ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2238/2016

Decizia nr. 2238/2016 Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 165/A din 21 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de apelanta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului și de apelanta-pârâtă-reclamantă SC A. SA, prin lichidator judiciar B. - Filiala Argeș, împotriva sentinței civile nr. 2943 din 30 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov și, în consecință, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins cererea principală ca neîntemeiată, a admis cererea reconvențională și a constatat nulitatea titlului de proprietate nr. X din 22 iunie 2004 în ceea ce privește amplasamentul terenului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a arătat în cuprinsul hotărârii apelate motivele pentru care a considerat că cererea reconvențională este neîntemeiată. Astfel, se reține, în esență, de către prima instanță că, față de pârâta SC A. SA, hotărârile pronunțate în cauze judecate anterior fie cu privire la obligația de emitere a titlului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, fie referitor la cereri de nulitate a titlului formulate de această pârâtă (sentința civilă nr. 4162 din 15 noiembrie 2002 și sentința civilă nr. 4603 din 11 octombrie 2006 pronunțate de Judecătoria Buftea și decizia civilă nr. 1193 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București), se impun cu putere de lucru judecat, fiind prezumate că exprimă adevărul și netrebuind să fie contrazise de o altă hotărâre.

În ceea ce o privește pe pârâta reclamantă Agenția Domeniilor Statului, prima instanță a reținut că nu a administrat dovezi în sens contrar celor reținute în hotărârile judecătorești menționate, astfel încât aceste hotărâri se impun cu putere de lucru judecat în cauză. Astfel fiind, în condițiile în care prima instanță a reținut în modalitatea arătată că hotărârile judecătorești la care a făcut referire își produc pe deplin efectul obligatoriu decurgând din puterea de lucru judecat, analizarea concretă a motivelor de nulitate invocate de pârâta reclamantă Agenția Domeniilor Statului pe cale reconvențională devenea inutilă, instanța reținând inclusiv față de această parte efectul puterii de lucru judecat.

În ce privește critica apelantei pârâte reclamante vizând netemeinicia soluției de respingere a cererii reconvenționale, în condițiile în care susține aceasta că a dovedit încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000, pe terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate fiind construite sere, Curtea a constatat că este fondată. Pe de o parte, cât privește concluzia primei instanțe sub aspectul producerii efectului puterii de lucru judecat a hotărârilor la care a făcut referire inclusiv în ceea ce o privește pe apelanta Agenția Domeniilor Statului, Curtea a constatat că nu este corectă.

Astfel, prin sentința civilă nr. 4162 din 15 noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Buftea, definitivă și irevocabilă prin neapelare, Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost obligată să înainteze documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pentru terenul situat în comuna Popești-Leordeni, în suprafață de 4,4197 ha, iar Comisia Județeană Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991 la eliberarea titlului de proprietate în favoarea numiților C., D. și E. Ulterior, s-a emis titlul de proprietate nr. X din 22 iunie 2004 de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4,4197 ha moștenitorilor defunctului F., respectiv E., D., C. și G. A reținut Curtea că din examinarea considerentelor pentru care instanța ce a pronunțat sentința civilă nr. 4162 din 14 noiembrie 2002 a admis pretențiile reclamanților nu rezultă că aceasta a efectuat o analiză în ce privește corectitudinea întocmirii procesului verbal de punere în posesie la care reclamanții au făcut referire în cerere, reținând doar că prin decizia nr. 3295 din 29 septembrie 1995 s-a stabilit dreptul reclamanților la acțiuni pentru suprafața de 4,4197 ha, echivalent teren arabil la societatea A. SA,

că s-a întocmit proces verbal de punere în posesie și că reclamanții și-au exprimat opțiunea pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Mai mult, prin dispozitivul sentinței s-a stabilit obligația Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 să înainteze documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pentru terenul situat în Popești Leordeni, în suprafață de 4,4197 ha. Prin sentința civilă nr. 4603 din 11 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. x/94/2006, definitivă prin respingerea recursului, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în nulitate privind titlul de proprietate nr. X din 22 iunie 2004 și procesul verbal de punere în posesie, acțiune formulată de SC A. SA pentru motivul încălcării art. 4 din Legea nr. 1/2000, câtă vreme pe teren existau construcții hidrotehnice și sere.

