ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2238/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2238/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2238/2016

Deliberând, asupra cauzei civile de

față, a reținut următoarele:

apel

Prin

decizia civilă nr. 165/A din 21 martie

2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de

apelanta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului și de

apelanta-pârâtă-reclamantă SC A. SA,

prin lichidator

judiciar B. - Filiala Argeș, împotriva sentinței civile nr. 2943 din

30 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov și, în

consecință, a schimbat în tot sentința apelată în sensul

că a respins cererea principală ca neîntemeiată, a admis cererea

reconvențională și a constatat nulitatea titlului de proprietate

nr. X din 22 iunie 2004 în ceea ce privește amplasamentul terenului.

Pentru a decide astfel, instanța

de apel a reținut că prima instanță a arătat în

cuprinsul hotărârii apelate motivele pentru care a considerat că

cererea reconvențională este neîntemeiată.

Astfel, se reține, în

esență, de către prima instanță că,

față de pârâta SC A. SA, hotărârile pronunțate în cauze

judecate anterior fie cu privire la obligația de emitere a titlului de

proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, fie referitor la cereri de nulitate a

titlului formulate de această pârâtă (sentința civilă nr.

4162 din 15 noiembrie 2002 și sentința civilă nr. 4603 din 11

octombrie 2006 pronunțate de Judecătoria Buftea și decizia

civilă nr. 1193 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul

București), se impun cu putere de lucru judecat, fiind prezumate că

exprimă adevărul și netrebuind să fie contrazise de o

altă hotărâre.

În ceea ce o privește pe pârâta

reclamantă Agenția Domeniilor Statului, prima instanță a

reținut că nu a administrat dovezi în sens contrar celor

reținute în hotărârile judecătorești menționate,

astfel încât aceste hotărâri se impun cu putere de lucru judecat în

cauză.

Astfel fiind, în condițiile în

care prima instanță a reținut în modalitatea arătată

că hotărârile judecătorești la care a făcut referire

își produc pe deplin efectul obligatoriu decurgând din puterea de lucru

judecat, analizarea concretă a motivelor de nulitate invocate de pârâta

reclamantă Agenția Domeniilor Statului pe cale

reconvențională devenea inutilă, instanța reținând

inclusiv față de această parte efectul puterii de lucru judecat.

În ce privește critica apelantei

pârâte reclamante vizând netemeinicia soluției de respingere a cererii

reconvenționale, în condițiile în care susține aceasta că a

dovedit încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000, pe

terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate fiind construite sere,

Curtea a constatat că este fondată.

Pe de o parte, cât privește

concluzia primei instanțe sub aspectul producerii efectului puterii de

lucru judecat a hotărârilor la care a făcut referire inclusiv în ceea

ce o privește pe apelanta Agenția Domeniilor Statului, Curtea a

constatat că nu este corectă.

Astfel,

prin sentința

civilă nr. 4162 din 15 noiembrie 2002 pronunțată de

Judecătoria Buftea, definitivă și irevocabilă prin

neapelare, Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost obligată să

înainteze documentația în vederea eliberării titlului de proprietate

pentru terenul situat în comuna Popești-Leordeni, în suprafață

de 4,4197 ha, iar Comisia Județeană Ilfov de aplicare a Legii nr.

18/1991 la eliberarea titlului de proprietate în favoarea numiților C., D.

și E.

Ulterior, s-a emis titlul de

proprietate nr. X din 22 iunie 2004 de către Comisia Județeană

pentru Stabilirea Dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov prin care

s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de

4,4197 ha moștenitorilor defunctului F., respectiv E., D., C. și G.

A reținut Curtea că din

examinarea considerentelor pentru care instanța ce a pronunțat

sentința civilă nr. 4162 din 14 noiembrie 2002 a admis

pretențiile reclamanților nu rezultă că aceasta a efectuat

o analiză în ce privește corectitudinea întocmirii procesului verbal

de punere în posesie la care reclamanții au făcut referire în cerere,

reținând doar că prin decizia nr. 3295 din 29 septembrie 1995 s-a

stabilit dreptul reclamanților la acțiuni pentru suprafața de

4,4197 ha, echivalent teren arabil la societatea A. SA, că s-a întocmit

proces verbal de punere în posesie și că reclamanții și-au

exprimat opțiunea pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Mai

mult, prin dispozitivul sentinței s-a stabilit obligația Comisiei de

aplicare a Legii nr. 18/1991 să înainteze documentația în vederea

eliberării titlului de proprietate pentru terenul situat în Popești

Leordeni, în suprafață de 4,4197 ha.

