ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 475/2015

Asupra

recursurilor de față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă,

sub nr. x/3/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B.

SRL, anularea sentinței arbitrale nr. 70 din 5 aprilie 2012

pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a Românei.

În

motivarea acțiunii în anulare s-a arătat că, potrivit art. 364 lit.

a) C. proc. civ., litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea

arbitrajului, întrucât pârâtul nu are calitatea de comerciant și, dată

fiind natura civilă a cauzei.

S-a

mai susținut, ca motiv de desființare a sentinței arbitrale,

nulitatea clauzei compromisorii (art. 364 lit. b), întrucât clauza

compromisorie nu este cuprinsă în contractele sau actele adiționale

încheiate de părți.

Reclamantul

a arătat că hotărârea arbitrală a fost pronunțată

după expirarea termenului arbitrajului și că aceasta încalcă

dispoziții imperative ale legii, arătate în cuprinsul opiniei

separate.

Un

alt motiv de desființare a sentinței arbitrale se referă la

pronunțarea de către instanța arbitrală asupra unui lucru

care nu s-a cerut și că, deși tribunalul arbitral a fost compus

cu un număr par de arbitrii și un supraarbitru, hotărârea s-a

dat cu votul majorității arbitrilor, cu opinia separată a celui

de-al treilea.

Prin

sentința civilă nr. 1250 din 20 februarie 2013 Tribunalul București,

secția a VI-a civilă, a admis excepția de necompetență

materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel

București.

Prin sentința civilă nr. 34 din 5 iunie 2014 a

Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a

admis

acțiunea în anulare formulată de reclamantul A. împotriva

sentinței arbitrale nr. 70 din 5 aprilie 2012, pronunțată de

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României, în Dosarul nr. x/2010, în

contradictoriu cu pârâta SC B. SRL.

S-a

anulat

sentința arbitrală nr. 70 din 5 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul

nr. x/2010 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional.

A

fost trimisă cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Tulcea.

Pentru

a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a reținut

următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 70 din 5 aprilie 2012

pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. x/2010, cu majoritate,

s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL împotriva

pârâților indicați, prin mandatarul lor dl. A. și, în

consecință, s-a constatat dreptul reclamantei SC B. SRL la dobândirea

în patrimoniul său a suprafeței de teren de 241,943 ha aflat în

proprietatea persoanelor pârâte identificate astfel: C., D., E., F., G., H., I.,

J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D.,

E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S.,

T.T., U.U., V.V., X.X., Z.Z., Y.Y., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E., F.F.F.,

G.G.G., H.H.H., I.I.I., J.J.J., K.K.K., M.M.M., N.N.N., O.O.O., P.P.P., R.R.R.,

S.S.S., T.T.T., U.U.U., V.V.V., X.X.X., Z.Z.Z., Y.Y.Y., A.A.A.A., B.B.B.B., C.C.C.,

D.D.D.D., E.E.E.E., F.F.F.F., G.G.G.G., H.H.H.H., I.I.I.I., J.J.J.J., K.K.K.K.,

L.L.L.L., U., M.M.M.M., N.N., N.N.N.N., O.O.O.O., P.P.P.P., R.R.R.R., O.O., S.S.S.S.,

T.T.T.T., U.U.U.U., V.V.V.V., X.X.X.X., Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A., B.B.B.B.B.,

C.C.C.C.C. și D.D.D.D.D.

Prin aceeași sentință arbitrală, prima

instanță a constatat dreptul reclamantei SC B. SRL la dobândirea în patrimoniul

său a suprafeței de 54,7963 ha teren aflat în proprietatea persoanelor

pârâte identificate astfel: D., E., F., E.E.E.E.E., H., F.F.F.F.F., L., M., Z.,

G.G.G.G.G., B.B., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H.H.H.H., I.I.I.I.I., J.J.J.J.J., K.K.K.K.K.,

M.M.M.M.M., L., N.N.N.N.N., S.S., Z.Z., E.E.E., O.O.O.O.O., I.I.I., J.J.J., M.M.M.,

P.P.P.P.P., P.P.P., R.R.R.R.R., S.S.S.S.S. și T.T.T.T.T.

S-a constatat că prezenta hotărâre ține loc de act

autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafețele de teren mai sus

indicate. S-a mandatat reclamanta să îndeplinească formele de

întabulare a terenurilor ce fac obiectul primului capăt de cerere al

litigiului în cărțile funciare și, drept urmare, s-a dispus

înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei

asupra acestei suprafețe de teren.

Prin aceeași sentință arbitrală a fost obligat

mandatarul pârâților, A. la plata către reclamantă a sumei de

178.750 euro, cu titlu de despăgubiri, precum și la plata

cheltuielilor de arbitrare.

În fond,

Tribunalul arbitral a reținut că

reclamanta, în calitate de beneficiar, a încheiat cu mandatarul pârâților,

în calitate de prestator de servicii, contractul de prestări servicii din 27

iulie 2006 (vol. I, filele 19-22), contract ce a fost modificat prin actul

adițional din 16 aprilie 2007 (vol. 1, fila 24). Convenția

autentificată din 23 octombrie 2009 I, (filele 25-27) a fost încheiată

de reclamantă, pârât și SC U.U.U.U.U. SA. Acordul de încetare a

contractului de prestări servicii din 27 iulie 2006 a fost încheiat la

data de 10 septembrie 2009 de reclamantă, mandatarul pârâților

și SC V.V.V.V.V. SRL (vol. I, filele 103-105).