Instanța a reținut că, deși reclamanta SC A. SA a afirmat în acțiunea introductivă că pe terenul de 4,4197 ha există instalații hidrotehnice sau ameliorații, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, susținerea reclamantei nu a fost dovedită, cu toate că sub acest aspect sarcina probei îi revenea. În ce privește decizia civilă nr. 1193 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, la care face referire de asemenea prima instanță, Curtea a constatat că privește cererea de anulare a modificărilor aduse la 04 noiembrie 2005 de O.C.P.I.

Ilfov titlului de proprietate nr. X din 22 iunie 2004. Cererea a fost formulată de SC A. SA, instanța constatând că se impune respingerea acesteia ca lipsită de interes, în condițiile în care reclamanta nu a atacat și Hotărârea nr. 1195/2005 a Comisiei Județene (emisă pentru punerea în aplicare a sentinței civile nr. 4162 din 15 noiembrie 2002). Întrucât prima instanță a reținut, în prezenta cauză, puterea de lucru judecat a acestor hotărâri, s-a impus analizarea legalității sentinței apelate în primul rând din această perspectivă.

Raportat la datele speței, s-a arătat că hotărârile irevocabile cu privire la care este necesar a se analiza în ce măsură se poate reține efectul puterii de lucru judecat sunt primele menționate, câtă vreme cea de-a treia vizează o cerere pentru care instanța de recurs a reținut că, prin modalitatea în care a fost formulată, nu produce nici un folos practic reclamantei, obiectul concret al acelei cereri fiind diferit de cel vizat prin cererea reconvențională în prezenta cauză. Cât privește sentința civilă nr. 4603 din 11 octombrie 2006 prin care a fost analizată cauza de nulitate a titlului de proprietate, reluată în esență prin cererea reconvențională în prezenta cauză, aceasta a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamanții din prezenta cauză, în calitate de pârâți, iar acțiunea a fost promovată de apelanta pârâtă SC A. SA.

Așadar, față de aceștia caracterul obligatoriu al dezlegărilor din hotărârea irevocabilă amintită nu poate fi înlăturat. Singura dintre părțile prezentei cauze căreia îi este permis a repune în discuție dezlegările anterioare ale instanțelor, dată fiind calitatea sa de terț, care nu a participat la acest proces, este apelanta pârâtă reclamantă Agenția Domeniilor Statului, în raport de care prezumțiile născute din pronunțarea hotărârilor anterioare au caracter relativ, fiindu-i deci permisă proba contrară. Or, acest caracter relativ a fost invocat de pârâtă tocmai prin formularea cererii în anulare pe cale reconvențională, prin care a invocat același motiv de nulitate, anume încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000 la emiterea titlului de proprietate, în condițiile în care pe terenul ce a făcut obiectul acestui titlul existau amplasate sere.

De altfel, prima instanță a reținut implicit același caracter relativ al prezumției de adevăr rezultând din pronunțarea sentinței amintite, câtă vreme în ceea ce o privește pe Agenția Domeniilor Statului a constatat că nu s-au administrat dovezi în sensul celor reținute prin hotărâre, concluzie fără temei, astfel cum se va arăta în continuare, pe baza probelor administrate.

Aceleași considerente își găsesc valabilitatea, în ceea ce le privește pe apelantele pârâte, referitor la sentința civilă nr. 4162 din 15 noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Buftea, niciuna dintre acestea nefiind părți în acel proces, în plus, astfel cum s-a arătat, pronunțând hotărârea menționată, nu se poate reține că a fost realizată o analiză asupra amplasamentului terenului ce a făcut obiectul procesului verbal de punere în posesie din 18 octombrie 2000. O astfel de analiză apărea cu atât mai necesară cu cât, la data pronunțării acestei hotărâri, dispozițiile art. 4 1 din Legea nr. 1/2000 instituiau obligația restituirii în natură pe un alt amplasament în situația în care pe terenurile proprietarilor deposedați, persoane fizice se află bazine piscicole naturale și bazine piscicole amenajate, sere sau plantații de hamei în funcțiune la data aplicării legii, ori acordarea de despăgubiri.

