ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 663 din 12 decembrie 2013 Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.C.T. din infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată în infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a condamnat inculpatul P.C.T. la 1 an închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea pe durata termenului de încercare a pedepsei accesorii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei reprezentând onorariul parțial apărătorului din oficiu urmează a se avana din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 690/P/2013 din 20 august 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul P.C.T. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, reținându-se în fapt că la 18 martie 2013, ora 16:00, a pierdut controlul autoturismului pe care-l conducea pe D.N. 2 A, a intrat în derapaj și a lovit un copac, impactul soldându-se cu vătămarea corporală a inculpatului. La sosirea la fața locului, organele de poliție au constatat că Pricop Tatian emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul D. și condus la Spitalul Slobozia unde i s-a recoltat o probă de sânge ce a evidențiat pentru ora 16:45 o alcoolemie de 2.60 %o. Inculpatul a refuzat prelevarea celei de-a doua probe, astfel încât acest aspect a fost consemnat în buletinul de examinare clinică.

Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice, Curtea a apreciat că pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) este necesară și suficientă recoltarea unei singure probe de sânge pe baza căreia se stabilește valoarea alcoolemiei la momentul recoltării care, într-adevăr, nu trebuie să fie îndepărtat în timp față de momentul surprinderii inculpatului, respectiv momentul săvârșirii infracțiunii, în cauză fiind respectat un termen rezonabil, inculpatul săvârșind infracțiunea în jurul orelor 16:00, proba biologică fiind recoltată la ora 16:45.

În aceeași ordine de idei, Curtea a subliniat că singura condiție impusă de legiuitor este ca pe baza unei probe biologice să se determine valoarea alcoolemiei într-un moment cât mai apropiat de momentul săvârșirii faptei și, atâta timp cât această împrejurare este dovedită, se poate stabili și încadra juridic infracțiunea în cea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Judecătorul și-a exprimat punctul de vedere potrivit căruia recoltarea a două probe biologice este necesară într-adevăr pentru determinarea calculului retroactiv al alcoolemiei, calcul care se impune în măsura negării consumului de alcool de către inculpat sau atestării unei alte cantități ingerate, însă această chestiune este una distinctă de cea privind condițiile de existență ale infracțiunii și, în niciun caz, nu se poate aprecia că încadrarea juridică se realizează în raport de elemente aleatorii, care țin de conduita procesuală a inculpatului, în sensul recunoașterii sau negării faptei. Pe de altă parte, Curtea a precizat că art. 7 alin. (1) din acest Ordin arată că în situațiile medicale speciale, în care nu poate fi efectuată cea de-a doua prelevare, precum și în cazul refuzului de prelevare, se menționează acest fapt în mod expres în cadrul rubricii „observații” a buletinului de examinare clinică, precizându-se motivul neprelevării, alin. (2) prevăzând că în situațiile prevăzute la alin. (1), cu excepția refuzului de prelevare, se prelevează 10 ml urină, sub supraveghere, în flacon spălat, care ulterior va fi supus procedurii de sigilare, cu excepția refuzului de prelevare, ceea ce nu rezultă că s-ar fi îndeplinit în cauză, inculpatul nefiind informat asupra acestei situații.

Curtea a constatat că art. 8 alin. (1) are în vedere exact situația la care se referă și O.U.G. nr. 195/2002, respectiv se menționează că în cazul refuzului de prelevare a celei de-a doua probe, de regulă nu se efectuează calculul retroactiv al alcoolemiei, consemnându-se în procesul-verbal de prelevare, așadar consecința neprelevării este imposibilitatea de calculare retroactivă a alcoolemiei, iar aceasta nu este una dintre condițiile de existență ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală or, odată ce valoarea alcoolemiei a putut fi stabilită pe baza prelevării unei probe biologice, Curtea a apreciat că infracțiunea a fost probată, iar o încadrare juridică în infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice în acest context nu a putut fi reținută, inculpatul fiind practic sancționat apriori pentru o conduită culpabilă pe care însă nu a avut-o.

S-a mai reținut că, în egală măsură, art. 194 din O.U.G. nr. 195/2002 are în vedere exact ceea ce s-a arătat anterior, respectiv necesitatea unei a doua probe doar pentru stabilirea calculului retroactiv al alcoolemiei, dar acest calcul nu se impune decât în cazul în care se contestă de către inculpat valoarea alcoolemiei sau cantitatea de alcool ingerată și nu este o condiție de existență a infracțiunii.