Cu privire la primul capăt de cerere prin care s-a cerut

să se constate dreptul reclamantei la dobândirea în patrimoniul său a

suprafeței de 241,9433 ha, teren aflat în proprietatea persoanelor

identificate în anexa I, care l-au mandatat pe A. să încheie acte de

vânzare-cumpărare în vederea transferului proprietate a acestei

suprafețe de teren în proprietatea reclamantei",

Tribunalul arbitral a reținut următoarele:

Suprafața de teren de 241,9433 ha este compusă din mai

multe suprafețe de teren, așa cum atestă și "Sinteza

terenurilor ce fac obiectul litigiului", respectiv "Notele de

ședință” depuse în ședința de arbitrare din 5 iulie

2011 plus concluziile scrise formulate de reclamantă

S-au

reținut

următoarele aspecte:

- mandatarul

pârâților a primit suma de 959.500 euro, "conform evidențelor

contabile și chitanțelor aferente, iar aceste sume erau destinate

achiziției de teren agricol în zona Agighiol, în condițiile

Contractelor";

- mandatarul

pârâților a predat reclamantei "documente originale care atestă

faptul că SC B. SRL este proprietar al unei suprafețe de teren de

numai 142 ha din totalul de 505 ha care trebuia achiziționat cu sumele

primite de către

A.

";

- până

la data de 10 septembrie 2009, mandatarul pârâților "a

achiziționat ("la nivel de antecontract de

vânzare-cumpărare") cu sumele predate de către SC B. SRL în

temeiul contractelor, o suprafață totală de 505 ha - așa

cum acestea sunt descrise în Anexa 1 la prezentul, din care:

- 142 ha,

reprezentând suprafața intabulată în cartea funciară pe numele SC

B. SRL.

- 363 ha,

reprezentând suprafața intabulată în cartea funciară pe numele

vânzătorilor inițiali, achizițiile fiind efectuate la nivel de

ante-contract de vânzare-cumpărare și, respectiv, procura

specială de reprezentare emisă de vânzătorii inițiali prin

care

A.

este împuternicit să

îndeplinească toate formalitățile pentru înstrăinarea

terenurilor către terți".

Aceste fapte

au constituit sursa stabilirii drepturilor și obligațiilor în

conținutul Acordului "de încetare a contractului de prestări

servicii, astfel cum a fost semnat la data de 10 septembrie 2009. Pct. 2.1-2.11

din respectivul Acord conțin drepturile și obligațiile

subiectelor de drept SC B. SRL, A., SC V.V.V.V.V. SRL.

Principiile

colaborării părților - cu privire la suprafața de teren de

505 ha, astfel cum au fost stabilite de părți, sunt următoarele:

- reclamanta

a acordat mandatarului pârâților "un drept de preferință la

achiziționarea întregii suprafețe de teren plătită de

către SC B. SRL de 505 ha", precum și un drept exclusiv cu

privire la "vânzarea către un terț cumpărător pentru

perioada între data semnării prezentei și data de 1 noiembrie

2009";

- mandatarul

pârâților și-a asumat obligația de a înstrăina, în perioada

10 septembrie 2009 - 1 noiembrie 2009, către terțul

cumpărător, suprafața de 363 ha pentru care deține procura specială, precum și obligația de a notifica reclamanta;

- mandatarul

pârâților „s-a obligat să înstrăineze către terțul

cumpărător, cu precădere, suprafața de teren de 505 ha

plătită de către SC B. SRL, astfel încât eventuale alte

suprafețe de teren nu se vor achiziționa de către terțul

cumpărător mai înainte de achiziționarea celor 505 ha, iar

A.

se obligă să determine terțul

cumpărător să accepte această obligație”. S-a reținut

faptul că pârâtul și-a asumat această obligație în calitate

de reprezentant al promitenților-vânzători, pe de o parte, prestator

de servicii (beneficiar) fiind reclamanta, pe de altă parte. Calitatea de

prestator de servicii este stabilită, după cum urmează: "(...)

efectuarea fiecărui transfer de teren, SC B. SRL va transfera către

A.

suma de 100 euro pe fiecare hectar de teren

transferat în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în

formă autentică.

-

părțile au convenit să se reîntâlnească la data de 30

octombrie 2009 dacă suprafața de teren de 505 ha nu a fost

înstrăinată către terțul cumpărător până la

data de 30 octombrie 2009

- mandatarul

pârâților s-a obligat "să se prezinte la notariat pentru

semnarea în numele vânzătorilor inițiali a unor contracte de

vânzare-cumpărare în formă autentică prin care înstrăina,

către SC B. SRL, suprafața de teren rămasă netransferată

până la acea dată'".

-

„transferurile de teren trebuie să fie încheiate către SC B. SRL cel

mai târziu până la data de 1 martie 2010.

Tribunalul

arbitral a reținut inadvertența temporală dintre paragraful

conținut în convenția încheiată la data de 23 octombrie 2009 („declarăm

că ne obligăm să achităm suma maximă totală de

959.500 euro, pentru tranzacționarea suprafețelor de teren

menționate mai sus") și paragraful din conținutul Acordului

de încetare a contractului de prestări servicii, astfel cum a fost

încheiat la data de 10 septembrie 2009 (având în vedere că până la

data prezentei SC B. SRL a transferat către

A.

,

iar acesta a primit, suma totală de 959.500 euro").

S-a apreciat

ca fiind incontestabil că, potrivit voinței părților,

neînstrăinarea de către promitenții-vânzători, prin

mandatar special - pârâtul din prezentul litigiu, către terțul

cumpărător - până la data de 1 februarie 2010, a întregii

suprafețe de teren de 505 ha, conferea reclamantei dreptul la dobândirea

în propriul patrimoniu "a suprafeței de teren rămasă

netransferată". Rațiunea economică și juridică a

încheierii Acordului de încetare a contractului de prestări servicii din 27

iulie 2006 a fost dobândirea de către reclamantă - de la

promitenții-vânzători (proprietarii suprafețelor d fost

înstrăinată către terțul cumpărător până la

data de 1 februarie 2010".

