ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2017

Decizia nr. 709/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1862 din 15 septembrie 1995, pronunțată de Tribunalul București, secția a lV-a civilă, în Dosarul nr. x/1995, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu B. Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs revizuenții A. și C. București, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub același număr de dosar, la data de 17 februarie 2014. Prin Decizia nr. 1879/R din 28 octombrie 201.5 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost constatat ca perimat recursul declarat de revizuenții A. și C. București împotriva Deciziei civile nr. 1862 din 15 septembrie 1995, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/1995, cauza având ca obiect „revizuire"', în raport de dispozițiile art. 248 C. proc.

civ., precum și ale art. 252 și urm. C. proc. civ., decizie irevocabilă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții, înregistrat pe rolul Curții de Apel București. Prin încheierea din data de 13 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lV-a civilă, a fost suspendată judecata recursului, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților. Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamanții C. și A., la data de 15 februarie 2017, prin motivele de recurs, fundamentate pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 5, 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ. de la 1865, invocând încălcarea prevederilor art. 1-56 din.

Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1-59, Primul protocol adițional la Convenție, art. 1 și 3, Carta Universală a Drepturilor Omului, art. 1-30, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, art. 1-31, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, art. 1-53, Convenția Internațională pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare, art. 1, 2, 5, 6 și 11. Totodată, recurenții au invocat încălcarea legii prin soluțiile de respingere a unor cereri de recuzare ce nu fac obiect al încheierii din data de 13 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 298 coroborat cu art. 316 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte urmează să o admită având în vedere următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Una dintre regulile comune referitoare la instituirea și exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori, de una și aceeași cale de atac. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. În cauză, se reține că litigiul ce formează obiect a! dosarului de față este un conflict individual de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Potrivit C. muncii, adoptat în anul 1972, în vigoare până în anul 2003, precum și C. proc. civ. de ia 1865, în vigoare ia data introducerii acțiunii ce a făcut obiect al Dosarului de fond nr. x/1995, dar și în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în forma în vigoare mai înainte de modificarea prin Legea nr. 76/2012, aplicabilă în temeiul dispozițiilor art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea litigiilor de muncă, sunt supuse numai recursului. Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. De asemenea, în temeiul art. 328 alin. (1) C. proc.

civ. ,,hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată". În legătură cu obiectul litigiului de față, respectiv recurs îndreptat împotriva unei încheieri pronunțate de instanța de revizuire, în recurs, într-un litigiu de muncă., prin care a fost suspendată judecata cauzei, pentru lipsa părților, Înalta Curte reține, totodată, incidența următoarelor dispoziții legale. Potrivit dispozițiilor art. 242 C. proc. civ.: „Instanța va suspenda judecata: 1. când amândouă părțile o cer; 2. dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii. Cu toate acestea pricina se judecă daca reclamantul sau pârâtul au cerat în scris judecarea în lipsă." Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 244 ! alin. (1) C. proc.

civ. din 1865, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 34 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C. proc. civ.; Asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs"'. Înalta Curte reține că, în forma inițială, anterioară anului 2000, C. proc. civ. nu prevedea, în mod explicit, nici actul prin care instanța dispunea suspendarea și nici calea de atac. În doctrină și jurisprudență s-a apreciat însă că, în toate cazurile de suspendare, instanța dispune această măsură prin încheiere, care poate fi atacată separat cu apel sau recurs, cu condiția ca și hotărârea ce urmează a se pronunța în cauza respectivă să fie susceptibilă de apel sau recurs, ca excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc.

civ. din 1865, potrivit căreia încheierile premergătoare pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul. Ulterior, prin O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C. proc. civ., cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000, legiuitorul a stipulat expres, în art. 244 1 C. proc. civ., hotărârea prin care se pronunță suspendarea judecății cauzei pentru cazurile de suspendare prevăzute la art. 242-243 C. proc. civ., respectiv prin încheiere, cât și calea de atac. Astfel, încheierile prin care se suspendă judecata cauzei pot fi atacate cu recurs, pe tot timpul cât durează suspendarea, astfel cum prevăd dispozițiile art. 244 1 alin. (2) C. proc.

civ., cu excepția celor care sunt pronunțate de instanța de recurs, rațiunea dispozițiilor art. 244 1 C. proc. civ., fiind aceea de a împiedica recursul promovat împotriva unei hotărâri irevocabile, respectiv "recursul ia recurs". În consecință, față de dispozițiile art. 244 ! C. proc. civ. de la 1865, încheierea prin care a fost suspendată judecata recursului pentru lipsa părților, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2, nu putea fi atacată cu recurs. Se constată, astfel, că recurenții nu s-au conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute - de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de rață înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții C. și A. împotriva încheierii de ședință din data de 13 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Pronunțate în Dosarul nr. x/3/2014. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 mai 2017.