Prin sentința civilă nr.

4603 din 11 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul

nr. x/94/2006, definitivă prin respingerea recursului, a fost

respinsă ca neîntemeiată acțiunea în nulitate privind titlul de

proprietate nr. X din 22 iunie 2004 și procesul verbal de punere în

posesie, acțiune formulată de SC A. SA pentru motivul

încălcării art. 4 din Legea nr. 1/2000, câtă vreme pe teren

existau construcții hidrotehnice și sere. Instanța a

reținut că, deși reclamanta SC A. SA a afirmat în acțiunea

introductivă că pe terenul de 4,4197 ha există instalații

hidrotehnice sau ameliorații, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr.

1/2000, susținerea reclamantei nu a fost dovedită, cu toate că

sub acest aspect sarcina probei îi revenea.

În ce privește decizia

civilă nr. 1193 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, la care face referire de

asemenea prima instanță, Curtea a constatat că privește

cererea de anulare a modificărilor aduse la

04

noiembrie

2005 de O.C.P.I.

Ilfov titlului de proprietate nr. X din 22 iunie 2004. Cererea a fost

formulată de SC A. SA, instanța constatând că se impune

respingerea acesteia ca lipsită de interes, în condițiile în care

reclamanta nu a atacat și Hotărârea nr. 1195/2005 a Comisiei

Județene (emisă pentru punerea în aplicare a sentinței civile

nr. 4162 din 15 noiembrie 2002).

Întrucât prima instanță a reținut,

în prezenta cauză, puterea de lucru judecat a acestor hotărâri, s-a impus

analizarea legalității sentinței apelate în primul rând din această

perspectivă.

Raportat la datele speței, s-a arătat

că hotărârile irevocabile cu privire la care este necesar a se analiza

în ce măsură se poate reține efectul puterii de lucru judecat sunt

primele menționate, câtă vreme cea de-a treia vizează o cerere pentru

care instanța de recurs a reținut că, prin modalitatea în care a

fost formulată, nu produce nici un folos practic reclamantei, obiectul concret

al acelei cereri fiind diferit de cel vizat prin cererea reconvențională

în prezenta cauză.

Cât privește sentința civilă

nr. 4603 din 11 octombrie 2006 prin care a fost analizată cauza de nulitate

a titlului de proprietate, reluată în esență prin cererea reconvențională

în prezenta cauză, aceasta a fost pronunțată în contradictoriu cu

reclamanții din prezenta cauză, în calitate de pârâți, iar acțiunea

a fost promovată de apelanta pârâtă SC A. SA. Așadar, față

de aceștia caracterul obligatoriu al dezlegărilor din hotărârea irevocabilă

amintită nu poate fi înlăturat.

Singura dintre părțile prezentei

cauze căreia îi este permis a repune în discuție dezlegările anterioare

ale instanțelor, dată fiind calitatea sa de terț, care nu a participat

la acest proces, este apelanta pârâtă reclamantă Agenția Domeniilor

Statului, în raport de care prezumțiile născute din pronunțarea hotărârilor

anterioare au caracter relativ, fiindu-i deci permisă proba contrară.

Or, acest caracter relativ a fost invocat

de pârâtă tocmai prin formularea cererii în anulare pe cale reconvențională,

prin care a invocat același motiv de nulitate, anume încălcarea dispozițiilor

art. 4 din Legea nr. 1/2000 la emiterea titlului de proprietate, în condițiile

în care pe terenul ce a făcut obiectul acestui titlul existau amplasate sere.

De altfel, prima instanță a reținut

implicit același caracter relativ al prezumției de adevăr rezultând

din pronunțarea sentinței amintite, câtă vreme în ceea ce o privește

pe Agenția Domeniilor Statului a constatat că nu s-au administrat dovezi

în sensul celor reținute prin hotărâre, concluzie fără temei,

astfel cum se va arăta în continuare, pe baza probelor administrate.

Aceleași considerente își găsesc

valabilitatea, în ceea ce le privește pe apelantele pârâte, referitor la sentința

civilă

nr.