Tribunalul

arbitral a reținut că suprafața de teren de 241,9433 ha (componentă

a suprafeței de 505 ha) nu a fost înstrăinată de

promitenții-vânzători, prin mandatar special, până la data de 1

februarie 2010. Filele dosarului arbitral nu conțin nici o dovadă a

înstrăinării respectivei suprafețe de teren până la data

mai sus menționată.

Mandatarul

pârâților are o dublă calitate. Din perspectiva promitenților vânzători,

acesta are calitatea de mandatar special al pârâților cu privire la

înstrăinarea suprafețelor de teren litigioase. Din perspectiva

reclamantei - ce este promitent - cumpărător, mandatarul

pârâților are calitatea de prestator de servicii. Finalitatea legală

și economică a încheierii Acordului la data de 10 septembrie 2009 a

fost dobândirea "întregii suprafețe de teren de 505 ha (ce) nu a fost

înstrăinată către terțul cumpărător". Cu

alte cuvinte, vocația reclamantei la dobândirea - în propriul patrimoniu,

a suprafeței de 242,9433 ha are drept temei resorturile legale și

economice ale încheierii Acordului mai susmenționat (art. 969 C. civ.).

Or, din punct de vedere juridic, această vocație echivalează cu

dreptul reclamantei la dobândirea - în propriul patrimoniu, a suprafeței

de teren de 241,9433 ha.

Tribunalul arbitral a menționat că din tabelul de mai

sus a fost exclus terenul pârâtului X.X.X.X.X. întrucât, precum s-a arătat

în ședința din 22 martie 2012, reclamanta a declarat că

renunță la orice pretenție cu privire la acest pârât.

Pe de altă parte, temeiul legal al admiterii capătului

de cerere al reclamantei, rezidă, în prevederile art. 969 C. civ. din

1864, aplicabil în speță, (dispozițiile noului C. civ. - Legea nr.

287/2009, republicată - nefiind aplicabile de vreme ce contractele care au

generat litigiul sunt anterioare datei de 1 octombrie 2011), cât și din

dispozițiile Titlului X, art. 5 alin. (2) Legea nr. 247/2005, text conform

căruia. „În situația în care, după încheierea antecontractului

cu privire la teren, cu sau fără construcție, una din părți

refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a

îndeplinit obligațiile, poate sesiza instanța competentă care

poate pronunța o hotărâre care să țină loc de

contract".

Cu privire la capetele 2 și 3 de cerere, Tribunalul arbitral

a reținut că prin acestea reclamanta solicită următoarele:

a) "instanța să pronunțe o hotărâre care

să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a

suprafețelor de teren identificate conform anexei I";

b) "instanța să mandateze reclamanta să

îndeplinească formalitățile de intabulare terenurilor ce fac

obiectul litigiului în cărțile funciare și să dispună

înscrierea în cartea funciar a dreptului de proprietate al reclamantei asupra

acestor suprafețe de teren".

Tribunalul arbitral a constatat că și aceste capete de

cerere (nr. 2 și 3) sunt întemeiate, așa cum au fost formulate,

întrucât aceste două capete de cerere sunt corolarul juridic firesc al

primului capăt de cerere analizat și admis supra, pct. I, fiind de

principiu că, potrivit legislației române actuale, nu este

suficientă dobândirea prin act juridic a unui drept real de proprietate

asupra terenurilor (cu ori fără construcții), ci mai este

necesară, în plus, întocmirea actelor de dobândire în scris, în formă

autentică, cât și efectuarea formelor de publicitate imobiliară,

în condițiile Legii nr. 7/1996 (republicată la 3 martie 2006) și

a actelor normative emise în executarea și aplicarea acestei legi.

Cu privire la cel de-al patrulea capăt de cerere prin care

s-a cerut

"să se constate dreptul reclamantei la dobândirea în

patrimoniul său a suprafeței de 54,7963 ha teren aflat în

proprietatea persoanelor identificate în anexa 2 care l-au mandatat pe A.

să încheie acte de vânzare-cumpărare în vederea transferului

dreptului de proprietate a acestor suprafețe de teren în proprietatea

reclamantei", T

ribunalul arbitral a reținut următoarele:

Această pretenție este similară parțial primei

pretenții (primul capăt de cerere). Parțialitatea similitudinii

derivă din faptul că suprafața de 54,7963 ha este intabulată

în cartea funciară.

Raționamentul juridic propus de reclamantă - în sensul

admiterii acestui capăt de cerere, este identic raționamentului

juridic propus de aceeași reclamantă în sensul admiterii primului

capăt de cerere. Totodată, reclamantă și-a întemeiat cea

de-a patra pretenție pe prevederile Acordului de încetare a contractului

de prestări servicii din 27 iulie 2006, astfel cum a fost încheiat la data

de 10 septembrie 2009.

Pentru identitate de rațiune cu cele evidențiate - la pct.

1 din cuprinsul sentinței arbitrale, menționatele considerente sunt

valabile și cu privire la suprafața de 54,7963 ha aflată în

proprietatea persoanelor identificate în Anexa 2 atașată cererii de

arbitrare.

Pe cale de consecință, admițând, așa cum a

fost formulat, și acest al patrulea capăt de cerere, Tribunalul

arbitral a constatat dreptul reclamantei la dobândirea în patrimoniul său

a suprafeței de 54,7963 ha teren aflat în proprietatea persoanelor

identificate.

Cu privire la cel de-al cincilea capăt de cerere prin care

s-a cerut

"să se pronunțe o hotărâre care să

țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a

suprafețelor de teren de 54,7963 ha identificate conform anexei pe care o

anexez prezentei", s-au reținut următoarele:

această

pretenție este similară cu privire la capătul al II-lea de

cerere, însă cu aplicare pentru suprafețele de teren care

însumează 54,7963 ha.

