ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1033/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1033/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia penală nr. 1033/2016
Asupra cauzei
penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 226/PI
din data de 25 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,
secția penală, în Dosarul nr. x/59/2016, a fost admisă sesizarea
formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
și s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de
01 iulie 2016 de Tribunalul de executare a pedepselor din Evora, Portugalia, în
Dosarul nr. x/13.3/TXEVR/A, față de persoana solicitată A.
S-a dispus
predarea persoanei solicitate autorităților judiciare din Portugalia.
S-a constatat
că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către
organele judiciare din Portugalia și nu a renunțat la regula
specialității.
În baza art. 103
alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost prelungită
starea de arest a persoanei solicitate dispusă prin mandatul de arestare nr.
96/PI/ME din 20 iulie 2016, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data
de 04 august 2016 până la data de 02 septembrie 2016, inclusiv, în vederea
predării către autoritățile judiciare din Portugalia.
În baza art. 16
alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare
avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a se
pronunța astfel, s-a reținut că, la data de 20 iulie 2016 a fost
înregistrată pe rolul instanței sesizarea Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Timișoara, având ca obiect punerea în executare
a mandatului european de arestare, emis la data de 01 iulie 2016, de către
Tribunalul
de executare a pedepselor din Evora, Portugalia, în Dosarul nr. x/13.3/TXEVR/A,
pe numele persoanei solicitate A., pentru săvârșirea a două
infracțiuni de furt (din locuință) prevăzute și
sancționate de art. 210 nr. 1 și 2 alin. (b) și art. 204 nr. 2
alin. (e) C. pen. portughez
.
Analizând
actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reținut că
la baza emiterii
mandatului
european de arestare s-a aflat decizia Tribunalul de executare a pedepselor din
Evora din 05 aprilie 2016, definitivă la data de 09 mai 2016, prin care a
fost revocată liberarea condiționată, hotărându-se
executarea unui rest de pedeapsă de 2 (doi) ani, 5 (cinci) luni și 11
(unsprezece) zile de închisoare
În fapt, s-a
reținut că, persoana solicitată, în noaptea de 17/18 aprilie
2011, însoțit de încă 4 persoane, s-a deplasat la proprietatea
denumită „Monte Cariad das Oliveiras” situată în Azinheira dos
Barros, cu intenția de a pătrunde înăuntru și de a-și
însuși obiecte de valoare. Conform planului stabilit, trei dintre
respectivele persoane au intrat în locuință, s-au îndreptat spre
camera în care dormeau proprietarii și i-au amenințat pe aceștia
cu o armă de foc și o spadă, însușindu-și astfel
diverse piese de orfevrărie, o colecție de bancnote provenite din
diverse țări, un carnet de cec-uri, un laptop „acer”, un aparat
fotografic digital „sony”, diverse valize de călătorie, diverse
sticle de băuturi alcoolice, diverse sticluțe de parfum, aproximativ
800 de dolari americani în numerar și 3 carduri bancare, precum și un
autoturism, albastru.
Prin
încheierea din 20 iulie 2016 Curtea de Apel Timișoara, a dispus, în
temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată
și completată, arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată
de 15 zile, începând cu data de 20 iulie 2016 până la data de 03 august 2016,
inclusiv, în acest sens fiind emis mandatul de arestare nr. 96/PI/ME din 20
iulie 2016, având la bază semnalarea în Sistemul Informatic Schengen
și mandatul european de arestare emis de către autoritățile
judiciare din Portugalia.
Fiind
audiată în fața instanței, persoana solicitată a
arătat că nu dorește să fie predată
autorităților judiciare din Portugalia și că nu renunță
la beneficiul regulii specialității și nu este de acord cu
executarea pedepsei în statul emitent.
Instanța
de fond a constatat că mandatul european de arestare emis în cauză
îndeplinește cerințele de conținut și formă
prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, iar la dosar a fost
depusă traducerea în limba română a mandatului.
Astfel,
infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului este
pedepsită de legislația statului emitent cu închisoarea de cel
puțin 3 ani și este menționată de art. 96 alin. (1) pct. 18
din Legea nr. 302/2004 printre infracțiunile care nu sunt supuse
verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări și nu
este incident niciunul din motivele obligatorii de refuz al executării,
prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004.
În
legătură cu motivele facultative de refuz, instanța de fond a
arătat că persoana solicitată a invocat cazul prevăzut de art.
98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, și anume: „ când
mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei
pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative
de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român
sau trăiește în România și are o rezidență
continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă
de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză
să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul
membru emitent”.
