Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.06.2015
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1155/2017

HOTĂRÂRE
05.06.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1155/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1155/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 219/A din 09 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția IV-a civilă, a fost constatat perimat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 704 din 05 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Hotărârea a fost pronunțată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare și a fost comunicată reclamantei. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs, care a fost expediat, prin e-mail, la data de 28 martie 2017. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I-a civilă, la data de 30 martie 2017 . În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc.

civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată la data de 25 mai 2017 și s-a dispus comunicarea către părțile în litigiu. Raportul a fost comunicat părților la data de 6 iunie 2017 și 7 iunie 2017, conform dovezilor aflate la filele 25 și 52 din dosar. Recurenta reclamantă a depus punct de vedere la raport, prin care și-a exprimat nemulțumirile legate de concluziile acestuia. În conformitate cu dispozițiile art. 247 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția de tardivitate a recursului pendinte. Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit căruia „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, asupra căreia reține următoarele: Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare”. În cauză, la data de 27 noiembrie 2015 reclamanta A. a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, apel împotriva sentinței nr. 704 pronunțată la data de 5 iunie 2015 de această instanță.

La termenul de judecată din data de 05 mai 2016, instanța a dispus suspendarea cauzei, potrivind dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C.pr.civ, pentru lipsa părților. Prin Decizia nr. 219/A din 09 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția IV-a civilă, a fost constatat perimat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 704 din 05 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Hotărârea a fost pronunțată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, iar t ermenul de declarare a recursului, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 15 martie 2017 . Drept urmare, recursul formulat de reclamanta A. și expediat prin e-mail la data de 28 martie 2017 , este tardiv, urmând a fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 219/A din data de 9 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1058/2017
t răspuns la întâmpinare, înregistrat la dosar la 4 mai 2017. În raport cu dispozițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din 10 mai 2017, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului. Pr
ÎCCJ 2016-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 265/2017
Decizia nr. 265/2017 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel Iași a fost înregistrată, la data de 04 decembrie 2014, cererea de apel, formulată de A. împotriva Sentinței civile nr. 674 din 20 februarie 20
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #145546)
ul București – Secția a III-a civilă la data de 13 mai 2016 a pronunțat decizia civilă nr.538 R. Or, susține recurenta, după cum se poate constata la data la care Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr.x/x/2015 a pron
ÎCCJ 2018-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2322/2018
l, răspuns la întâmpinarea formulată de intimații-chemați în garanție S.C. L. S.R.L., M., N. și O., prin care a solicitat respingerea excepției tardivității recursului, susținând că acesta a fost declarat la data de 16 octombrie 2017, în te
ÎCCJ 2018-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1559/2018
a respins ca neîntemeiate toate trei excepțiile invocate de intimata A.A.A.S. și, prin sentința civilă nr. 71 din 2 iulie 2013, a respins ca neîntemeiată contestația la executare. Sentința mai sus evocată a fost casată cu trimitere spre rej
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă