ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 1417/2016

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 1186 din 8 octombrie 2014, Tribunalul

Dâmbovița, secția I civilă, a respins capătul de cerere nr.

6 din acțiunea formulată de reclamanta A. prin procurator B.,

acțiune continuată de moștenitorii C. (reprezentat de B.)

și B., în contradictoriu cu pârâta SC D., a respins capătul de cerere

nr. 7, cu privire la prejudiciu, pentru autoritate de lucru judecat și a

respins cererea privind cheltuielile de judecată.

Prin

Decizia nr. 886 din 4 iunie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă, a respins apelul declarat de reclamantul B. împotriva Sentinței

civile nr. 1186 din 8 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul

Dâmbovița, secția I civilă.

Prin

Decizia nr. 1767 din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești,

secția I civilă, a fost admisă excepția

tardivității cererii de revizuire a Deciziei nr. 886 din 4 iunie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă, formulată de revizuenta A. prin procurator B., în baza

dispozițiilor art. 509 pct. 5 C. proc. civ. și a fost respinsă

cererea întemeiată pe acest temei, ca tardiv formulată. A fost

respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire fundamentată pe

dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., formulată împotriva

aceleiași decizii.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța a reținut, în ceea ce

privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.

509 pct. 5 C. proc. civ., că aceasta este tardivă, având în vedere

că, potrivit dispozițiilor art. 511 pct. 5 C. proc. civ., termenul de

revizuire este de o lună și se socotește în cazul prevăzut la

art. 509 alin. (1) pct. 5 din același cod din ziua în care s-au descoperit

înscrisurile ce se invocă.

În

speță, revizuenta a luat cunoștință de adeverința

nr. 37103 din 1 septembrie 2014 la data de 10 septembrie 2014, iar cererea de

revizuire a fost depusă la data de 2 iulie 2015, cu depășirea

termenului de o lună prevăzut de C. proc. civ.

Cu

privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 pct. 8

C. proc. civ., s-a reținut că, prin Sentința nr. 1186 din 8

octombrie 2014, Tribunalul Dâmbovița a respins capătul de cerere nr.

6, referitor la obligarea pârâtei D. SA la eliberarea unei adeverințe

conform Sentinței nr. 885 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului

Dâmbovița, ca rămas fără obiect. Capătul de cerere nr.

7, cu privire la prejudiciu, a fost respins pentru autoritate de lucru judecat.

Prin

Sentința nr. 1186 din 8 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul

Dâmbovița s-a constatat că, prin cererea înregistrată la

instanță sub nr. x/120 din 26 noiembrie 2013, reclamanta A., în

prezent decedată, în calitate de urmaș al susținătorului

decedat E., prin procurator B., a chemat în judecată pe pârâții Casa

Națională de Pensii Publice, Casa Județeană de Pensii

Dâmbovița, D. SA și Asociația Națională a Veteranilor

de Război - Filiala Dâmbovița, solicitând instanței să

dispună: anularea Deciziei nr. 299353 din 30 septembrie 2013 privind

acordarea pensiei de urmaș, obligarea pârâtelor să respecte

Constituția României, în sensul respectării legii cu privire la

eliberarea în termenul prevăzut de lege a deciziilor de pensionare și

recalculare a pensiilor, respectarea principiilor fundamentale ale Legii nr.

19/2000 și nr. 263/2010, și anume principiul

imprescriptibilității, contributivității,

egalității, respectarea metodologiei de calculare și recalculare

a pensiilor cu programul informatic omologat și autorizat de CNPP,

respectarea de către angajator a termenului legal de eliberare a

adeverințelor privind salariile și sporurile permanente netrecute în

carnetul de muncă, emiterea și comunicarea adeverințelor

complete cu sporurile permanente netrecute în carnetul de muncă,

respectarea dispozițiilor Legii nr. 205/2008; obligarea pârâtelor CNPP

și CJP Dâmbovița să recalculeze punctajul mediu anual cuvenit

susținătorului decedat la data stabilirii pensiei de urmaș,

având în vedere că pe rolul Tribunalului Dâmbovița, Curții de

Apel Ploiești, Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Tribunalului Argeș și Curții de Apel Argeș se află

dosarele civile nr. x/120/2010, x/120/2010/a1, x/120/2011, x/120/2011/a1, x/120/2011,

x/120/2011/a1, x/120/2012 și x/109/2012; să fie obligate pârâtele

CNPP și CJP Dâmbovița să recalculeze, să emită și

să comunice, în baza O.U.G. nr. 4/2005 și O.U.G. nr. 19/2007,

deciziile de recalculare din oficiu nr. 72443 din 22 februarie 2005 și

72443 din 01 iulie 2007, care nu au fost emise și comunicate

susținătorului decedat; să fie obligate pârâtele CNPP și

CJP Dâmbovița să plătească urmașului A.

