ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2829/2015

HOTĂRÂRE
22.09.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2829/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2829/2015

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 august 2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, anularea deciziei comunicate prin adresa nr. 10155231 din 31 iulie 2013 de respingere a cererii de emitere a unui nou permis de ședere pe termen lung în România.

Prin Sentința nr. 4120 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a municipiului București, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A invocat faptul că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 70 alin. (3), (5) din O.U.G. nr. 194/2002.

Astfel, a considerat în mod greșit că în acest domeniu nu operează prescripția dreptului autorității administrative de a constata pierderea de către străin a dreptului de ședere.

Fiind vorba de o veritabilă sancțiune civilă, pierderea dreptului de pe teritoriul acesteia de peste 12 luni putea fi aplicată în cel mult un an de la incidența prevederilor art. 70 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002, iar nu după 2 ani și 6 luni.

În plus, textul art. 70 alin. (3) trebuie interpretat și prin prisma prevederilor art. 70 alin. (5) din Ordonanță, care-i conferă străinului posibilitatea de a solicita acordarea unui drept de ședere permanentă după o ședere legală și continuă pe teritoriul României de 12 luni.

Or, în contextul în care recurenta a stat în țară 2 ani și 6 luni, măsura luată de autorități a fost luată printr-o interpretare și aplicare abuzivă a legii.

Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București nu a formulat întâmpinare, dar la data de 21 septembrie 2015 a transmis prin fax concluzii scrise cu privire la recurs.

Prin Încheierea de ședință din 28 aprilie 2015, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Din economia prevederilor O.U.G. nr. 194/2002, rezultă că, în anumite condiții, expres prevăzute de acest act normativ, străinul poate obține dreptul de ședere permanentă pe teritoriul României, drept recunoscut pe durată nedeterminată, dar susceptibil de încetare/pierdere în anumite situații.

Străinul care a obținut dreptul de ședere permanentă se legitimează cu un permis de ședere permanentă, document de identitate ce are o valabilitate de 5 ani, fiind susceptibil de prelungire/reînnoire în condițiile legii.

În speță, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 70 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002 la situația de fapt ce a rezultat din probele administrate și din susținerile părților, reținând că nu există refuz nejustificat de eliberare a unui nou permis de ședere permanentă, ca act doveditor al dreptului de ședere permanentă, în condițiile în care acest drept al reclamantei a încetat, potrivit legii, anterior soluționării cererii.

Este lipsită de orice temei legal susținerea recurentei - reclamante privind prescripția dreptului autorității publice intimate de a constata încetarea dreptului acesteia de ședere permanentă la mai mult de 1 an de la intervenirea situației prevăzute de art. 70 alin. (3) lit. c) din Ordonanță (după ce în fața instanței de fond invocase un "termen general de prescripție de 3 ani" și, respectiv, "un termen rezonabil de 6 luni").

Așa cum a constatat și prima instanță, legea nu prevede vreun termen, de orice natură, pentru efectuarea verificărilor și constatarea cazului respectiv de încetare a dreptului de ședere permanentă .

Cât privește susținerea recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 70 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât, după revenirea în țară, ar fi locuit mai mult de 12 luni pe teritoriul României, Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată.

Astfel, art. 70 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 prevede, într-adevăr, că străinului al cărui drept de ședere pe termen lung a încetat i se poate acorda un nou drept de ședere pe termen lung după o ședere legală și continuă pe teritoriul României de 12 luni, însă tot în condițiile stipulate de acest act normativ, prima dintre aceste condiții fiind, evident, formularea unei cereri în acest sens.

Or, în speță, recurenta-reclamantă a formulat doar cererea aflată în copie la dosarul de fond, de eliberare a permisului de ședere permanentă, motivat de faptul că permisul anterior expira la 29 septembrie 2013, iar nu o cerere de acordare a unui nou drept de ședere permanentă în temeiul art. 70 alin. (5) din Ordonanță.

În aceste condiții, se constată că instanța de fond a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat, judecând totodată în limitele prevăzute de art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 4120 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2015.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2912/2016
Decizia nr. 2912/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul actiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios a
ÎCCJ 2014-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3384/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 mai 2013, reclamantul M.A.,
ÎCCJ 2014-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3384/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 mai 2013, reclamantul M.A.,
ÎCCJ 2017-04-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1431/2017
Decizia nr. 1431/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat, în contra
ÎCCJ 2020-12-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6846/2020
Ședința publică din data de 16 decembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistr
Sursă