Curtea a
reținut că, în speță, sunt îndeplinite cerințele
textului de lege anterior menționat (mandatul european a fost emis în
scopul executării unui rest de pedeapsă de 2 ani 5 luni și 11
zile închisoare; persoana solicitată este cetățean român;
persoana solicitată a declarat că refuză să execute
pedeapsa în statul membru emitent), însă simpla îndeplinire a acestor
cerințe nu obligă instanța să refuze executarea mandatului,
motivul invocat fiind unul facultativ și nu obligatoriu (imperativ).
În acest
context, s-a subliniat că pedeapsa principală aplicată persoanei
solicitate a fost de 6 ani închisoare, din care aceasta a executat mai mult de
jumătate în sistemul penitenciar din Portugalia - împrejurare ce
denotă că persoana condamnată s-a adaptat mediului carceral din
statul emitent și nu a considerat necesar transferul în statul de origine,
după cum nici statul emitent nu solicitat transferul persoanei condamnate
în România (apreciindu-se, prin urmare, că procesul de reeducare și
reintegrare socială are șanse reale de reușită în statul de
condamnare).
Pe de
altă parte, s-a arătat că, este de notorietate faptul că
sistemul penitenciar din statul de origine este în prezent suprapopulat iar
România riscă pronunțarea unei hotărâri pilot din partea
Curții Europene a Drepturilor Omului pentru imposibilitatea de a asigura
condiții decente pentru persoanele deținute - or, executarea unei
pedepse de aproape 2 ani și jumătate în mediul carceral din statul de
origine implică cu mare probabilitate supunerea persoanei solicitate la
condiții de detenție ce ar putea fi caracterizate drept tratamente
inumane sau degradante în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor
Omului. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că nu se impune
refuzul executării mandatului european de arestare pentru motivul
facultativ invocat de persoana solicitată.
Împotriva
acestei sentințe, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat
contestație, solicitând admiterea cererii de recunoaștere atât a
hotărârii de condamnare la pedeapsa de 6 ani închisoare, cât și a
celei de revocare a liberării condiționate pronunțate de
instanțele din Portugalia, și respingerea cererii de predare
către autoritățile judiciare din Portugalia, arătând
că este cetățean român, locuiește în România și nu
și-a dat consimțământul pentru predare.
Examinând cauza în raport cu dispozițiile legale
aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază
contestația formulată de persoana solicitată A. ca fiind
nefondată, pentru următoarele considerente:
Art.
103 din Legea nr. 302/2004 republicată prevede cadrul legislativ referitor
la procedura de executare a mandatului european de arestare:
(3) După
primirea mandatului european de arestare, judecătorul aduce la
cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 104,
efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a
consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă,
punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului
la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.
(4) În cazul
în care mandatul european de arestare a fost emis împotriva unui
cetățean român, în vederea executării unei pedepse ori a unei
măsuri de siguranță privative de libertate, judecătorul
întreabă persoana solicitată dacă aceasta este de acord să
execute pedeapsa sau măsura de siguranță în statul membru
emitent.
(5) În cazul
în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea
sa, despre consimțământul acesteia se întocmește un
proces-verbal care se semnează de către judecător, grefier,
apărător și persoana solicitată. În același
proces-verbal se va menționa dacă persoana solicitată a
renunțat sau nu la drepturile conferite de regula specialității.
(6) În cazul
prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele
de refuz al executării prevăzute la art. 98, judecătorul se poate
pronunța prin sentință, potrivit art. 107, deopotrivă
asupra arestării și predării persoanei solicitate.
(7) Dacă
persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea
judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de
arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează
la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia
dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și
la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.
(8) În cazurile
prevăzute la alin. (5) și (7), atunci când judecătorul
apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei
hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul
procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin
încheiere motivată.
Din
conținutul semnalării Biroului Sirene din data de 13 iulie 2016
și mandatului european de arestare emis în cauză, rezultă
că față de persoana solicitată A. a fost demarată o
procedură judiciară de către Tribunalul de executare a
pedepselor din Evora, Portugalia, în vederea executării unui rest de
pedeapsă de 2 (doi) ani, 5 (cinci) luni și 11 (unsprezece) zile de
închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt din
locuință prevăzute și sancționate de dispozițiile
art.
210
nr. 1 și 2 alin. (b) și art. 204 nr. 2 alin. (e) C. pen. portughez.
