ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1490/2016

Obiectul acțiunii Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2 din 17 ianuarie 2014, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 1.576 din 20 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, acțiunea promovată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul A.

Recursul Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul C.N.S.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, apreciindu-se că hotărârea a fost dată cu greșita interpretare a normelor de drept material. În contextul prezentării situației de fapt, s-a considerat că prima instanță a încălcat și a aplicat greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată prin Legea nr. 293/2008. Astfel, s-a susținut că, în mod eronat, a reținut instanța de fond că prin activitățile desfășurate de pârât în instrumentarea dosarului de urmărire informativă a numitului B., nu au fost suprimate sau îngrădite dreptul la viață privată și dreptul la liberă circulație, în opinia sa, fiind evidentă încălcarea dreptului la viață privată ocrotit prin prevederile art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a drepturilor Omului, în lipsa oricărei ingerințe produse prin acțiunile instrumentate cu participarea intimatului. S-a mai apreciat că este eronat și argumentul reținut de prima instanță în baza căruia s-a conchis că suprimarea sau îngrădirea libertății de circulație a numitului B. nu a fost dovedită, întrucât îngrădirea libertății de circulație a acestuia s-a realizat efectiv de către pârât, motivat de faptul că propunerea acestuia era tot ceea ce acesta putea efectiv realiza în sensul încălcării acestui drept fundamental, potrivit competențelor cu care era responsabilizat. S-a solicitat a se avea în vedere Adresa din 31 august 1977 prin care, în considerarea împrejurărilor în care a fost întocmită și a efectelor pe care le-a produs este dovedită încălcarea dreptului la viață privată a numitului B. De asemenea, s-a invocat și Nota din august 1977 prin care intimatul-pârât a propus avizarea negativă a plecării în RFG a numitului B., prin care se probează suprimarea libertății de circulație a celui în cauză. În fine, a susținut recurentul că legiuitorul nu cere existența mai multor acte de încălcare a libertăților fundamentale de către foștii ofițeri de securitate, fiind suficient un singur caz pentru reținerea calității de lucrător al securității. În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din 9 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 21 ianuarie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinței nr. 1.576 din 20 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate. 6.1 Argumente relevante Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În fapt, conform Notei de constatare nr. DI/I/1947 din 26 iulie 2013, s-a susținut că pârâtul A., având gradul de locotenent major în cadrul Direcției a III-a, Serviciul 3112, a participat activ la acțiunea de urmărire deschisă asupra numitului B., membru al Uniunii Scriitorilor, supravegheat informativ deoarece era cunoscut în evidențele Securității ca fost membru P.N.Ț., precum și pentru că fusese semnalat de rețeaua informativă că "manifestă concepții retrograde", sens în care pârâtul a propus avizarea negativă a plecării în RFG a celui în cauză și încadrarea sa informativă prin intermediul I.J.S. Ilfov, Serviciul III, măsură ce s-a realizat desfășurat până la sfârșitului anului 1977. În drept, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, consacrată și prin soluția de principiu din data de 11 iunie 2012 având ca obiect interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată, atunci când nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea unei persoane care a aparținut fostelor structuri ale Securității se poate face doar la cererea unei persoane îndreptățite, numai cu privire la ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de urmărire a persoanei care a formulat cererea de verificare, iar nu și cu privire la ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au formulat cerere de verificare în temeiul dispozițiilor respective. În aceste limite, în verificarea calității de lucrător al securității, instanța este datoare să deceleze doar acele probe care se referă strict la activitatea pârâtului A. cu privire la numitul B. Din această perspectivă, soluția primei instanțe, este legală și temeinică, iar analiza materialului probator este logic analizată și argumentată prin prisma textului de lege prevăzut de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte ajungând la concluzia că argumentele reclamantei, reluate prin motivele de recurs, nu impun reformarea sentinței, câtă vreme probele administrate, prin conținutul lor, nu susțin teza afirmată de recurent. Dezvoltând concluzia enunțată, Înalta Curte reține că pentru a stabili că un fost ofițer al Securității a fost lucrător al acestei structuri represive comuniste trebuie demonstrat potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență că "a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Or, contrar susținerilor C.N.S.A.S., din niciunul din înscrisurile din dosar nu se poate degaja o atare idee. Astfel, în concret, Dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.) îl vizează pe numitul B., poet și membru al Uniunii Scriitorilor, care a fost supravegheat informativ de Securitate în perioada 1961 - 1962 și apoi în perioada 1977 - 1982. Pentru prima perioadă s-a concluzionat că pârâtul nu a fost implicat. În ceea ce privește perioada 1977 - 1982, baza începerii urmăririi informative a stat semnalarea că C. șeful secției relații culturale din M.A.E. al Austriei și președinte al societății austriece pentru literatură a indicat lui D. șeful secției relații culturale din M.A.E. al Austriei și președinte al societății austriece pentru literatură a indicat lui D., care în 1977 - 1979 era ambasador al Austriei la București, să cultive relații cu unele personalități ale vieții culturale, care au făcut dese deplasări în occident, recomandând în acest sens pe scriitorul E. care a scris o antologie excepțională a literaturii austriece". Dincolo de activitatea care vizează prelucrarea pe linie de contrainformații, relevante pentru prezenta cauză sunt doar actele care privesc urmărirea informativă a numitului B. determinată de motive politice, vizând stabilirea atitudinii acestuia față de regimul comunist, strict la activitatea pârâtului. Din analiza materialului probator a rezultat faptul că la data de 31 august 1977, pârâtul a întocmit o adresă prin care dosarul a fost transmis Inspectoratului Județean de Securitate Ilfov, pentru a fi lucrat în continuare de această structură; că în august 1977, pârâtul a propus avizarea negativă a plecării în R.F.G. a numitului B.; că în septembrie și octombrie 1977, pârâtul a primit de la alte structuri de securitate transcrieri ale corespondenței celui urmărit cu cetățeni străini, iar în decembrie 1977 i-a fost transmisă o notă informativă cu privire la B. preluată de un alt ofițer de la o sursă. Or, analizate în concret, toate aceste activități ale pârâtului nu probează vreo vătămare concretă și efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale celui urmărit, nici al celui la viața privată și nici cel la libera circulație, astfel că nu se pot reține motive de reformare a concluziei primei instanțe, în sensul că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. 6.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.