Pe de altă parte, Curtea a reamintit că și calculul retroactiv stabilește doar o valoare teoretică ce are la bază consumul de alcool declarat de inculpat și valorile alcoolemiei ulterior rezultate în noua prelevare de probe, concluziile acestui calcul nefiind unele de certitudine referitoare la valoarea alcoolemiei la momentul săvârșirii faptei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând hotărârea instanței de fond pentru greșita schimbare de încadrare juridică din infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată în cea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 solicitând, admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea pe fond a unei soluții de condamnare a inculpatului în temeiul art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.

Se apreciază că din punct de vedere juridic soluția utilizării valorii obținute în urma primei recoltări biologice drept valoare existentă la momentul săvârșirii faptei prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este inacceptabilă.

În primul rând, este evident că valoarea obținută în urma primei recoltări nu este cea din momentul în care inculpatul a condus autovehiculul pe drumurile publice. Faptic, acest lucru ar fi posibil doar în ipoteza în care prima recoltare s-ar realiza la un asemenea interval de timp încât după atingerea valorii maxime a alcoolemiei, aceasta să coboare la valoarea (rămasă necunoscută) din momentul condusului.

În al doilea rând, utilizarea unei prezumții conform căreia o valoare a alcoolemiei peste limita prevăzută de art. 87 alin. (1) relevată de prima probă biologică probează existența unei valori similare la momentul conducerii autovehiculului este, mai degrabă, o prezumție nerezonabilă.

În acord cu acest din urmă punct de vedere se arată că au fost pronunțate hotărâri (ex. Decizia penală nr. 15 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș) care au oferit motivări logice (în optica Parchetului) și în spiritul scopului vizat de norma incriminatoare în discuție.

Astfel, judecătorii au subliniat că este obligatoriu să se recolteze de la inculpat și a doua probă biologică, întrucât în situația prelevării unei singure probe, nu se efectuează calculul retroactiv al alcoolemiei. S-a conchis că, fără administrarea obligatorie a celor două probe biologice la interval de o oră, nu se poate stabili cu exactitate gradul de alcoolemie la ora săvârșirii faptei, deoarece în baza primei probe nu se poate stabili dacă alcoolemia inculpatului era pe curbă crescătoare sau curbă descrescătoare. De aceea, în cazul refuzului inculpatului de a se recolta cele două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, este vorba de o infracțiune distinctă, aceea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Pentru a se înlătura orice dubiu în ceea ce privește alcoolemia inculpatului, se impune recoltarea celor două probe biologice, iar în situația refuzului inculpatului de a i se recolta cea de-a doua probă, se impune trimiterea în judecată a acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, și nu pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din același act normativ.

Parchetul arată că aceiași magistrați au precizat că modalitatea de punere în aplicare a dispozițiilor alin. (1) (pentru determinarea alcoolemiei se recoltează două probe biologice la interval de 1 oră între prelevări. În cazul refuzului de prelevare a celei de-a doua probe biologice nu se efectuează calculul retroactiv al alcoolemiei) și respectiv, alin. (5) (refuzul persoanei examinate de a i se recolta ce-a de-a doua probă biologică se consemnează în procesul verbal de prelevare) ale art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 se face potrivit art. 194 din H.G. 1391/2006, din economia textelor de lege prezentate mai sus rezultând faptul că, pentru a se determina alcoolemia unei persoane, se recoltează obligatoriu două probe biologice de sânge la interval de o oră între prelevări. Doar în situația realizării acestei proceduri, pe baza valorilor medico-legale stabilite în baza unei constatări medico-legale sau expertize medico-legale o persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. 195/2002. Este relevant din acest punct de vedere faptul că refuzul de a se preleva cea de-a doua probă biologică atrage imposibilitatea efectuării calculului retroactiv prin care să se stabilească concentrația de alcool pur în sânge la momentul evenimentului, astfel că organele judiciare nu mai pot aduce suficiente dovezi pe care să se bazeze susținerea că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, prin depășirea nivelului legal admis de 0,80g/l alcool pur în sânge la momentul comiterii faptei.

Recoltarea a două probe de sânge este impusă și prin art. 6 lit. a) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 376 din 10 aprilie 2006, iar menționarea expresă a refuzului de prelevare în cadrul rubricii „observații” este prevăzută în articolele 7 și 8 ale aceluiași Ordin, cu precizarea că medicul și polițistul trebuie să încunoștiințeze persoana în cauză despre consecințele refuzului.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 legiuitorul a prevăzut o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani.