4162 din 15 noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Buftea, niciuna

dintre acestea nefiind părți în acel proces, în plus, astfel cum s-a arătat,

pronunțând hotărârea menționată, nu se poate reține că

a fost realizată o analiză asupra amplasamentului terenului ce a făcut

obiectul procesului verbal de punere în posesie din 18 octombrie 2000.

O astfel de analiză apărea cu

atât mai necesară cu cât, la data pronunțării acestei hotărâri,

dispozițiile art. 4

1

din Legea nr. 1/2000 instituiau obligația

restituirii în natură pe un alt amplasament în situația în care pe

terenurile proprietarilor

deposedați, persoane fizice se află bazine piscicole naturale și

bazine piscicole amenajate, sere sau plantații de hamei în funcțiune la

data aplicării legii, ori acordarea de despăgubiri.

Cât privește concluzia primei instanțe

în sensul nedovedirii motivelor de nulitate, în esență acestea vizând

încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000 și existența

serelor pe terenul ce face obiectul titlului de proprietate eliberat reclamanților,

Curtea a constatat netemeinicia acesteia, raportat la probele administrate în cauză.

Astfel, privitor la situația de fapt,

prin raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe de expert

H., s-a constatat că din totalul terenului deținut de reclamanți,

o suprafață de 38743 m.p. este ocupată de serele deținute de

pârâta A., iar o suprafață de 4318 m.p. este ocupată de drumuri de

acces, canale și rețele necesare funcționării serelor.

De altfel, amplasarea serelor pe terenul

reclamanților, astfel cum acesta este deținut potrivit titlului de proprietate

a cărei nulitate se solicită, nu este contestat de niciuna din părți,

fiind recunoscută de reclamanți prin chiar cererea de chemare în judecată,

prin care se susține că terenul agricol revendicat are destinația

de sere.

Totodată, din procesul-verbal de punere

în posesie încheiat la data de 18 octombrie 2000 de Comisia locală de aplicare

a Legii nr. 18/1991 Popești Leordeni rezultă că suprafața de

3 ha și 8737 m.p. cu privire la care s-a făcut punerea în posesie are

categoria de folosință arabil-sere.

În ce privește norma legală a

cărei încălcare la eliberarea titlului de proprietate este invocată

în principal de apelanta pârâtă reclamantă Agenția Domeniilor Statului,

aceasta este reprezentată de art. 4 din Legea nr. 1/2000.

A constatat Curtea că, la data emiterii

titlului de proprietate nr. X din 22 iunie 2004, dată de referință

în raport de care trebuie analizată validitatea acestuia, art. 4

1

din Legea nr. 1/2000 prevedea că p

entru terenurile proprietarilor deposedați,

persoane fizice, pe care se află bazine piscicole naturale și bazine piscicole

amenajate, sere sau plantații de hamei în funcțiune la data aplicării

prezentei legi, restituirea se face pe alt amplasament, dacă există suprafețe

suficiente, sau se acordă despăgubiri în condițiile legii.

Astfel fiind, Curtea a constatat că

titlul de proprietate nr. X din 22 iunie 2004 a fost emis cu privire la un teren

ce intra, potrivit dispozițiilor legale aplicabile la data emiterii sale, într-o

categorie de terenuri ce era exclusă de la restituirea în natură, iar

prin restituirea către reclamanți a suprafeței de teren pe care se

aflau construite sere, a fost încălcată norma legală ce reglementa

modalitățile de restituire a unor astfel de terenuri, modalități

reprezentate fie de restituirea pe un alt amplasament, fie de acordarea de despăgubiri.

În aceste condiții, cererea de anulare

a titlului de proprietate nr. X din 22 iunie 2004 în ce privește amplasamentul

este întemeiată, urmând a fi admisă pretenția apelantei pârâte reclamante

Agenția Domeniilor Statului sub acest aspect, pretenției formulată

pe calea cererii reconvenționale.

A reținut Curtea că modificarea,

ulterior, a soluției legislative în vigoare la data emiterii actului prin adoptarea

unei reglementări ce permite, în anumite condiții, restituirea în natură

pe același amplasament, nu poate fi considerată de natură a confirma

actul emis cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii

sale, în lipsa unei dispoziții legale care să prevadă acest efect.