Așa

fiind, și acest capăt de cerere a fost admis, așa cum a fost

formulat, pentru identitate de rațiune cu cele expuse mai sus, în

legătură cu cel de al II-lea capăt de cerere.

Cu

privire la cel de-al șaselea capăt de cerere s-a reținut că

prin cererea precizatoare (vol. II, filele 1-10) formulată și

depusă în ședința de arbitrare din 20 ianuarie 2011, reclamanta

a solicitat "obligarea (pârâtului, nota Tribunalului arbitral) la plata

despăgubirilor aferente suprafeței de 35,75 ha conform acordului de

încetare a contractului de prestări servicii 10 septembrie 2009, de 5.000 euro/ha

în sumă de 178.750 euro. Prin concluzii scrise, reclamanta a utilizat

următoarele cuvinte: "obligarea la plata despăgubiri aferente

suprafeței de 66,27 ha conform acordului de încetare a contractului de

prestări servicii 10 septembrie 2009, de 5.000 euro/ha". Concluziile

scrise nu au eficacitatea procesuală a precizării cererii de

arbitrare. Pe cale de consecință, cel de-al șaselea capăt

de cerere se referă la plata de sumei de 178.750 euro reprezentând

despăgubiri. De altfel, taxa arbitrală a fost calculată având în

vedere și această sumă de bani solicitată de

reclamantă.

Tribunalul

arbitral a reținut că reclamanta a solicitat aplicarea clauzei penale

convenită de părți la pct. 2.7 din Acordul de încetare a

contractului de prestări servicii din 27 iulie 2006, astfel cum a fost

încheiat la data de 10 septembrie 2009.

Potrivit

pct. 2.7 din Acordul de încetare a contractului de prestări servicii din 27

iulie 2006, astfel cum a fost încheiat la data de 10 septembrie 2009, "În

cazul nerespectării obligațiilor asumate în temeiul prezentului,

partea în culpă datorează celeilalte părți suma de 5.000 euro

pentru fiecare hectar pentru care nu au fost respectate dispozițiile

prezentului cu titlu de despăgubiri, despăgubiri ce se vor plăti

în termen de 30 de zile de la data notificării către partea în

culpă a nerespectării obligațiilor asumate'". S-a

reținut că mandatarul pârâților s-a prezentat la notariat

(încheierea de certificare din 26 martie 2010 emisă de Biroul notarului

public Z.Z.Z.Z.Z., vol. I, fila 23), dar „a refuzat să îndeplinească

formalitățile necesare în vederea verificării actului său

de identitate, fără a invoca în acest sens motive întemeiate și

refuzând completarea și semnarea formularului - acord prezentat în acest

sens conform prevederilor Legii nr. 677/2001. De asemenea, dl. A. a refuzat

să semneze prezentul înscris și care a părăsit sediul B.N.P.,

Z.Z.Z.Z.Z. înainte de a-i fi eliberat un exemplar original al acestuia".

Cele enunțate mai sus echivalează cu nerespectarea de către

pârât a "obligațiilor asumate în temeiul prezentului" (Acordul

de încetare a contractului de prestări servicii din 27 iulie 2006, astfel

cum a fost încheiat la data de 10 septembrie 2009). Tribunalul arbitral a reținut

că pârâtul, în calitate de prestator de servicii, nu și-a respectat

"obligația de a se prezenta la notariat pentru semnarea, în numele

vânzătorilor inițiali, a unor contracte de vânzare-cumpărare în

formă autentică" în scopul înstrăinării, către

reclamantă, a suprafeței de teren rămasă

neînstrăinată până la data de 1 februarie 2010, respectiv

până la data de 1 martie 2010. Neinvocarea nici unei cauze exoneratoare de

răspundere conferă caracter culpabil neexecutării respectivei

obligații intuituu personae asumată de pârât prin respectivul acord.

Caracterul culpabil al respectivei neexecutări constituie premisa

aplicării clauzei penale pre-citate. Potrivit voinței

părților, "despăgubirile (...) se vor plăti în termen

de 30 de zile de la data notificării către partea în culpă a

nerespectării obligațiilor asumate". Din actele și lucrările

dosarului, nu a rezultat că reclamanta a notificat pârâtul cu privire la

plata despăgubirii. Formalitatea efectuării respectivei

notificări condiționează plata propriu-zisă a

despăgubirii, nu nașterea propriu-zisă a dreptului la

despăgubiri. Nașterea propriu-zisă a dreptului la

despăgubiri este condiționată de caracterul culpabil al

neexecutării de către pârât a obligației intuituu personae de a

se prezenta la notariat, în calitate de prestator de servicii.

Arbitrul Y.Y.Y.Y.Y. a formulat, în temeiul art. 68 alin. (4) din

Regulile de procedură ale Curții, opinie separată, în sensul

respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de arbitrare, astfel cum a fost

precizată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC B. SRL a

solicitat respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată.

S-a administrat, de către ambele părți, proba cu

înscrisuri.

Potrivit dispozițiilor art. 364 alin. (1) C. proc. civ.,

hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin

acțiune în anulare pentru unul din motivele enumerate la pct. a-i.

Instanța a constatat că în cauză sunt incidente

prevederile art. 364 lit. a) și b) C. proc. civ.

Lit. a) prevede ca motiv de anulare faptul că litigiul nu era

susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, iar lit. b) - tribunalul

arbitral a soluționat litigiul fără să existe o

convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau

inoperante.

Art. 343

3

C. proc. civ., precizează că

încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul ce face obiectul

ei, competența instanțelor judecătorești.

Convenția arbitrală, potrivit art. 343 alin. (1) C.

proc. civ., se încheie, sub sancțiunea nulității, în scris.

