ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1222/2015

Decizia nr. 1222/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 iulie 2012, reclamanta SC A. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele B. și C. București, să se dispună anularea Deciziei nr. 34 din 25 iunie 2012, anularea parțială a Deciziei de impunere nr. F/MC/91 din 30 martie 2012 și a raportului de inspecție fiscală din 30 martie 2012 cu privire la suma de 619.954 lei, reprezentând T.V.A. respinsă la rambursare - 353.886 lei, dobânzi/majorări de întârziere - 212.986 lei și penalități de întârziere - 53.082 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că nu datorează diferența de T.V.A. în sumă de 353.886 lei, stabilită de organul de inspecție fiscală printr-o interpretare eronată a dispozițiilor art. 140 alin. (2)

1

lit. c) din C. fisc., în sensul că nu pot beneficia și cetățenii străini de aplicarea cotei reduse de T.V.A. de 5% în cazul livrării de locuințe, potrivit art. 1 pct. 7 lit. c) din O.U.G. nr. 200/2008, deși pe site-ul B. există răspunsul că legea nu limitează acest drept cetățenilor străini.

Reclamanta a susținut că este incorect și modul de calcul al dobânzilor/majorărilor de întârziere, dat fiind că organul de inspecție fiscală a calculat accesorii și pentru perioada în care debitul principal nu exista, în condițiile în care înregistra T.V.A. de rambursat.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 4092 din 18 decembrie 2013, prin care a dispus următoarele:

- admiterea acțiunii formulate de reclamantă;

- anularea Deciziei nr. 34 din 25 iunie 2012 emisă de B.;

- anularea în parte a Deciziei de impunere nr. F/MC/91 din 30 martie 2012 și a raportului de inspecție fiscală din 30 martie 2012 întocmite de D. cu privire la suma de 619.954 lei, reprezentând T.V.A. respinsă la rambursare, dobânzi/majorări și penalități de întârziere;

- admiterea în parte a cererii expertului de majorare a onorariului de la 1.000 lei la 3.000 lei;

- obligarea reclamantei să plătească expertului suma de 2.000 lei;

- obligarea pârâtei să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 4,3 lei.

Hotărând astfel, instanța de fond a constatat că, atât cetățenii români, cât și cetățenii străini beneficiază de prevederile art. 140 alin. (2)

1

din C. fisc., introdus prin O.U.G. nr. 200/2008 pentru prevenirea propagării efectelor crizei economice mondiale în România, conform cărora, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite și orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziționa o singură locuință cu cota de T.V.A. de 5%, stabilindu-se și alte condiții cu privire la suprafața și valoarea totală a imobilului care se achiziționează.

În opinia primei instanțe este relevantă sintagma „orice persoană necăsătorită sau familie”, din care rezultă că legea nu distinge sub aspectul persoanelor care pot beneficia de cota redusă de T.V.A. de 5% pentru achiziționarea unei locuințe, astfel că, nici organele fiscale și nici alt interpret al legii nu pot distinge, potrivit principiului de drept „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debems”.

Raportat la conceptul general de politică socială și la condițiile suplimentare impuse cu privire la suprafața și valoarea locuinței achiziționate, s-a considerat că este eronată concluzia organelor fiscale în sensul că, textul de lege susmenționat vizează numai pe cetățenii români aflați într-o stare de dificultate ori pentru acoperirea unor nevoi sociale ale acestora sau pentru reducerea inegalităților privind accesul la o locuință.

De asemenea, s-a apreciat că nu pot fi reținute nici dispozițiile Legii nr. 312/2005 invocate de pârâte ca dovedind faptul că reclamanta a aplicat în mod eronat cota de 5% T.V.A. aferentă vânzării de locuințe către cetățeni străini, deoarece nu s-a demonstrat că terenul aferent locuințelor vândute ar fi avut o valoare care ar fi depășit suma de 380.000 lei împreună cu apartamentul ori că suprafața terenului (aferentă locuinței individuale ori cota indiviză) ar fi fost mai mare de 250 mp.

În condițiile în care a fost respinsă în mod incorect de la rambursare T.V.A. în sumă de 353.886 lei, instanța de fond a constatat că actele atacate sunt nelegale și în privința calculării accesoriilor acestor sume, reprezentând dobânzi, majorări și penalități de întârziere.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele B. și C. București, solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. din 1865, să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamantă.

