Bucur-Volk împotriva României

Decizia nr. 4331/02, de către Petru BUCUR-VOLK împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 4 martie 2008 ca Cameră compusă din: Josep Casadevell, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 4 august 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Petru Bucur-Volk, este un cetățen român și german care s-a născut în 1951. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dl R.-H.

Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1999, reclamantul a fost arestat de poliția de frontieră a Aeroportului Otopeni din București pentru acuzații de trecere ilegală a graniței. Reclamantul a călătorit cu avion la München cu un pașaport german valabil și un pașaport român expirat. Se pare că din minuta de arestare semnată atât de poliția de frontieră, cât și de solicitant, că a fost refuzat permisiunea de a borda pe motivul că pașaportul său român a expirat. În ciuda refuzului, el a traversat linia de separare a zonei internaționale de restul aeroportului. Potrivit reclamantului, el a fost eliberat de la detenție la 19 iunie 1999. La 1 octombrie 1999, după prelungirea pașaportului român, reclamantul a încercat din nou să călătorească la München.

Totuși, el a fost arestat din nou de către poliția de frontieră pentru că biletul său nu a fost în ordine. El a fost eliberat la 3 octombrie 1999. Se pare că reclamantul nu a fost urmărit pentru nicio infracțiune în legătură cu aceste fapte. La o dată neespecificată, reclamantul s-a plâns de detenție ilegală și a cerut Procurorului Militar din București să intenteze o procedură penală împotriva polițiștilor care l-au arestat. La 16 iunie 2000, Procurorul Militar din București a respins cererea reclamantului din cauza faptului că faptele se plângeau nu au dezvăluit elementele unei infracțiuni. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. La 13 februarie 2001, Oficiul Procurorului atașat Curții Supreme de Justiție a respins apelul reclamantului.

Se pare că reclamantul a depus, în 2000, o acțiune în fața Curții de District București care solicită compensare pentru faptul că, în cele două ocazii, a fost împiedicat de angajații companiei române de transport aerian de a călători la München și a fost arestat ilegal. 1. Reclamantul s-a plâns că detenția sa a încălcat dreptul la libertate prevăzut de art. 5 din Convenție, deoarece privarea nu a căzut în niciuna dintre excepțiile enumerate la art. 5 § 1 lit. (a)-f). 2. El a susținut, de asemenea, că faptul că Biroul Procurorului nu a încheiat proceduri penale împotriva polițiștilor care l-au deținut ilegal au încălcat art. 6 din Convenție. DREPTUL La 9 august 2001, reclamantul a completat formularul de cerere în acest caz, a indicat o adresă în România și altul în Germania.

La 2 aprilie 2003, ultima scrisoare a reclamantului a indicat, în poziția sa, o nouă adresă în România. La 29 martie 2006, cererea a fost comunicată guvernului contestat. Reclamantul a fost informat cu privire la acest eveniment într-o scrisoare trimisă noua sa adresă în România. El nu a răspuns la această scrisoare. La 18 iunie 2007, observațiile Guvernului au fost trimise la adresa reclamantului în România. Reclamantul a fost invitat să prezinte orice observație în răspuns, împreună cu orice reclamație pentru satisfacție echitabilă până la 31 iulie 2007. În timp ce scrisoarea din 18 iunie a fost returnată Curtei, Registrul l-a trimis din nou la adresa germană a reclamantului, prin post înregistrat, la 3 septembrie 2007, cu o notă privind prelungirea termenelor de mai sus pentru prezentarea observațiilor sale.

Această scrisoare a fost returnată și cu menționarea „necunoscută la această adresă”. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate pentru a elimina aplicarea din lista de cazuri.

Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 4331/02 by Petru BUCUR-VOLK against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 4 March 2008 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 4 August 2001, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Petru Bucur-Volk, is a Romanian and German national who was born in 1951. The Romanian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mr R.-H.

Radu, from the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 16 June 1999, the applicant was arrested by the border police of the Bucharest Otopeni Airport on charges of illegally crossing the border. The applicant was travelling by aeroplane to Munich with a valid German passport and an expired Romanian passport. It appears from the minutes of arrest signed both by the border police and the applicant that he was refused permission to board on the ground that his Romanian passport had expired. Notwithstanding the refusal, he crossed the line separating the international area from the rest of the airport. According to the applicant, he was released from detention on 19 June 1999. On 1 October 1999, after having prolonged his Romanian passport, the applicant attempted again to travel to Munich.

However, he was arrested again by the border police because his ticket was not in order. He was released on 3 October 1999. It appears that the applicant was not prosecuted for any offence in connection with these facts. On an unspecified date, the applicant complained about his illegal detention and asked the Bucharest Military Prosecutor’s Office to institute criminal proceedings against the policemen who had arrested him. On 16 June 2000, the Bucharest Military Prosecutor’s Office dismissed the applicant’s request on the ground that the facts complained about did not disclose the elements of any criminal offence. The applicant appealed against this decision. On 13 February 2001, the Prosecutor’s Office attached to the Supreme Court of Justice dismissed the applicant’s appeal.

It appears that the applicant lodged, in 2000, an action with the Bucharest District Court seeking compensation for the fact that, on the two occasions, he had been prevented by the employees of the Romanian Air Transport Company from travelling to Munich and had been illegally arrested. COMPLAINTS 1. The applicant complained that his detention was in breach of his right to liberty provided by Article 5 of the Convention since the deprivation did not fall in any of the exceptions listed in Article 5 § 1 (a) to (f). 2. He also argued that the failure of the Prosecutor’s Office to institute criminal proceedings against the policemen who had illegally detained him violated Article 6 of the Convention.

THE LAW On 9 August 2001, the applicant filled in the application form in the case, indicated an address in Romania and another one in Germany. On 2 April 2003, the last letter from the applicant indicated, in its heading, a new address in Romania. On 29 March 2006, the application was communicated to the respondent Government. The applicant was informed of this event in a letter sent to his new address in Romania. He did not reply to this letter. On 18 June 2007, the Government’s observations were sent to the applicant’s address in Romania. The applicant was requested to submit any observations in reply together with any claims for just satisfaction by 31 July 2007. As the letter of 18 June was returned to the Court, the Registry sent it again to the applicant’s German address, by registered post, on 3 September 2007, with a note on the extension of the above time-limits for submitting his observations.

This letter was returned as well with the mention “not known at this address”. The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 and to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases.

Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President