Acest înscris poate fi orice act sau document din care rezultă voința

neîndoielnică a părților de a supune litigiul unui tribunal

arbitral.

Fiind un contract, convenția arbitrală dar și

compromisul trebuie să îndeplinească condițiile de validitate

prevăzute de art. 948 C. civ.

Convenției arbitrale îi sunt aplicabile prevederile art. 973 C.

civ. potrivit cărora, convențiile n-au efect decât între

părțile contractante.

În cauza de față s-a reținut că prin cererea

arbitrală, așa cum a fost precizată, precizare de care a luat

act Tribunalul arbitral, SC B. SRL s-a îndreptat împotriva pârâților

persoane fizice indicate în cerere, în contradictoriu cu acestea solicitându-se

pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate dreptul

reclamantei la dobândirea în patrimoniul său a suprafeței de teren de

241,9433 ha aflat în proprietatea persoanelor pârâte identificate în tabel,

hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare

pentru această suprafață de teren, să fie mandatată

reclamanta să îndeplinească formele de intabulare a terenurilor care

fac obiectul primului capăt de cerere și, drept urmare, să se

înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al reclamantei asupra

acestei suprafețe și să fie obligat mandatarul pârâților

dl. A. la plata către reclamantă a sumei de 178.750 euro, cu titlu de

despăgubiri.

Or, la dosar nu a fost depusă nici o convenție

arbitrală încheiată de către părțile acestui litigiu

și anume reclamanta SC B. SRL și pârâții persoane fizice

identificate în dispozitivul sentinței arbitrale.

Nici nu s-a invocat măcar existența vreunei

convenții arbitrale încheiate între părțile din litigiu.

Singura convenție arbitrală este cea de la art. 2.11 din

Acordul de încetare a contractului de servicii încheiat între SC B. SRL și

A. din data de 10 septembrie 2009 în calitate de mandatar al persoanelor fizice

proprietare ale suprafeței de teren disputată. Or, convenția

arbitrală este un act de dispoziție al părții care, în speță,

nu a fost dat de către nici una din persoanele fizice pârâte în cauză.

Faptul că persoanele fizice proprietare ale suprafeței

de teren aflată în litigiu au acordat mandat dlui A. în vederea încheierii

de acte de vânzare-cumpărare a dreptului de proprietate asupra

suprafeței de teren de 241,933 ha teren din județul Tulcea nu

implică și mandatul pentru încheierea convenției arbitrale,

acesta trebuind să fie expres, ca orice act de dispoziție.

Mai mult decât atât, potrivit declarațiilor depuse la dosar

de către intimată la ultimul termen (filele 286-300) rezultă

că o parte dintre persoanele fizice pârâte în dosarul arbitral și-ar

revocat mandatul acordat dlui A. în vederea înstrăinării terenului

către SC B. SRL încă din anul 2007.

Instanța a constatat că litigiul a fost soluționat

de către Tribunalul arbitral în lipsa unei convenții arbitrale între

părțile care și-au disputat dreptul de proprietate, respectiv

între reclamanta SC B. SRL și persoanele fizice pârâte proprietare ale

terenului.

Împrejurarea că A. a fost chemat în judecată ca mandatar

al pârâtelor nu poate înlătura sau acoperi lipsa convenției arbitrale,

întrucât calitatea procesuală se verifică în persoana

reprezentantului iar dreptul se cercetează în persoana reprezentatului,

adică a persoanelor fizice pârâte.

Așadar, pentru acest motiv de nulitate instanța

urmează să admită acțiunea în anulare și să

anuleze sentința arbitrală pronunțată cu încălcarea art.

364 lit. b) C. proc. civ.

Instanța a mai constatat că în ceea ce privește

capătul 4 al cererii arbitrale, având ca obiect mandatarea reclamantei cu

privire la îndeplinirea formalităților de intabulare a terenurilor

litigioase, cât și înscrierea în cartea funciară a dreptului de

proprietate al reclamantei asupra suprafeței de teren, litigiul era nonarbitrabil,

în considerarea caracterului de ordine publică al înscrierilor la cartea

funciară.

Astfel, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 prevede că

înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi

rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești

definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei

declarații date în formă autentică, de titularul tabular,

respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale. Instanța a

considerat că acest capăt de cerere nu era susceptibil de

soluționare pe cale arbitrajului, hotărârea fiind

pronunțată cu încălcarea normei de ordine publică mai sus

redată.

La data de 28 august 2014 recurenta-pârâtă

SC B. SRL a

formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 34 din 5 iunie 2014 și

a încheierilor din datele de 13 februarie 2014, din 6 martie 2014, din 3

aprilie 2014 și din 22 mai 2014, aducându-le următoarele critici:

Curtea de Apel București, a respins excepția insuficientei

timbrări, motivat de faptul că

SC B. SRL nu ar fi depus cerere de

reexaminare, deși legea nu conferă o astfel de posibilitate decât

debitorului taxei judiciare de timbru.

2.

Încheierea din 6 martie 2013, prin care s-a respins excepția

tardivității cererii completatoare și precizatoare este

nelegală, Curtea de Apel București, reținând, în mod

greșit, că acțiunea în anulare ar avea caracterul unei

acțiuni în primă instanță, astfel că s-ar putea completa

și preciza până la primul termen la care părțile legal

citate pot pune concluzii, ignorând existența unui termen imperativ în

care trebuia depusă acțiunea în anulare.

3.

Încheierea din 22 mai 2014 este nelegală, deoarece, în mod greșit,

Curtea de Apel București a respins excepția autorității de

lucru judecat, ignorând existența unei acțiuni având același

obiect, purtată între aceleași părți, deja

soluționată de către instanțele de judecată.

4.

