D.P. împotriva Franței

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cererea nr 34569/04 prezentată de D.P. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 4 martie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Bototarova, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, de Claudia Westerdiek, grefiere de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 septembrie 2004, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții. Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul, D.P., este un resortisant francez, născut în 1944 și rezident în Bischheim.

Incapabil major aflat sub tutela sa, având ca tutore Uniunea departamentală a Asociațiilor Familiale de Jos-Rin (UDAF), reprezentat în fața Curții de către domnul N. Fady, avocat la Strasbourg. Guvernul francez ( E. Belliard, director de afaceri juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 16 iunie 1997, reclamantul a depus o plângere la biroul de poliție din Bischheim-Hoenheim împotriva C.J., pentru fapte de violență sexuală comise între 13 și 15 iunie 1997. El a indicat că a fost amenințat cu un cuțit, lovit, strangulat, mușcat, ars, dezbracat, violat și să fie urinat pe el, în apartamentul agresorului său.

Procurorul Republicii lângă Tribunalul de Mare Instanță de la Strasbourg a solicitat deschiderea unei informații judiciare, în special a șefului violului asupra unei persoane vulnerabile. Prin ordonanța din 6 ianuarie 1998, instanța de judecată responsabilă cu cauza, după ce, în conformitate cu rechizițiile procurorului Republicii, recalificate faptele inițial calificate ca viol, a dispus trimiterea lui C.J. în fața instanței corecționale pentru să fi comis...

cu violență, constrângere, surpriză, amenințare, afectarea sexuală a persoanei [reclamantului], persoană deosebit de vulnerabilă din cauza unei deficiențe psihiatrice cunoscute a autorului faptelor, cu această împrejurare că faptele au provocat o vătămare sau o leziune Prin concluziile scrise din 24 februarie 1998, reclamantul s-a constituit parte civilă și a solicitat Tribunalului să se declare incompetent în favoarea tribunalului, faptele reproșate inculpatului fiind reprezentate de infracțiuni de viol și de acte de tortură și de barbarie. Prin hotărârea din 26 februarie 1998, Tribunalul Corecțional de la Strasbourg, care a aplicat în special art. 469 din Codul de procedură penală, a constatat că faptele erau de natură să ducă la o pedeapsă penală pentru viol asupra unei persoane deosebit de vulnerabile și a trimis procurorul public la o mai bună asigurare.

În plus, a pus pârâtul sub supraveghere judiciară cu interdicție pentru a-l ajuta să intre în contact cu reclamantul. Guvernul indică faptul că procurorul public a introdus recursul la această hotărâre la 4 martie 1998 și că, printr-o hotărâre din 4 mai 2006, Tribunalul de apel al lui Colmar a infirmat hotărârea Tribunalului Penal prin aplicarea ultimului paragraf al articolului 469 din Codul de procedură penală, astfel cum rezultă din Legea din 9 martie 2004. El adaugă că Parchetul General este prevăzut cu casare împotriva acestei hotărâri. Reclamantul precizează că nici el, nici consiliul său, nici reprezentantul său legal nu au fost reținute la cin â n a instanței judecătorești și nu au primit comunicarea hotărârii sale.

Prin scrisorile din 28 februarie 2000 și 8 august 2001, avocatul reclamantului a scris procurorului districtual al Republicii Strasbourg pentru a pune întrebări cu privire la motivele lipsei sesizării camerei de judecată în vederea trimiterii lui C.J. în fața tribunalului de judecată. Întrucât nu a primit niciun răspuns, a informat procurorul Republicii cu privire la intenția sa de a sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin scrisorile din 8 noiembrie 2001 și 13 mai 2002. GRIFS invocând art. 3, 6 alin. (1), 8 și 13 din Convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de lipsa de diligență din partea procuraturii publice, cu excepția condițiilor în care instanța corecțională de la Strasbourg a pronunțat sentința la 28 februarie 1998 și, prin urmare, de absența unei decizii în fond care să îi permită să obțină despăgubiri pentru prejudiciul său.

