ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2023/2016

Decizia nr. 2023/2016 Asupra recursului civil de fața constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. X/3/2014 la data de 13 noiembrie 2014 reclamanta A. în numele și pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâtele B. București și B. - Sucursala Banat Oltenia au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale aferente perioadei 2011 - 2012. Prin Sentința civilă nr. 2931 din 27 martie 2015 pronunțată de Tribunalului București, secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. și, în consecință, s-a respins acțiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, Împotriva acestei sentințe a declarat apel A.. Prin Decizia nr. 3736 din 15 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamanta A. în numele și pentru membrii săi, împotriva Sentinței civile nr. 2931 din 27 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

A anulat sentința apelată. A luat act de renunțarea reclamanților, reprezentați de A., la judecarea acțiunii. Împotriva acestei decizii, pârâta B. București a declarat recurs. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a invocat, în esență, că în mod greșit instanța de apel a luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reprezentanta reclamanților întrucât, în raport de art. 81 C. proc. civ. și de art. 28 din Legea nr. 62/2011, în cauză trebuia făcuta dovada unui mandat special în acest sens, la dosarul cauzei neexistând decât "o simplă cerere de renunțare", cu atât mai mult cu cât soluția instanței de fond a fost aceea de respingere a acțiunii, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că, în raport de art. 14 alin. (5) C. proc. civ., pentru respectarea principiului contradictorialității, instanța de apei trebuia să-i comunice cererea de renunțare la judecată. A solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de renunțare la judecată formulată de A. în numele și pentru membrii de sindicat. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că recursul este admisibil în principiu în raport de alin. (6) al art. 406 C. proc. civ. În cauză nu s-a formulat întâmpinare și punct de vedere la raport. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 22 martie 2016, față de conținutul raportului și de dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc.

civ., s-a constatat că recursul este admisibil în principiu și s-a fixat termen în ședință publică la 5 aprilie 2016 pentru soluționarea pe fond a recursului. Prin încheierea de ședință din 5 aprilie 2016, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a cererii formulate de recurenta-pârâtă la data de 5 octombrie 2016. Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed.

Printre principiile fundamentale ale procesului civil consacrate de Codul de procedură civilă se numără "Dreptul de dispoziție ai părții" prevăzut de art. 9 care, la alin. (3) statuează, că "în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată (...)" precum și principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 care prevede că "Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel" [alin. (1)] și că părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu, instanța fiind obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, [alin. (4) și (5)]. Potrivit art. 406 alin. (1) și alin. (2) C. proc.

civ. "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă"; "Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială." Alin. (4) al art. 406 C. proc. civ. dispune că "Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare.

Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare." Alin. (5) al aceluiași articol de lege prevede că, atunci când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. Din economia textelor legale redate reiese că renunțarea la judecată este un act de dispoziție al părții care însă, pentru a produce efecte, trebuie sa întrunească cerințele impuse de alin. (2) precum și, în raport, de reperul temporal la care este formulată cererea, și pe cele impuse de alin. (4) ale art. 406 C. proc. civ. Cu referire la alin. (5) al art. 406 C. proc.

civ. este de reținut că, în situația renunțării la judecată în apel sau într-o cale extraordinară de atac -deși textul de lege nu impune vreo condiție referitor la acordul părții adverse, acesta trebuie interpretat în coroborare cu alin. (4) al art. 406 C. proc. civ. așa încât și în cazul în care renunțarea la judecată în căile de atac are ioc la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea este condiționată de acordul celeilalte părți. O altă interpretare ar lipsi de sens și eficacitate dispozițiile alin, (4), întrucât, în situația opoziției pârâtului la cererea de renunțare la judecată în faza procesuală a fondului, reclamantul ar putea, în calea de atac, să eludeze textul de lege și să beneficieze de efectele unei renunțări necondiționate, în pofida poziției părții adverse.

Această concluzie se impune și în raport de dispozițiile art. 482 conform cărora "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol" (Capitolul II al Titlului II C. proc. civ.) și. respectiv, art. 494 C. proc. civ. conform cărora "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune." (Titlul II, Capitolul III, Secțiunea I C. proc. civ.). În speță, termenul stabilit pentru soluționarea apelului declarat de reclamanta A. în numele și pentru membrii săi de sindicat a fost 15 octombrie 2015, termen la care părțile au fost legal citate.

La aceeași dată - 15 octombrie 2015 - A., prin apărătorul său, a formulat, în scris, cerere de renunțare la judecată, în baza mandatului dat de reclamanți, conform tabelului semnat de aceștia și anexat cererii, împrejurare față de care criticile recurentei-pârâte referitoare la lipsa mandatului apar ca nefondate numai în raport de reclamanții care și-au exprimat voința în acest sens, nu și în raport de ceilalți. Cum cererea reclamanților de renunțare la judecată a fost formulată la primul termen, când părțile erau legal citate iar din practicaua deciziei recurate reiese că pârâtele B. București și B.- Sucursala Banat Oltenia nu au fost prezente, instanța de apei, în raport de cerința impusă de alin. (4) ale art. 406 coroborat cu alin. (5) C. proc.

civ., trebuia sa acorde pârâtelor un termen până la care să își exprime poziția față de această cerere, renunțarea neputând produce efecte decât cu acordul expres sau tacit ai celeilalte părți. Or instanța de apel a dat eficiență cererii reclamanților de renunțare la judecată chiar la termenul din 15 octombrie 2015, când a fost formulată, încălcând dreptul pârâtelor de a-și exprima acordul referitor la aceasta, acord prevăzut imperativ de alin. (4) al art. 406 C. proc. civ. în respectarea principiului contradictorialității. Procedând astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, ceea ce atrage casarea acesteia, în raport de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., fiind evident interesul pârâtei în exercitarea căii de atac a recursului care, prin demersul său, a urmărit să supună cenzurii hotărârea pronunțată cu nerespectarea normei de drept incidente.

Astfel fiind, Înalta Curte, pentru temeiurile arătate, va admite recursul declarat de pârâta B. București, va casa decizia atacată și va trimite cauza instanței de apel spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta B. București împotriva Deciziei nr. 3736 din 15 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-VII-a pentru cauze privind conflicte de munca și asigurări sociale. Casează decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București spre o nouă judecată. Definitivă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2016. Procesat de GGC - GV