Curtea de Apel București a admis, în mod greșit, acțiunea în

anulare, a anulat sentința arbitrală și a trimis cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Tulcea, deși, conform art. 366

alin. (1) C. proc. civ., avea obligația reținerii cauzei spre

soluționare în fond.

Recurenta-pârâtă

a susținut că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 366

alin. (1) C. proc. civ., în sensul că trebuia să rețină

cauza pentru soluționare pe fond, dar și dispozițiile art. 365 alin.

(2) C. proc. civ., care se referă la termenul de o lună, de la data

comunicării hotărârii arbitrale, în care poate fi introdusă

acțiunea în anulare.

S-a

mai susținut de către recurentă că au fost încălcate

dispozițiile art. 343 și 343

3

C. proc. civ., precum

și ale art. 3 alin. (1), (2) și (3) din Regulile de procedură

ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional, conform cărora

încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face

obiectul ei, competența instanțelor judecătorești,

această convenție putându-se încheia fie sub forma unei clauze

compromisorii, în scrisă în contractul principal, fie sub forma unei

înțelegeri de sine stătătoare denumită compromis.

Au

mai fost invocate de către recurenta-pârâtă dispozițiile art. 166

și art. 353

3

alin. (6) C. proc. civ., precum și

dispozițiile art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997.

S-a

arătat faptul că, în speță, Curtea de Apel București a

aplicat greșit prevederile Legii nr. 146/1997, neobligând partea care a

formulat acțiunea în anulare la plata taxei judiciare în cuantumul legal.

S-a

apreciat de către pârâta-recurentă că titularul cererii

acțiunii în anulare trebuia să se raporteze la suma de 689.700 euro sau

la cuantumul de 50% din valoarea taxei achitate în fața Tribunalului

arbitral.

Recurenta-pârâtă

a arătat că au fost greșit aplicate prevederile art. 161 C.

proc. civ. și cele ale art. 180 și urm. C. proc. civ., intimatul

neavând calitate procesuală activă pentru formularea acțiunii în

anulare.

Sub

acest aspect s-a relevat faptul că, la data formulării acțiunii

în anulare, expiraseră mandatele acordate numitului

A.,

astfel că acesta a acționat fără mandat.

Curtea de Apel București a încălcat și a aplicat

greșit dispozițiile art. 364 și ale art. 365 alin. (2) C. proc.

civ., deoarece aceasta trebuia să admită excepția

tardivității cererii completatoare și precizatoare și

să soluționeze cauza în limitele acțiunii în anulare

introductive.

S-a arătat că, pe lângă faptul că a fost

schimbată în totalitate motivarea acțiunii în anulare, au mai fost

adăugate cel puțin două noi motive pentru admiterea

acțiunii în anulare, recurenta-pârâtă apreciind că acestea au

fost formulate tardiv.

Sub acest aspect s-a arătat că a fost încălcat

termenul prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că, prin

sentința pronunțată, Curtea de Apel București, a

încălcat autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 166 C.

proc. civ., invocând faptul că există o hotărâre definitivă

și irevocabilă pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012,

pronunțată între același părți, având același

obiect și aceiași cauză.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că, prin soluția

pronunțată, Curtea de Apel București a făcut o

greșită aplicare a prevederilor art. 364 și urm. C. proc. civ.

S-a arătat că litigiul este susceptibil de a fi

soluționat pe calea arbitrajului, natura sa fiind una de drept civil, A.

fiind o persoană fizică, iar obiectul litigiului era pronunțarea

unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

În acest sens au fost invocate și dispozițiile art. 3 alin.

(1), (2) și (3) din Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj

Comercial Internațional.

S-a mai arătat că, inițial, acțiunea

introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, care,

prin sentința civilă nr. 1812 din 15 iulie 2010, pronunțată

în Dosarul nr. x/88/2010, a admis excepția necompetenței materiale

și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții

de Arbitraj Comercial Internațional, respectând dispozițiile art. 343

4

C. proc. civ., A. neatacând această sentință.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că au fost

încălcate și dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ.,

arătând că părțile au convenit inserarea în cadrul

Acordului de încetare a contractului de prestări servicii o clauză

compromisorie, aceasta regăsindu-se în textul art. 2.11 din Acordul

menționat.

S-a mai susținut de către recurenta-pârâtă că

în speță nu sunt incidente prevederile art. 364 lit. e) C. proc. civ.,

hotărârea arbitrală nefiind pronunțată după expirarea

termenului prevăzut de art. 353

3

alin. (1) C. proc. civ.,

nefiind aplicabile nici dispozițiile art. 353

3

alin. (6) C.

proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut că nu sunt incidente

nici dispozițiile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ., instanța

arbitrală admițând acțiunea introductivă astfel cum a fost

formulată și precizată, iar din modul de redactare al

acțiunii în anulare nu rezultă care dispoziții legale, cu

caracter imperativ, au fost încălcate de către instanța

arbitrală.

pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus

judecății, aceasta schimbând natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia.

Sub acest aspect recurenta a arătat că mandanții

i-au adus la cunoștință că nu recunosc revocările de

pe procurile prezentate de către mandatar și că nu au restituit

nicio sumă de bani, dar și faptul că procurile acordate

inițial lui A. erau expirate la data formulării acțiunii în

anulare.

Recurenta a mai susținut că deși a invocat

înscrierea în fals, Curtea de Apel București a luat totuși în

considerare aceste procuri.

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., deoarece Curtea de Apel București a

încălcat prevederile art. 366 alin. (1) C. proc. civ., această

instanță având obligația să rețină cauza și

să se pronunțe pe fondul litigiului, în limitele convenției

arbitrale.

La data de 23 octombrie 2014, recurenta-pârâtă SC B. SRL

a formulat

recurs împotriva sentinței civile nr. 55 din 11 septembrie 2014

pronunțată de curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,

în Dosarul nr. x/3/2012, aducându-i următoarele critici:

1.

Hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea

greșită a prevederilor art. 161 C. proc. civ. și a art. 180 C.

proc. civ., intimatul neavând calitate procesuală activă pentru

formularea acțiunii în anulare.

Astfel,

recurenta-pârâtă a susținut că a luat legătura cu

mandanții lui

A. care au arătat faptul că nu

recunosc semnăturile de pe revocările de procură prezentate de

mandatar, că nu au restituit nicio sumă de bani și că

procurile acordate inițial erau expirate la data formulării

acțiunii în anulare.

privește cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 34 din 5

iunie 2014, pentru acordarea cheltuielilor de judecată, constând în

taxă judiciară de timbru în cuantum de 21.212 lei.

Analizând deciziile și încheierile recurate, prin raportare

la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt

nefondate, pentru următoarele considerente:

1.

În ce privește încheierea din 13 februarie 2013, critica de nelegalitate

nu poate fi reținută.

Această

încheiere se află la fila 240 la dosarul instanței de apel, vol. I,

iar din cuprinsul acesteia nu rezultă că instanța ce a analizat

acțiunea în anulare ar fi respins excepția insuficientei

timbrări, ci a prorogat discutarea acestei excepții pentru termenul

din 6 martie 2014, tocmai ținând cont de faptul că la data de 7

februarie 2014 a fost admisă cererea de reexaminare formulată de SC

B. SRL, respingându-se cererea de ajutor public judiciar formulată de

A.

Totodată, prin această încheiere, s-a pus în vedere acestuia să

achite diferența taxei judiciare de timbru de 17.642 lei, dar tocmai datorită

timpului foarte scurt și a lipsei dovezii de comunicare a încheierii

pronunțate în cererea de reexaminare, cu privire la obligația de

plată a taxei judiciare de timbru,

Curtea de Apel București a

prorogat discuția acestei excepții pentru termenul din 6 martie 2013.

2.

Nici critica de nelegalitate a încheierii din 6 martie 2013 nu poate fi

reținută.

În

practicaua acestei încheieri, aflata la fila 250 din dosarul Curții de

Apel București, vol. I, rezultă că la acest termen

apărătorul reclamantului a depus dovada achitării taxei

judiciare de timbru.

Este

adevărat că la acest termen SC B. SRL a invocat, în continuare,

excepția insuficientei timbrări a acțiunii în anulare,

susținând că reclamantul trebuia să se raporteze la suma de

689.700 euro, însă instanța a respins această cerere, motivat de

faptul că, pe de o parte, reclamantul a plătit suma fixată de

instanță, iar pe de altă parte a invocat faptul că nu s-a

formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare

de timbru, de către partea interesată.

Nici

critica privind nelegalitatea acestei încheieri sub aspectul respingerii

excepției tardivității cererii completatoare și

precizatoare nu poate fi reținută.

De

altfel, recurenta-pârâtă nu a arătat de ce este greșită

susținerea Curții de Apel București, în sensul că

acțiunea în anulare ar avea caracterul unei acțiuni în primă

instanță, astfel că s-ar putea completa și preciza

până la primul termen la care părțile, legal citate, pot pune

concluzii în fond, pentru ca instanța de recurs să poată analiza

această critică, susținând doar că s-a ignorat

existența unui termen imperativ în care trebuia depusă acțiunea

în anulare, necombătând, însă, în nici un fel, susținerile

instanței, în sensul că în cauză sunt aplicabile prevederile art.

366

1

și ale art. 132 C. proc. civ.

Oricum,

această susținere a Curții de Apel București este

legală, tocmai recurenta-pârâtă, în cadrul acțiunii în anulare,

fiind cea care a formulat cerere de reexaminare, dând astfel posibilitatea

reclamantului să întreprindă demersurile prevăzute de art. 132 C.

proc. civ.

3.

Nici critica privind nelegalitatea încheierii din 3 aprilie 2014, cât și a

încheierii din 22 mai 2014, sub aspectul greșitei soluționări a

excepției autorității de lucru judecat, nu poate fi

reținută.

Încheierea

din 3 aprilie 2014 se află la fila 102 din dosarul Curții de Apel

București, vol. II, iar din cuprinsul ei rezultă că

instanța a respins această excepție pe motiv că

soluția pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012, nu a tranșat o

chestiune litigioasă, pentru a se putea opune interdicția de a se

relua judecata litigiului, în dosarul respectiv anulându-se cererea, ca

netimbrată, deoarece, reclamantul, din greșeală, a depus

două acțiuni în anulare împotriva aceleiași sentințe

arbitrale, iar în acel dosar a înțeles să nu mai timbreze cererea.

Prin

încheierea din 22 mai 2014, apărătorii părților au pus

concluzii în fond, iar instanța a amânat pronunțarea pentru data de

29 mai 2014, pentru ca la acest termen, să o amâne încă o dată,

la data de 5 iunie 2014.

4.

Critica privind greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor

art. 366 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi reținută, deoarece

acest articol de lege se referă la situația în care instanța de

judecată apreciază că în speță există o clauză

compromisorie sau un compromis, or, instanța a invocat o

necompetență de ordine publică, arătând că, în

speță, litigiul era de competența instanțelor

judecătorești, neexistând o clauză compromisorie sau un

compromis care să atragă competența instanței arbitrale.

Critica

privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 365 alin. (2) C. proc.

civ., nu poate fi reținută, pentru considerentele de la pct. 2,

referitoare la nelegalitatea încheierii din 6 martie 2013.

Criticile

privind încălcarea dispozițiilor art. 343, 343

3

și

ale art. 3 alin. (1), (2) și (3) din Regulile de procedură ale

Curții de Arbitraj Comercial Internațional nu pot fi reținute,

deoarece acestea se referă la situația în care există o

clauză compromisorie sau un compromis, or, Curtea de Apel București a

reținut că, în speță, nu există niciuna dintre aceste

forme ale convenției arbitrale.