Cât privește concluzia primei instanțe în sensul nedovedirii motivelor de nulitate, în esență acestea vizând încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000 și existența serelor pe terenul ce face obiectul titlului de proprietate eliberat reclamanților, Curtea a constatat netemeinicia acesteia, raportat la probele administrate în cauză. Astfel, privitor la situația de fapt, prin raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe de expert H., s-a constatat că din totalul terenului deținut de reclamanți, o suprafață de 38743 m.p. este ocupată de serele deținute de pârâta A., iar o suprafață de 4318 m.p. este ocupată de drumuri de acces, canale și rețele necesare funcționării serelor.

De altfel, amplasarea serelor pe terenul reclamanților, astfel cum acesta este deținut potrivit titlului de proprietate a cărei nulitate se solicită, nu este contestat de niciuna din părți, fiind recunoscută de reclamanți prin chiar cererea de chemare în judecată, prin care se susține că terenul agricol revendicat are destinația de sere. Totodată, din procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 18 octombrie 2000 de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Popești Leordeni rezultă că suprafața de 3 ha și 8737 m.p. cu privire la care s-a făcut punerea în posesie are categoria de folosință arabil-sere. În ce privește norma legală a cărei încălcare la eliberarea titlului de proprietate este invocată în principal de apelanta pârâtă reclamantă Agenția Domeniilor Statului, aceasta este reprezentată de art. 4 din Legea nr. 1/2000.

A constatat Curtea că, la data emiterii titlului de proprietate nr. X din 22 iunie 2004, dată de referință în raport de care trebuie analizată validitatea acestuia, art. 4 1 din Legea nr. 1/2000 prevedea că p entru terenurile proprietarilor deposedați, persoane fizice, pe care se află bazine piscicole naturale și bazine piscicole amenajate, sere sau plantații de hamei în funcțiune la data aplicării prezentei legi, restituirea se face pe alt amplasament, dacă există suprafețe suficiente, sau se acordă despăgubiri în condițiile legii.

Astfel fiind, Curtea a constatat că titlul de proprietate nr. X din 22 iunie 2004 a fost emis cu privire la un teren ce intra, potrivit dispozițiilor legale aplicabile la data emiterii sale, într-o categorie de terenuri ce era exclusă de la restituirea în natură, iar prin restituirea către reclamanți a suprafeței de teren pe care se aflau construite sere, a fost încălcată norma legală ce reglementa modalitățile de restituire a unor astfel de terenuri, modalități reprezentate fie de restituirea pe un alt amplasament, fie de acordarea de despăgubiri. În aceste condiții, cererea de anulare a titlului de proprietate nr. X din 22 iunie 2004 în ce privește amplasamentul este întemeiată, urmând a fi admisă pretenția apelantei pârâte reclamante Agenția Domeniilor Statului sub acest aspect, pretenției formulată pe calea cererii reconvenționale.

A reținut Curtea că modificarea, ulterior, a soluției legislative în vigoare la data emiterii actului prin adoptarea unei reglementări ce permite, în anumite condiții, restituirea în natură pe același amplasament, nu poate fi considerată de natură a confirma actul emis cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii sale, în lipsa unei dispoziții legale care să prevadă acest efect.

Referitor la cererea de obligare a Comisiei Județene Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 să modifice titlul de proprietate pe amplasamentul prevăzut de Hotărârea nr. 561 din 21 august 2002, Curtea a apreciat că nu se poate dispune o astfel de măsură la acest moment în condițiile în care nu s-a administrat în cauză nicio probă din care să rezulte că suprafața de teren de 38,7800 ha prevăzută în cuprinsul hotărârii menționate se mai află la dispoziția Comisiei locale Popești Leordeni pentru amplasamentele suprafețelor reconstituite locatorilor la SC A. SA Popești Leordeni. Cât privește apelul declarat de pârâta SC A. SA, Curtea a constatat că este corectă soluția adoptată de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive.

