ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3384/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

29 mai 2013, reclamantul M.A., în contradictoriu cu Inspectoratul General

pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, a

solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea

deciziei nr. 3042374/S2/C1/PCC din 11 aprilie 2013, modificată la data de 16

mai 2013, cu consecința redobândirii dreptului de ședere permanentă în România;

să se constate că reclamantul este titularul unui drept de ședere permanentă în

România și să fie obligat pârâtul la emiterea permisului de ședere permanentă

în favoarea sa.

Prin sentința nr. 2069

din data de 19 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile

ca nefondată și a fost respinsă acțiunea privind pe reclamantul M.A., în contradictoriu

cu Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului

București, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamantul M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor

de recurs invocate, recurentul-reclamant a susținut în esență că hotărârea instanței

de fond este nelegală, întrucât instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea

dispozițiilor art. 201 noul C. proc. civ., care prevede o procedură prealabilă fixării

primului termen de judecată, nerespectând atât termenul de 25 zile prevăzut la

alin. (1), termenul de 10 zile prevăzut la alin. (2), cât și termenul prevăzut de

alin. (3).

Totodată, recurentul a

susținut că prin neîndeplinirea procedurii prealabile, respectiv a dispozițiilor

procedurale care impun comunicarea actelor de procedură, a fost încălcat principiul

contradictorialității ceea de atrage nulitatea hotărârii pronunțate, fiind necesară

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Invocând dispozițiile

art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea

atacată este nelegală întrucât instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 201 noul C. proc. civ., în vigoare la data depunerii cererii de chemare în

judecată, fiind aplicate dispozițiile vechiului C. proc. civ., în ceea ce privește

fixarea primului termen de judecată, a comunicării cererii, a termenului de depunere

a întâmpinării și a sancțiunii aplicate.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant

a susținut că soluția instanței de fond este neîntemeiată întrucât din actele depuse

la dosarul cauzei rezultă cu certitudine că imposibilitatea de a se întoarce în

România s-a datorat unui caz fortuit, respectiv că a suferit un accident grav care

a necesitat o perioadă lungă de internare și recuperare.

Intimatul Inspectoratul

General pentru Imigrări a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate

de către prima instanță.

Examinând sentința atacată

în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile legale incidente în cauză

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins

pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce privește criticile

formulate de recurentul-reclamant în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1)

pct. 5 noul C. proc. civ., potrivit cărora instanța de fond a încălcat dispozițiile

art. 201 alin. (1) - (3) din noul C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind

nefondate, având în vedere dispozițiile alin. (5) al art. 201 noul C. proc.

civ. potrivit cărora, în procesele urgente, termenele prevăzute la alin. (1) - (4)

ale aceluiași articol pot fi reduse de judecător în funcție de circumstanțele cauzei.

Pe de altă parte instanța

de control judiciar constată că în cauză instanța de fond a dispus comunicarea actelor

direct între pârât și reclamant la data de 17 iunie 2013 fiind comunicate atât întâmpinarea

cât și actele în sprijinul acesteia către reprezentantul reclamantului care a confirmat

primirea.

De altfel recurentul-reclamant

nu a invocat și nici nu a dovedit nici o vătămare determinată de nerespectarea termenului

prevăzut și care să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii atacate,

în cauză nefiind incident niciunul din cazurile care atrag nulitatea necondiționată

prevăzute strict și limitativ de art. 176 noul C. proc. civ.

În ceea ce privește cel

de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8

noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant

privind încălcarea principiului contradictorialității prin nerespectarea dispozițiilor

art. 201 alin. (1)-(3) noul C. proc. civ. sunt nefondate și nu se încadrează în

sfera reglementată de dispozițiile invocate, având în vedere că normele pretins

încălcate sunt norme de procedură.

Nu pot fi primite întrucât

sunt nefondate nici criticile formulate de recurentul-reclamant cu privire la fondul

cauzei, instanța de fond apreciind în baza întregului material probator administrat

în cauză și reținând în mod corect că nu a fost dovedită o împrejurare mai presus

de voința părții care să-l fi pus în imposibilitate de a reveni în România în termenul

legal prevăzut de dispozițiile art. 70 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002.

Contrar celor susținute

de recurentul-reclamant cu privire la puterea doveditoare a adeverinței medicale

depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că această recomandare medicală

nu dovedește imposibilitatea absolută a acestuia de a se întoarce în țară în termenul

de 12 luni prevăzut de lege pentru a evita încetarea dreptului de ședere permanentă.

Având în vedere toate

aceste considerente Înalta Curte reținând că hotărârea atacată este legală și temeinică,

va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A. împotriva sentinței nr. 2069 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 septembrie 2014.