De

asemenea, nici criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art.

166 și art. 353

3

alin. (6) C. proc. civ., nu pot fi

reținute, excepția autorității de lucru judecat fiind

soluționată, în mod legal, prin încheierea din 3 aprilie 2014, în

primul dosar nerezolvându-se chestiuni litigioase, așa după cum a

reținut și Curtea de Apel București, iar dispozițiile art. 353

alin. (6) C. proc. civ., ar fi aplicabile dacă ar exista o convenție

arbitrală, însă aceasta nu există.

Critica

privind greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 146/1997 nu poate fi

reținută, deoarece, așa după cum s-a stabilit prin Decizia nr.

7/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

- Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în Dosarul

nr. x/2014, doar partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de

plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să

vizeze caracterul timbrabil sau cuantumul sumei pe care ar trebui să o

plătească și aceasta doar pe cale cererii de reexaminare,

neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul

apelului sau recursului.

Criticile

privind lipsa calității procesuale active a reclamantului

A.,

precum și cele vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 180 C.

proc. civ., nu pot fi reținute, deoarece, pe de o parte, aceste critici

vizează o stare de fapt, iar Curtea de Apel București a

soluționat aceste excepții prin încheierea din 22 mai 2014, iar pe de

altă parte, recurenta-pârâtă nu a propus probe noi care să

conducă la concluzia că reclamantul nu ar avea calitate

procesuală activă.

Criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 365

alin. (2) C. proc. civ. au fost analizate mai sus, la fel prezentându-se

situația și în ce privește excepția autorității

de lucru judecat.

Nici criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art.

364 și urm. C. proc. civ., nu pot fi reținute.

Curtea de Apel București a reținut că, în

speță, sunt incidente prevederile art. 364 lit. a) și b) C.

proc. civ.

Astfel, s-a reținut că singura convenție

arbitrală este cea înscrisă la art. 2.11 din Acordul de încetare a

contractului de servicii încheiat între SC B. SRL

și

A.

la data de 10 februarie 2009, însă această convenție

arbitrală nu a fost încheiată între societatea

recurentă-pârâtă și vreuna dintre persoanele fizice ca i-au dat

mandat lui A., însă acest mandat s-a dat doar în vederea încheierii de

acte de vânzare-cumpărare a dreptului de proprietate pentru suprafața

de teren de 241,933 ha, din județul Tulcea, nu însă și pentru

încheierea unei convenții arbitrale, pentru aceasta fiind necesar un

mandat expres.

Ca atare, s-a constatat că litigiul a fost soluționat de

către o instanță arbitrală fără să fie susceptibil

de soluționare pe calea arbitrajului, neexistând o convenție

arbitrală.

De altfel, recurenta-pârâtă nu a criticat considerentele

hotărârii recurate cu privire la inexistența unei convenții

arbitrale în textul art. 2.11 din Acordul menționat, aceasta

mărginindu-se la a afirma, pur și simplu, că acest text

reprezintă o convenție arbitrală.

Faptul că Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr.

1812 din 15 iulie 2010, și-a declinat competența în favoarea

Curții de Arbitraj Comercial Internațional, iar această

sentință nu a fost recurată, nu are nicio semnificație

legală, deoarece atunci când se discută despre excepția de

necompetență, trebuie să se ajungă la un conflict negativ

de competență, or, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel

București și-a declinat, la rândul ei, competența în favoarea

Tribunalului Tulcea, soluție ce va fi menținută de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, care va tranșa, astfel,

și conflictul negativ de competență ivit, hotărârea

instanței supreme fiind obligatorie pentru toate celelalte instanțe,

de drept comun sau arbitrale.

Criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 364

lit. e), f) și i) C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, deoarece Curtea

de Apel București și-a motivat hotărârea recurată doar în

temeiul dispozițiilor art. 364 lit. a) și b) C. proc. civ.

De altfel, aceste critici vizează, eventual, nelegalitatea

hotărârii recurate, sub aspectul greșitei aplicări a

dispozițiilor legale privind mandatul, putând fi încadrate, cel mult în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar nu în cele ale pct. 8, însă

aceste critici au fost examinate în considerentele de mai sus.

corecta aplicare a dispozițiilor art. 366 alin. (1) C. proc. civ., fiind

și ea analizată mai sus, arătându-se că, în

speță, era vorba de o necompetență de ordine publică

pe care, în mod corect, Curtea de Apel București, a invocat-o.

În ce privește recursul formulat împotriva sentinței

civile nr. 55 din 11 septembrie 2014, Înalta Curte, constată că nici

aceste critici nu pot fi reținute, pentru considerentele arătate mai

sus, reținându-se că A. are calitate procesuală activă

și în ce privește cererea de completare a dispozitivului

sentinței nr. 34 din 5 iunie 2014, pentru acordarea cheltuielilor de

judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca nefondate recursurile declarate de

pârâta SC B.

SRL București împotriva sentinței civile nr. 34 din 5 iunie 2014

și a sentinței civile nr. 55 din 11 septembrie 2014, precum și a

încheierilor de ședință din 13 februarie 2014, din 6 martie

2014, din 3 aprilie 2014 și din 22 mai 2014, pronunțate de Curtea de

Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondate, recursurile declarate de pârâta SC B. SRL București împotriva

sentinței civile nr. 34 din 5 iunie 2014 și a sentinței civile nr.

55 din 11 septembrie 2014, precum și a încheierilor de

ședință din 13 februarie 2014, din 6 martie 2014, din 3 aprilie

2014 și din 22 mai 2014, pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi, 12 februarie 2015.