Din
conținutul mandatului european de arestare rezultă că faptele
imputate persoanei solicitate A. constau în aceea că,
în noaptea
de 17/18 aprilie 2011, însoțit de încă 4 persoane, s-a deplasat la
proprietatea denumită „Monte Cariad das Oliveiras” situată în
Azinheira dos Barros, cu intenția de a pătrunde înăuntru și
de a-și însuși obiecte de valoare. Conform planului stabilit, trei
dintre respectivele persoane au intrat în locuință, s-au îndreptat
spre camera în care dormeau proprietarii și i-au amenințat pe
aceștia cu o armă de foc și o spadă, însușindu-și
astfel diverse piese de orfevrărie, o colecție de bancnote provenite
din diverse țări, un carnet de cec-uri, un laptop „acer”, un aparat
fotografic digital „sony”, diverse valize de călătorie, diverse
sticle de băuturi alcoolice, diverse sticluțe de parfum, aproximativ
800 de dolari americani în numerar și 3 carduri bancare, precum și un
autoturism, albastru.
Faptele
menționate fac parte din categoria celor care exclud verificarea
condiției dublei incriminări, însă se constată că sunt
incriminate și în legea penală română, regăsindu-se în
conținutul infracțiunii prevăzute de art. 228 C. pen. raportat
la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. c) C. pen.,
fiind sancționate cu pedeapsa închisorii.
Pe baza
mandatului european de arestare astfel emis, în
conformitate cu
dispozițiile art. 101 din Legea nr. 302/2004,
Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Timișoara a reținut persoana solicitată
pe o perioadă de 24 de ore în baza Ordonanței de reținere nr. 7478/II/5/2016
din 19 iulie 2016, după ce, fiind audiată de procuror, aceasta a
declarat că nu este de acord să fie predată
autorităților judiciare portugheze. Prin încheierea din 20 iulie 2016,
Curtea de Apel Timișoara a dispus arestarea provizorie în vederea
predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 15 zile,
începând din data de 20 iulie 2016, până la data de 03 august 2016,
inclusiv.
Analizând
actele dosarului, Înalta Curte observă că, atât în fața
procurorului, cât și în fața instanței de fond persoana
solicitată a declarat că nu dorește să fie predată
autorităților portugheze, solicitând, totodată, aplicarea
regulii specialității.
Potrivit art.
103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată
declară că este de acord cu predarea sa, dacă nu este incident
vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 din
același act normativ, judecătorul se poate pronunța prin
sentință deopotrivă asupra arestării și predării
persoanei solicitate. Conform alin. (7) al aceluiași articol dacă
persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea
judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de
arestare continuă cu audierea acesteia cu privire exclusiv la poziția
acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau
opționale de neexecutare.
În
cauză, persoana solicitată A. a precizat că se opune
predării către autoritățile judiciare portugheze,
arătând că este cetățean român și locuiește pe
teritoriul României.
Potrivit
dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 autoritatea
judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului
european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei
pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative
de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român
sau trăiește în România și are o rezidență continuă
și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel
puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să
execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru
emitent.
Or, persoana
solicitată A. nu a făcut dovada rezidenței legale și
continue pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.
Mai mult, se
observa ca situațiile prevăzute în art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciara română
(legiuitorul utilizând expresia poate refuza) si nu motive obligatorii, astfel
că
instanța
română poate dispune executarea
mandatului european de arestare chiar în lipsa acordului persoanei solicitate,
dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru
aceasta. În aceste condiții, se constată că niciunul din
motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la
predare nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute
expres si limitativ de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 si, ca
atare, criticile apărării din aceasta perspectivă nu pot fi
primite.
În aceste
condiții, Înalta Curte constată că instanța de fond a
apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului de arestare
emis de
Tribunalul
de executare a pedepselor din Evora, Portugalia, în Dosarul nr. x/13.3/TXEVR/A,
cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în
scopul executării unui rest de pedeapsă de 2 ani 5 luni și 11
zile de închisoare, cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 86
din Legea nr. 302/2004, precum și faptele pentru care se solicită
predarea și nu există niciun impediment în executare, cu respectarea,
desigur, a regulii specialității potrivit art. 115 alin. (2)
același act normativ, astfel cum a precizat contestatorul în
declarația dată.
Pentru
motivele mai sus arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca
nefondată,
contestația
formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr.
226/PI din data de 25 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,
secția penală, în Dosarul nr. x/59/2016.
În baza art. 275
alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă
procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la
plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar o
norariul
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei, va
rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva
sentinței penale nr. 226/PI din data de 25 iulie 2016 pronunțată
de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/59/2016.
Obligă
contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu
de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei,
rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 11 august 2016.