ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2023/2016

Decizia

nr. 2023/2016

Asupra

recursului civil de fața constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. X/3/2014

la data de 13 noiembrie 2014 reclamanta A. în numele și pentru membrii

săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâtele B. București și

B. - Sucursala Banat Oltenia au solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea

pârâtelor la plata diferențelor salariale aferente perioadei 2011 - 2012.

Prin

Sentința civilă nr. 2931 din 27 martie 2015 pronunțată de

Tribunalului București, secția a-VIII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A.

și, în consecință, s-a respins acțiunea, ca fiind

formulată de o persoană fără calitate procesuală,

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel A..

Prin

Decizia nr. 3736 din 15 octombrie 2015, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamanta A. în numele

și pentru membrii săi, împotriva Sentinței civile nr. 2931 din

27 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

A

anulat sentința apelată.

A

luat act de renunțarea reclamanților, reprezentați de A., la

judecarea acțiunii.

Împotriva

acestei decizii, pârâta B. București a declarat recurs.

În

motivarea recursului, recurenta-pârâtă a invocat, în esență,

că în mod greșit instanța de apel a luat act de renunțarea

la judecata cererii formulată de reprezentanta reclamanților

întrucât, în raport de art. 81 C. proc. civ. și de art. 28 din Legea nr.

62/2011, în cauză trebuia făcuta dovada unui mandat special în acest

sens, la dosarul cauzei neexistând decât "o simplă cerere de

renunțare", cu atât mai mult cu cât soluția instanței de

fond a fost aceea de respingere a acțiunii, ca fiind formulată de o

persoană fără calitate procesuală.

Recurenta-pârâtă

a mai arătat că, în raport de art. 14 alin. (5) C. proc. civ., pentru

respectarea principiului contradictorialității, instanța de apei

trebuia să-i comunice cererea de renunțare la judecată.

A

solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de renunțare la

judecată formulată de A. în numele și pentru membrii de

sindicat.

Prin

raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a

reținut că recursul este admisibil în principiu în raport de alin.

(6) al art. 406 C. proc. civ.

În

cauză nu s-a formulat întâmpinare și punct de vedere la raport.

Prin

încheierea de ședință din camera de consiliu din 22 martie 2016,

față de conținutul raportului și de dispozițiile art.

493 alin. (7) C. proc. civ., s-a constatat că recursul este admisibil în

principiu și s-a fixat termen în ședință publică la 5

aprilie 2016 pentru soluționarea pe fond a recursului.

Prin

încheierea de ședință din 5 aprilie 2016, judecarea cauzei a

fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza

a fost repusă pe rol ca urmare a cererii formulate de

recurenta-pârâtă la data de 5 octombrie 2016.

Examinând

hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru considerentele care succed.

Printre

principiile fundamentale ale procesului civil consacrate de Codul de

procedură civilă se numără "Dreptul de dispoziție

ai părții" prevăzut de art. 9 care, la alin. (3)

statuează, că "în condițiile legii, partea poate, după

caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată (...)"

precum și principiul contradictorialității prevăzut de art.

14 care prevede că "Instanța nu poate hotărî asupra unei

cereri decât după citarea sau înfățișarea

părților, dacă legea nu prevede altfel" [alin. (1)] și

că părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice

chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către

orice participant la proces, inclusiv de către instanță din

oficiu, instanța fiind obligată, în orice proces, să supună

discuției părților toate cererile, excepțiile și

împrejurările de fapt sau de drept invocate, [alin. (4) și (5)].

Potrivit

art. 406 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. "Reclamantul poate

să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal

în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă";

"Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură

specială."

Alin.

(4) al art. 406 C. proc. civ. dispune că "Dacă reclamantul

renunță la judecată la primul termen la care părțile

sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face

decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă

pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că

renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen

până la care să își exprime poziția față de

cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul

acordat se consideră acord tacit la renunțare."

Alin.

