărârile prin care a fost respinsă cererea de

revendicare a imobilului în litigiu sunt nelegale, nelegalitatea fiind

evidențiată de faptul că, în alte trei cazuri ce privesc imobile

ale reclamanților, cererile de restituire în natură au fost admise.

Analizând

cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de

intimata RA F. SA, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., raportat la art. 298 și art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să o respingă, ca nefondată, având în vedere

următoarele considerente;

Se

reține că intimata a invocat nulitatea recursului promovat de

recurenții-revizuenții C, J., D. și I. în raport de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în

temeiul cărora cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul.

În ceea

ce privește incidența dispozițiilor art. 302

1

alin. (3)

lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenții au

încadrat motivele de recurs, din punct de vedere formal, în prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Se

constată că motivele de recurs referitoare ia incidența în

cauză a prevederilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce privesc

condiția noutății înscrisurilor invocate în susținerea

cererii de revizuire, a faptului reținerii cu rea-credință a

acestor înscrisuri de intimata RA F. SA, sunt susceptibile de a fi încadrate,

în parte, în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru

considerentele mai sus-arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată,

excepția invocată de intimată.

Înalta

Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul-revizuent C., J., D. și I., având în vedere următoarele

considerente:

Se

reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare,

ce poate ti exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art.

322 C. proc. civ.

Înalta

Curte constată că, potrivit art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel

sau prin neapelate, precum și a unei hotărâri date de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul (…) se poate cere

dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut ii

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința

părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat

hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a

cărei revizuire se cere.

Prima

ipoteza a art. 322 alin. (1) pct. 5) teza I C. proc. civ., se referă la

descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut

procesul dovedește existenta unor înscrisuri care au fost reținute de

partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai

presus de voința ei

În speța,

revizuenții susțin existenta unui înscris nou, de natură a

atrage revizuirea hotărârii, respectiv dosarul notificării depus în

temeiul Legii nr. 10/2001 la intimata RA F. SA ce face dovada dreptului de

proprietate al reclamanților, precum și a faptului că imobilul,

a cărui restituire în natură a fost solicitată pe calea legii

speciale, a fost înstrăinat de unitatea deținătoare mai înainte

de soluționarea notificării formulate, aspect de natura a

încălca dispozițiile legale în vigoare și a face dovada

caracterului întemeiat al acțiunii în revendicare a imobilului.

Se mai

constată că, deși pe parcursul judecării cererii de

revizuire, revizuenții au invocat ca înscris nou și Decizia nr. 33/2008

pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin motivele de recurs aceștia au

susținut că nu solicită revizuirea sentinței civile nr. 1448

din 09 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția

a III-a civilă, în raport de decizia sus-amintită, cercetarea de

instanța de recurs a incidenței art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. urmând a fi făcuta numai în raport de dosarul notificării depuse

la RA F. SA în temeiul Legii nr. 10/2001.

Înalta

Curte reține că, pentru a fi incidente dispozițiile art. 322 alin.

(1) pct. 5 teza I C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele

condiții: partea interesată sa prezinte un înscris nou, care nu a

fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea

atacată; înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită

calea de atac, iar nu să se pretindă instanței sa-l administreze

din oficiu; înscrisul să aibă forță probantă prin el

însuși, tară să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace

de probă și să fi existat la data când a fost

pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; de

asemenea, înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a

pronunțat hotărârea atacata, fie pentru că a fost reținut

de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința

părților.

Din

interpretarea literală a art. 322 alin. (1) pct. 5) teza I și a art. 324

pct. 4 C. proc. civ., care se referă la "descoperirea înscrisului mai

rezultă că este necesar ca revizuientul să nu fi cunoscut faptul

reținerii înscrisului de către adversar în momentul judecării

fondului, deoarece, în caz contrar, el ar fi putut uza de prevederile art. 172 C.

proc. civ. În ceea ce privește împrejurarea mai presus de voința

părții, aceasta urmează a fi apreciată de instanța de

revizuire, însă partea interesată trebuie să o dovedească.

