ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 179/2017

Decizia nr. 179/2017

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 182 din data de 06 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost admisă contestația la executare formulată din oficiu împotriva sentinței penale nr. 166/F/28 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A/14 iulie 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă 5 ani și 10 luni, aplicată prin sentința penală nr. 166/F din 28 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, reținerea de 24 de ore, de la 20 decembrie 2011 la 21 decembrie 2011, și arestul preventiv de la data de 22 decembrie 2011 la data de 16 ianuarie 2013.

S-a dispus îndreptarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 216/2014 din 14 iulie 2016 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, emis în temeiul sentinței penale nr. 166/F din 28 martie 2014, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, în sensul că din pedeapsa rezultantă 5 ani și 10 luni închisoare se deduce reținerea de 24 de ore, de la 20 decembrie 2011 la 21 decembrie 2011, și arestul preventiv de la data de 22 decembrie 2011 la data de 16 ianuarie 2013.

În baza art. 275 alin. (2) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 130 lei a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, prin sesizarea înregistrată la data de 22 septembrie 2016 sub nr. x/2/2016, s-a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 166 din 28 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 300 din 14 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea sesizării, s-a arătat că intimatul - condamnat A. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În cauză a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 216 din 14 iulie 2016.

Prin adresa din 20 septembrie 2016, Penitenciarul Rahova a comunicat că intimatul - condamnat A. a fost introdus în arest la data de 22 decembrie 2011 și eliberat la data de 16 ianuarie 2013.

De asemenea, s-a reținut că Biroul executări penale al Curții de Apel București, secția a II-a penală, a solicitat să se aprecieze asupra incidenței dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Totodată, s-a reținut că din procesul verbal de percheziție corporală și introducere, în arest din data de 22 decembrie 2011, rezultă că intimatul - condamnat A. a fost introdus în arest la data de 22 decembrie 2011, ora 21.15.

Deopotrivă, s-a constatat că, prin încheierea din data de 10 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2012, definitivă prin încheierea din data de 15 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis cererea de liberarea provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A. și s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului A.

Prin adresa din 16 ianuarie 2013, atașată la Dosarul nr. x/2/2012, Penitenciarul București Rahova a comunicat că, în urma pronunțării încheierii mai sus menționate, la data de 16 ianuarie 2013, inculpatul A. a fost pus în libertate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul A. care, invocând dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea contestației și deducerea din durata pedepsei aplicate durata reținerii de 24 de ore, de la 20 decembrie 2011 la 21 decembrie 2011, respectiv a arestului preventiv, de la 23 decembrie 2011 la 15 ianuarie 2013.

Examinând contestația formulată

de condamnatul A. sub toate aspectele, se apreciază că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că, prin sentința penală nr. 182 din data de 06 octombrie 2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 11 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția i penală, a dedus din pedeapsa rezultantă 5 ani și 10 luni, aplicată prin sentința penală nr. 166/F din 28 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, durata reținerii de 24 de ore, de la 20 decembrie 2011 la 21 decembrie 2011, și a arestului preventiv de la data de 22 decembrie 2011 la data de 16 ianuarie 2013, dispunând, totodată, îndreptarea mandatului de executare emis în baza aceleiași hotărâri, prin urmare, criticile condamnatului A. sunt neîntemeiate, acestea fiind soluționate prin hotărârea atacată, în sensul celor solicitate.

Întrucât, în încheierea minutei sentinței penale nr. 182 din data de 06 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost strecurată o eroare materială evidentă, respectiv din pedeapsa rezultantă 5 ani și 10 luni, aplicată prin sentința penală nr. 166/F din 28 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, a fost dedusă reținerea de 24 de ore de la 20 decembrie 2012 la 21 decembrie 2012 și arestul preventiv de la data de 22 decembrie 2012 la data de 16 ianuarie 2013, dar prin încheierea din 11 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția I penală, din oficiu s-a dispus îndreptarea acesteia,

în sensul că reținerea de 24 de ore este de la 20 decembrie 2011 la 21 decembrie 2011,

iar nu de la 20 decembrie 2012 la 21 decembrie 2012, cum greșit s-a menționat, și durata arestului preventiv este de la data de 22 decembrie 2011 la data de 16 ianuarie 2013, iar nu de la data de 22 decembrie 2012 la data de 16 ianuarie 2013, cum greșit s-a menționat.

Prin urmare, se constată că din pedeapsa aplicată condamnatului A. au fost deduse corect perioadele cât acesta a fost reținut și arestat preventiv și, pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge,

ca nefondată, contestația formulată de

condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 182 din data de 06 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 182 din data de 06 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2017.