ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 424/2015

Decizia nr. 424/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2013 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie lași, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 27.960,48 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale din 04 martie 2010 și penalități de întârziere, în temeiul contractului de prestări servicii din 02 decembrie 2009, precum și la plata cheltuielilor de arbitrare.

Prin hotărârea arbitrală din 3 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie lași, în Dosarul nr. x/2013 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, aceasta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 4.331,60 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale din 04 martie 2010, cu titlul de preț datorat, potrivit art. 5 al contractului de prestări servicii din 02 decembrie 2009.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 27.960,48 lei, cu titlul de penalități conform art. 13 al contractului de prestări servicii din 02 decembrie 2009, precum și 1.180 lei, cu titlul de cheltuieli de arbitrare.

La data de 30 septembrie 2013, SC B. SA Vaslui a formulat acțiune în anularea hotărârii arbitrale nr. 06/2013.

Curtea de Apel lași, secția civilă, prin sentința nr. 6/2014 din 10 februarie 2014 a admis acțiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de reclamanta SC B. SA, fiind admisă excepția de necompetență materială a Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie lași și în consecință:

A fost anulată hotărârea arbitrală din 3 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie lași și trimisă cauza la Judecătoria Vaslui, spre competentă soluționare în primă instanță.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâta SC A. SRL lași a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel lași.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., iar prin încheierea din camera de consiliu din data de 7 octombrie 2014 a fost analizat, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., acestea neformulând puncte de vedere asupra raportului.

În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că soluția dată este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că prin sentință s-a reținut imposibilitatea stabilirii cu certitudine a voinței reale a părților, în privința determinării instanței arbitrale căreia i-ar reveni competența soluționării litigiilor.

Astfel, recurenta susține referitor la clauza compromisorie înscrisă la art. 17 din contractul de prestări servicii din 02 decembrie 2009, că aceasta a fost avută în vedere de tribunalul arbitrai, cu ocazia verificării propriei competențe, întrucât aceasta prevede în mod clar și neechivoc opțiunea părților pentru soluționarea litigiilor pe calea arbitrajului instituțional, astfel cu dispune și art. 553 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta apreciază că interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în materia valabilității clauzelor compromisorii s-a făcut în mod nelegal, soluția pronunțată de Curtea de Apel lași echivalând cu invocarea nulității clauzei de arbitraj, fiind astfel aplicate în mod eronat dispozițiile art. 550 C. proc. civ., care prevăd că, nulitatea clauzei compromisorii intervine doar în cazul în care nu este nominalizată instituția care organizează arbitrajul, în cazul arbitrajului institutionalizat.

În acest context, recurenta susține ca, ceea ce se poate reproșa clauzei compromisorii în discuție nu este nenominalizarea unei instituții de arbitraj, ci formularea ei oarecum deficitară, prin nominalizarea incorectă a titulaturii Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie lași, neexistând așadar temei pentru calificarea acestei clauze ca fiind „inoperantă" sau „nulă".

Astfel, chiar dacă din cuprinsul concret al clauzei compromisorii nu s-ar înțelege clar cărei instituții de arbitraj au înțeles ambele părți să îi fixeze competența, din declarațiile și acțiunile ulterioare ale acestora se poate determina, pe cale de interpretare, voința comună de a se adresa instituției de arbitraj din lași, iar în acest context este greșită reținerea Curții de Apel lași cu privire la constatarea caracterului „inoperant" al clauzei compromisorii și aplicarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Mai susține recurenta că, reținerea ca și argument a împrejurării că intimata SC B. SA nu a fost de acord cu învestirea instituției de arbitraj din lași cu judecarea litigiului nu face decât dovada superficialității cu care instanța de control judiciar a abordat analizarea și soluționarea cauzei.

Prin întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă SC B. SA la data de 3 iulie 2014 s-a solicitat respingerea recursului, considerându-se că soluția pronunțată de Curtea de Apel lași este legală și temeinică, neexistând niciun motiv de casare a sentinței recurate.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de pârâta SC A. SRL lași să fie respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. „casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că soluția pronunțată de Curtea de Apel lași este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât prin sentință s-a reținut imposibilitatea stabilirii cu certitudine a voinței reale a părților, în privința determinării instanței arbitrale căreia i-ar reveni competența soluționării litigiilor.

Această susținere este nefondată urmând a fi respinsă, având în vedere redactarea defectuoasă a clauzei compromisorii, inserată în art. 17 din contractul de prestări servicii din 03 decembrie 2009, potrivit căreia, „Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desființarea lui, se va soluționa prin arbitrajul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț lași, și Industrie a României în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale acestei Curți".

Din examinarea acestor prevederi, se poate constată că părțile au avut intenția de a deduce soluționarea litigiului în favoarea arbitrajului, însă, datorită redactării defectuoase, nu s-a putut stabili cu certitudine cărei instituții i-ar reveni competența de soluționare, în sensul încredințării soluționării litigiului Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie lași ori Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

În această situație, se constată că prevederea contractuală ce constituie clauza compromisorie suferă de acest viciu, al indicării confuze a instanței arbitrale, iar această dispoziție nu are cum să învestească în mod valabil nici una din instanțele arbitrale evocate, în condițiile în care nu a existat acordul părților pentru învestirea Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie lași, iar după sesizarea acestei curți, pârâta SC B. SA a arătat expres că nu acceptă competența acesteia, sens în care se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 14 din C. proc. civ. arbitrală al Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie lași pentru învestirea acestei instanțe arbitrale cu soluționarea prezentului litigiu pe calea arbitrajului.

În acest sens se reține că, în mod greșit instanța arbitrală a respins - prin încheierea din 11 iunie 2013 - excepția necompetenței materiale a Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie lași, excepție ce a fost invocată prin întâmpinarea depusă de SC B. SA, reținând astfel, litigiul în vederea soluționării sale pe fond.

Tot în același context se constată că, la data sesizării Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie lași, clauza compromisorie devenise inoperantă, lipsind astfel, arbitrajul de fundamentul său legal, context în care este incident motivul de desființare a hotărârii arbitrale reglementat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b), raportat la art. 550 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că nu s-a putut stabili instanța arbitrală convenită de părți prin clauza compromisorie, inserată în art. 17 din contractul de prestări servicii nr. 430 din 03 decembrie 2009, sens în care se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 554 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora, convenția arbitrală este inoperantă.

Față de aceste aspecte, se constată în mod legal a hotărât Curtea de Apel lași, având în vedere dispozițiile art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., referitor la competența de soluționare a prezentului litigiul că aceasta revine instanțelor judecătorești, respectiv Judecătoriei Vaslui.

Astfel, pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de fată, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (6) raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL lași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL lași împotriva sentinței nr. 6/2014 din 10 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2015.