În cazul refuzului de a se recolta cele două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, legiuitorul a prevăzut o infracțiune distinctă pentru o astfel de faptă, respectiv cea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002. Acest text de lege reglementează trei modalități alternative de realizare a elementului material al laturii obiective, una dintre acestea fiind „refuzul de a se supune recoltării probelor biologice”, obiectivat prin manifestarea expresă de voință a făptuitorului în sensul de a nu se supune recoltării probelor, potrivit dispozițiilor legale. Refuzul poate fi total sau parțial, după cum opoziția se raportează la recoltarea ambelor probe, sau doar la cea de-a doua dintre ele.

Legiuitorul a prevăzut o sancțiune mai aspră pentru o astfel de faptă penală, închisoarea fiind de la 2 la 7 ani, atât limita minimă cât și limita maximă a pedepsei fiind majorate pentru a descuraja, pe de o parte, să se refuze stabilirea alcoolemiei și, pe de altă parte, pentru că fapta comisă prezintă un pericol social mai mare decât fapta inițială de conducere sub influența băuturilor alcoolice întrucât, cu știință, o persoană procedează în această manieră pentru a ascunde si a scăpa de răspunderea penală pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Parchetul arată că rațiunea pentru care există această abordare legală în astfel de situații, este nu numai pentru a se înlătura dubiul în ceea ce privește alcoolemia unei persoane în lipsa celei de-a doua probe biologice, dar și pentru a sancționa mai aspru persoana care se sustrage procedurilor legale privind stabilirea alcoolemiei. S-a considerat că doar într-o abordare de această manieră este atins scopul vizat de normele incriminatoare în discuție.

Totodată, stabilirea cu exactitate a alcoolemiei la ora la care inculpatul este depistat în trafic are relevanță și pentru individualizarea judiciară a pedepsei, ca și pentru alegerea modalității de executare a acesteia. În acest context, stabilirea unei pedepse nu poate avea drept bază o alcoolemie evidențiată de analiza unei singure probe biologice și a recunoașterii inculpatului că a consumat alcool, în condițiile în care, atâta timp cât acesta conștientizează că respectiva alcoolemie stabilită este mai mică decât cea care ar fi putut rezulta dacă s-ar fi procedat la recalculare, va apela la varianta ce atrage o sancțiune mai blândă. În aceste condiții este evident că adepții teoriei potrivit căreia refuzul recoltării celei de-a doua probe biologice nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 oferă un precedent pentru soluții care nu răspund scopului pe care legiuitorul l-a avut în vedere.

Este adevărat că problema individualizării pedepsei excede aspectelor legate de elementele constitutive ale infracțiunii, dar reprezintă, în opinia Parchetului, un argument ce susține teoria potrivit căreia scopul urmărit de legiuitor prin elaborarea art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a fost acela de a se stabili cât mai aproape de adevăr nivelul alcoolemiei la momentul la care persoana a condus pe drumurile publice și a nu se primi fără rezerve o recunoaștere de către inculpat a unei infracțiuni ce atrage o sancțiune mai blândă.

Inculpatul, prin apelul declarat, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 80 din noul C. pen., având în vedere atitudinea sinceră de pe tot parcursul cercetării judecătorești, aplicarea unei pedepse, chiar și cu suspendare, fiind incompatibilă cu funcția îndeplinită de inculpat, aceea de militar, fapt ce ar atrage pierderea locului de muncă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând apelurile declarate în cauză le consideră nefondate pentru următoarele considerente:

În mod corect, instanța de fond a apreciat că pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este necesară și suficientă recoltarea unei singure probe de sânge pe baza căreia se stabilește valoarea alcoolemiei avută de conducătorul auto la momentul recoltării, moment care nu poate fi îndepărtat ca și timp față de momentul surprinderii inculpatului sub influența băuturilor alcoolice, respectiv momentul săvârșirii infracțiunii, iar refuzul recoltării celei de a doua probe de sânge nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.

Latura obiectivă a infracțiunii incriminate de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 poate fi realizată în trei modalități: refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sustragerea de la recoltarea probelor biologice în modalitatea faptică a inducerii în eroare a organelor de poliție de către conducătorul auto, trebuie să aibă ca scop evident, ascunderea împrejurării că acesta a condus autovehiculul pe drumurile publice având o mare doză de alcool în sânge.

Într-o asemenea modalitate latura obiectivă se realizează printr-o acțiune constând în nerecoltarea probelor biologice care poate fi realizată prin eschivare, dar și prin folosirea șireteniei sau a fraudei.