diferențele bănești cuvenite în urma emiterii și

comunicării deciziilor de recalculare din oficiu nr. 72443 din 22

februarie 2005 și 72443 din 01 iulie 2007, care nu au fost emise și

comunicate niciodată; să fie obligată pârâta D. SA să

emită o adeverință completă cu sporul pentru lucrul pe

timpul nopții pentru perioada 1955 - 1981, așa cum a hotărât

Tribunalul Dâmbovița prin Sentința civilă nr. 885 din 26 aprilie

2013 în raport cu pârâta D. SA; să fie obligată pârâta D. SA să

plătească urmașului A. prejudiciul dovedit, cauzat de

întârzierea nelegală privind eliberarea adeverințelor incomplete nr.

83491 din 18 februarie 2009, 21763 din 03 octombrie 2011 cu salariile și

sporurile permanente netrecute în carnetul de muncă, pe baza cărora

trebuia calculat punctajul mediu anual cuvenit susținătorului

decedat; să fie obligată pârâta Asociația Națională a

Veteranilor de Război - Filiala Dâmbovița să achite văduvei

de veteran de război A. diferențele de drepturi bănești

cuvenite veteranului de război E. în baza dispozițiilor Legii nr.

205/2008 și sentințelor civile nr. 877 din 24 aprilie 2007 și

885 din 26 aprilie 2013 date de Tribunalul Galați și Tribunalul

Dâmbovița, precum și cheltuieli de judecată ocazionate de

proces.

Prin

Sentința nr. 885 din 26 aprilie 2013, Tribunalul Dâmbovița a

reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 8977/120 din 20

noiembrie 2012, reclamantul E. - prin mandatar B., a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, Casa

Națională de Pensii Publice și SC D. SA, ca prin hotărârea

ce se va pronunța să desființeze decizia de recalculare nr.

72443 din 1 octombrie 2012 și să oblige pârâta CJP Dâmbovița

să emită o nouă decizie, să oblige pârâta să

recalculeze și să comunice deciziile de recalculare din oficiu din

anii 2005 și 2007, să adiționeze la punctajul mediu anual

punctajul aferent perioadei de vechime în muncă stabilit în raportul de

expertiză din Dosarul nr. x/120/2011, ținând cont și de

adeverința nr. 21763 din 3 octombrie 2011, cu plata diferențelor

bănești astfel rezultate, să oblige pârâta să

revizuiască indemnizația de război în conformitate cu art. 2

alin. (1) din Legea nr. 205/2008 și să plătească diferențele

bănești astfel rezultate.

În

contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice,

reclamantul a solicitat să se denunțe programul informatic autorizat

de CNPP, cu care s-au fraudat pensionarii, și să fie obligată

să comunice tuturor pensionarilor deciziile de recalculare din oficiu din

data de 1 iulie 2007, care nu au avut trecute salariile în carnetul de

muncă anterior perioadei 1 ianuarie 1963.

În

contradictoriu cu pârâta SC D. SA, acesta a solicitat să fie obligată

la eliberarea unei adeverințe complete cu sporul pentru lucrul pe timpul

nopții, așa cum rezultă din carnetul de muncă și cu

sporul de nocivitate și să plătească prejudiciul dovedit

cauzat de întârzierea nelegală privind eliberarea adeverințelor nr.

8349 din 18 februarie 2009, 21763 din 3 octombrie 2011 cu salariile și

sporurile permanente netrecute în carnetul de muncă.