Chiar dacă susținerile la nivel teoretic ale apelantei privitoare la calitatea procesuală pasivă în acțiunea în revendicare corespund caracterelor general acceptate ale acestei acțiuni, definite ca fiind acea acțiune prin care proprietarul, care a pierdut posesia unui bun cere în fața instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra acelui bun și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără drept, practica și doctrina juridică admit că, deși o astfel de acțiune se îndreptă împotriva celui care se pretinde proprietar, ea poate fi promovată chiar împotriva detentorului precar, scopul acțiunii reclamantului fiind inclusiv redobândirea posesie bunului.

Or, în cauză, reclamanții, titulari ai unui drept de proprietate nou, având ca temei dispozițiile speciale ale Legii nr. 18/1991 urmăresc prin promovarea acțiunii în revendicare recunoașterea acestui drept și dobândirea posesiei asupra terenului revendicat de la pârâta SC A. SA, entitate care susține că exercită asupra terenului o deținere legală, dreptul său de a exploata bunul având ca temei contractul de concesiune încheiat cu Agenția Domeniilor Statului la data de 30 aprilie 2002. Obiectul contractului îl constituie, potrivit art. 2.5 din contract, un bun din domeniul privat al statului, ceea ce ar conduce la concluzia că apelanta pârâtă, în calitate de concesionar al terenului are situația unui detentor precar.

Calitatea de detentor precar nu exclude, pentru motivele arătate, posibilitatea chemării sale în judecată într-o acțiune în revendicare. Mai mult, însă, în cauză, apelanta pârâtă SC A. SA refuză predarea terenului motivat inclusiv de calitatea sa de proprietar asupra construcțiilor (sere) edificate pe terenul concesionat ce face obiectul revendicării.

Or, câtă vreme dreptul de proprietate al apelantei pârâte SC A. SA asupra construcțiilor situate pe terenul primit în concesiune, drept dobândit ca urmare a privatizării, nu a fost contestat, iar folosința terenului este dobândit de aceasta prin contractul de concesiune, Curtea a constatat că aceste aspecte configurează în favoarea apelantei pârâte SC A. SA un veritabil drept de superficie, drept care, dată fiind natura sa de drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate, conferă titularului său calitate procesuală în acțiunea în revendicare prin care reclamanții urmăresc să redobândească dreptul de proprietate cu toate atributele sale, concluzie ce susține ca fiind fondată exclusiv critica formulată de apelantă sub acest, nu și referitor la calitatea sa procesuală.

2. Recursurile 2.1. Motive Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta I., reclamanta J., precum și reclamanta I. și intervenienții K., L., D. 1. Criticile formulate de către reclamanta I. vizează următoarele aspecte: În mod greșit s-a considerat că ar fi incident în cauză art. 4 1 din Legea nr. 1/2000 pentru că, în realitate, acest text, care interzice retrocedarea serelor, nu e incident în cauză din următoarele motive: - scopul urmărit de legiuitor prin instituirea art. 4 1 din Legea nr. 1/2000 a fost de a nu se retroceda pe vechile amplasamente acolo unde statul în intervalul 1947-1989 a investit masiv în exploatațiile agricole cum ar fi: bazine piscicole amenajate, sere, plantații de hamei în funcțiune.

Pentru aceste categorii de foști proprietari restituirea se face pe alt amplasament sau se acordă despăgubiri în condițiile legii; - în speța de față statul a preluat prin naționalizare, în februarie 1949 de la autorii recurentei, tot sere și nu teren viran. Ca urmare, în speță se aplică principiul de interpretare ubi cessat ratio legis ibi cessat iex deoarece statul român nu iese cu nimic păgubit, întrucât a preluat în 1949 teren cu sere și instalații și predă în 18 octombrie 2000 teren cu sere și instalații. Faptul că în 1968 IAS Popești Sere a demolat serele vechi și le-a reconstruit, nu se poate invoca în defavoarea recurentei deoarece era normal ca serele și instalațiile construite la sfârșitul anilor 1930 să se uzeze fizic și moral.

