ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2016

Decizia nr. 1417/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1186 din 8 octombrie 2014, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a respins capătul de cerere nr. 6 din acțiunea formulată de reclamanta A. prin procurator B., acțiune continuată de moștenitorii C. (reprezentat de B.) și B., în contradictoriu cu pârâta SC D., a respins capătul de cerere nr. 7, cu privire la prejudiciu, pentru autoritate de lucru judecat și a respins cererea privind cheltuielile de judecată. Prin Decizia nr. 886 din 4 iunie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamantul B. împotriva Sentinței civile nr. 1186 din 8 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.

Prin Decizia nr. 1767 din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost admisă excepția tardivității cererii de revizuire a Deciziei nr. 886 din 4 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, formulată de revizuenta A. prin procurator B., în baza dispozițiilor art. 509 pct. 5 C. proc. civ. și a fost respinsă cererea întemeiată pe acest temei, ca tardiv formulată. A fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., formulată împotriva aceleiași decizii. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc.

civ., că aceasta este tardivă, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 511 pct. 5 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se socotește în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5 din același cod din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă. În speță, revizuenta a luat cunoștință de adeverința nr. 37103 din 1 septembrie 2014 la data de 10 septembrie 2014, iar cererea de revizuire a fost depusă la data de 2 iulie 2015, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de C. proc. civ. Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., s-a reținut că, prin Sentința nr. 1186 din 8 octombrie 2014, Tribunalul Dâmbovița a respins capătul de cerere nr. 6, referitor la obligarea pârâtei D. SA la eliberarea unei adeverințe conform Sentinței nr. 885 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmbovița, ca rămas fără obiect.

Capătul de cerere nr. 7, cu privire la prejudiciu, a fost respins pentru autoritate de lucru judecat.

Prin Sentința nr. 1186 din 8 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a constatat că, prin cererea înregistrată la instanță sub nr. x/120 din 26 noiembrie 2013, reclamanta A., în prezent decedată, în calitate de urmaș al susținătorului decedat E., prin procurator B., a chemat în judecată pe pârâții Casa Națională de Pensii Publice, Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, D. SA și Asociația Națională a Veteranilor de Război - Filiala Dâmbovița, solicitând instanței să dispună: anularea Deciziei nr. 299353 din 30 septembrie 2013 privind acordarea pensiei de urmaș, obligarea pârâtelor să respecte Constituția României, în sensul respectării legii cu privire la eliberarea în termenul prevăzut de lege a deciziilor de pensionare și recalculare a pensiilor, respectarea principiilor fundamentale ale Legii nr. 19/2000 și nr. 263/2010, și anume principiul imprescriptibilității, contributivității, egalității, respectarea metodologiei de calculare și recalculare a pensiilor cu programul informatic omologat și autorizat de CNPP, respectarea de către angajator a termenului legal de eliberare a adeverințelor privind salariile și sporurile permanente netrecute în carnetul de muncă, emiterea și comunicarea adeverințelor complete cu sporurile permanente netrecute în carnetul de muncă, respectarea dispozițiilor Legii nr. 205/2008;

obligarea pârâtelor CNPP și CJP Dâmbovița să recalculeze punctajul mediu anual cuvenit susținătorului decedat la data stabilirii pensiei de urmaș, având în vedere că pe rolul Tribunalului Dâmbovița, Curții de Apel Ploiești, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalului Argeș și Curții de Apel Argeș se află dosarele civile nr. x/120/2010, x/120/2010/a1, x/120/2011, x/120/2011/a1, x/120/2011, x/120/2011/a1, x/120/2012 și x/109/2012; să fie obligate pârâtele CNPP și CJP Dâmbovița să recalculeze, să emită și să comunice, în baza O.U.G. nr. 4/2005 și O.U.G.

nr. 19/2007, deciziile de recalculare din oficiu nr. 72443 din 22 februarie 2005 și 72443 din 01 iulie 2007, care nu au fost emise și comunicate susținătorului decedat; să fie obligate pârâtele CNPP și CJP Dâmbovița să plătească urmașului A. diferențele bănești cuvenite în urma emiterii și comunicării deciziilor de recalculare din oficiu nr. 72443 din 22 februarie 2005 și 72443 din 01 iulie 2007, care nu au fost emise și comunicate niciodată; să fie obligată pârâta D. SA să emită o adeverință completă cu sporul pentru lucrul pe timpul nopții pentru perioada 1955 - 1981, așa cum a hotărât Tribunalul Dâmbovița prin Sentința civilă nr. 885 din 26 aprilie 2013 în raport cu pârâta D. SA; să fie obligată pârâta D. SA să plătească urmașului A. prejudiciul dovedit, cauzat de întârzierea nelegală privind eliberarea adeverințelor incomplete nr. 83491 din 18 februarie 2009, 21763 din 03 octombrie 2011 cu salariile și sporurile permanente netrecute în carnetul de muncă, pe baza cărora trebuia calculat punctajul mediu anual cuvenit susținătorului decedat;