(5) al aceluiași articol de lege prevede că, atunci când

renunțarea la judecată se face în apel sau în căile

extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va

dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după

caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Din

economia textelor legale redate reiese că renunțarea la judecată

este un act de dispoziție al părții care însă, pentru a

produce efecte, trebuie sa întrunească cerințele impuse de alin. (2)

precum și, în raport, de reperul temporal la care este formulată

cererea, și pe cele impuse de alin. (4) ale art. 406 C. proc. civ.

Cu

referire la alin. (5) al art. 406 C. proc. civ. este de reținut că,

în situația renunțării la judecată în apel sau într-o cale

extraordinară de atac -deși textul de lege nu impune vreo

condiție referitor la acordul părții adverse, acesta trebuie

interpretat în coroborare cu alin. (4) al art. 406 C. proc. civ. așa încât

și în cazul în care renunțarea la judecată în căile de atac

are ioc la primul termen la care părțile sunt legal citate sau

ulterior acestui moment, renunțarea este condiționată de acordul

celeilalte părți. O altă interpretare ar lipsi de sens și

eficacitate dispozițiile alin, (4), întrucât, în situația

opoziției pârâtului la cererea de renunțare la judecată în faza

procesuală a fondului, reclamantul ar putea, în calea de atac, să

eludeze textul de lege și să beneficieze de efectele unei

renunțări necondiționate, în pofida poziției

părții adverse.

Această

concluzie se impune și în raport de dispozițiile art. 482 conform

cărora "Dispozițiile de procedură privind judecata în

primă instanță se aplică și în instanța de apel,

în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul

capitol" (Capitolul II al Titlului II C. proc. civ.) și. respectiv,

art. 494 C. proc. civ. conform cărora "Dispozițiile de

procedură privind judecata în primă instanță și în apel

se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu

sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune." (Titlul II,

Capitolul III, Secțiunea I C. proc. civ.).

În

speță, termenul stabilit pentru soluționarea apelului declarat

de reclamanta A. în numele și pentru membrii săi de sindicat a fost

15 octombrie 2015, termen la care părțile au fost legal citate.

La

aceeași dată - 15 octombrie 2015 - A., prin apărătorul

său, a formulat, în scris, cerere de renunțare la judecată, în

baza mandatului dat de reclamanți, conform tabelului semnat de

aceștia și anexat cererii, împrejurare față de care

criticile recurentei-pârâte referitoare la lipsa mandatului apar ca nefondate

numai în raport de reclamanții care și-au exprimat voința în

acest sens, nu și în raport de ceilalți.

Cum

cererea reclamanților de renunțare la judecată a fost

formulată la primul termen, când părțile erau legal citate iar

din practicaua deciziei recurate reiese că pârâtele B. București

și B.- Sucursala Banat Oltenia nu au fost prezente, instanța de apei,

în raport de cerința impusă de alin. (4) ale art. 406 coroborat cu

alin. (5) C. proc. civ., trebuia sa acorde pârâtelor un termen până la

care să își exprime poziția față de această

cerere, renunțarea neputând produce efecte decât cu acordul expres sau

tacit ai celeilalte părți.

Or

instanța de apel a dat eficiență cererii reclamanților de

renunțare la judecată chiar la termenul din 15 octombrie 2015, când a

fost formulată, încălcând dreptul pârâtelor de a-și exprima

acordul referitor la aceasta, acord prevăzut imperativ de alin. (4) al

art. 406 C. proc. civ. în respectarea principiului

contradictorialității.

Procedând

astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală,

ceea ce atrage casarea acesteia, în raport de art. 488 pct. 5 și 8 C.

proc. civ., fiind evident interesul pârâtei în exercitarea căii de atac a

recursului care, prin demersul său, a urmărit să supună

cenzurii hotărârea pronunțată cu nerespectarea normei de drept

incidente.

Astfel

fiind, Înalta Curte, pentru temeiurile arătate, va admite recursul

declarat de pârâta B. București, va casa decizia atacată și va

trimite cauza instanței de apel spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta B. București împotriva Deciziei nr. 3736 din

15 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a-VII-a pentru cauze privind conflicte de munca și

asigurări sociale.

Casează

decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București

spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - GV