În cazul refuzului sau împotrivirii de la recoltarea probelor biologice pentru existența elementului constitutiv al infracțiunii apare ca necesară îndeplinirea cerinței esențiale a existenței unei cereri anticipate din partea organelor de poliție, indiferent de modalitatea faptică adresată subiectului activ, de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și manifestarea explicită a împotrivirii respectiv a refuzului.

În speță nu se regăsește niciuna dintre cele trei modalități alternative care alcătuiesc elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât inculpatul s-a supus atât probei alcooltest, cât și primei recoltări de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, recunoscând și consumul de alcool. Or, atâta timp cât inculpatul a recunoscut că a condus sub influența alcoolului, i s-a recoltat o probă de sânge, refuzând doar recoltarea celei de a doua probe de sânge, practic și-a asumat consecința unei asemenea conduite, respectiv imposibilitatea calculului retroactiv al alcoolemiei, consecința rezultată din prevederile legale.

Potrivit art. 194 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 „în cazul refuzului de prelevare a celei de a doua probe biologice nu se efectuează calculul retroactiv al alcoolemiei”, astfel încât, consecința neprelevării celei de a doua probe de sânge constă în imposibilitatea de calculare retroactivă a alcoolemiei, în cazul în care cel care a consumat alcool neagă consumul sau învederează existența unei alte cantități ingerate.

Susținerea Parchetului că valoarea obținută în urma primei recoltări nu este cea din momentul în care inculpatul a condus autovehiculul pe drumurile publice, este lipsită de suport probator. Atâta timp cât au fost respectate dispozițiile legale (art. 6 lit. d) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 376/2006 „prima prelevare se efectuează într-un interval de timp de până la 30 de minute de la producerea evenimentului care a determinat solicitarea prelevării de sânge”, respectiv inculpatul a săvârșit infracțiunea în jurul orelor 16:00, iar proba biologică a fost recoltată în jurul orei 16:45), se constată că în cauză a fost respectat un termen rezonabil de prelevare a probelor de sânge, astfel încât alcoolemia stabilită din prima prelevare să fie relevantă pentru determinarea valorii alcoolemiei din momentul conducerii.

Condiția impusă de legiuitor este ca pe baza unei probe biologice să se determine valoarea alcoolemiei într-un moment cât mai apropiat de momentul săvârșirii faptei și în măsura dovedirii acestei împrejurări se poate stabili și încadrarea juridică a infracțiunii în cea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Argumentele aduse de către Parchet în susținerea tezei că refuzul recoltării celei de a doua probe biologice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, precum și raportarea la dispozițiile art. 6 lit. a), 7 și 8 ale Ordinului Ministrului Sănătății nr. 376 din 10 aprilie 2006 nu sunt de natură să ducă la concluzia că recoltarea celei de a doua probe este necesară pentru îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.

Art. 194 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 6 lit. a) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 376/2006 au în vedere necesitatea recoltării unei a doua probe doar în vederea stabilirii calculului retroactiv al alcoolemiei, calcul care se impune doar în cazul în care se contestă de către inculpat valoarea alcoolemiei sau cantitatea de alcool ingerată, neconstituind argumente care să impună recoltarea celei de a doua probe pentru îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002. Dacă legiuitorul ar fi considerat că refuzul recoltării celei de a doua probe constituie infracțiune ar fi făcut o mențiune expresă în art. 194 al O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, inculpatul recunoscând că a consumat alcool și însușindu-și calculul rezultat din prima probă de sânge ce i-a fost prelevată a renunțat practic la posibilitatea administrării probei cu expertiza medico-legală de interpretare retroactivă a alcoolemiei, prin refuzul recoltării celei de a doua probe.

Pe de altă parte, art. 7 alin. (1) din acest Ordin arată că în situațiile medicale speciale, în care nu poate fi efectuată cea de-a doua prelevare, precum și în cazul refuzului de prelevare, se menționează acest fapt în mod expres în cadrul rubricii „observații” a buletinului de examinare clinică, precizându-se motivul neprelevării, alin. (2) arătând că în situațiile prevăzute la alin. (1), cu excepția refuzului de prelevare, se prelevează 10 ml urină, sub supraveghere, în flacon spălat, care ulterior va fi supus procedurii de sigilare, cu excepția refuzului de prelevare, ceea ce nu rezultă că s-ar fi îndeplinit în cauză, inculpatul nefiind informat asupra acestei situații.