să fie obligată pârâta Asociația Națională a Veteranilor de Război - Filiala Dâmbovița să achite văduvei de veteran de război A. diferențele de drepturi bănești cuvenite veteranului de război E. în baza dispozițiilor Legii nr. 205/2008 și sentințelor civile nr. 877 din 24 aprilie 2007 și 885 din 26 aprilie 2013 date de Tribunalul Galați și Tribunalul Dâmbovița, precum și cheltuieli de judecată ocazionate de proces.

Prin Sentința nr. 885 din 26 aprilie 2013, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 8977/120 din 20 noiembrie 2012, reclamantul E. - prin mandatar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, Casa Națională de Pensii Publice și SC D. SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța să desființeze decizia de recalculare nr. 72443 din 1 octombrie 2012 și să oblige pârâta CJP Dâmbovița să emită o nouă decizie, să oblige pârâta să recalculeze și să comunice deciziile de recalculare din oficiu din anii 2005 și 2007, să adiționeze la punctajul mediu anual punctajul aferent perioadei de vechime în muncă stabilit în raportul de expertiză din Dosarul nr. x/120/2011, ținând cont și de adeverința nr. 21763 din 3 octombrie 2011, cu plata diferențelor bănești astfel rezultate, să oblige pârâta să revizuiască indemnizația de război în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 205/2008 și să plătească diferențele bănești astfel rezultate.

În contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice, reclamantul a solicitat să se denunțe programul informatic autorizat de CNPP, cu care s-au fraudat pensionarii, și să fie obligată să comunice tuturor pensionarilor deciziile de recalculare din oficiu din data de 1 iulie 2007, care nu au avut trecute salariile în carnetul de muncă anterior perioadei 1 ianuarie 1963. În contradictoriu cu pârâta SC D. SA, acesta a solicitat să fie obligată la eliberarea unei adeverințe complete cu sporul pentru lucrul pe timpul nopții, așa cum rezultă din carnetul de muncă și cu sporul de nocivitate și să plătească prejudiciul dovedit cauzat de întârzierea nelegală privind eliberarea adeverințelor nr. 8349 din 18 februarie 2009, 21763 din 3 octombrie 2011 cu salariile și sporurile permanente netrecute în carnetul de muncă.

Prin sentința anterior menționată, nr. 885/2013, s-a admis excepția autorității de lucru judecat referitor la capătul de cerere privind recalcularea și comunicarea deciziilor de recalculare din oficiu pentru anii 2005 și 2007, acest capăt de cerere fiind respins, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul E., a fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița să ia în calcul la stabilirea pensiei adeverința nr. 21763 din 3 octombrie 2011 și să plătească reclamantului drepturile cuvenite din aceasta, de la data depunerii la Casa de Pensii Dâmbovița. Au fost respinse celelalte pretenții formulate în contradictoriu cu această pârâtă.

A fost admisă în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC D. SA și a fost obligată pârâta la emiterea unei adeverințe, cuprinzând sporul de noapte pentru perioada 10 octombrie 1955 - 1 septembrie 1981. Au fost respinse celelalte pretenții formulate în contradictoriu cu această pârâtă și cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice. A fost admisă în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată și au fost obligate pârâtele la plata sumei de câte 39 lei către reclamant. În acest context, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 431 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar, potrivit art. 432 din același cod, excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs.

Deci, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate. Din analiza celor două hotărâri invocate de revizuent ca fiind date cu încălcarea autorității de lucru judecat, instanța a reținut că obiectul celor două acțiuni este diferit, astfel încât nu sunt întrunite condițiile stabilite de art. 431 C. proc. civ., nefiind îndeplinite nici dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că Sentința nr. 1186/2014 nu încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 885 din 26 aprilie 2013. Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 1767 din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost admisă excepția tardivității cererii de revizuire a Deciziei nr. 886 din 4 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc.

civ. și a fost respinsă cererea formulată de revizuenta A. prin procurator B., ca tardivă. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., care dispun în sensul că "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", Decizia nr. 1767 din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului, întrucât Decizia civilă nr. 886 din 4 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Așadar, față de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., se impune anularea recursului declarat de recurentul-revizuent B. împotriva Deciziei nr. 1767 din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă Cât privește soluția pronunțată prin aceeași decizie (în prezent recurată) - Decizia nr. 1767 din 10 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, referitoare la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, față de dispozițiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cu care "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul este de competența Completului de 5 judecători", hotărârea în cauză este supusă căii de atac a recursului.

