ÎCCJ, decizie (scj.ro #145546)

Incidente procedurale. Perimarea cererii. Întreruperea cursului perimării

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic: perimare

NCPC, art. 416 alin. (1)

Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, ce nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea sa o facă, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 377 din 15 februarie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă, revizuenții A. și B. au solicitat anularea sentinței civile nr.1106/10.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 5 ca fiind contradictorie cu încheierea civilă din 19 septembrie 2014 pronunțată în același dosar.

Prin sentința civilă nr. 437 din 12 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C.

Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă prin decizia civilă nr.182 R/2017 din 27 martie 2017 a constatat perimat recursul formulat de recurenții-revizuenți A. și B. împotriva sentinței civile nr.437 din 12 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr.182 R/2017 din 27 martie 2017  a Curții Apel București – Secția a IV-a civilă, revizuenții A. și B. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.488 pct.5, pct.6, pct.7 și pct.8 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenții au arătat, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute în mod expres și limitativ de art.416 alin.(1) C. proc. civ., întrucât în partea finală a recursului, în temeiul dispozițiilor art.411 alin.(2) C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Recurenta susține că și în situația în care dispozițiile art.416 alin.(1) C. proc. civ. ar fi aplicabile prezentei cauze, în conformitate cu dispozițiile art.417 C. proc. civ. cursul perimării a fost întrerupt prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 25 ianuarie 2013, în dosarul nr.x/x/2013 și în care Tribunalul București – Secția a III-a civilă la data de 13 mai 2016 a pronunțat decizia civilă nr.538 R.

Or, susține recurenta, după cum se poate constata la data la care Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr.x/x/2015 a pronunțat încheierea din 22 august 2016, cursul perimării era întrerupt, în cauză fiind incidente dispozițiile art.488 pct.5, pct.6, pct.7 și pct.8 și art.22 alin.(2) C. proc. civ., conform căruia instanța de fond nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.

În continuarea susținerii cererii de recurs, recurenții au prezentat critici privind excepția lipsei calității procesuale pasive și fondul cauzei, critici ce nu vor fi prezentate în sinteză având în vedere că obiectul prezentului recurs vizează decizia prin care a fost constatat perimat recursul.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului casarea deciziei recurate și înlăturarea excepției perimării cererii de recurs ca fiind nefondată.

Intimatul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție,  în temeiul art. 493 alin. 2 din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 septembrie 2017, în unanimitate, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 25 septembrie 2017.

Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis în principiu recursul declarat de recurenții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 182 R/2017 din 27 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă și a acordat termen la data de 15 februarie 2018 în ședință publică cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție

, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, a reținut că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării criticilor invocate, se constată că deși recurenții au invocat în sprijinul cererii de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., nu au dezvoltat, în mod distinct și concret motivele subsumate acestora, astfel încât instanța supremă apreciază că au fost invocate formal și vor fi înlăturate.

Analiza pe care instanța o va efectua asupra criticilor prezentate va porni de la examinarea criticilor de nelegalitate privind soluția pronunțată în decizia recurată de constatare a perimării recursului, critici ce vor fi încadrate în punctul 5 al art.488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art.488 pct.5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenții au susținut că în mod greșit instanța a constatat perimarea recursului întrucât, în partea finală a cererii de recurs a fost solicitată judecata în lipsă potrivit dispozițiilor art.411 C. proc. civ. și că instanța nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.

Raportat la situația de fapt reținută de către instanța de judecată privind cursul judecății în recurs, se constată că în cauză s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.416 C. proc. civ.

Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul judecății și are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariției unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor.

Potrivit prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”.

Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, ce nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea sa o facă, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, a respectat, aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză și analizând condițiile suspendării din perspectiva intervenirii perimării a statuat în mod corect că termenul de perimare a fost împlinit.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că suspendarea judecății a produs efecte, atât timp cât părțile implicate în judecarea procesului au stat în pasivitate fără a face demersurile necesare repunerii pe rol a cauzei, în termenul de 6 luni  prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere atitudinea procesuală a recurenților, care după pronunțarea încheierii de suspendare a cererii de recurs, nu au formulat cerere de repunere pe rol, în mod legal și fondat a reținut instanța că în cauză a operat sancțiunea perimării.

Susținerea recurenților în sensul că la data pronunțării încheierii din data de 22 august 2016 cursul perimării era întrerupt prin existența pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București a contestației la executare ce a fost înregistrată la data de 25 ianuarie 2013, va fi înlăturată.

Potrivit dispozițiilor art.417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Pentru ca să se producă efectul întrerupător, actul de procedură trebuie să îndeplinească două condiții, respectiv trebuie făcut în vederea judecării pricinii adică să urmărească repunerea pe rol a cauzei în scopul judecării procesului și actul de procedură să fie realizat de partea care justifică un interes.

Ori, în cauză, existența pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București a unei contestații la executare nu poate fi subsumat niciuneia dintre condițiile expres prevăzute de dispozițiile art.417 C. proc. civ.

Astfel fiind, în mod corect a statuat instanța faptul că pricina a rămas în nelucrare din motive imputabile părților motiv pentru care, Înalta Curte de Casație și Justiție constată critica recurentei nefondată, în cauză fiind îndeplinite condițiile pentru a interveni perimarea.

Având în vedere aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art.496 alin.1 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 182 R/2017 din 27 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă.