ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 475/2015 Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, anularea sentinței arbitrale nr. 70 din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Românei. În motivarea acțiunii în anulare s-a arătat că, potrivit art. 364 lit. a) C. proc. civ., litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, întrucât pârâtul nu are calitatea de comerciant și, dată fiind natura civilă a cauzei. S-a mai susținut, ca motiv de desființare a sentinței arbitrale, nulitatea clauzei compromisorii (art. 364 lit. b), întrucât clauza compromisorie nu este cuprinsă în contractele sau actele adiționale încheiate de părți.
Reclamantul a arătat că hotărârea arbitrală a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului și că aceasta încalcă dispoziții imperative ale legii, arătate în cuprinsul opiniei separate. Un alt motiv de desființare a sentinței arbitrale se referă la pronunțarea de către instanța arbitrală asupra unui lucru care nu s-a cerut și că, deși tribunalul arbitral a fost compus cu un număr par de arbitrii și un supraarbitru, hotărârea s-a dat cu votul majorității arbitrilor, cu opinia separată a celui de-al treilea. Prin sentința civilă nr. 1250 din 20 februarie 2013 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București.
Prin sentința civilă nr. 34 din 5 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis acțiunea în anulare formulată de reclamantul A. împotriva sentinței arbitrale nr. 70 din 5 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în Dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL. S-a anulat sentința arbitrală nr. 70 din 5 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2010 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional. A fost trimisă cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Tulcea.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 70 din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. x/2010, cu majoritate, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL împotriva pârâților indicați, prin mandatarul lor dl. A. și, în consecință, s-a constatat dreptul reclamantei SC B. SRL la dobândirea în patrimoniul său a suprafeței de teren de 241,943 ha aflat în proprietatea persoanelor pârâte identificate astfel: C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S., T.T., U.U., V.V., X.X., Z.Z., Y.Y., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E., F.F.F., G.G.G., H.H.H., I.I.I., J.J.J., K.K.K., M.M.M., N.N.N., O.O.O., P.P.P., R.R.R., S.S.S., T.T.T., U.U.U., V.V.V., X.X.X., Z.Z.Z., Y.Y.Y., A.A.A.A., B.B.B.B., C.C.C., D.D.D.D., E.E.E.E., F.F.F.F., G.G.G.G., H.H.H.H., I.I.I.I., J.J.J.J., K.K.K.K., L.L.L.L., U., M.M.M.M., N.N., N.N.N.N., O.O.O.O., P.P.P.P., R.R.R.R., O.O., S.S.S.S., T.T.T.T., U.U.U.U., V.V.V.V., X.X.X.X., Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A., B.B.B.B.B., C.C.C.C.C.
și D.D.D.D.D. Prin aceeași sentință arbitrală, prima instanță a constatat dreptul reclamantei SC B. SRL la dobândirea în patrimoniul său a suprafeței de 54,7963 ha teren aflat în proprietatea persoanelor pârâte identificate astfel: D., E., F., E.E.E.E.E., H., F.F.F.F.F., L., M., Z., G.G.G.G.G., B.B., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H.H.H.H., I.I.I.I.I., J.J.J.J.J., K.K.K.K.K., M.M.M.M.M., L., N.N.N.N.N., S.S., Z.Z., E.E.E., O.O.O.O.O., I.I.I., J.J.J., M.M.M., P.P.P.P.P., P.P.P., R.R.R.R.R., S.S.S.S.S. și T.T.T.T.T. S-a constatat că prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafețele de teren mai sus indicate. S-a mandatat reclamanta să îndeplinească formele de întabulare a terenurilor ce fac obiectul primului capăt de cerere al litigiului în cărțile funciare și, drept urmare, s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestei suprafețe de teren.
Prin aceeași sentință arbitrală a fost obligat mandatarul pârâților, A. la plata către reclamantă a sumei de 178.750 euro, cu titlu de despăgubiri, precum și la plata cheltuielilor de arbitrare. În fond, Tribunalul arbitral a reținut că reclamanta, în calitate de beneficiar, a încheiat cu mandatarul pârâților, în calitate de prestator de servicii, contractul de prestări servicii din 27 iulie 2006 (vol. I, filele 19-22), contract ce a fost modificat prin actul adițional din 16 aprilie 2007 (vol. 1, fila 24). Convenția autentificată din 23 octombrie 2009 I, (filele 25-27) a fost încheiată de reclamantă, pârât și SC U.U.U.U.U. SA. Acordul de încetare a contractului de prestări servicii din 27 iulie 2006 a fost încheiat la data de 10 septembrie 2009 de reclamantă, mandatarul pârâților și SC V.V.V.V.V.
SRL (vol. I, filele 103-105).
Cu privire la primul capăt de cerere prin care s-a cerut să se constate dreptul reclamantei la dobândirea în patrimoniul său a suprafeței de 241,9433 ha, teren aflat în proprietatea persoanelor identificate în anexa I, care l-au mandatat pe A. să încheie acte de vânzare-cumpărare în vederea transferului proprietate a acestei suprafețe de teren în proprietatea reclamantei", Tribunalul arbitral a reținut următoarele: Suprafața de teren de 241,9433 ha este compusă din mai multe suprafețe de teren, așa cum atestă și "Sinteza terenurilor ce fac obiectul litigiului", respectiv "Notele de ședință” depuse în ședința de arbitrare din 5 iulie 2011 plus concluziile scrise formulate de reclamantă S-au reținut următoarele aspecte: - mandatarul pârâților a primit suma de 959.500 euro, "conform evidențelor contabile și chitanțelor aferente, iar aceste sume erau destinate achiziției de teren agricol în zona Agighiol, în condițiile Contractelor"; - mandatarul pârâților a predat reclamantei "documente originale care atestă faptul că SC B. SRL este proprietar al unei suprafețe de teren de numai 142 ha din totalul de 505 ha care trebuia achiziționat cu sumele primite de către A. "; - până la data de 10 septembrie 2009, mandatarul pârâților "a achiziționat ("la nivel de antecontract de vânzare-cumpărare") cu sumele predate de către SC B. SRL în temeiul contractelor,
o suprafață totală de 505 ha - așa cum acestea sunt descrise în Anexa 1 la prezentul, din care: - 142 ha, reprezentând suprafața intabulată în cartea funciară pe numele SC B. SRL. - 363 ha, reprezentând suprafața intabulată în cartea funciară pe numele vânzătorilor inițiali, achizițiile fiind efectuate la nivel de ante-contract de vânzare-cumpărare și, respectiv, procura specială de reprezentare emisă de vânzătorii inițiali prin care A. este împuternicit să îndeplinească toate formalitățile pentru înstrăinarea terenurilor către terți". Aceste fapte au constituit sursa stabilirii drepturilor și obligațiilor în conținutul Acordului "de încetare a contractului de prestări servicii, astfel cum a fost semnat la data de 10 septembrie 2009. Pct. 2.1-2.11 din respectivul Acord conțin drepturile și obligațiile subiectelor de drept SC B. SRL, A., SC V.V.V.V.V.
SRL.
Principiile colaborării părților - cu privire la suprafața de teren de 505 ha, astfel cum au fost stabilite de părți, sunt următoarele: - reclamanta a acordat mandatarului pârâților "un drept de preferință la achiziționarea întregii suprafețe de teren plătită de către SC B. SRL de 505 ha", precum și un drept exclusiv cu privire la "vânzarea către un terț cumpărător pentru perioada între data semnării prezentei și data de 1 noiembrie 2009"; - mandatarul pârâților și-a asumat obligația de a înstrăina, în perioada 10 septembrie 2009 - 1 noiembrie 2009, către terțul cumpărător, suprafața de 363 ha pentru care deține procura specială, precum și obligația de a notifica reclamanta; - mandatarul pârâților „s-a obligat să înstrăineze către terțul cumpărător, cu precădere, suprafața de teren de 505 ha plătită de către SC B. SRL, astfel încât eventuale alte suprafețe de teren nu se vor achiziționa de către terțul cumpărător mai înainte de achiziționarea celor 505 ha, iar A. se obligă să determine terțul cumpărător să accepte această obligație”.
S-a reținut faptul că pârâtul și-a asumat această obligație în calitate de reprezentant al promitenților-vânzători, pe de o parte, prestator de servicii (beneficiar) fiind reclamanta, pe de altă parte. Calitatea de prestator de servicii este stabilită, după cum urmează: "(...) efectuarea fiecărui transfer de teren, SC B. SRL va transfera către A. suma de 100 euro pe fiecare hectar de teren transferat în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică.
- părțile au convenit să se reîntâlnească la data de 30 octombrie 2009 dacă suprafața de teren de 505 ha nu a fost înstrăinată către terțul cumpărător până la data de 30 octombrie 2009 - mandatarul pârâților s-a obligat "să se prezinte la notariat pentru semnarea în numele vânzătorilor inițiali a unor contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică prin care înstrăina, către SC B. SRL, suprafața de teren rămasă netransferată până la acea dată'". - „transferurile de teren trebuie să fie încheiate către SC B. SRL cel mai târziu până la data de 1 martie 2010. Tribunalul arbitral a reținut inadvertența temporală dintre paragraful conținut în convenția încheiată la data de 23 octombrie 2009 („declarăm că ne obligăm să achităm suma maximă totală de 959.500 euro, pentru tranzacționarea suprafețelor de teren menționate mai sus") și paragraful din conținutul Acordului de încetare a contractului de prestări servicii, astfel cum a fost încheiat la data de 10 septembrie 2009 (având în vedere că până la data prezentei SC B. SRL a transferat către A. , iar acesta a primit, suma totală de 959.500 euro"). S-a apreciat ca fiind incontestabil că, potrivit voinței părților, neînstrăinarea de către promitenții-vânzători, prin mandatar special - pârâtul din prezentul litigiu, către terțul cumpărător - până la data de 1 februarie 2010, a întregii suprafețe de teren de 505 ha,
conferea reclamantei dreptul la dobândirea în propriul patrimoniu "a suprafeței de teren rămasă netransferată". Rațiunea economică și juridică a încheierii Acordului de încetare a contractului de prestări servicii din 27 iulie 2006 a fost dobândirea de către reclamantă - de la promitenții-vânzători (proprietarii suprafețelor d fost înstrăinată către terțul cumpărător până la data de 1 februarie 2010". Tribunalul arbitral a reținut că suprafața de teren de 241,9433 ha (componentă a suprafeței de 505 ha) nu a fost înstrăinată de promitenții-vânzători, prin mandatar special, până la data de 1 februarie 2010. Filele dosarului arbitral nu conțin nici o dovadă a înstrăinării respectivei suprafețe de teren până la data mai sus menționată.
Mandatarul pârâților are o dublă calitate. Din perspectiva promitenților vânzători, acesta are calitatea de mandatar special al pârâților cu privire la înstrăinarea suprafețelor de teren litigioase. Din perspectiva reclamantei - ce este promitent - cumpărător, mandatarul pârâților are calitatea de prestator de servicii. Finalitatea legală și economică a încheierii Acordului la data de 10 septembrie 2009 a fost dobândirea "întregii suprafețe de teren de 505 ha (ce) nu a fost înstrăinată către terțul cumpărător". Cu alte cuvinte, vocația reclamantei la dobândirea - în propriul patrimoniu, a suprafeței de 242,9433 ha are drept temei resorturile legale și economice ale încheierii Acordului mai susmenționat (art. 969 C. civ.).
Or, din punct de vedere juridic, această vocație echivalează cu dreptul reclamantei la dobândirea - în propriul patrimoniu, a suprafeței de teren de 241,9433 ha. Tribunalul arbitral a menționat că din tabelul de mai sus a fost exclus terenul pârâtului X.X.X.X.X. întrucât, precum s-a arătat în ședința din 22 martie 2012, reclamanta a declarat că renunță la orice pretenție cu privire la acest pârât. Pe de altă parte, temeiul legal al admiterii capătului de cerere al reclamantei, rezidă, în prevederile art. 969 C. civ. din 1864, aplicabil în speță, (dispozițiile noului C. civ. - Legea nr. 287/2009, republicată - nefiind aplicabile de vreme ce contractele care au generat litigiul sunt anterioare datei de 1 octombrie 2011), cât și din dispozițiile Titlului X, art. 5 alin. (2) Legea nr. 247/2005, text conform căruia.
„În situația în care, după încheierea antecontractului cu privire la teren, cu sau fără construcție, una din părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile, poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract". Cu privire la capetele 2 și 3 de cerere, Tribunalul arbitral a reținut că prin acestea reclamanta solicită următoarele: a) "instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a suprafețelor de teren identificate conform anexei I"; b) "instanța să mandateze reclamanta să îndeplinească formalitățile de intabulare terenurilor ce fac obiectul litigiului în cărțile funciare și să dispună înscrierea în cartea funciar a dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestor suprafețe de teren". Tribunalul arbitral a constatat că și aceste capete de cerere (nr. 2 și 3) sunt întemeiate, așa cum au fost formulate, întrucât aceste două capete de cerere sunt corolarul juridic firesc al primului capăt de cerere analizat și admis supra, pct. I, fiind de principiu că, potrivit legislației române actuale, nu este suficientă dobândirea prin act juridic a unui drept real de proprietate asupra terenurilor (cu ori fără construcții), ci mai este necesară, în plus, întocmirea actelor de dobândire în scris, în formă autentică, cât și efectuarea formelor de publicitate imobiliară,
în condițiile Legii nr. 7/1996 (republicată la 3 martie 2006) și a actelor normative emise în executarea și aplicarea acestei legi. Cu privire la cel de-al patrulea capăt de cerere prin care s-a cerut "să se constate dreptul reclamantei la dobândirea în patrimoniul său a suprafeței de 54,7963 ha teren aflat în proprietatea persoanelor identificate în anexa 2 care l-au mandatat pe A. să încheie acte de vânzare-cumpărare în vederea transferului dreptului de proprietate a acestor suprafețe de teren în proprietatea reclamantei", T ribunalul arbitral a reținut următoarele: Această pretenție este similară parțial primei pretenții (primul capăt de cerere). Parțialitatea similitudinii derivă din faptul că suprafața de 54,7963 ha este intabulată în cartea funciară.
Raționamentul juridic propus de reclamantă - în sensul admiterii acestui capăt de cerere, este identic raționamentului juridic propus de aceeași reclamantă în sensul admiterii primului capăt de cerere. Totodată, reclamantă și-a întemeiat cea de-a patra pretenție pe prevederile Acordului de încetare a contractului de prestări servicii din 27 iulie 2006, astfel cum a fost încheiat la data de 10 septembrie 2009. Pentru identitate de rațiune cu cele evidențiate - la pct. 1 din cuprinsul sentinței arbitrale, menționatele considerente sunt valabile și cu privire la suprafața de 54,7963 ha aflată în proprietatea persoanelor identificate în Anexa 2 atașată cererii de arbitrare. Pe cale de consecință, admițând, așa cum a fost formulat, și acest al patrulea capăt de cerere, Tribunalul arbitral a constatat dreptul reclamantei la dobândirea în patrimoniul său a suprafeței de 54,7963 ha teren aflat în proprietatea persoanelor identificate.
Cu privire la cel de-al cincilea capăt de cerere prin care s-a cerut "să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a suprafețelor de teren de 54,7963 ha identificate conform anexei pe care o anexez prezentei", s-au reținut următoarele: această pretenție este similară cu privire la capătul al II-lea de cerere, însă cu aplicare pentru suprafețele de teren care însumează 54,7963 ha. Așa fiind, și acest capăt de cerere a fost admis, așa cum a fost formulat, pentru identitate de rațiune cu cele expuse mai sus, în legătură cu cel de al II-lea capăt de cerere.
Cu privire la cel de-al șaselea capăt de cerere s-a reținut că prin cererea precizatoare (vol. II, filele 1-10) formulată și depusă în ședința de arbitrare din 20 ianuarie 2011, reclamanta a solicitat "obligarea (pârâtului, nota Tribunalului arbitral) la plata despăgubirilor aferente suprafeței de 35,75 ha conform acordului de încetare a contractului de prestări servicii 10 septembrie 2009, de 5.000 euro/ha în sumă de 178.750 euro. Prin concluzii scrise, reclamanta a utilizat următoarele cuvinte: "obligarea la plata despăgubiri aferente suprafeței de 66,27 ha conform acordului de încetare a contractului de prestări servicii 10 septembrie 2009, de 5.000 euro/ha". Concluziile scrise nu au eficacitatea procesuală a precizării cererii de arbitrare.
Pe cale de consecință, cel de-al șaselea capăt de cerere se referă la plata de sumei de 178.750 euro reprezentând despăgubiri. De altfel, taxa arbitrală a fost calculată având în vedere și această sumă de bani solicitată de reclamantă.
Tribunalul arbitral a reținut că reclamanta a solicitat aplicarea clauzei penale convenită de părți la pct. 2.7 din Acordul de încetare a contractului de prestări servicii din 27 iulie 2006, astfel cum a fost încheiat la data de 10 septembrie 2009. Potrivit pct. 2.7 din Acordul de încetare a contractului de prestări servicii din 27 iulie 2006, astfel cum a fost încheiat la data de 10 septembrie 2009, "În cazul nerespectării obligațiilor asumate în temeiul prezentului, partea în culpă datorează celeilalte părți suma de 5.000 euro pentru fiecare hectar pentru care nu au fost respectate dispozițiile prezentului cu titlu de despăgubiri, despăgubiri ce se vor plăti în termen de 30 de zile de la data notificării către partea în culpă a nerespectării obligațiilor asumate'". S-a reținut că mandatarul pârâților s-a prezentat la notariat (încheierea de certificare din 26 martie 2010 emisă de Biroul notarului public Z.Z.Z.Z.Z., vol. I, fila 23), dar „a refuzat să îndeplinească formalitățile necesare în vederea verificării actului său de identitate, fără a invoca în acest sens motive întemeiate și refuzând completarea și semnarea formularului - acord prezentat în acest sens conform prevederilor Legii nr. 677/2001.
De asemenea, dl. A. a refuzat să semneze prezentul înscris și care a părăsit sediul B.N.P., Z.Z.Z.Z.Z.
înainte de a-i fi eliberat un exemplar original al acestuia". Cele enunțate mai sus echivalează cu nerespectarea de către pârât a "obligațiilor asumate în temeiul prezentului" (Acordul de încetare a contractului de prestări servicii din 27 iulie 2006, astfel cum a fost încheiat la data de 10 septembrie 2009). Tribunalul arbitral a reținut că pârâtul, în calitate de prestator de servicii, nu și-a respectat "obligația de a se prezenta la notariat pentru semnarea, în numele vânzătorilor inițiali, a unor contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică" în scopul înstrăinării, către reclamantă, a suprafeței de teren rămasă neînstrăinată până la data de 1 februarie 2010, respectiv până la data de 1 martie 2010. Neinvocarea nici unei cauze exoneratoare de răspundere conferă caracter culpabil neexecutării respectivei obligații intuituu personae asumată de pârât prin respectivul acord.
Caracterul culpabil al respectivei neexecutări constituie premisa aplicării clauzei penale pre-citate. Potrivit voinței părților, "despăgubirile (...) se vor plăti în termen de 30 de zile de la data notificării către partea în culpă a nerespectării obligațiilor asumate". Din actele și lucrările dosarului, nu a rezultat că reclamanta a notificat pârâtul cu privire la plata despăgubirii. Formalitatea efectuării respectivei notificări condiționează plata propriu-zisă a despăgubirii, nu nașterea propriu-zisă a dreptului la despăgubiri. Nașterea propriu-zisă a dreptului la despăgubiri este condiționată de caracterul culpabil al neexecutării de către pârât a obligației intuituu personae de a se prezenta la notariat, în calitate de prestator de servicii.
Arbitrul Y.Y.Y.Y.Y. a formulat, în temeiul art. 68 alin. (4) din Regulile de procedură ale Curții, opinie separată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de arbitrare, astfel cum a fost precizată. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC B. SRL a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată. S-a administrat, de către ambele părți, proba cu înscrisuri. Potrivit dispozițiilor art. 364 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din motivele enumerate la pct. a-i. Instanța a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 364 lit. a) și b) C. proc. civ. Lit. a) prevede ca motiv de anulare faptul că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, iar lit. b) - tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante.
Art. 343 3 C. proc. civ., precizează că încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul ce face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești. Convenția arbitrală, potrivit art. 343 alin. (1) C. proc. civ., se încheie, sub sancțiunea nulității, în scris. Acest înscris poate fi orice act sau document din care rezultă voința neîndoielnică a părților de a supune litigiul unui tribunal arbitral. Fiind un contract, convenția arbitrală dar și compromisul trebuie să îndeplinească condițiile de validitate prevăzute de art. 948 C. civ. Convenției arbitrale îi sunt aplicabile prevederile art. 973 C. civ. potrivit cărora, convențiile n-au efect decât între părțile contractante.
În cauza de față s-a reținut că prin cererea arbitrală, așa cum a fost precizată, precizare de care a luat act Tribunalul arbitral, SC B. SRL s-a îndreptat împotriva pârâților persoane fizice indicate în cerere, în contradictoriu cu acestea solicitându-se pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate dreptul reclamantei la dobândirea în patrimoniul său a suprafeței de teren de 241,9433 ha aflat în proprietatea persoanelor pârâte identificate în tabel, hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru această suprafață de teren, să fie mandatată reclamanta să îndeplinească formele de intabulare a terenurilor care fac obiectul primului capăt de cerere și, drept urmare, să se înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestei suprafețe și să fie obligat mandatarul pârâților dl. A. la plata către reclamantă a sumei de 178.750 euro, cu titlu de despăgubiri.
Or, la dosar nu a fost depusă nici o convenție arbitrală încheiată de către părțile acestui litigiu și anume reclamanta SC B. SRL și pârâții persoane fizice identificate în dispozitivul sentinței arbitrale. Nici nu s-a invocat măcar existența vreunei convenții arbitrale încheiate între părțile din litigiu. Singura convenție arbitrală este cea de la art. 2.11 din Acordul de încetare a contractului de servicii încheiat între SC B. SRL și A. din data de 10 septembrie 2009 în calitate de mandatar al persoanelor fizice proprietare ale suprafeței de teren disputată. Or, convenția arbitrală este un act de dispoziție al părții care, în speță, nu a fost dat de către nici una din persoanele fizice pârâte în cauză.
Faptul că persoanele fizice proprietare ale suprafeței de teren aflată în litigiu au acordat mandat dlui A. în vederea încheierii de acte de vânzare-cumpărare a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 241,933 ha teren din județul Tulcea nu implică și mandatul pentru încheierea convenției arbitrale, acesta trebuind să fie expres, ca orice act de dispoziție. Mai mult decât atât, potrivit declarațiilor depuse la dosar de către intimată la ultimul termen (filele 286-300) rezultă că o parte dintre persoanele fizice pârâte în dosarul arbitral și-ar revocat mandatul acordat dlui A. în vederea înstrăinării terenului către SC B. SRL încă din anul 2007. Instanța a constatat că litigiul a fost soluționat de către Tribunalul arbitral în lipsa unei convenții arbitrale între părțile care și-au disputat dreptul de proprietate, respectiv între reclamanta SC B. SRL și persoanele fizice pârâte proprietare ale terenului.
Împrejurarea că A. a fost chemat în judecată ca mandatar al pârâtelor nu poate înlătura sau acoperi lipsa convenției arbitrale, întrucât calitatea procesuală se verifică în persoana reprezentantului iar dreptul se cercetează în persoana reprezentatului, adică a persoanelor fizice pârâte. Așadar, pentru acest motiv de nulitate instanța urmează să admită acțiunea în anulare și să anuleze sentința arbitrală pronunțată cu încălcarea art. 364 lit. b) C. proc. civ. Instanța a mai constatat că în ceea ce privește capătul 4 al cererii arbitrale, având ca obiect mandatarea reclamantei cu privire la îndeplinirea formalităților de intabulare a terenurilor litigioase, cât și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de teren, litigiul era nonarbitrabil, în considerarea caracterului de ordine publică al înscrierilor la cartea funciară.
Astfel, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 prevede că înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale. Instanța a considerat că acest capăt de cerere nu era susceptibil de soluționare pe cale arbitrajului, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea normei de ordine publică mai sus redată. La data de 28 august 2014 recurenta-pârâtă SC B. SRL a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 34 din 5 iunie 2014 și a încheierilor din datele de 13 februarie 2014, din 6 martie 2014, din 3 aprilie 2014 și din 22 mai 2014, aducându-le următoarele critici:
Încheierea din 13 februarie 2013 este nelegală, deoarece Curtea de Apel București, a respins excepția insuficientei timbrări, motivat de faptul că SC B. SRL nu ar fi depus cerere de reexaminare, deși legea nu conferă o astfel de posibilitate decât debitorului taxei judiciare de timbru.
Încheierea din 6 martie 2013, prin care s-a respins excepția tardivității cererii completatoare și precizatoare este nelegală, Curtea de Apel București, reținând, în mod greșit, că acțiunea în anulare ar avea caracterul unei acțiuni în primă instanță, astfel că s-ar putea completa și preciza până la primul termen la care părțile legal citate pot pune concluzii, ignorând existența unui termen imperativ în care trebuia depusă acțiunea în anulare.
Încheierea din 22 mai 2014 este nelegală, deoarece, în mod greșit, Curtea de Apel București a respins excepția autorității de lucru judecat, ignorând existența unei acțiuni având același obiect, purtată între aceleași părți, deja soluționată de către instanțele de judecată.
Curtea de Apel București a admis, în mod greșit, acțiunea în anulare, a anulat sentința arbitrală și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Tulcea, deși, conform art. 366 alin. (1) C. proc. civ., avea obligația reținerii cauzei spre soluționare în fond. Recurenta-pârâtă a susținut că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 366 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că trebuia să rețină cauza pentru soluționare pe fond, dar și dispozițiile art. 365 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la termenul de o lună, de la data comunicării hotărârii arbitrale, în care poate fi introdusă acțiunea în anulare. S-a mai susținut de către recurentă că au fost încălcate dispozițiile art. 343 și 343 3 C. proc. civ., precum și ale art. 3 alin. (1), (2) și (3) din Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional, conform cărora încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești, această convenție putându-se încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, în scrisă în contractul principal, fie sub forma unei înțelegeri de sine stătătoare denumită compromis. Au mai fost invocate de către recurenta-pârâtă dispozițiile art. 166 și art. 353 3 alin. (6) C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997. S-a arătat faptul că, în speță, Curtea de Apel București a aplicat greșit prevederile Legii nr. 146/1997, neobligând partea care a formulat acțiunea în anulare la plata taxei judiciare în cuantumul legal. S-a apreciat de către pârâta-recurentă că titularul cererii acțiunii în anulare trebuia să se raporteze la suma de 689.700 euro sau la cuantumul de 50% din valoarea taxei achitate în fața Tribunalului arbitral. Recurenta-pârâtă a arătat că au fost greșit aplicate prevederile art. 161 C. proc. civ. și cele ale art. 180 și urm. C. proc. civ., intimatul neavând calitate procesuală activă pentru formularea acțiunii în anulare. Sub acest aspect s-a relevat faptul că, la data formulării acțiunii în anulare, expiraseră mandatele acordate numitului A., astfel că acesta a acționat fără mandat. Curtea de Apel București a încălcat și a aplicat greșit dispozițiile art. 364 și ale art. 365 alin. (2) C. proc. civ., deoarece aceasta trebuia să admită excepția tardivității cererii completatoare și precizatoare și să soluționeze cauza în limitele acțiunii în anulare introductive. S-a arătat că, pe lângă faptul că a fost schimbată în totalitate motivarea acțiunii în anulare, au mai fost adăugate cel puțin două noi motive pentru admiterea acțiunii în anulare, recurenta-pârâtă apreciind că acestea au fost formulate tardiv. Sub acest aspect s-a arătat că a fost încălcat termenul prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a mai arătat că, prin sentința pronunțată, Curtea de Apel București, a încălcat autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 166 C. proc. civ., invocând faptul că există o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012, pronunțată între același părți, având același obiect și aceiași cauză. Recurenta-pârâtă a mai arătat că, prin soluția pronunțată, Curtea de Apel București a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 364 și urm. C. proc. civ. S-a arătat că litigiul este susceptibil de a fi soluționat pe calea arbitrajului, natura sa fiind una de drept civil, A. fiind o persoană fizică, iar obiectul litigiului era pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic. În acest sens au fost invocate și dispozițiile art. 3 alin. (1), (2) și (3) din Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional. S-a mai arătat că, inițial, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, care, prin sentința civilă nr. 1812 din 15 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. x/88/2010, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional, respectând dispozițiile art. 343 4 C. proc. civ., A. neatacând această sentință. Recurenta-pârâtă a mai susținut că au fost încălcate și dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ., arătând că părțile au convenit inserarea în cadrul Acordului de încetare a contractului de prestări servicii o clauză compromisorie, aceasta regăsindu-se în textul art. 2.11 din Acordul menționat. S-a mai susținut de către recurenta-pârâtă că în speță nu sunt incidente prevederile art. 364 lit. e) C. proc. civ., hotărârea arbitrală nefiind pronunțată după expirarea termenului prevăzut de art. 353 3 alin. (1) C. proc. civ., nefiind aplicabile nici dispozițiile art. 353 3 alin. (6) C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a susținut că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ., instanța arbitrală admițând acțiunea introductivă astfel cum a fost formulată și precizată, iar din modul de redactare al acțiunii în anulare nu rezultă care dispoziții legale, cu caracter imperativ, au fost încălcate de către instanța arbitrală.
Hotărârea Curții de Apel București este pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, aceasta schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Sub acest aspect recurenta a arătat că mandanții i-au adus la cunoștință că nu recunosc revocările de pe procurile prezentate de către mandatar și că nu au restituit nicio sumă de bani, dar și faptul că procurile acordate inițial lui A. erau expirate la data formulării acțiunii în anulare. Recurenta a mai susținut că deși a invocat înscrierea în fals, Curtea de Apel București a luat totuși în considerare aceste procuri.