Prin

sentința anterior menționată, nr. 885/2013, s-a admis

excepția autorității de lucru judecat referitor la capătul

de cerere privind recalcularea și comunicarea deciziilor de recalculare

din oficiu pentru anii 2005 și 2007, acest capăt de cerere fiind

respins, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul E., a

fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița să

ia în calcul la stabilirea pensiei adeverința nr. 21763 din 3 octombrie

2011 și să plătească reclamantului drepturile cuvenite din

aceasta, de la data depunerii la Casa de Pensii Dâmbovița. Au fost

respinse celelalte pretenții formulate în contradictoriu cu această

pârâtă. A fost admisă în parte acțiunea formulată în

contradictoriu cu pârâta SC D. SA și a fost obligată pârâta la

emiterea unei adeverințe, cuprinzând sporul de noapte pentru perioada 10

octombrie 1955 - 1 septembrie 1981. Au fost respinse celelalte pretenții

formulate în contradictoriu cu această pârâtă și cererea

formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii

Publice. A fost admisă în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de

judecată și au fost obligate pârâtele la plata sumei de câte 39 lei

către reclamant.

În

acest context, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile

art. 431 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două

ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru

același obiect, iar, potrivit art. 432 din același cod, excepția

autorității de lucru judecat poate fi invocată de

instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar

înaintea instanței de recurs. Deci, este lucru judecat atunci când a doua

cerere de chemare în judecată are același obiect, este

întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași

părți făcute de ele și în contra lor în aceeași

calitate.

Din

analiza celor două hotărâri invocate de revizuent ca fiind date cu

încălcarea autorității de lucru judecat, instanța a

reținut că obiectul celor două acțiuni este diferit, astfel

încât nu sunt întrunite condițiile stabilite de art. 431 C. proc. civ.,

nefiind îndeplinite nici dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în

sensul că Sentința nr. 1186/2014 nu încalcă autoritatea de lucru

judecat a Sentinței nr. 885 din 26 aprilie 2013.

Înalta

Curte constată că, prin Decizia nr. 1767 din 10 noiembrie 2015 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost

admisă excepția tardivității cererii de revizuire a

Deciziei nr. 886 din 4 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă, întemeiată pe dispozițiile

art. 509 pct. 5 C. proc. civ. și a fost respinsă cererea

formulată de revizuenta A. prin procurator B., ca tardivă.

Sub

acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor

art. 513 alin. (5) C. proc. civ., care dispun în sensul că

"Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor

de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită",

Decizia nr. 1767 din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești,

secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului,

întrucât Decizia civilă nr. 886 din 4 iunie 2015, pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești este o hotărâre definitivă în sensul

art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Așadar, față de dispozițiile

art. 493 alin. (5) C. proc. civ., se impune anularea recursului declarat de

recurentul-revizuent B. împotriva Deciziei nr. 1767 din 10 noiembrie 2015 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă

Cât

privește soluția pronunțată prin aceeași decizie (în

prezent recurată) - Decizia nr. 1767 din 10 noiembrie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă, referitoare la cererea de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că, față de dispozițiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ.,

potrivit cu care "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri

potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost

soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de

Casație și Justiție, recursul este de competența

Completului de 5 judecători", hotărârea în cauză este

supusă căii de atac a recursului.

În

cauza de față se reține însă că cererea de recurs

prezintă un istoric al situației de fapt și o analiză a

actelor și lucrărilor dosarului, în opinia recurentului B.,

succesorul defunctei A., raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct.

3 și pct. 8 C. proc. civ.; în cerere nu se indică motive de casare

prin prisma art. 488 C. proc. civ.

Astfel,

recurentul susține că, pe baza unor hotărâri

judecătorești nelegale, intimata Casa Județeană de Pensii

Dâmbovița a emis, în mod greșit, două decizii de recalculare a

pensiilor pentru E. și A., în prezent decedați. Casa

Județeană de Pensii Dâmbovița a pus tardiv în executare

Sentința nr. 885 din 26 aprilie 2013 pe baza unui document nelegal

(incomplet și expirat potrivit Legii nr. 262/2008).

Ca

atare, art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. devine aplicabil asupra Deciziei

nr. 886 din 4 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

întrucât hotărârea s-a dat în temeiul unor înscrisuri declarate false în

cursul sau în urma judecății, respectiv cele două decizii de

recalculare pensie, prin prisma art. 178 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul

mai arată prin cererea de recurs că, prin nerespectarea de către

Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și Casa

Națională de Pensii Publice a art. 7 alin. (1) din H.G. nr.