Referitor la cererea de obligare a Comisiei

Județene Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 să modifice titlul de

proprietate pe amplasamentul prevăzut de Hotărârea nr. 561 din 21 august

2002, Curtea a apreciat că nu se poate dispune o astfel de măsură

la acest moment în condițiile în care nu s-a administrat în cauză nicio

probă din care să rezulte că suprafața de teren de 38,7800 ha

prevăzută în cuprinsul hotărârii menționate se mai află

la dispoziția Comisiei locale Popești Leordeni pentru amplasamentele suprafețelor

reconstituite locatorilor la SC A. SA Popești Leordeni.

Cât privește apelul declarat de pârâta

SC A. SA, Curtea a constatat că este corectă soluția adoptată

de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale

pasive. Chiar dacă susținerile la nivel teoretic ale apelantei privitoare

la calitatea procesuală pasivă în acțiunea în revendicare corespund

caracterelor general acceptate ale acestei acțiuni, definite ca fiind acea

acțiune prin care proprietarul, care a pierdut posesia unui bun cere în fața

instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra acelui

bun și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește

fără drept, practica și doctrina juridică admit că, deși

o astfel de acțiune se îndreptă împotriva celui care se pretinde proprietar,

ea poate fi promovată chiar împotriva detentorului precar, scopul acțiunii

reclamantului fiind inclusiv redobândirea posesie bunului.

Or, în cauză, reclamanții, titulari

ai unui drept de proprietate nou, având ca temei dispozițiile speciale ale

Legii nr. 18/1991 urmăresc prin promovarea acțiunii în revendicare recunoașterea

acestui drept și dobândirea posesiei asupra terenului revendicat de la pârâta

SC A. SA, entitate care susține că exercită asupra terenului o deținere

legală, dreptul său de a exploata bunul având ca temei contractul de concesiune

încheiat cu Agenția Domeniilor Statului la data de 30 aprilie 2002. Obiectul

contractului îl constituie, potrivit art. 2.5 din contract, un bun din domeniul

privat al statului, ceea ce ar conduce la concluzia că apelanta pârâtă,

în calitate de concesionar al terenului are situația unui detentor precar.

Calitatea de detentor precar nu exclude, pentru motivele arătate, posibilitatea

chemării sale în judecată într-o acțiune în revendicare.

Mai mult, însă, în cauză, apelanta

pârâtă SC A. SA refuză predarea terenului motivat inclusiv de calitatea

sa de proprietar asupra construcțiilor (sere) edificate pe terenul concesionat

ce face obiectul revendicării.

Or, câtă vreme dreptul de proprietate

al apelantei pârâte SC A. SA asupra construcțiilor situate pe terenul primit

în concesiune, drept dobândit ca urmare a privatizării, nu a fost contestat,

iar folosința terenului este dobândit de aceasta prin contractul de concesiune,

Curtea a constatat că aceste aspecte configurează în favoarea apelantei

pârâte SC A. SA un veritabil drept de superficie, drept care, dată fiind natura

sa de drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate, conferă

titularului său calitate procesuală în acțiunea în revendicare prin

care reclamanții urmăresc să redobândească dreptul de proprietate

cu toate atributele sale, concluzie ce susține ca fiind fondată exclusiv

critica formulată de apelantă sub acest, nu și referitor la calitatea

sa procesuală.

2.1. Motive

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs

reclamanta

I., reclamanta J., precum și reclamanta I. și intervenienții K.,

L., D.

I.

vizează următoarele aspecte:

În mod greșit s-a considerat că

ar fi incident în cauză art. 4

1

din Legea nr. 1/2000 pentru că,

în realitate, acest text, care interzice retrocedarea serelor, nu e incident în

cauză din următoarele motive:

- scopul urmărit de legiuitor prin

instituirea art. 4

1

din Legea nr. 1/2000 a fost de a nu se retroceda

pe vechile amplasamente acolo unde statul în intervalul 1947-1989 a investit masiv

în exploatațiile agricole cum ar fi: bazine piscicole amenajate, sere, plantații

de hamei în funcțiune. Pentru aceste categorii de foști proprietari restituirea

se face pe alt amplasament sau se acordă despăgubiri în condițiile

legii;

- în speța de față statul

a preluat prin naționalizare, în februarie 1949 de la autorii recurentei, tot

sere și nu teren viran. Ca urmare, în speță se aplică principiul

de interpretare ubi cessat ratio legis ibi cessat iex deoarece statul român nu iese

cu nimic păgubit, întrucât a preluat în 1949 teren cu sere și instalații

și predă în 18 octombrie 2000 teren cu sere și instalații. Faptul

că în 1968 IAS Popești Sere a demolat serele vechi și le-a reconstruit,

nu se poate invoca în defavoarea recurentei deoarece era normal ca serele și

instalațiile construite la sfârșitul anilor 1930 să se uzeze fizic

și moral.