Art. 8 alin. (1) are în vedere exact situația la care se referă și O.U.G. nr. 195/2002, respectiv se menționează că în cazul refuzului de prelevare a celei de-a doua probe, de regulă nu se efectuează calculul retroactiv al alcoolemiei, consemnându-se în procesul-verbal de prelevare. Astfel consecința neprelevării este imposibilitatea de calculare retroactiva a alcoolemiei, iar aceasta nu este una dintre condițiile de existență ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală. Atâta timp cât valoarea alcoolemiei a putut fi stabilită pe baza prelevării unei singure probe biologice, în mod corect s-a apreciat că infracțiunea a fost probată, iar o încadrare juridică în infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice, în acest context, nu poate fi reținută, inculpatul fiind practic sancționat apriori pentru o conduită culpabilă pe care însă nu a avut-o.

În egală măsură, art. 194 din O.U.G. nr. 195/2002 are în vedere exact ceea ce s-a arătat anterior, respectiv necesitatea prelevării unei a doua probe doar pentru stabilirea calculului retroactiv al alcoolemiei, dar acest calcul nu se impune decât în cazul în care se contestă de către inculpat valoarea alcoolemiei sau cantitatea de alcool ingerată și nu reprezintă o condiție de existență a infracțiunii.

Pe de altă parte, calculul retroactiv al alcoolemiei a creat în practică o serie de inconveniente, deoarece nu există practic o metodă științifică prin care să se poată stabili alcoolemia retroactivă reală, expertiza privind interpretarea retroactivă a alcoolului având un caracter relativ - factorii ce contribuie în metabolism nu pot fi cuantificați, modelele de calcul și de exprimare grafică sunt estimative - și speculativ - alcoolemia recalculată nu reflectă valoarea reală, ci doar una teoretic posibilă, rezultată numai dintr-un consum declarat, în mod subiectiv, de către suspect, dovadă că, în noul C. pen., legiuitorul a optat pentru momentul prelevării mostrelor biologice, ca moment imediat la care se poate stabili cu un grad înalt de precizie îmbibația alcoolică și care, în același timp prezintă relevanță pentru acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul și pentru siguranța circulației pe drumurile publice.

Întrucât determinarea alcoolemiei, în speță, s-a făcut până la o oră de la evenimentul rutier, proba e suficient de exactă pentru a nu mai fi necesar calculul retroactiv.

De altfel, în foarte multe state europene se efectuează o singură prelevare de sânge și nu două, iar interpretarea retroactivă a alcoolemiei nu este o expertiză uzuală, ea fiind admisă doar în cazuri extrem de rare și numai atunci când din datele de cercetare rezultă că la momentul incriminat alcoolul s-ar fi aflat în faza de eliminare.

Pe de altă parte și din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 refuzul recoltării celei de a doua probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nu atrage tipicitatea acestei infracțiuni.

Astfel, textul face trimitere la împotrivirea ori sustragerea de la recoltarea tuturor probelor biologice, legiuitorul nefăcând nicio distincție între una sau mai multe probe biologice, astfel încât tipicitatea art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 nu este îndeplinită când refuzul este doar unul parțial cu privire la una dintre probele biologice ce trebuie recoltate.

Practic, reaua credință a subiectului activ al infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 este pusă în evidență numai când acesta refuză, se împotrivește ori sustrage de la întreaga procedură de stabilire a alcoolemiei și nu de la o parte a acesteia.

Față de aceste considerente, instanța de control judiciar, în acord cu concluziile instanței de fond, apreciază că, în cauză, refuzul recoltării celei de a doua probe de sânge nu constituie infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, în mod corect instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, situația de fapt fiind neschimbată și recunoscută de către inculpat.

Așa cum rezultă din cuprinsul art. 320

1

C. proc. pen. anterior inculpatul nu este obligat să recunoască și încadrarea juridică a faptei așa cum a fost reținută în actul de sesizare (art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002) ci doar fapta așa cum a fost ea descrisă. Or, inculpatul, în prezenta cauză, a recunoscut situația de fapt descrisă în rechizitoriu, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., astfel încât instanța a apreciat că prin schimbarea de încadrare juridică realizată, situația de fapt nu se schimbă, fapta inculpatului P.C.T. întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea ce privește apelul inculpatului instanța urmează să-l respingă, solicitarea acestuia de aplicare a dispozițiilor art. 80 C. pen. este nefondată, raportat la gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care fapta a fost comisă, consecințele acesteia, cât și la calitatea inculpatului, aceea de comisar șef, care impunea un anumit standard față de valorile sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul P.C.T. împotriva sentinței penale nr. 663 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului parchetului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 30 septembrie 2014.