S-a mai susținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., deoarece Curtea de Apel București a încălcat prevederile art. 366 alin. (1) C. proc. civ., această instanță având obligația să rețină cauza și să se pronunțe pe fondul litigiului, în limitele convenției arbitrale. La data de 23 octombrie 2014, recurenta-pârâtă SC B. SRL a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 55 din 11 septembrie 2014 pronunțată de curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012, aducându-i următoarele critici: 1. Hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 161 C. proc. civ. și a art. 180 C. proc. civ., intimatul neavând calitate procesuală activă pentru formularea acțiunii în anulare. Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că a luat legătura cu mandanții lui A. care au arătat faptul că nu recunosc semnăturile de pe revocările de procură prezentate de mandatar, că nu au restituit nicio sumă de bani și că procurile acordate inițial erau expirate la data formulării acțiunii în anulare. 2. A. nu are calitate procesuală activă nici în ce privește cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 34 din 5 iunie 2014, pentru acordarea cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 21.212 lei. Analizând deciziile și încheierile recurate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: 1. În ce privește încheierea din 13 februarie 2013, critica de nelegalitate nu poate fi reținută. Această încheiere se află la fila 240 la dosarul instanței de apel, vol. I, iar din cuprinsul acesteia nu rezultă că instanța ce a analizat acțiunea în anulare ar fi respins excepția insuficientei timbrări, ci a prorogat discutarea acestei excepții pentru termenul din 6 martie 2014, tocmai ținând cont de faptul că la data de 7 februarie 2014 a fost admisă cererea de reexaminare formulată de SC B. SRL, respingându-se cererea de ajutor public judiciar formulată de A. Totodată, prin această încheiere, s-a pus în vedere acestuia să achite diferența taxei judiciare de timbru de 17.642 lei, dar tocmai datorită timpului foarte scurt și a lipsei dovezii de comunicare a încheierii pronunțate în cererea de reexaminare, cu privire la obligația de plată a taxei judiciare de timbru, Curtea de Apel București a prorogat discuția acestei excepții pentru termenul din 6 martie 2013. 2. Nici critica de nelegalitate a încheierii din 6 martie 2013 nu poate fi reținută. În practicaua acestei încheieri, aflata la fila 250 din dosarul Curții de Apel București, vol. I, rezultă că la acest termen apărătorul reclamantului a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru. Este adevărat că la acest termen SC B. SRL a invocat, în continuare, excepția insuficientei timbrări a acțiunii în anulare, susținând că reclamantul trebuia să se raporteze la suma de 689.700 euro, însă instanța a respins această cerere, motivat de faptul că, pe de o parte, reclamantul a plătit suma fixată de instanță, iar pe de altă parte a invocat faptul că nu s-a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, de către partea interesată. Nici critica privind nelegalitatea acestei încheieri sub aspectul respingerii excepției tardivității cererii completatoare și precizatoare nu poate fi reținută. De altfel, recurenta-pârâtă nu a arătat de ce este greșită susținerea Curții de Apel București, în sensul că acțiunea în anulare ar avea caracterul unei acțiuni în primă instanță, astfel că s-ar putea completa și preciza până la primul termen la care părțile, legal citate, pot pune concluzii în fond, pentru ca instanța de recurs să poată analiza această critică, susținând doar că s-a ignorat existența unui termen imperativ în care trebuia depusă acțiunea în anulare, necombătând, însă, în nici un fel, susținerile instanței, în sensul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 366 1 și ale art. 132 C. proc. civ. Oricum, această susținere a Curții de Apel București este legală, tocmai recurenta-pârâtă, în cadrul acțiunii în anulare, fiind cea care a formulat cerere de reexaminare, dând astfel posibilitatea reclamantului să întreprindă demersurile prevăzute de art. 132 C. proc. civ. 3. Nici critica privind nelegalitatea încheierii din 3 aprilie 2014, cât și a încheierii din 22 mai 2014, sub aspectul greșitei soluționări a excepției autorității de lucru judecat, nu poate fi reținută. Încheierea din 3 aprilie 2014 se află la fila 102 din dosarul Curții de Apel București, vol. II, iar din cuprinsul ei rezultă că instanța a respins această excepție pe motiv că soluția pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012, nu a tranșat o chestiune litigioasă, pentru a se putea opune interdicția de a se relua judecata litigiului, în dosarul respectiv anulându-se cererea, ca netimbrată, deoarece, reclamantul, din greșeală, a depus două acțiuni în anulare împotriva aceleiași sentințe arbitrale, iar în acel dosar a înțeles să nu mai timbreze cererea. Prin încheierea din 22 mai 2014, apărătorii părților au pus concluzii în fond, iar instanța a amânat pronunțarea pentru data de 29 mai 2014, pentru ca la acest termen, să o amâne încă o dată, la data de 5 iunie 2014. 