Curtea de Apel nu a stabilit pe deplin

împrejurările de fapt. În cererea reconvențională intimata pârâtă

Agenția Domeniilor Statului își invocă propria turpitudine deoarece

a fost de acord cu retrocedarea pe vechile amplasamente a terenului nostru. În data

de 05 martie 2001 s-a încheiat la Prefectura Județului Ilfov procesul-verbal

nr. Z din 05 martie 2001 semnat de reprezentanții Prefecturii Ilfov, D.G.A.A.P.,

O.C.A.O.T.A., SC A. SA și Agenția Domeniilor Statului.

În baza acestui proces-verbal (pe care

Agenția Domeniilor Statului nu l-a făcut cunoscut, cu rea-redință,

instanței de apel), a protocolului încheiat între Agenția Domeniilor Statului

și Primăria Popești Leordeni (din 26 septembrie 2000) și a hotărârii

Comisiei Județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

nr. 561 din 21 august 2002, intimatele au fost de acord ca o suprafață

de 118,83 ha să fie retrocedată persoanelor care aveau deja calitatea

de locator în baza art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 16/1994. Or, reclamanții

au avut calitatea de acționar și locator la SC A. SA, au respectat contractul

de arendă, la expirarea acestuia au optat pentru restituirea terenului în natură

și ca urmare, pot invoca în beneficiul lor norma mai favorabilă (art.

25 din Legea nr. 16/1994) care este anterioară art. 4

1

din Legea

nr. 1/2000 ceea ce reprezintă o altă aplicare greșită a legii

în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Întrucât reclamanților le-a fost recunoscut

dreptul la un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului prin emiterea titlului de proprietate, aspectele

invocate de intimata Agenția Domeniilor Statului urmează a fi analizate

din perspectiva cerințelor aceluiași art. 1 din Protocolul 1 adițional,

alin. (2), în sensul că o privare de proprietate este permisă doar în

condițiile în care ingerința era prevăzută de lege, a fost justificată

de necesitatea de a proteja un drept și a respectat cerința proporționalității;

instanței de apel pentru următoarele motive:

Curtea de Apel în mod greșit

și interpretând greșit și actele deduse judecății a statuat

și, practic, a instituit/constituit atât un drept de proprietate al SC A. SA

asupra construcțiilor sere, cât și un drept de superficie asupra terenului,

caz în care nici în viitor terenul nu mai poate fi restituit reclamantei.

În privința cererii reconvenționale,

Curtea a reținut în mod greșit lipsa caracterului puterii de lucru judecat

și imposibilitatea unei alte autorități statale să pună

în discuție o hotărâre judecătorească împotriva statului.

De asemenea, în mod eronat instanța

nu a dat relevanță faptului că în prezent legislația permite

restituirea pe vechiul amplasament.

A fost nesocotită jurisprudența

C.E.D.O. privitoare la necesitatea asigurării principiului securității

raporturilor juridice, care implică, între altele, ca soluția definitivă

dată de o instanță cu privire la orice litigiu să nu mai poată

fi repusă în discuție;

K., L., D. au arătat că decizia este nelegală deoarece a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 295 și

urm. C. proc. civ.

Judecând apelurile, instanța a ignorat

situația de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză, statul

neavând niciodată un titlu valabil asupra proprietății reclamanților

reprezentată de Serele Fraților C., F., J. - Popești Leordeni.

Au fost încălcate prevederile

art. 563 și art. 918 noul C. civ.

Pronunțând soluția de anulare

a titlului de proprietate al reclamanților după 25 de ani de la data eliberării

adeverinței nr. x/1991 și 16 ani de la data punerii în posesie, instanța

a anulat toate hotărârile irevocabile pronunțate cu privire la reclamanți,

respectiv sentința civilă nr. 4162/2002, sentința civilă

nr. 4603/2006 și decizia civilă nr. 1193/2008.