Curtea arată că nu mai este necesar să se ia în considerare acțiunea introdusă de reclamant din următoarele motive. Prin scrisoarea din 6 septembrie 2007, avocatul reclamantului a informat grefa că a aflat de decesul clientului său, care a avut loc la 31 mai 2007. La 21 septembrie 2007, grefa la a întrebat despre existența potențială a moștenitorilor care doresc să mențină cererea, invitând, în același timp, să se alăture unei autorități stabilite în numele său în acest scop. Nu s-a dat nici o continuare acestei scrisori. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că nu se mai justifică continuarea examinării cererii în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a Protocoalelor sale n mai susținute de aceasta. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Preziden Prezidențială

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 34569/04 présentée par D.P. contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 4 mars 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Snejana Botoucharova, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 21 septembre 2004, Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour. Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, D.P., est un ressortissant français, né en 1944 et résidant à Bischheim.

Incapable majeur placé sous tutelle, ayant pour tuteur l’Union Départementale des Associations Familiales du Bas-Rhin (UDAF), il est représenté devant la Cour par M e N. Fady, avocat à Strasbourg. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me E. Belliard, directrice des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 16 juin 1997, le requérant déposa plainte auprès du bureau de police de Bischheim-Hoenheim contre C.J., pour des faits de violences sexuelles commis entre le 13 et le 15 juin 1997. Il indiqua avoir été menacé d’un couteau, frappé, étranglé, mordu, brûlé, déshabillé, violé et s’être fait uriner dessus, dans l’appartement de son agresseur.

Le procureur de la République près le tribunal de grande instance de Strasbourg requit l’ouverture d’une information judiciaire, notamment du chef de viol sur personne vulnérable. Par ordonnance du 6 janvier 1998, le juge d’instruction chargé de l’affaire, après avoir, conformément aux réquisitions du procureur de la République, requalifié les faits initialement qualifiés de viol, ordonna le renvoi de C.J.

devant le tribunal correctionnel, pour « avoir (...) commis avec violence, contrainte, surprise, menace, une atteinte sexuelle sur la personne [du requérant], personne particulièrement vulnérable en raison d’une déficience psychiatrique connue de l’auteur des faits, avec cette circonstance que les faits ont entraîné une blessure ou une lésion ». Par des conclusions écrites du 24 février 1998, le requérant se constitua partie civile et demanda au tribunal de se déclarer incompétent au profit de la cour d’assises, les faits reprochés au prévenu étant constitutifs de crimes de viol et d’actes de torture et de barbarie. Par un jugement du 26 février 1998, le tribunal correctionnel de Strasbourg, faisant notamment application de l’article 469 du code de procédure pénale, constata que les faits étaient de nature à entraîner une peine criminelle pour viol sur personne particulièrement vulnérable et renvoya le ministère public à mieux se pourvoir.

Il plaça en outre le prévenu sous contrôle judiciaire avec interdiction pour lui d’entrer en contact avec le requérant. Le Gouvernement indique que le ministère public a interjeté appel de ce jugement le 4 mars 1998 et que, par un arrêt du 4 mai 2006, la cour d’appel de Colmar a infirmé le jugement du tribunal correctionnel par application du dernier alinéa de l’article 469 du code de procédure pénale tel qu’il résulte de la loi du 9 mars 2004. Il ajoute que le parquet général s’est pourvu en cassation contre cet arrêt. Le requérant précise que, ni lui, ni son conseil, ni son représentant légal n’ont été convoqués à l’audience de la cour d’appel et n’ont reçu communication de son arrêt. Par lettres des 28 février 2000 et 8 août 2001, l’avocat du requérant écrivit au procureur de la République de Strasbourg afin de l’interroger sur les raisons de l’absence de saisine de la chambre d’accusation en vue du renvoi de C.J.

devant la cour d’assises. N’ayant reçu aucune réponse, il informa le procureur de la République de son intention de saisir la Cour européenne des Droits de l’Homme, par lettres des 8 novembre 2001 et 13 mai 2002. GRIEFS Invoquant les articles 3, 6 § 1, 8 et 13 de la Convention, ainsi que l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint de l’absence de diligences du ministère public, nonobstant les termes du jugement rendu par le tribunal correctionnel de Strasbourg le 28 février 1998 et, partant, de l’absence de décision au fond lui permettant d’obtenir réparation de son préjudice. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants.

Par une lettre du 6 septembre 2007, l’avocat du requérant a informé le greffe qu’il venait d’apprendre le décès de son client, intervenu le 31 mai 2007. Le 21 septembre 2007, le greffe l’a interrogé sur l’existence éventuelle d’héritiers souhaitant maintenir la requête, tout en l’invitant, dans l’affirmative, à joindre un pouvoir établi à son nom à cette fin. Aucune suite n’a été donnée à ce courrier. A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête au sens de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.

Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président