4. Critica privind greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 366 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi reținută, deoarece acest articol de lege se referă la situația în care instanța de judecată apreciază că în speță există o clauză compromisorie sau un compromis, or, instanța a invocat o necompetență de ordine publică, arătând că, în speță, litigiul era de competența instanțelor judecătorești, neexistând o clauză compromisorie sau un compromis care să atragă competența instanței arbitrale. Critica privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 365 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi reținută, pentru considerentele de la pct. 2, referitoare la nelegalitatea încheierii din 6 martie 2013. Criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 343, 343 3 și ale art. 3 alin. (1), (2) și (3) din Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional nu pot fi reținute, deoarece acestea se referă la situația în care există o clauză compromisorie sau un compromis, or, Curtea de Apel București a reținut că, în speță, nu există niciuna dintre aceste forme ale convenției arbitrale. De asemenea, nici criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 166 și art. 353 3 alin. (6) C. proc. civ., nu pot fi reținute, excepția autorității de lucru judecat fiind soluționată, în mod legal, prin încheierea din 3 aprilie 2014, în primul dosar nerezolvându-se chestiuni litigioase, așa după cum a reținut și Curtea de Apel București, iar dispozițiile art. 353 alin. (6) C. proc. civ., ar fi aplicabile dacă ar exista o convenție arbitrală, însă aceasta nu există. Critica privind greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 146/1997 nu poate fi reținută, deoarece, așa după cum s-a stabilit prin Decizia nr. 7/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în Dosarul nr. x/2014, doar partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil sau cuantumul sumei pe care ar trebui să o plătească și aceasta doar pe cale cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. Criticile privind lipsa calității procesuale active a reclamantului A., precum și cele vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 180 C. proc. civ., nu pot fi reținute, deoarece, pe de o parte, aceste critici vizează o stare de fapt, iar Curtea de Apel București a soluționat aceste excepții prin încheierea din 22 mai 2014, iar pe de altă parte, recurenta-pârâtă nu a propus probe noi care să conducă la concluzia că reclamantul nu ar avea calitate procesuală activă. Criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 365 alin. (2) C. proc. civ. au fost analizate mai sus, la fel prezentându-se situația și în ce privește excepția autorității de lucru judecat. Nici criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 364 și urm. C. proc. civ., nu pot fi reținute. Curtea de Apel București a reținut că, în speță, sunt incidente prevederile art. 364 lit. a) și b) C. proc. civ. Astfel, s-a reținut că singura convenție arbitrală este cea înscrisă la art. 2.11 din Acordul de încetare a contractului de servicii încheiat între SC B. SRL și A. la data de 10 februarie 2009, însă această convenție arbitrală nu a fost încheiată între societatea recurentă-pârâtă și vreuna dintre persoanele fizice ca i-au dat mandat lui A., însă acest mandat s-a dat doar în vederea încheierii de acte de vânzare-cumpărare a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 241,933 ha, din județul Tulcea, nu însă și pentru încheierea unei convenții arbitrale, pentru aceasta fiind necesar un mandat expres. Ca atare, s-a constatat că litigiul a fost soluționat de către o instanță arbitrală fără să fie susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, neexistând o convenție arbitrală. De altfel, recurenta-pârâtă nu a criticat considerentele hotărârii recurate cu privire la inexistența unei convenții arbitrale în textul art. 2.11 din Acordul menționat, aceasta mărginindu-se la a afirma, pur și simplu, că acest text reprezintă o convenție arbitrală. Faptul că Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 1812 din 15 iulie 2010, și-a declinat competența în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional, iar această sentință nu a fost recurată, nu are nicio semnificație legală, deoarece atunci când se discută despre excepția de necompetență, trebuie să se ajungă la un conflict negativ de competență, or, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel București și-a declinat, la rândul ei, competența în favoarea Tribunalului Tulcea, soluție ce va fi menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care va tranșa, astfel, și conflictul negativ de competență ivit, hotărârea instanței supreme fiind obligatorie pentru toate celelalte instanțe, de drept comun sau arbitrale. Criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 364 lit. e), f) și i) C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, deoarece Curtea de Apel București și-a motivat hotărârea recurată doar în temeiul dispozițiilor art. 364 lit. a) și b) C. proc. civ. 5. Nici criticile de la pct. 5 nu pot fi reținute. De altfel, aceste critici vizează, eventual, nelegalitatea hotărârii recurate, sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor legale privind mandatul, putând fi încadrate, cel mult în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar nu în cele ale pct. 8, însă aceste critici au fost examinate în considerentele de mai sus. 6. Nici critica de la pct. 6 nu poate fi reținută, corecta aplicare a dispozițiilor art. 366 alin. (1) C. proc. civ., fiind și ea analizată mai sus, arătându-se că, în speță, era vorba de o necompetență de ordine publică pe care, în mod corect, Curtea de Apel București, a invocat-o. În ce privește recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 55 din 11 septembrie 2014, Înalta Curte, constată că nici aceste critici nu pot fi reținute, pentru considerentele arătate mai sus, reținându-se că A. are calitate procesuală activă și în ce privește cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 34 din 5 iunie 2014, pentru acordarea cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC B. SRL București împotriva sentinței civile nr. 34 din 5 iunie 2014 și a sentinței civile nr. 55 din 11 septembrie 2014, precum și a încheierilor de ședință din 13 februarie 2014, din 6 martie 2014, din 3 aprilie 2014 și din 22 mai 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC B. SRL București împotriva sentinței civile nr. 34 din 5 iunie 2014 și a sentinței civile nr. 55 din 11 septembrie 2014, precum și a încheierilor de ședință din 13 februarie 2014, din 6 martie 2014, din 3 aprilie 2014 și din 22 mai 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 12 februarie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.