2.2. Analiza recursurilor

Recursurile sunt întemeiate în sensul următoarelor

considerente:

Prin hotărârea recurată a fost

anulat titlul de proprietate nr. X din 22 iunie 2004 emis de Comisia Județeană

pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, reținându-se

nesocotirea prevederilor art. 4

1

din Legea nr. 1/2000.

Procedând în acest mod, instanța de

apel nu a arătat de ce consideră că în cauză imixtiunea, ingerința

în dreptul de proprietate al reclamanților, prin anularea titlului de proprietate

- emis în baza sentinței civile nr. 4162 din 15 noiembrie 2002 a Judecătoriei

Buftea, prin care a fost obligată Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 să

înainteze documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pentru

terenul în suprafață de 4,4197 ha, cu privire la care reclamanții

fuseseră puși în posesie prin procesul-verbal din 20 octombrie 2000 -

la 12 ani de la data emiterii, este compatibilă cu respectarea principiului

securității raporturilor juridice, în sensul evidențiat constant

în jurisprudența C.E.D.O.

De pildă, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a arătat într-o cauză similară celei de față

(cauza Luminița-Antoaneta Marinescu contra României parag. 34-35) că a

avut loc o ingerință a statului în dreptul reclamantei la respectul proprietății

asupra bunurilor sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, dacă a fost anulat

un titlu de proprietate care emana de la o autoritate administrativă competentă

să ordone restituirea terenurilor în temeiul Legii nr. 18/1991, iar această

autoritate era ținută să verifice înainte de eliberarea titlului

dacă cerințele impuse de lege erau respectate. Cum în sarcina reclamantei

nu a putut fi reținută nicio culpă legată de eliberarea titlului

de proprietate, Curtea a socotit că temeiurile anulării titlului își

au cauza în fapte imputabile autorităților.

De asemenea, în cauza Brumărescu împotriva

României s-a arătat că orice ingerință în folosința proprietății

trebuie să răspundă criteriului proporționalității.

Un echilibru just trebuie să fie păstrat între cerințele interesului

general al comunității și imperativele apărării drepturilor

fundamentale ale individului. Interesul de a asigura un astfel de echilibru este

inerent întregii convenții, iar echilibrul care trebuie păstrat va fi

distrus dacă individul vizat suportă o sarcină specială și

exorbitantă.

Instanța superioară de fond nu

a arătat de ce consideră că, în anul 2016, soluția de anulare

a titlului de proprietate emis în anul 2004 respectă proporționalitatea

dintre ingerința în dreptul de proprietate al reclamanților, prin anularea

titlului, și scopul legitim urmărit, decurgând din necesitatea anulării

actului care la data emiterii sale nu a respectat cerințele art. 4

1

din Legea nr. 1/2000, în condițiile în care, pe de o parte, autoritățile

statale nu au acționat pentru anularea acestui titlu decât la 19 octombrie

2012, când Agenția Domeniilor Statului formulează cerere reconvențională

în cadrul prezentului proces declanșat de către reclamanți pentru

valorificarea titlului lor, iar pe de altă parte, la momentul pronunțării

soluției de anulare, însuși statul, prin modificarea legislativă

făcută prin Legea nr. 247/2005, permite ca restituirea să se facă

pe vechile amplasamente.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (11) introdus

în Legea nr. 1/2000 urmare a modificării făcute prin Legea nr. 247/2005,

p

entru

terenurile foștilor proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative

piscicole sau alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care

s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole, sere sau plantații

de hamei, de duzi, plantații viticole sau pomicole, în prezent proprietatea

statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligația de a le

menține destinația și, acolo unde este cazul, unitatea și funcționalitatea.

Or, faptul că la momentul preluării

de către stat, în condițiile art. 1 din actul de rechiziție, pe terenul

ce a aparținut autorului reclamanților se aflau sere, nu a fost contestat.

Procedând în modul arătat, instanța

de apel a nesocotit prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1/1952

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, criticile formulate întrunind

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru ca instanța de apel să

facă analiza aspectelor anterior menționate, în temeiul art. 312

alin. (1) și (3) C. proc. civ. recursurile vor fi admise, hotărârea casată

și cauza trimisă spre rejudecarea

apelurilor la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanta I.,

de reclamanta J., precum și de reclamanta I. și intervenienții K.,

L., D. împotriva deciziei civile nr. 165 A din data de 21 martie 2016 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, și în consecință:

Casează decizia și trimite cauza

spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 noiembrie 2016.