D.P. c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle
D.P. c. FRANCE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cererea nr 34569/04 prezentată de D.P. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 4 martie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Bototarova, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, de Claudia Westerdiek, grefiere de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 septembrie 2004, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții. Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul, D.P., este un resortisant francez, născut în 1944 și rezident în Bischheim. Incapabil major aflat sub tutela sa, având ca tutore Uniunea departamentală a Asociațiilor Familiale de Jos-Rin (UDAF), reprezentat în fața Curții de către domnul N. Fady, avocat la Strasbourg. Guvernul francez ( E. Belliard, director de afaceri juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 16 iunie 1997, reclamantul a depus o plângere la biroul de poliție din Bischheim-Hoenheim împotriva C.J., pentru fapte de violență sexuală comise între 13 și 15 iunie 1997. El a indicat că a fost amenințat cu un cuțit, lovit, strangulat, mușcat, ars, dezbracat, violat și să fie urinat pe el, în apartamentul agresorului său. Procurorul Republicii lângă Tribunalul de Mare Instanță de la Strasbourg a solicitat deschiderea unei informații judiciare, în special a șefului violului asupra unei persoane vulnerabile. Prin ordonanța din 6 ianuarie 1998, instanța de judecată responsabilă cu cauza, după ce, în conformitate cu rechizițiile procurorului Republicii, recalificate faptele inițial calificate ca viol, a dispus trimiterea lui C.J. în fața instanței corecționale pentru să fi comis... cu violență, constrângere, surpriză, amenințare, afectarea sexuală a persoanei [reclamantului], persoană deosebit de vulnerabilă din cauza unei deficiențe psihiatrice cunoscute a autorului faptelor, cu această împrejurare că faptele au provocat o vătămare sau o leziune Prin concluziile scrise din 24 februarie 1998, reclamantul s-a constituit parte civilă și a solicitat Tribunalului să se declare incompetent în favoarea tribunalului, faptele reproșate inculpatului fiind reprezentate de infracțiuni de viol și de acte de tortură și de barbarie. Prin hotărârea din 26 februarie 1998, Tribunalul Corecțional de la Strasbourg, care a aplicat în special art. 469 din Codul de procedură penală, a constatat că faptele erau de natură să ducă la o pedeapsă penală pentru viol asupra unei persoane deosebit de vulnerabile și a trimis procurorul public la o mai bună asigurare. În plus, a pus pârâtul sub supraveghere judiciară cu interdicție pentru a-l ajuta să intre în contact cu reclamantul. Guvernul indică faptul că procurorul public a introdus recursul la această hotărâre la 4 martie 1998 și că, printr-o hotărâre din 4 mai 2006, Tribunalul de apel al lui Colmar a infirmat hotărârea Tribunalului Penal prin aplicarea ultimului paragraf al articolului 469 din Codul de procedură penală, astfel cum rezultă din Legea din 9 martie 2004. El adaugă că Parchetul General este prevăzut cu casare împotriva acestei hotărâri. Reclamantul precizează că nici el, nici consiliul său, nici reprezentantul său legal nu au fost reținute la cin â n a instanței judecătorești și nu au primit comunicarea hotărârii sale. Prin scrisorile din 28 februarie 2000 și 8 august 2001, avocatul reclamantului a scris procurorului districtual al Republicii Strasbourg pentru a pune întrebări cu privire la motivele lipsei sesizării camerei de judecată în vederea trimiterii lui C.J. în fața tribunalului de judecată. Întrucât nu a primit niciun răspuns, a informat procurorul Republicii cu privire la intenția sa de a sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin scrisorile din 8 noiembrie 2001 și 13 mai 2002. GRIFS invocând art. 3, 6 alin. (1), 8 și 13 din Convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de lipsa de diligență din partea procuraturii publice, cu excepția condițiilor în care instanța corecțională de la Strasbourg a pronunțat sentința la 28 februarie 1998 și, prin urmare, de absența unei decizii în fond care să îi permită să obțină despăgubiri pentru prejudiciul său. Curtea arată că nu mai este necesar să se ia în considerare acțiunea introdusă de reclamant din următoarele motive. Prin scrisoarea din 6 septembrie 2007, avocatul reclamantului a informat grefa că a aflat de decesul clientului său, care a avut loc la 31 mai 2007. La 21 septembrie 2007, grefa la a întrebat despre existența potențială a moștenitorilor care doresc să mențină cererea, invitând, în același timp, să se alăture unei autorități stabilite în numele său în acest scop. Nu s-a dat nici o continuare acestei scrisori. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că nu se mai justifică continuarea examinării cererii în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a Protocoalelor sale n mai susținute de aceasta. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Preziden Prezidențială