ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 472/2016

Decizia nr. 472/2016

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/91/2011, reclamanta Obștea Muntele Mușa, Vetrila și Hârboca Vrancea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. a Județului Vrancea, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 821.845 lei compusă din: 574.669 lei impozit pe profit și 247.176 lei impozit pe dividende, a dobânzii legale aferente, de la data sesizării instanței și până la data restituirii în totalitate a sumei încasate necuvenit, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1299 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

La Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. x/91/2011.

Prin sentința nr. 423 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de apel Galați a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâta A. Vrancea, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Obștea Muntele Mușa, Vetrila și Hârboca și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului sumele de 574.669 lei reprezentând impozit pe profit și 247.176 lei reprezentând impozit pe dividende.

Prin Decizia nr. 460 din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul formulat de pârâta B. Galați - C. Vrancea împotriva sentinței sus menționate, a fost casată sentința recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a reținut în esență că, din motivarea sentinței pronunțate de instanța de fond, nu rezultă considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici argumentele pentru care s-au înlăturat apărările pârâtei, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/91/2011* pe rolul Curții de Apel Galați, iar prin sentința nr. 86 din 01 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Obștea Muntele Mușa, Vetrila și Hârboca.

Prin Decizia nr. 230 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de reclamanta Obștea Muntele Mușa, Vetrila și Hârboca împotriva sentinței nr. 86 din 01 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, a fost casată sentința recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin decizia de casare s-a reținut că soluția primei instanțe este greșită, întrucât, în condițiile în care reclamanta s-a adresat organului fiscal, solicitând în temeiul art. 117 C. proc. fisc. restituirea sumelor încasate necuvenit la bugetul de stat cu titlu de impozit pe profit și impozit pe dividende, aceasta este îndreptățită să se adreseze instanței de contencios administrativ pentru a fi cenzurat refuzul de soluționare favorabilă a cererii.

În decizia instanței de control judiciar s-a precizat că prima instanță, cu ocazia rejudecării, va examina cauza pe fond, cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. și a celor statuate cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 460 din 31 ianuarie 2014 și Decizia nr. 230 din 26 ianuarie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/91/2011** pe rolul Curții de Apel Galați.

Prin sentința nr. 145 din 26 mai 2015, pronunțată în Dosar nr. x/91/2011** Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta B. Galați - C. Vrancea să restituie reclamantei suma de 247.176 lei, plătită cu titlu de impozit pe dividende, plus dobânda legală aferentă, calculată de la data de data de 10 noiembrie 2011 până la data stingerii obligației de restituire.

Totodată, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 574.669 lei, plătită de reclamantă cu titlu de impozit pe profit, ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că,

potrivit evidențelor fiscale, în perioada 2006-2011, reclamanta Obștea Muntele Mușa, Vetrila și Hârboca a constituit un impozit pe profit în sumă totală de 473.199 lei, din care: 408.759 lei, ca urmare a declarațiilor depuse de contribuabil; 21.349 lei, constituit prin Decizia de impunere nr. 768/2008; 39.741 lei, constituit prin Decizia de impunere nr. 636/2011; 2351 lei reprezentând accesorii stabilite prin decizie de organele fiscale.

Referitor la stingerea acestor obligații, pârâta a arătat că suma de 400.653 lei a fost achitată de reclamantă în perioada 2006-2011, suma de 72.147 lei a fost stinsă prin compensări din TVA de rambursat, iar 399 lei reprezintă plata efectuată la 06 septembrie 2005, care a stins parțial obligația de plată scadentă la 25 ianuarie 2006.

În ceea ce privește impozitul pe dividende, pârâta a menționat că - potrivit evidenței fiscale - în perioada 2006-2011, impozitul pe dividende achitat la bugetul de stat a fost în cuantum de 272.195 lei.

Obligațiile constituite în contul impozitului pe dividende sunt în sumă de 296.431 lei, după cum urmează: 159.977 lei, impozit declarat de contribuabil; 136.347 lei, obligații constituite prin Decizia de impunere nr. 768/2008; 107 lei, obligații fiscale accesorii calculate pentru plata efectuată cu întârziere.

Instanța de fond a observat că Obștea Muntele Mușa, Vetrila și Hârboca a luat ființă conform Statutului autentificat sub nr. 1506/2000 de Notarul public D., în baza Legii nr. 1/2000 cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, iar prin sentința nr. 1599 din 17 aprilie 2000, pronunțată de Judecătoria Focșani în Dosar nr. x/2000, a fost autorizată funcționarea Obștii Muntele Mușa, Vetrila și Hârboca conform art. 28 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, în baza art. 28 alin. (4) din același act normativ dispunându-se înscrierea ei în Registrul special.