Recurentele au susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în principal, pentru următoarele argumente:

- conceptul de politică socială nu a fost definit de prima instanță prin argumente juridice și în consecință, cota redusă de T.V.A. de 5%, ca parte a politicii sociale, poate fi aplicată numai cetățenilor români, întrucât politicile sociale reprezintă măsuri și acțiuni de protecție socială, destinate educării, sănătății, informării, mobilității, securității, justiției, menite să asigure nevoile sociale ale persoanelor, familiilor și în general, comunităților, în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate, pentru creșterea calității vieții, inclusiv reducerea inegalităților privind accesul la o locuință și nu pentru a crea o facilitate economică aplicabilă oricărei persoane, chiar dacă este cetățean român și cu atât mai puțin, unui cetățean străin;

- referitor la dobândirea de către cetățenii străini a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, instanța de fond nu a avut în vedere că termenul de 5 ani prevăzut de Legea nr. 312/2005 s-a împlinit la data de 1 februarie 2012, deci ulterior tranzacțiilor analizate, astfel că facturarea efectuată era supusă legislației în vigoare, fiind o facturare unică, nu succesivă, chiar dacă executarea obligației se realizează la momente diferite, iar în anul 2009, cetățenii străini nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenului pentru reședințe secundare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor;

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Nelegalitatea actelor administrativ fiscale prin care recurentele-pârâte au stabilit obligația intimatei-reclamante pentru suma de 619.954 lei, cu titlul de T.V.A. și accesorii aferente pentru livrările de locuințe efectuate în perioada iulie 2009-august 2009 către cetățeni străini a fost constatată de instanța de fond printr-o interpretare corectă a dispozițiilor art. 140 alin. (2)

1

lit. c) din C. fisc., astfel cum au fost prevăzute cu începere de la 15 decembrie 2008 în O.U.G. nr. 200/2008.

Prin această reglementare a fost introdusă, ca parte a politicii sociale a statului, o cotă redusă de T.V.A. de 5% pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești și a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de orice persoană necăsătorită sau familie.

Susținerea recurentelor-pârâte că această facilitate este destinată exclusiv cetățenilor români, ca măsură de favorizarea a accesului acestora la locuințele sociale, față de cererea mare de locuințe înregistrată în ultimii ani și de ritmul scăzut de construire, nu se întemeiază pe argumente de interpretare juridică și nu corespunde scopului soluției legislative adoptată în vederea prevenirii propagării crizei economice mondiale în România.

În consecință, în lipsa unei definiții legale pentru conceptul de politică socială, nu există un temei juridic și nicio justificare obiectivă pentru limitarea sferei de aplicare a facilității fiscale sub forma cotei reduse de T.V.A. de 5% numai la cetățenii români în cazul achiziționării de locuințe care îndeplinesc și celelalte condiții impuse de lege cu privire la suprafața și valoarea acesteia.

Concluzia instanței de fond este de altfel în deplin acord și cu opinia exprimată pe site-ul B. - Asistența contribuabili la 26 iunie 2009 cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 140 alin. (2)

1

din C. fisc., în sensul că, legea nu limitează dreptul cetățenilor străini de a beneficia de prevederile art. 1 pct. 7 lit. c) din O.U.G. nr. 200/2008, aceștia bucurându-se ca și cetățenii români de aceleași dispoziții privind aplicarea cotei reduse de 5% în cazul livrării de locuințe.

Susținerea recurentelor-pârâte că, în perioada supusă controlului nu era aplicabilă cota redusă de T.V.A. de 5% în cazul cetățenilor străini, care nu dobândeau și dreptul de proprietate asupra terenului decât după dobândirea dreptului de rezidență în România, conform prevederilor Legii nr. 312/2005, este de asemenea nefondată în raport cu elementele concrete ale cauzei, din care rezultă că livrările efectuate de intimata-reclamantă au avut ca obiect numai locuințe situate în blocuri, a căror valoarea nu depășea suma de 380.000 lei și cărora le revin cote indivize de teren, inferioare suprafeței maxime prevăzute de lege.

Din acest motiv, situația juridică a terenului aferent locuințelor achiziționate de cetățenii străini de la intimata-reclamantă, astfel cum rezultă aceasta din prevederile Legii nr. 312/2005, nu este de natură să afecteze aplicarea cotei reduse de T.V.A. de 5% în cazul îndeplinirii condițiilor impuse de lege în acest sens și anume, ca locuința să aibă o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești și o valoare de maximum 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Condiționarea aplicării cotei reduse de T.V.A. de 5% de existența și întinderea unui drept de proprietate dobândit asupra terenului aferent locuinței după data tranzacției, în termenul și în condițiile prevăzute de Legea nr. 312/2005, se dovedește a fi lipsită de temei legal, în cazul operațiunilor analizate pentru care organele de inspecție fiscală nici nu au contestat îndeplinirea celorlalte cerințe prevăzute de art. 140 alin. (2)

1

lit. c) din C. fisc.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatându-se că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.

În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de B. și de C. București - E. Ilfov împotriva sentinței civile nr. 4092 din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2015.