Curtea de Apel nu a stabilit pe deplin împrejurările de fapt. În cererea reconvențională intimata pârâtă Agenția Domeniilor Statului își invocă propria turpitudine deoarece a fost de acord cu retrocedarea pe vechile amplasamente a terenului nostru. În data de 05 martie 2001 s-a încheiat la Prefectura Județului Ilfov procesul-verbal nr. Z din 05 martie 2001 semnat de reprezentanții Prefecturii Ilfov, D.G.A.A.P., O.C.A.O.T.A., SC A. SA și Agenția Domeniilor Statului.

În baza acestui proces-verbal (pe care Agenția Domeniilor Statului nu l-a făcut cunoscut, cu rea-redință, instanței de apel), a protocolului încheiat între Agenția Domeniilor Statului și Primăria Popești Leordeni (din 26 septembrie 2000) și a hotărârii Comisiei Județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 561 din 21 august 2002, intimatele au fost de acord ca o suprafață de 118,83 ha să fie retrocedată persoanelor care aveau deja calitatea de locator în baza art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 16/1994. Or, reclamanții au avut calitatea de acționar și locator la SC A. SA, au respectat contractul de arendă, la expirarea acestuia au optat pentru restituirea terenului în natură și ca urmare, pot invoca în beneficiul lor norma mai favorabilă (art. 25 din Legea nr. 16/1994) care este anterioară art. 4 1 din Legea nr. 1/2000 ceea ce reprezintă o altă aplicare greșită a legii în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Întrucât reclamanților le-a fost recunoscut dreptul la un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin emiterea titlului de proprietate, aspectele invocate de intimata Agenția Domeniilor Statului urmează a fi analizate din perspectiva cerințelor aceluiași art. 1 din Protocolul 1 adițional, alin. (2), în sensul că o privare de proprietate este permisă doar în condițiile în care ingerința era prevăzută de lege, a fost justificată de necesitatea de a proteja un drept și a respectat cerința proporționalității; 2. Reclamanta J. a criticat hotărârea instanței de apel pentru următoarele motive: Curtea de Apel în mod greșit și interpretând greșit și actele deduse judecății a statuat și, practic, a instituit/constituit atât un drept de proprietate al SC A. SA asupra construcțiilor sere, cât și un drept de superficie asupra terenului, caz în care nici în viitor terenul nu mai poate fi restituit reclamantei.

În privința cererii reconvenționale, Curtea a reținut în mod greșit lipsa caracterului puterii de lucru judecat și imposibilitatea unei alte autorități statale să pună în discuție o hotărâre judecătorească împotriva statului. De asemenea, în mod eronat instanța nu a dat relevanță faptului că în prezent legislația permite restituirea pe vechiul amplasament. A fost nesocotită jurisprudența C.E.D.O. privitoare la necesitatea asigurării principiului securității raporturilor juridice, care implică, între altele, ca soluția definitivă dată de o instanță cu privire la orice litigiu să nu mai poată fi repusă în discuție; 3. Reclamanta I. și intervenienții K., L., D. au arătat că decizia este nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 295 și urm. C. proc.

civ. Judecând apelurile, instanța a ignorat situația de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză, statul neavând niciodată un titlu valabil asupra proprietății reclamanților reprezentată de Serele Fraților C., F., J. - Popești Leordeni. Au fost încălcate prevederile art. 563 și art. 918 noul C. civ. Pronunțând soluția de anulare a titlului de proprietate al reclamanților după 25 de ani de la data eliberării adeverinței nr. x/1991 și 16 ani de la data punerii în posesie, instanța a anulat toate hotărârile irevocabile pronunțate cu privire la reclamanți, respectiv sentința civilă nr. 4162/2002, sentința civilă nr. 4603/2006 și decizia civilă nr. 1193/2008. 2.2.