Având în vedere prevederile art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, referitoare la organizarea administrării fondurilor forestiere prin înființarea unor forme asociative, instanța de fond a reținut că asociațiile constituite anterior în temeiul Legii nr. 21/1924 sunt considerate persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

A apreciat că, în cazul formelor asociative cărora li s-a restituit proprietatea asupra terenurilor forestiere potrivit Legii nr. 1/2000, forma de proprietate este privată (relevante fiind statuările din Decizia Curții Constituționale nr. 237/1999), regimul juridic care se aplică acestei forme de proprietate fiind acela de drept comun.

Din coroborarea dispozițiilor art. 13, art. 7 pct. 18 și art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., instanța de fond a reținut că veniturile realizate din activități economice directe de asociațiile cărora li se aplica regimul juridic prevăzut de O.G. nr. 26/2000 nu fac parte din tipurile de venituri scutite de la plata impozitului pe profit, prevăzute de legea fiscală cu anumite excepții.

Astfel, asociațiile datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decât cele scutite și cele din activități economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit.

Prin urmare, reclamanta Obștea Muntele Mușa, Vetrila și Hârboca este supusă, în perioada de referință, regimului juridic prevăzut de O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, în calitate de persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, fiind obligată la plata impozitului pe profit pentru activitățile economice directe desfășurate, constând în vânzare de material lemnos către diverse persoane fizice și juridice.

Astfel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 21/1924, O.G. nr. 26/2000, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 571/2003 și a H.G. nr. 44/2004, instanța de fond a apreciat că obștii reclamante i se aplică prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 571/2003 în sensul că aceasta datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decât cele prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 571/2003, impozitul calculându-se prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 din același act normativ.

De asemenea, reclamanta Obștea Muntele Mușa, Vetrila și Hârboca Vrancea a susținut că obștea reprezintă o asociație de persoane fizice, moșneni, ce au drept de proprietate comună a terenului forestier, în devălmășie, iar veniturile obținute din activitatea de vânzare a masei lemnoase aparțin moșnenilor, iar nu obștii ca persoană juridică, fiind neimpozabile, conform pct. 9 din Normele metodologice date în aplicarea art. 42 lit. k) din C. fisc. (aprobate de H.G. nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare).

Față de această susținere, instanța a reținut ca fiind relevante prevederile din statutul obștii conform cărora, din profitul obștii (beneficiul net determinat ca diferența între veniturile și cheltuielile făcute într-un an), după reținerea drepturilor stabilite pentru membrii consiliului de administrație, membrilor comisiei de cenzori, personalului angajat al obștii și pentru constituirea fondurilor stabilite de adunarea generala a obștii, suma rămasă se repartizează membrilor obștii proporțional cu drepturile fiecăruia.

S-a arătat că venitul realizat de persoana juridică, respectiv obștea, este diferit de venitul realizat de persoanele fizice asociate.

În concluzie, instanța de fond a reținut că suma achitată de către reclamantă cu titlu de impozit pe profit în perioada menționată era datorată de aceasta și a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 574.669 lei reprezentând impozit pe profit virată către bugetul de stat.

Cu privire la suma de 247.176 lei solicitată de reclamantă, reprezentând impozit pe dividende calculat și virat de către aceasta în perioada 2006-2011, instanța a observat că membrii obștii nu au calitatea de acționari în cadrul obștii, aceasta nefiind o societate comercială, căreia ii sunt aplicabile prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Prin urmare, veniturile obținute de membrii asociați sunt neimpozabile conform art. 42 lit. k) din C. fisc. și nu pot fi tratate ca venituri din dividende, așa cum sunt definite la art. 7 pct. 12 din C. fisc.

În consecință, instanța a reținut că suma mai sus menționată a fost în mod eronat virată de reclamantă către bugetul de stat și, în baza art. 117 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 247.176 lei, plătită cu titlu de impozit pe dividende.

Cu privire la cererea reclamantei privind plata dobânzii legale aferente perioadei de la data introducerii cererii și până la restituirea în totalitate a sumei încasată necuvenit, instanța de fond a constatat că este întemeiată și a obligat pârâta B. Galați, prin C. Vrancea să restituie reclamantei suma de 247.176 lei, plătită de reclamantă cu titlu de impozit pe dividende, plus dobânda legală aferentă, prevăzută de art. 124 din O.G. nr. 92/2003, calculată de la data de data de 10 noiembrie 2011 până la data

stingerii obligației de restituire.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs B. Galați, prin C. Vrancea, invocând următoarele motive:

304 pct. 9 C. proc. civ.).

