ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2049/2015

Decizia nr. 2049/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2012, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și SC C. SRL au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Sănătății și SC D. SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea autorizației de funcționare nr. x/CSA2341 din 2 martie 2011 emisă de pârâtul Ministerul Sănătății actualizată cu mențiunile de la data de 27 aprilie 2011, data de 5 aprilie 2012 și data de 6 iunie 2012.

Prin Încheierea din 6 martie 2013 instanța a respins excepțiile lipsei interesului și a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile pentru motivele indicate în încheierea de la acea dată.

Prin Sentința civilă nr. 1949 din 12 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamanților A., B. și SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și SC D. SRL, astfel cum a fost formulată și precizată.

A dispus anularea mențiunilor din datele de 5 aprilie 2012 și 6 iunie 2012 de pe autorizația de funcționare nr. x/CSA2341 din 2 martie 2011, precum și anularea autorizației nr. x/CV2356 din 17 iulie 2012 emise de pârâtul Ministerul Sănătății.

A respins în rest acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Sănătății și SC D. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 3173 din 10 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de Ministerul Sănătății și SC D. SRL împotriva Sentinței nr. 1949 din 12 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Împotriva Deciziei anterior menționată, SC D. SRL a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ. sub următoarele aspecte: hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și instanța de recurs nu a analizat în totalitate motivele de recurs.

În cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

Astfel, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În cazul de față, contestatoarea nu menționează care ar fi greșeala materială săvârșită de instanța de recurs, invocând pretinse erori de judecată, reluând motivele și criticile formulate prin cererea de recurs.

Calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.

De principiu, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a menționa, in terminis, un anumit aspect sau o afirmație a recurentei nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

Astfel fiind, criticile invocate de contestatoare nu se încadrează în motivele prevăzute expres, de dispozițiile legale citate mai sus, Înalta Curte urmând a respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 3173 din 10 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimați.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2015.

Procesat de GGC - CT