În cauza de față se reține însă că cererea de recurs prezintă un istoric al situației de fapt și o analiză a actelor și lucrărilor dosarului, în opinia recurentului B., succesorul defunctei A., raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ.; în cerere nu se indică motive de casare prin prisma art. 488 C. proc. civ. Astfel, recurentul susține că, pe baza unor hotărâri judecătorești nelegale, intimata Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a emis, în mod greșit, două decizii de recalculare a pensiilor pentru E. și A., în prezent decedați. Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a pus tardiv în executare Sentința nr. 885 din 26 aprilie 2013 pe baza unui document nelegal (incomplet și expirat potrivit Legii nr. 262/2008).

Ca atare, art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. devine aplicabil asupra Deciziei nr. 886 din 4 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, întrucât hotărârea s-a dat în temeiul unor înscrisuri declarate false în cursul sau în urma judecății, respectiv cele două decizii de recalculare pensie, prin prisma art. 178 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul mai arată prin cererea de recurs că, prin nerespectarea de către Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și Casa Națională de Pensii Publice a art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1550/2004, a art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 4/2005 și prevederilor O.U.G. nr. 19/2007, pensionarului E. i s-a încălcat dreptul constituțional de a i se recalcula pensia conform legilor în vigoare din anii 2004 și 2007, respectiv H.G.

nr. 1550/2004, O.U.G. nr. 4/2005 și O.U.G. nr. 19/2007. În aceste condiții, în cauză devine incident în raport de această decizie și art. 509 pct. 8 C. proc. civ., fiind vorba de hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad, între aceleași părți, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (Sentința nr. 1186 din 8 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, față de Sentința nr. 885 din 26 aprilie 2013, pronunțată de aceeași instanță). Adeverința nr. 37103 din 1 septembrie 2014 depusă de D. SA a determinat nu numai respingerea cererii reclamantului din Dosarul nr. x/120/2014, ci și anularea dispoziției Sentinței nr. 1179 din 8 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Față de cele prezentate, se reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., deoarece în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Criticile invocate nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, iar sancțiunea care intervine este anularea recursului în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, cu raportare strictă la cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Conform art. 489 alin. (1) C. proc.

civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3", iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". În fine, potrivit art. 489 alin. (3) al aceluiași articol, "Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare, care sunt de ordine publică, pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică". În cauză, se constată că, față de susținerile formulate de recurent, nu este posibilă încadrarea acestora în vreuna din ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc.

civ., recurentul făcând o expunere a situației de fapt, aspectele invocate neputând fi considerate drept critici încadrabile în dispozițiile articolului sus evocat. De asemenea, nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță. Recurentul nu a argumentat sub ce aspect este nelegală soluția de respingere a cererii de revizuire în condițiile în care instanța de apel a constatat că, din analiza celor două hotărâri invocate de revizuent ca fiind date cu încălcarea autorității de lucru judecat, reiese că obiectul celor două acțiuni este diferit, astfel încât nu sunt întrunite condițiile stabilite de art. 431 C. proc. civ.

Acesta s-a limitat a susține generic că în cauză este vorba de hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad, între aceleași părți, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (Sentința nr. 1186 din 8 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, față de Sentința nr. 885 din 26 aprilie 2013, pronunțată de aceeași instanță), fără referiri la identitatea de obiect a celor două acțiuni, pentru a combate considerentele ce se regăsesc în decizia de casare. De asemenea, recurentul a făcut trimitere la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., normă de drept pe care instanța de apel nu a avut-o în vedere, temeiul juridic al cererii de revizuire fiind dat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc.

civ. Prin urmare, față de dispozițiile legale evocate, este incidentă excepția nulității pentru nemotivare, sens în care urmează a se dispune anularea recursului declarat de recurentul-revizuent B. împotriva Deciziei nr. 1767 din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Înalta Curte va înlătura și apărările formulate de revizuent prin punctul de vedere depus după comunicarea raportului în procedura de filtru în raport de dispozițiile art. 493 și următoarele C. proc. civ., ce vizează pronunțarea unei hotărâri în interesul legii, dat fiind în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 514 - 518 C. proc. civ.

Astfel, procedura prevăzută de textele de lege menționate a fost reglementată de legiuitor pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, calitate procesuală având în acest caz procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului, iar nu persoanele fizice, în situația de față revizuentul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de recurentul-revizuent B. împotriva Deciziei nr. 1767 din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2016. Procesat de GGC - GV