ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 709/2017
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1862 din 15
septembrie 1995, pronunțată de Tribunalul București,
secția a lV-a civilă,
în Dosarul nr. x/1995, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de
revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu B.
Împotriva
acestei decizii civile au declarat recurs revizuenții A. și C.
București, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului
București, secția a IV-a civilă, sub același număr de
dosar, la data de 17 februarie 2014.
Prin
Decizia nr. 1879/R din 28 octombrie 201.5 a Tribunalului București,
secția a IV-a civilă,
a
fost constatat ca perimat recursul declarat de revizuenții A. și C.
București împotriva Deciziei civile nr. 1862 din 15 septembrie 1995,
pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,
în Dosarul nr. x/1995, cauza având ca obiect „revizuire"', în raport de
dispozițiile art. 248 C. proc. civ., precum și ale art. 252 și
urm. C. proc. civ., decizie irevocabilă.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs revizuenții, înregistrat pe rolul
Curții de Apel București.
Prin
încheierea din data de 13 februarie 2017, pronunțată de Curtea de
Apel București,
secția a lV-a civilă, a fost suspendată judecata recursului, în
temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru
lipsa părților.
Împotriva
acestei încheieri au formulat recurs reclamanții C. și A., la data de
15 februarie 2017,
prin
motivele de recurs, fundamentate pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 5, 6, 7,
9 și 10 C. proc. civ. de la 1865, invocând încălcarea prevederilor art.
1-56 din. Constituția României, Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, art. 1-59, Primul protocol adițional la
Convenție, art. 1 și 3, Carta Universală a Drepturilor Omului, art.
1-30, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale
și Culturale, art. 1-31, Pactul Internațional cu privire la
Drepturile Civile și
Politice, art. 1-53,
Convenția Internațională pentru Eliminarea Tuturor Formelor de
Discriminare, art. 1, 2, 5, 6 și 11.
Totodată,
recurenții au invocat încălcarea legii prin soluțiile de
respingere a unor cereri de recuzare ce nu fac obiect al încheierii din data de
13 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a IV-a civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză.
Analizând cu
prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,
raportat la art. 298 coroborat cu art. 316 C. proc. civ., excepția inadmisibilității
recursului, Înalta Curte urmează să o admită având în vedere
următoarele considerente:
Prin
dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în
sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în
condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau
judecător.
Prin
urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția
competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceeași
pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași
exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de
atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern
prin legea procesuală.
Una
dintre regulile comune referitoare la instituirea și exercitarea
căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. Aceasta
înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de
două ori, de una și aceeași cale de atac.
Din
dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții
ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de
atac este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca
atare de lege, ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe
această cale.
În cauză,
se reține că litigiul ce formează obiect a! dosarului de
față este un conflict individual de muncă, astfel cum este
definit de dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Potrivit
C. muncii, adoptat în anul 1972, în vigoare până în anul 2003, precum
și C. proc. civ. de ia 1865, în vigoare ia data introducerii acțiunii
ce a făcut obiect al Dosarului de fond nr. x/1995, dar și în temeiul art.
16 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în forma în vigoare mai înainte de
modificarea prin Legea nr. 76/2012, aplicabilă în temeiul
dispozițiilor art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010,
hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea
litigiilor de muncă, sunt supuse numai recursului.
Potrivit
art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date
în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.
De
asemenea, în temeiul art. 328 alin. (1) C. proc. civ. ,,hotărârea
dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute
de lege pentru hotărârea atacată".
În
legătură cu obiectul litigiului de față, respectiv recurs
îndreptat împotriva unei încheieri pronunțate de instanța de
revizuire, în recurs, într-un litigiu de muncă., prin care a fost
suspendată judecata cauzei, pentru lipsa părților, Înalta Curte
reține, totodată, incidența următoarelor dispoziții
legale.
Potrivit
dispozițiilor art. 242 C. proc. civ.:
„Instanța
va suspenda judecata:
când
amândouă părțile o cer;
dacă
niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea
pricinii.
Cu
toate acestea pricina se judecă daca reclamantul sau pârâtul au cerat în
scris judecarea în lipsă."
Totodată,
în temeiul dispozițiilor art. 244
!
alin. (1) C. proc. civ. din
1865, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 34 din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C.
proc. civ.;
Asupra
suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța
prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu
excepția celor pronunțate în recurs"'.
Înalta
Curte reține că, în forma inițială, anterioară anului
2000, C. proc. civ. nu prevedea, în mod explicit, nici actul prin care
instanța dispunea suspendarea și nici calea de atac.
În
doctrină și jurisprudență s-a apreciat însă că,
în toate cazurile de suspendare, instanța dispune această
măsură prin încheiere, care poate fi atacată separat cu apel sau
recurs, cu condiția ca și hotărârea ce urmează a se
pronunța în cauza respectivă să fie susceptibilă de apel
sau recurs, ca excepție de la regula instituită de dispozițiile art.
282 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, potrivit căreia încheierile
premergătoare pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul.
Ulterior,
prin O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C. proc. civ.,
cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 219/2005
privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000, legiuitorul a stipulat expres, în art. 244
1
C. proc. civ., hotărârea prin care se pronunță suspendarea
judecății cauzei pentru cazurile de suspendare prevăzute la art.
242-243 C. proc. civ., respectiv prin încheiere, cât și calea de atac.
Astfel,
încheierile prin care se suspendă judecata cauzei pot fi atacate cu
recurs, pe tot timpul cât durează suspendarea, astfel cum prevăd
dispozițiile art. 244
1
alin. (2) C. proc. civ., cu
excepția celor care sunt pronunțate de
instanța de recurs, rațiunea
dispozițiilor art. 244
1
C. proc. civ., fiind aceea de a
împiedica recursul promovat împotriva unei hotărâri irevocabile, respectiv
"recursul ia recurs".
În consecință,
față de dispozițiile art. 244
!
C. proc. civ. de la
1865, încheierea prin care a fost suspendată judecata recursului pentru
lipsa părților, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct.
2, nu putea fi atacată cu recurs.
Se
constată, astfel, că recurenții nu s-au conformat unei
condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Or,
recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele
prevăzute - de legea procesuală, constituie o încălcare a
principiului legalității acestora, precum și a principiului
constituțional al egalității în fața legii și
autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație
inadmisibilă în ordinea de drept.
Cum
recursul de rață înfrânge această regulă a procedurii
civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în
consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de reclamanții C. și A. împotriva
încheierii de ședință din data de 13 februarie 2017 a
Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.
Pronunțate în
Dosarul nr. x/3/2014.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 9 mai 2017.