ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 294/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 294/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 294/2015 Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 17 martie 2014 sub nr. x/306/2014, petenta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B. București, schimbarea sancțiunii aplicate petentei prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor din 28 februarie 2014, din amenda contravențională în avertisment.
În motivare, s-a arătat că la data de 28 februarie 2014, petenta a fost sancționată la magazinul C. București cu amenda în cuantum total de 8.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 137, 142, 164 din Legea nr. 153/2003, respective cu 2.000 lei pentru încălcarea art. 137 C. muncii referitoare la acordarea repausului săptămânal, cu 5.000 lei pentru încălcarea art. 142 C. muncii pentru faptul că nu ar fi acordat timp liber sau spor la salariu corespunzător persoanelor care lucrează în zile de sărbătoare legală și cu 1.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 164 pentru că nu garantează în plată salariul minim brut pe țară pentru salariatele D. și E. În drept au fost invocate prevederile O.G.
nr. 2/2001, Legea nr. 53/2003, H.G. nr. 23 din 22 ianuarie 2013. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență; 2.1. Prin sentința civilă nr. 3281 din 02 iunie 2014, Judecătoria Sibiu a admis excepția de necompetență teritorială invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul SC A. SA în contradictoriu cu intimatul B. București în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 28 iunie 2014 sub nr. de Dosar nr. x/306/2014. La termenul de judecată din data de 05 decembrie 2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.
2.2. Prin sentința civilă nr. 18562 din 5 decembrie 2014, Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând, în esență, că din prevederile art. 137, 142 și 164 C. muncii raportate la cele ale art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, locul săvârșirii contravenției constând în inacțiuni ale societății, este sediul acesteia situat în Municipiul Sibiu, unde se înființează, și se păstrează toate documentele, registrele și evidențele angajatorului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență; Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc.
civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente. 1. Argumente de fapt și de drept relevante; Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă că petenta a învestit instanța cu o plângere împotriva procesului-verbal de contravenție prin care s-a reținut săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 137, 142 și 164 C. muncii, ca urmare a constatării că, la punctul de lucru situat în incinta C., București, sector 3, nu s-a respectat acordarea repausului săptămânal, nu ar fi fost acordat timp liber sau spor la salariu corespunzător persoanelor care lucrează în zile de sărbătoare legală și pentru doi dintre angajați nu este garantat în plată salariul minim brut pe țară pentru salariatele D. și E. Potrivit art. 260 alin. (1) lit. e) și alin. (3) C. muncii: „Art.
260. - (1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: a) nerespectarea dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară, cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei; g) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 139 și art. 142 , cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; i) nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei; (3) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispozițiile legislației în vigoare.” În virtutea normei de trimitere de la art. 260 alin. (3) C. muncii, sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: „(1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
(2) Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1) ”. Astfel, pentru determinarea instanței competente, prezintă relevanță stabilirea locului săvârșirii contravenției. Din analiza prevederilor art. 260 alin. (1) lit. a), g) și i) C. muncii, se reține că locul săvârșirii contravenției este locul unde persoanele angajate cu contract individual de muncă prestau efectiv activitatea, respectiv la punctul de lucru situat în incinta C. din București, sectorul 3. De altfel, chiar în cuprinsul contractelor individuale de muncă s-a precizat pentru fiecare angajat că locul desfășurării activității de lucrător comercial se va desfășura în magazinul din București, ceea ce presupune că și documentele care atestau condițiile de prestare a muncii, respectiv fișele individuale de pontaj se aflau la acest punct de lucru.
Or, punctul de lucru unde a fost săvârșită contravenția este situat în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 3 București. La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară în soluționarea unor conflicte de competență similare, reprezentată cu titlu de exemplu de Deciziile nr. 1870/2014, nr. 2078/2014 și nr. 1943/2015. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență; Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC A. SA Sibiu și intimatul B. București, în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.