1550/2004, a art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 4/2005 și prevederilor O.U.G.

nr. 19/2007, pensionarului E. i s-a încălcat dreptul constituțional

de a i se recalcula pensia conform legilor în vigoare din anii 2004 și

2007, respectiv H.G. nr. 1550/2004, O.U.G. nr. 4/2005 și O.U.G. nr.

19/2007.

În

aceste condiții, în cauză devine incident în raport de această

decizie și art. 509 pct. 8 C. proc. civ., fiind vorba de hotărâri

potrivnice, date de instanțe de același grad, între aceleași

părți, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei

hotărâri (Sentința nr. 1186 din 8 octombrie 2014,

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă,

față de Sentința nr. 885 din 26 aprilie 2013,

pronunțată de aceeași instanță). Adeverința nr.

37103 din 1 septembrie 2014 depusă de D. SA a determinat nu numai

respingerea cererii reclamantului din Dosarul nr. x/120/2014, ci și

anularea dispoziției Sentinței nr. 1179 din 8 octombrie 2014, pronunțată

de Tribunalul Dâmbovița.

Față

de cele prezentate, se reține că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., deoarece în cuprinsul

cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei

care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a

motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată

și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea

acesteia. Criticile invocate nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile

de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în limita cărora se

poate exercita controlul judiciar în recurs, iar sancțiunea care intervine

este anularea recursului în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C.

proc. civ.

Potrivit

art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, cu raportare

strictă la cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc.

civ.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

recursul nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de art. 486

alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Conform

art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin.

(3", iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Aceeași

sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se

încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În

fine, potrivit art. 489 alin. (3) al aceluiași articol, "Dacă

legea nu dispune altfel, motivele de casare, care sunt de ordine publică,

pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după

împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare,

fie în ședință publică".

În

cauză, se constată că, față de susținerile

formulate de recurent, nu este posibilă încadrarea acestora în vreuna din

ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurentul

făcând o expunere a situației de fapt, aspectele invocate neputând fi

considerate drept critici încadrabile în dispozițiile articolului sus

evocat. De asemenea, nu există motive de ordine publică ce ar putea

fi invocate din oficiu de instanță.

Recurentul

nu a argumentat sub ce aspect este nelegală soluția de respingere a

cererii de revizuire în condițiile în care instanța de apel a

constatat că, din analiza celor două hotărâri invocate de

revizuent ca fiind date cu încălcarea autorității de lucru

judecat, reiese că obiectul celor două acțiuni este diferit,

astfel încât nu sunt întrunite condițiile stabilite de art. 431 C. proc.

civ.

Acesta

s-a limitat a susține generic că în cauză este vorba de

hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad, între

aceleași părți, care încalcă autoritatea de lucru judecat a

primei hotărâri (Sentința nr. 1186 din 8 octombrie 2014,

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă,

față de Sentința nr. 885 din 26 aprilie 2013,

pronunțată de aceeași instanță), fără

referiri la identitatea de obiect a celor două acțiuni, pentru a

combate considerentele ce se regăsesc în decizia de casare.

De

asemenea, recurentul a făcut trimitere la dispozițiile art. 509 alin.

(1) pct. 3 C. proc. civ., normă de drept pe care instanța de apel nu

a avut-o în vedere, temeiul juridic al cererii de revizuire fiind dat de

prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin

urmare, față de dispozițiile legale evocate, este incidentă

excepția nulității pentru nemotivare, sens în care urmează

a se dispune anularea recursului declarat de recurentul-revizuent B. împotriva

Deciziei nr. 1767 din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția

I civilă.

Înalta

Curte va înlătura și apărările formulate de revizuent prin

punctul de vedere depus după comunicarea raportului în procedura de filtru

în raport de dispozițiile art. 493 și următoarele C. proc. civ.,

ce vizează pronunțarea unei hotărâri în interesul legii, dat

fiind în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 514 - 518 C. proc.

civ. Astfel, procedura prevăzută de textele de lege menționate a

fost reglementată de legiuitor pentru a se asigura interpretarea și

aplicarea unitară a legii de către toate instanțele

judecătorești, calitate procesuală având în acest caz procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul

de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul

Poporului, iar nu persoanele fizice, în situația de față

revizuentul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează

recursul declarat de recurentul-revizuent B. împotriva Deciziei nr. 1767 din 10

noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Decizia

nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică

părților.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2016.

Procesat

de GGC - GV