ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 69/2017

Decizia nr. 69/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 29 mai 2006, sub nr. x/94/2006 (declinată la Tribunalul București prin sentința civilă nr. 588 din 12 februarie 2007, în temeiul dispozițiilor art. 2 C. proc. civ., având în vedere valoarea obiectului dedus judecății și înregistrată sub nr. x/252/3/2007 la această din urma instanță), reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții RA F. SA, Statul Român prin G. și intervenienta în interesul pârâților SC H. SRL, să fie obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în com. Snagov, Sat Prunișor, jud. Ilfov, în suprafață de 4.000 mp.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 480 C. civ. Prin sentința civilă nr. 1448 din 09 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a Ill-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată, instanța reținând, în sinteză, faptul că actele exhibate de reclamanți nu reprezintă titluri de proprietate pe care aceștia să ie poată valorifica în acțiunea întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., în condițiile în care calitatea de proprietari a acestora nu a fost recunoscută prin procedura administrativă specială obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, respectiv prin finalizarea acestei proceduri. Astfel, deși au apelat la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamanții nu au înțeles să conteste în justiție deciziile emise de unitatea deținătoare.

Prin Decizia civilă nr. 24 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de I. și J., în calitate de moștenitori ai lui A., de B., C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 1448 din 09 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Prin Decizia nr. 8971 din data de 4 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 24 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 5 iunie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanții I., J., prin mandatar I., B., C., D. și E. au formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 1448 din 9 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a Ill-a civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, anularea acestei hotărâri, iar pe fond, rejudecarea și admiterea acțiunii de revendicare privind imobilul situat în com. Snagov, teren aferent vilelor 12a+b+c județul Ilfov, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 50 din 14 ianuarie 2015, Tribunului București, secția a IV-a civilă, a respins cererea formulată de revizuenți, ca fiind inadmisibilă și a respins cererea accesorie, de obligare a intimaților ia plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiată.

Tribunalul a constatat, ca fiind nefondat, motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la descoperirea unor înscrisuri noi. Instanța a reținut că revizuenții, fără a nominaliza în mod expres înscrisurile noi, rezumându-se a se referi la ele ca fiind atașate cererii de revizuire, au arătat că acestea ar fi fost reținute de partea potrivnică. Pentru a fi primit acest motiv de revizuire se cere ca înscrisul probator nou, care exista la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțai. hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, iar acesta să fie determinant.

Or, asemenea dovezi nu au fost produse în cauza de față pentru a se susține că nu a putut fi prezentat în litigiul anterior. Totodată, Tribunalul a constatat că nu poate fi primită teza revizuenților în sensul că decizia în interesul Legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar constitui înscris nou în accepțiunea art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind îndeplinite cerințele de admisibilitate anterior menționate. De asemenea, celelalte critici privind judecata finalizată cu pronunțarea sentinței civile a cărei revizuire s-a solicitat, nu se subsumează motivului de revizuire invocat, astfel că cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin Decizia civilă nr. 591/A din 5 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuienții J., C., D. și I. împotriva sentinței civile nr. 50 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014 Prealabil, curtea a reținut că apelul nu poate să vizeze decât reținerea instanței de fond privind inadmisibilitatea revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nu alte aspecte legate de pronunțarea sentinței ce se cere a fi revizuită, vizând dovedirea calității de persoană îndreptățită în ceea ce privește imobilului în litigiu sau încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 cu încălcarea dispozițiilor legale, în condițiile în care nu fusese soluționată notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

În sinteză, curtea a reținut că nu este întrunită ipoteza art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. șl nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situație, s-ar ajunge ia repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat. În speță, deși înscrisul invocat ca nou a existat la data judecății, fiind vorba chiar de notificarea formulată de parte, aceasta era în situația de a-I putea procura și înfățișa în cadrul procedurii judiciare desfășurate, în măsura în care îl considera relevant pentru obținerea de consecințe juridice, neexistând nici o împrejurare care să o împiedice să efectueze diligentele necesare pentru a-i depune la data judecării dosarului.

Tot astfel, nu se poate admite, astfel cum susțin revizuenții, că o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii să reprezinte un înscris nou, de natură să determine revizuirea unei hotărâri irevocabile. Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții, în termen, la data de 26 octombrie 2016, completat, în termenul de declarare a recursului, la data de 28 octombrie 2016, prin înscris semnat de recurentul I. Prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile ari. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținui că, în mod. greșit, instanța de apel a reținut ca recurenții nu au depus dovezi, respectiv înscrisuri noi în revizuire.

Recurenții arată că au depus în cauză dosarul notificării întemeiate pe dispozițiile nr. Legii 10/2001, trimisa la RA F. SA, ce privește cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu. Deși din dosarul de notificare rezultă că recurenții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului, în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/2001, totuși din rea-voință și apărându-și interesele, RA F. SA a înstrăinat imobilul înainte de a fi fost soluționată notificarea lor. Totodată, din actele depuse rezultă că notificarea a fost respinsă de RA F. SA în mod nelegal și nejustificat, tocmai pentru că încheiase contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul notificat.