Din

cele mai sus-arătate, rezultă caracterul legal al deciziei

pronunțate de instanța de apel care a reținut în sinteză

că, deși înscrisul a existat la data judecății, fiind

vorba, chiar de notificarea formulată de parte, aceasta era în

situația de a-l putea procura și înfățișa în cadrul

procedurii judiciare desfășurate, în măsura în care îi

consideră relevant pentru obținerea de consecințe juridice,

neexistând nici o împrejurare care să-l împiedice să efectueze

diligentele necesare pentru a-l depune la data judecării dosarului.

Înalta

Curte constată că din reținerile curții de apel

rezultă că înscrisurile invocate ca noi sunt înscrisuri care au

existat la data soluționării hotărârii a cărei revizuire se

solicită, existență lor fiind cunoscută revizuenților

pe parcursul judecării dosarului de fond.

Totodată,

se constată că lipsește și condiția

imposibilității depunerii respectivelor înscrisuri ce ar fi fost

deținute, cu rea-credință, de intimată.

Astfel,

așa cu rezultă din dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001,

dosarul notificării imobilelor ce intră sub incidența

prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 se formează la persoana

juridică deținătoare, în urma notificării și a

înscrisurilor doveditoare depuse de persoana îndreptățită. în

cauză, după cum a reținut instanța de apel, notificarea a

fost depusă de revizuenții-reclamanți la RA F. SA, ca

persoană juridică deținătoare, fiind soluționată

prin decizia directorului RA F. SA în anul 2006.

Or,

în aceste condiții, nu poate fi primită susținerea

revizuenților în sensul că actele doveditoare nu au fost depuse din

reaua-voință a intimatei și nici nu au fost cerute de

instanță pe parcursul procesului, fiind ușor pentru aceștia

să propună

instanței

administrarea acestui mijloc de probă și să procure copii ale

înscrisurilor depuse chiar de ei la persoana juridică deținătoare

a imobilului.

De

asemenea, cu privire la faptul vânzării imobilului pe perioada

soluționării notificării

t

nu este îndeplinită

condiția imposibilității prezentării înscrisurilor

referitoare la acest aspect dintr-o împrejurare mai presus de voința

părții sau din cauză că au fost reținute de partea

potrivnică. Revizuenții-reclamanți aveau posibilitatea, pe

parcursul soluționării cauzei, să cerceteze registrul de

inscripțiuni și transcripțiuni deschis cu privire la imobil,

respectiv cartea funciară deschisă în temeiul Legii nr. 7/1996 sau

să înfățișeze actul în instanță, prin procedura

prevăzută de art. 172 C. proc. civ..

Prin

urmare, înscrisurile Ia care fac referire revizuenții nu pot fi

considerate înscrisuri noi, în sensul art. 322 pct. alin. (1) pct. 5 teza I C.

proc. civ..

Înalta

Curte constată că, împrejurarea că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ., ce privesc

faptul existenței și descoperirii înscrisului nou după data

pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită

fiind reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus

de voința părții, face de prisos cercetarea celorlalte

condiții de admisibilitate care privesc forța probantă a

înscrisului invocat pentru soluționarea acțiunii finalizate prin

hotărârea a cărei revizuire se cere.

Se

mai reține că, totodată, instanța de apel a apreciat, în

mod corect, că pe calea de atac a revizuirii nu se poate aduce atingere

autorității de lucru judecat a deciziei pronunțate, prin

administrare de noi probe sau reaprecierea probelor administrate.

În același

sens, Înalta Curte constată că, atât prin cererea de revizuire cât

și prin motivele de recurs invocate, revizuenții încearcă

să readucă în fața instanței de judecată fondul

litigiului dedus judecății argumentând, în legătura cu probele

administrate în dosarul de fond având ca obiect acțiunea în revendicare,

calitatea de proprietar a autorilor lor asupra imobilului în litigiu în raport

de dispozițiile art. 41 din Constituție, precum și ale art. 1

din Primul protocol adiționai la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Or,

o atare analiză nu este permisă de dispozițiile art. 322 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ. care sunt dispoziții de ordine publică, de

strictă interpretare.

Totodată,

potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la

admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Față

de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca

nefondat recursul declarat de recurenții revizuenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității recursului.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuenții C., J., D. și I. împotriva

Deciziei nr. 591/A din data de 5 octombrie 2016 a Curții de Apel

București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2017.