BUCUR-VOLK v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
BUCUR-VOLK v. ROMANIA (CtEDO, 2008)
Decizia nr. 4331/02, de către Petru BUCUR-VOLK împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 4 martie 2008 ca Cameră compusă din: Josep Casadevell, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 4 august 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Petru Bucur-Volk, este un cetățen român și german care s-a născut în 1951. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dl R.-H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1999, reclamantul a fost arestat de poliția de frontieră a Aeroportului Otopeni din București pentru acuzații de trecere ilegală a graniței. Reclamantul a călătorit cu avion la München cu un pașaport german valabil și un pașaport român expirat. Se pare că din minuta de arestare semnată atât de poliția de frontieră, cât și de solicitant, că a fost refuzat permisiunea de a borda pe motivul că pașaportul său român a expirat. În ciuda refuzului, el a traversat linia de separare a zonei internaționale de restul aeroportului. Potrivit reclamantului, el a fost eliberat de la detenție la 19 iunie 1999. La 1 octombrie 1999, după prelungirea pașaportului român, reclamantul a încercat din nou să călătorească la München. Totuși, el a fost arestat din nou de către poliția de frontieră pentru că biletul său nu a fost în ordine. El a fost eliberat la 3 octombrie 1999. Se pare că reclamantul nu a fost urmărit pentru nicio infracțiune în legătură cu aceste fapte. La o dată neespecificată, reclamantul s-a plâns de detenție ilegală și a cerut Procurorului Militar din București să intenteze o procedură penală împotriva polițiștilor care l-au arestat. La 16 iunie 2000, Procurorul Militar din București a respins cererea reclamantului din cauza faptului că faptele se plângeau nu au dezvăluit elementele unei infracțiuni. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. La 13 februarie 2001, Oficiul Procurorului atașat Curții Supreme de Justiție a respins apelul reclamantului. Se pare că reclamantul a depus, în 2000, o acțiune în fața Curții de District București care solicită compensare pentru faptul că, în cele două ocazii, a fost împiedicat de angajații companiei române de transport aerian de a călători la München și a fost arestat ilegal. 1. Reclamantul s-a plâns că detenția sa a încălcat dreptul la libertate prevăzut de art. 5 din Convenție, deoarece privarea nu a căzut în niciuna dintre excepțiile enumerate la art. 5 § 1 lit. (a)-f). 2. El a susținut, de asemenea, că faptul că Biroul Procurorului nu a încheiat proceduri penale împotriva polițiștilor care l-au deținut ilegal au încălcat art. 6 din Convenție. DREPTUL La 9 august 2001, reclamantul a completat formularul de cerere în acest caz, a indicat o adresă în România și altul în Germania. La 2 aprilie 2003, ultima scrisoare a reclamantului a indicat, în poziția sa, o nouă adresă în România. La 29 martie 2006, cererea a fost comunicată guvernului contestat. Reclamantul a fost informat cu privire la acest eveniment într-o scrisoare trimisă noua sa adresă în România. El nu a răspuns la această scrisoare. La 18 iunie 2007, observațiile Guvernului au fost trimise la adresa reclamantului în România. Reclamantul a fost invitat să prezinte orice observație în răspuns, împreună cu orice reclamație pentru satisfacție echitabilă până la 31 iulie 2007. În timp ce scrisoarea din 18 iunie a fost returnată Curtei, Registrul l-a trimis din nou la adresa germană a reclamantului, prin post înregistrat, la 3 septembrie 2007, cu o notă privind prelungirea termenelor de mai sus pentru prezentarea observațiilor sale. Această scrisoare a fost returnată și cu menționarea „necunoscută la această adresă”. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate pentru a elimina aplicarea din lista de cazuri. Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele grefierului