Deoarece din rea-voință RA F. SA a înstrăinat imobilul înainte de soluționarea notificării, au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, contractul de vânzare-cumpărare fiind nul de drept. Recurenții au mai susținut că este întemeiată revizuirea dat fiind faptul că era nelegal să se încheie contract de vânzare-cumpărare pe terenul a cărei situație juridică nu era rezolvată, încălcându-se astfel dreptul lor de persoane îndreptățite în conformitate cu Legea nr. 10/2001. Totodată, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către RA F. SA au fost încălcate dispozițiile art. 11 din O.G. nr. 19/2002.

Astfel, deși a fost notificată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a restitui imobilul obiect al litigiului de față, intimata RA F. SA, înainte de a soluționa notificarea depusă, a înstrăinat imobilul proprietatea reclamanților către SC K. SA prin act de vânzare-cumpărare din 23 noiembrie 2004, deși situația juridică a imobilului nu era soluționată, așa cum prevede chiar art. 11 din O.G. nr. 19/2002. Astfel, abia prin Decizia nr. 216 din 20 aprilie 2006, ulterior actului de vânzare-cumpărare încheiat, RA F. SA a respins notificarea lor. De asemenea, în conformitate cu art. 24 din O.G. nr. 19/2002, terenul aferent construcției se vinde o dată cu aceasta, dacă este clarificată situația sa juridică.

Mai susțin revizuenții că a fost încălcat dreptul lor de proprietate garantat prin în art. 41 alin. (1)-(3) din Constituție și art. 1 parag. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Atât notificarea, cât și acțiunea în revendicare au fost respinse, motiv pentru care consideră că este întemeiată cererea de revizuire, iar prezentul recurs este fondat. Un alt motiv de nelegalitate al sentinței recurate îl constituie faptul că instanța de ape! a reținut, m mod greșit, ca recurenții solicită admiterea revizuirii pe baza înscrisului nou reprezentata de Decizia nr. 33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Revizuenții susțin că au solicitat revizuirea numai pentru motivul că, pe parcursul judecării Dosarului nr. x/3/2007, nu s-a avut în vedere dosarul de notificare. Dat fiind faptul că dosarul de notificare nu a fost atașat cu rea-credință, iar instanțele, pe tot parcursul judecății acțiunii în revendicare, nu l-au solicitat ca probă, consideră întemeiat ca prezenta cerere să fie soluționată și în raport de aceste acte.

Prin înscrisul depus ulterior, la data de 28 octombrie 2016, în completarea motivelor de recurs inițiale, revizuentul I. a invocat și argumentat, în sinteză, caracterul nefondat și nelegal al sentinței civile nr. 1448 din 09 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, raportat la calitatea de moștenitori ai autorului inițial al terenului în litigiu, numitul L., la faptul preluării abuzive a imobilului în litigiu, precum și la nelegalitatea refuzului unității deținătoare de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001. De asemenea, recurentul-revizuent, făcând un istoric al cauzei, a invocat faptul că hotărârile prin care a fost respinsă cererea de revendicare a imobilului în litigiu sunt nelegale, nelegalitatea fiind evidențiată de faptul că, în alte trei cazuri ce privesc imobile ale reclamanților, cererile de restituire în natură au fost admise.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata RA F. SA, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 298 și art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă, ca nefondată, având în vedere următoarele considerente; Se reține că intimata a invocat nulitatea recursului promovat de recurenții-revizuenții C, J., D. și I. în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în temeiul cărora cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 302 1 alin. (3) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenții au încadrat motivele de recurs, din punct de vedere formal, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se constată că motivele de recurs referitoare ia incidența în cauză a prevederilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce privesc condiția noutății înscrisurilor invocate în susținerea cererii de revizuire, a faptului reținerii cu rea-credință a acestor înscrisuri de intimata RA F. SA, sunt susceptibile de a fi încadrate, în parte, în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru considerentele mai sus-arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, excepția invocată de intimată. Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent C., J., D. și I., având în vedere următoarele considerente: Se reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate ti exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc.

civ. Înalta Curte constată că, potrivit art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelate, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul (…) se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut ii înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Prima ipoteza a art. 322 alin. (1) pct. 5) teza I C. proc.

civ., se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut procesul dovedește existenta unor înscrisuri care au fost reținute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința ei În speța, revizuenții susțin existenta unui înscris nou, de natură a atrage revizuirea hotărârii, respectiv dosarul notificării depus în temeiul Legii nr. 10/2001 la intimata RA F. SA ce face dovada dreptului de proprietate al reclamanților, precum și a faptului că imobilul, a cărui restituire în natură a fost solicitată pe calea legii speciale, a fost înstrăinat de unitatea deținătoare mai înainte de soluționarea notificării formulate, aspect de natura a încălca dispozițiile legale în vigoare și a face dovada caracterului întemeiat al acțiunii în revendicare a imobilului.