Analiza recursurilor Recursurile sunt întemeiate în sensul următoarelor considerente: Prin hotărârea recurată a fost anulat titlul de proprietate nr. X din 22 iunie 2004 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, reținându-se nesocotirea prevederilor art. 4 1 din Legea nr. 1/2000.

Procedând în acest mod, instanța de apel nu a arătat de ce consideră că în cauză imixtiunea, ingerința în dreptul de proprietate al reclamanților, prin anularea titlului de proprietate - emis în baza sentinței civile nr. 4162 din 15 noiembrie 2002 a Judecătoriei Buftea, prin care a fost obligată Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 să înainteze documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pentru terenul în suprafață de 4,4197 ha, cu privire la care reclamanții fuseseră puși în posesie prin procesul-verbal din 20 octombrie 2000 - la 12 ani de la data emiterii, este compatibilă cu respectarea principiului securității raporturilor juridice, în sensul evidențiat constant în jurisprudența C.E.D.O.

De pildă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat într-o cauză similară celei de față (cauza Luminița-Antoaneta Marinescu contra României parag. 34-35) că a avut loc o ingerință a statului în dreptul reclamantei la respectul proprietății asupra bunurilor sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, dacă a fost anulat un titlu de proprietate care emana de la o autoritate administrativă competentă să ordone restituirea terenurilor în temeiul Legii nr. 18/1991, iar această autoritate era ținută să verifice înainte de eliberarea titlului dacă cerințele impuse de lege erau respectate. Cum în sarcina reclamantei nu a putut fi reținută nicio culpă legată de eliberarea titlului de proprietate, Curtea a socotit că temeiurile anulării titlului își au cauza în fapte imputabile autorităților.

De asemenea, în cauza Brumărescu împotriva României s-a arătat că orice ingerință în folosința proprietății trebuie să răspundă criteriului proporționalității. Un echilibru just trebuie să fie păstrat între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Interesul de a asigura un astfel de echilibru este inerent întregii convenții, iar echilibrul care trebuie păstrat va fi distrus dacă individul vizat suportă o sarcină specială și exorbitantă.

Instanța superioară de fond nu a arătat de ce consideră că, în anul 2016, soluția de anulare a titlului de proprietate emis în anul 2004 respectă proporționalitatea dintre ingerința în dreptul de proprietate al reclamanților, prin anularea titlului, și scopul legitim urmărit, decurgând din necesitatea anulării actului care la data emiterii sale nu a respectat cerințele art. 4 1 din Legea nr. 1/2000, în condițiile în care, pe de o parte, autoritățile statale nu au acționat pentru anularea acestui titlu decât la 19 octombrie 2012, când Agenția Domeniilor Statului formulează cerere reconvențională în cadrul prezentului proces declanșat de către reclamanți pentru valorificarea titlului lor, iar pe de altă parte, la momentul pronunțării soluției de anulare, însuși statul, prin modificarea legislativă făcută prin Legea nr. 247/2005, permite ca restituirea să se facă pe vechile amplasamente.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (11) introdus în Legea nr. 1/2000 urmare a modificării făcute prin Legea nr. 247/2005, p entru terenurile foștilor proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative piscicole sau alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole, sere sau plantații de hamei, de duzi, plantații viticole sau pomicole, în prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligația de a le menține destinația și, acolo unde este cazul, unitatea și funcționalitatea. Or, faptul că la momentul preluării de către stat, în condițiile art. 1 din actul de rechiziție, pe terenul ce a aparținut autorului reclamanților se aflau sere, nu a fost contestat.

Procedând în modul arătat, instanța de apel a nesocotit prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1/1952 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, criticile formulate întrunind prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru ca instanța de apel să facă analiza aspectelor anterior menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. recursurile vor fi admise, hotărârea casată și cauza trimisă spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta I., de reclamanta J., precum și de reclamanta I. și intervenienții K., L., D. împotriva deciziei civile nr. 165 A din data de 21 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și în consecință: Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2016.