Astfel, cu toate că instanța de fond reține că, "în conformitate cu prevederile Legii nr. 21/1924, O.G. nr. 26/2000, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 571/2003 si a H.G. nr. 44/2004, rezultă că (…) obștea datorează impozit pe profit”, întrucât este o persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, obligă autoritatea fiscală pârâtă la restituirea sumei de 247.176 lei cu titlu de impozit pe dividende, motivat de faptul ca "membrii obștii nu au calitatea de acționari in cadrul obștii, aceasta nefiind o societate comerciala căreia ii sunt aplicabile prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, iar veniturile obținute de membrii asociați sunt neimpozabile conform art. 42 lit. k) din C. fisc. si nu pot fi tratate ca venituri din dividende, așa cum sunt definite la art. 7 pct. 12 din C. fisc.”

Curtea de apel a considerat ca sumele cu titlu de impozit pe dividende au fost virate eronat la bugetul de stat, deși "retine ca fiind relevante prevederile din statutul obștii, conform cărora(.), suma rămasă se repartizează membrilor obștii proporțional cu drepturile fiecăruia".

De altfel, chiar in considerentele hotărârii, se precizează expressis verbis ca Obștea Muntele Musa, Vetrila si Hârboca funcționează in baza Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere, legiuitorul insistând asupra naturii juridice referitoare la suprafețele forestiere care "rămân in proprietate indiviza pe toata durata existentei lor" (art. 28 alin. (5)) și care nu pot fi înstrăinate unor persoane din afara acestora (art. 28 alin. (6)).

Adresa din 22 iunie 2011 emisă de Direcția Genera Legislație C. fisc. din cadrul E., invocată de reclamantă, face strict referire la veniturile obținute efectiv din vânzarea masei lemnoase, in condițiile in care sumele rezultate din aceasta operațiune, ar fi fost distribuite direct obștenilor, pe măsura vânzării.

În realitate, in cadrul Obștii Muntele Musa, Vetrila si Hârboca, cum rezulta din actele de control întocmite de organele de inspecție fiscala, veniturile rezultate din valorificarea masei lemnoase nu au fost distribuite direct către membrii obștii ci au avut ca destinație realizarea de investiții (biserica, gard biserica, scoală, drumuri etc) și, prin urmare, aceste venituri nu au făcut obiectul impozitului pe veniturile realizate de persoanele fizice, așa cum este prevăzut la art. 42 lit. k) din Legea nr. 571/2003.

Cum membrii obștii nu cunosc nici întinderea dreptului lor de proprietate, nici cota parte ce le revine si nici bunurile ce le aparțin fiecăruia în parte, nici veniturile obștii rezultate din valorificarea masei lemnoase nu pot fi defalcate in cote părți abstracte ca o corespondență între masa lemnoasa valorificata si contravaloarea acesteia cuvenita fiecărui membru al obștii.

Persoanele fizice membre ale obștii nu obțin în mod direct acele venituri, sumele rezultate din vânzări, rămânând la dispoziția entității pentru cheltuieli de sponsorizare, pentru finalizarea diverselor investiții etc.

Având in vedere că desfășoară activitate economica si obțin profit, membrii obștii au hotărât ca o parte din profitul realizat să fie repartizat în categoria dividendelor de plată și, în consecință, au fost impozitate potrivit dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 571/2003.

Prin urmare, atât timp cât veniturile rezultate din valorificarea masei lemnoase de către obște, nu au fost distribuite membrilor obștii, ci au avut ca destinație realizarea, în general, de investiții, nefăcând obiectul impozitului pe veniturile realizate de persoanele fizice, apreciem ca repartizarea în parte a profitului realizat în categoria dividendelor, respecta cerințele legale in materie.

304 pct. 9 C. proc. civ.).

A susținut, atât prin prisma dispozițiilor legale invocate (Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Ordinul E. nr. 1899/2004 privind Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.), cât și prin raportare la situația de fapt, că pârâta autoritatea fiscală nu poate fi obligată la plata dobânzilor.

Relevant este ca obligațiile fiscale au rezultat ca urmare a depunerii de declarații fiscale de către contribuabil sau din decizii de impunere întocmite de organele de inspecție fiscală, care nu au fost vreun moment contestate.

În consecință, obligarea autorității pârâte la restituirea sumei cu dobânda legală este netemeinică, atât timp cât din considerentele hotărârii nu reiese culpa organului fiscal.

II. Procedura în fața instanței de recurs;

Deși legal citată și reprezentată în proces, intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta susține, în primul rând, greșita aplicare de către instanță a dispozițiilor legale în ceea ce privește

obligarea autorității fiscale la restituirea sumei de 247.176 lei cu titlu de impozit pe dividende, în condițiile în care a reținut totuși că reclamanta datorează impozitul pe profit.

Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, întrucât intimata reclamantă este persoană juridică constituită în baza art. 28 din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Se reține, în acest sens, faptul că, potrivit art. 28 din Legea nr. 1/2000: „(1) În vederea organizării administrării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege și a determinării responsabilităților cu privire la administrarea lor, persoanele îndreptățite se vor reorganiza, în baza acestei legi, în formele asociative inițiale (...).

4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de administrare în comun, constituite în condițiile și cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, redobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ținut de judecătorie.

(5) Suprafețele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenței lor (…).”

Totodată, în conformitate cu art. 26 alin. (2)

1

din același act normativ, „În cazul în care forma asociativă a fost în devălmășie, fără specificarea cotei-părți pentru fiecare asociat deposedat, suprafața ce se restituie se stabilește în cote-părți egale, în limitele prevăzute la alin. (2).”

În acest context legal, intimatei reclamante îi sunt aplicabile dispozițiile art. 15 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în conformitate cu care:

„(2) Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri: (…).

(3) Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit și pentru veniturile din activități economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit, prevăzută la alin. (2). Organizațiile prevăzute în prezentul alineat datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decât cele prevăzute la alin. (2) sau în prezentul alineat, impozit calculat prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 alin. (1) sau art. 18, după caz.

(4) Prevederile alin. (2) și (3) sunt aplicabile și persoanelor juridice care sunt constituite și funcționează potrivit Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.”

Obligația intimatei reclamante de plată a impozitului pe profit în speță are, așadar, temei legal în alin. (4) raportat la alin. (3) fraza a II-a din art. 15 al C. fisc.

În schimb, în ceea ce privește impozitul pe dividende, este de observat că art.

7 din C. fisc. definește dividendele ca fiind distribuiri în bani sau în natură, efectuate de o persoană juridică unui participant la persoana juridică „drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică”, la pct. 31 arătându-se că prin titlu de participare se înțelege „orice acțiune sau altă parte socială într-o societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acțiuni, societate în comandită pe acțiuni, societate cu răspundere limitată sau într-o altă persoană juridică sau la un fond deschis de investiții”.

Prin urmare, este corectă afirmația instanței de fond în sensul că, membrii obștii neavând calitate de acționari, nu sunt beneficiari de dividende în înțelesul prevăzut de C. fisc.

Totodată, în conformitate cu art.

42 „

Venituri neimpozabile” din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.: „

În înțelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile: (...) lit. k) veniturile din agricultură și silvicultură, cu excepția celor prevăzute la art. 71” (art. 71 referindu-se la veniturile obținute din cultivarea și valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și solarii special destinate acestor scopuri și/sau în sistem irigat; din cultivarea și valorificarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor; din exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea, precum și din valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități, pentru utilizare ca atare).

Pct. 9 din Normele metodologice de punere în aplicare a acestui text de lege precizează: „În categoria veniturilor din agricultură și silvicultură considerate neimpozabile se cuprind: (...) - veniturile realizate de persoanele fizice asociate într-o asociație conform prevederilor art. 28 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, din valorificarea produselor silvice în condițiile legii.”

Astfel, veniturile obținute de membrii obștii care au fost greșit calificate ca dividende nu erau impozabile.

Având în vedere că

intimata reclamantă a formulat, la 5 august 2011, cerere de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d) C. proc. fisc., căreia organul fiscal competent nu i-a dat curs, în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere având ca obiect obligarea recurentei pârâte la restituirea sumei de

247.176 lei, plătită de intimata reclamantă cu titlu de impozit pe dividende.

Astfel, art. 117 „Restituiri de sume” din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. impune, la alin. (1) lit. d), restituirea către contribuabili, la cerere, a sumelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, iar la alin. (6) se precizează că „Dacă debitorul înregistrează obligații fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) și (2) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod (...).”

Al doilea motiv de recurs invocat se referă la faptul că hotărârea este nelegală în ceea ce privește actualizarea sumei cu dobânda legală

.

Nici această critică nu este întemeiată.

Art. 124 „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget” din C. fisc. consacră dreptul contribuabililor la dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, fără a distinge după cum organele fiscale ar fi fost sau nu în culpă pentru încasarea sumelor de restituit sau dacă au fost formulate contestații administrativ-fiscale, câtă vreme este vorba de existența certă a unei obligații de restituire.

Prin urmare, soluția de obligare a recurentei pârâte la plata către intimata reclamantă a dobânzii aferente sumei de 247.176 lei,

de la data de 10 noiembrie 2011 până la data stingerii obligației de restituire, este temeinică și legală.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, recursul pârâtei fiind nefondat.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia;

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta B. Galați, prin C. Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. Galați, prin C. Vrancea, împotriva sentinței nr. 145 din 26 mai 2015 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2016.