Se mai constată că, deși pe parcursul judecării cererii de revizuire, revizuenții au invocat ca înscris nou și Decizia nr. 33/2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin motivele de recurs aceștia au susținut că nu solicită revizuirea sentinței civile nr. 1448 din 09 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în raport de decizia sus-amintită, cercetarea de instanța de recurs a incidenței art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. urmând a fi făcuta numai în raport de dosarul notificării depuse la RA F. SA în temeiul Legii nr. 10/2001. Înalta Curte reține că, pentru a fi incidente dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc.

civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată sa prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită calea de atac, iar nu să se pretindă instanței sa-l administreze din oficiu; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, tară să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă și să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; de asemenea, înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacata, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Din interpretarea literală a art. 322 alin. (1) pct. 5) teza I și a art. 324 pct. 4 C. proc. civ., care se referă la "descoperirea înscrisului mai rezultă că este necesar ca revizuientul să nu fi cunoscut faptul reținerii înscrisului de către adversar în momentul judecării fondului, deoarece, în caz contrar, el ar fi putut uza de prevederile art. 172 C. proc. civ. În ceea ce privește împrejurarea mai presus de voința părții, aceasta urmează a fi apreciată de instanța de revizuire, însă partea interesată trebuie să o dovedească.

Din cele mai sus-arătate, rezultă caracterul legal al deciziei pronunțate de instanța de apel care a reținut în sinteză că, deși înscrisul a existat la data judecății, fiind vorba, chiar de notificarea formulată de parte, aceasta era în situația de a-l putea procura și înfățișa în cadrul procedurii judiciare desfășurate, în măsura în care îi consideră relevant pentru obținerea de consecințe juridice, neexistând nici o împrejurare care să-l împiedice să efectueze diligentele necesare pentru a-l depune la data judecării dosarului. Înalta Curte constată că din reținerile curții de apel rezultă că înscrisurile invocate ca noi sunt înscrisuri care au existat la data soluționării hotărârii a cărei revizuire se solicită, existență lor fiind cunoscută revizuenților pe parcursul judecării dosarului de fond.

Totodată, se constată că lipsește și condiția imposibilității depunerii respectivelor înscrisuri ce ar fi fost deținute, cu rea-credință, de intimată. Astfel, așa cu rezultă din dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, dosarul notificării imobilelor ce intră sub incidența prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 se formează la persoana juridică deținătoare, în urma notificării și a înscrisurilor doveditoare depuse de persoana îndreptățită.

în cauză, după cum a reținut instanța de apel, notificarea a fost depusă de revizuenții-reclamanți la RA F. SA, ca persoană juridică deținătoare, fiind soluționată prin decizia directorului RA F. SA în anul 2006. Or, în aceste condiții, nu poate fi primită susținerea revizuenților în sensul că actele doveditoare nu au fost depuse din reaua-voință a intimatei și nici nu au fost cerute de instanță pe parcursul procesului, fiind ușor pentru aceștia să propună instanței administrarea acestui mijloc de probă și să procure copii ale înscrisurilor depuse chiar de ei la persoana juridică deținătoare a imobilului. De asemenea, cu privire la faptul vânzării imobilului pe perioada soluționării notificării t nu este îndeplinită condiția imposibilității prezentării înscrisurilor referitoare la acest aspect dintr-o împrejurare mai presus de voința părții sau din cauză că au fost reținute de partea potrivnică.

Revizuenții-reclamanți aveau posibilitatea, pe parcursul soluționării cauzei, să cerceteze registrul de inscripțiuni și transcripțiuni deschis cu privire la imobil, respectiv cartea funciară deschisă în temeiul Legii nr. 7/1996 sau să înfățișeze actul în instanță, prin procedura prevăzută de art. 172 C. proc. civ.. Prin urmare, înscrisurile Ia care fac referire revizuenții nu pot fi considerate înscrisuri noi, în sensul art. 322 pct. alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ.. Înalta Curte constată că, împrejurarea că nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc.

civ., ce privesc faptul existenței și descoperirii înscrisului nou după data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită fiind reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, face de prisos cercetarea celorlalte condiții de admisibilitate care privesc forța probantă a înscrisului invocat pentru soluționarea acțiunii finalizate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Se mai reține că, totodată, instanța de apel a apreciat, în mod corect, că pe calea de atac a revizuirii nu se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a deciziei pronunțate, prin administrare de noi probe sau reaprecierea probelor administrate.

În același sens, Înalta Curte constată că, atât prin cererea de revizuire cât și prin motivele de recurs invocate, revizuenții încearcă să readucă în fața instanței de judecată fondul litigiului dedus judecății argumentând, în legătura cu probele administrate în dosarul de fond având ca obiect acțiunea în revendicare, calitatea de proprietar a autorilor lor asupra imobilului în litigiu în raport de dispozițiile art. 41 din Constituție, precum și ale art. 1 din Primul protocol adiționai la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Or, o atare analiză nu este permisă de dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care sunt dispoziții de ordine publică, de strictă interpretare.

Totodată, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Față de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat recursul declarat de recurenții revizuenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții C., J., D. și I. împotriva Deciziei nr. 591/A din data de 5 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2017.