ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1962/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I-a civilă, la data de 29.11.2016 revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2102 din 1.11.2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

La data de 7.12.2016 revizuentul A. a formulat precizare a cererii de revizuire, arătând că solicită revizuirea deciziei nr. 129/A din 29.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2006 și deciziilor nr. 961 din 26.02.2013 și nr. 2102 din 1.11.2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. secția I civilă.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul A. a arătat următoarele:

Instanțele s-au pronunțat ultra petita, întrucât au admis acțiunea în parte pe un alt temei juridic și în alte limite procesuale față de cele stabilite de reclamant, și minus petita, întrucât nu au analizat cererea privind daunele moratorii deși au fost solicitate de către reclamant în mod expres în acțiune, înlăturând efectele puterii de lucru judecat derivate din sentința civilă nr. 329/PI din 21.04.1999 a Tribunalului Timiș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 562 din 12.02.2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

1.1. Ultra petita.

Instanțele au admis în parte acțiunea pe un alt temei juridic - art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, care reglementează drepturi bănești, și nu pe temeiul juridic precizat de reclamant în cererea de judecată, art. 73 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, care reglementează dreptul la despăgubiri conform dreptului comun, ce implică și daune moratorii potrivit art. 1075 și art. 1084 și următoarele C. civ., și în alte limite procesuale decât cele stabilite de reclamant, contrar art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Reclamantul a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra obligației de plată a despăgubirilor cuvenite pentru folosirea Iară drept de către pârâtă a realizării tehnice, temeiul juridic ai cererii fiind art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 (fost art. 67, ulterior art. 73), art. 1075 și art. 1084 și urm. C. civ.

Dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 statuează asupra drepturilor bănești ce se cuvin autorului unei realizări tehnice stabilite prin contract încheiat între autor și unitate și nu asupra despăgubirilor, care se acordă în condițiile art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991.

Cererea a fost motivată în fapt prin împrejurarea că pârâta a folosit realizarea tehnică fără contractul prevăzut de art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 și după data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 329 din 21.04.1998 pronunțată de Tribunalul Timiș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 562/2004 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul arătând că este îndreptățit să primească despăgubiri (daune compensatorii și daune moratorii) pentru perioada în care pârâta a obținut venituri din folosirea realizării tehnice, pe baza acelorași criterii, stabilite cu putere de lucru judecat, care au fost avute în vedere la pronunțarea primului titlului executoriu, anume sentința Tribunalului Timiș.

Cu toate acestea, instanța de apel și instanța de recurs au calificat cererea de chemare în judecată ca o acțiune având ca obiect despăgubiri, raportându-se, aparent, la dispozițiile art. 73 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, însă, concret, prin hotărârile pronunțate au analizat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind drepturi bănești și o altă cauză juridică, un alt temei juridic.

Contrar motivării reținute în hotărârea Curții de Apel, reclamantul nu a solicitat drepturi bănești sub formă de prestație succesivă, adică 50% lunar din eficiența economică, ci despăgubiri (integrale) pe întreaga perioada 1998-2004 în care pârâta a utilizat soluția tehnică fără contract, în raport de eficiența economică realizată.

Obligația pârâtei stabilită cu titlu definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 329/PI din 21.04.1998 a Tribunalului Timiș, aceea de a încheia contract cu autorul realizării tehnice și stabilirea drepturilor bănești, ce trebuiau să fie fixate în contract în proporție de 50% lunar din valoarea eficientei economice, se referă la aplicarea art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 și nu la aplicarea art. 72 alin. (3) din aceeași lege, cum în mod greșit a fost calificat temeiul juridic al acțiunii și cadrul procesual.

Reclamantul avea posibilitatea sesizării instanței cu o cerere având ca obiect plata drepturilor bănești în proporție de 50% lunar din valoarea eficientei economice, întemeiată pe dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 numai în ipoteza încheierii contractului și nerespectării clauzelor contractuale de către pârâtă.

Cererea având ca obiect despăgubiri pentru utilizarea realizării tehnice și pentru nerespectarea obligației de a încheia contract are o altă cauză juridică, anume art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, raportat la dispozițiile art. 1075, 1084 și 1088 C. civ., părțile nefiind în relații contractuale.

Motivând că "modul de determinare a cuantumului despăgubirilor ține de probarea situației de fapt pretinse iar nu de obiectul cererii de chemare în judecată" fără a se analiza temeiul juridic al cererii de chemare în judecata, cauza juridică, instanțele nu s-au pronunțat asupra obiectului cererii de chemare în judecată în limitele în care reclamantul a formulat cererea sa.

1.2. Minus petita

Reclamantul a solicitat acordarea despăgubirilor (daunele compensatorii și moratorii), în temeiul art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 (fost art. 67, ulterior art. 73), art. 1075 și art. 1084 și următoarele C. civ., conform titlului executoriu, anume sentința civilă nr. 329/PI din 21.04.1999, pronunțată de Tribunalul Timiș.

Deși cererea având ca obiect daune moratorii a fost formulată în cauză, aceasta nu a fost soluționată de instanțe.

Fără a observa conținutul integral al cererii de chemare în judecată formulată In prezentul litigiu, la fel ca și în cauza anterioară, soluționata irevocabil prin sentința nr. 329/1998 pronunțată de Tribunalul Timiș și decizia civilă nr. 562/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, atât în decizia civilă nr. 961 din 26 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia civilă nr. 129/A/2016 pronunțată de Curtea de Apel București, dar și în decizia nr. 2102 din 01.11.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constatat eronat că aceasta cerere nu a fost formulată cu ocazia judecății în fond.

Reclamanta! a arătat în cererea formulată ia data de 09.11.2004, pe rolul Tribunalului Argeș, că obligarea pârâtei la aceste despăgubiri este efectul încălcării de către pârâtă a dreptului de proprietate industrială, utilizării realizării tehnice și nerespectării obligației de a încheia contract cu acesta, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1075, 1084 și 1088 C. civ. este îndreptățit la despăgubiri, reprezentând pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, concret daunele moratorii - dobânda legală.

Deși au constatat irevocabil aplicarea dispozițiilor art. 1201 C. civ. cu privire ia principiul puterii de lucru judecat, referitor la criteriile juridice și tehnico-economice de stabilire a despăgubirilor, neobservând ca reclamantul a solicitat aplicarea dispozițiilor dreptului comun în materia daunelor moratorii - art. 1075, art. 1084 și art. 1088 C. civ. - instanțele de recurs nu s-au pronunțat asupra acestei cereri și nici asupra motivului de recurs.

În condițiile în care precizarea unei sume cu ocazia formulării cererii de recurs s-a motivat că reprezintă o precizare a cuantumului obiectului acțiunii, care a fost admisă în parte, pentru a se justifica o compensare nelegală a cheltuielilor de judecată, este evident că cererea privind plata daunelor moratorii sub forma dobânzii legale, deși a fost formulată cu ocazia investirii instanței, printr-o greșeală evidentă materială și ca efect al neobservații conținutului cererii de chemare în judecată, instanțele nu au analizat-o.

Prin cele trei hotărâri atacate nu s-au acordat daunele interese solicitate legal și nici cheltuielile de judecată și, în consecință, s-a acordat mai puțin decât s-a cerut.

După pronunțarea hotărârii a obținut un înscris care nu a putut fi prezentat, mai presus de voința sa, respectiv Hotărârea C.E.C.C.A.R. nr. 6 din 18.01.2017, prin care i s-a admis plângerea și s-a statuat că expertiza contabilă realizată de expert contabil B. nu a avut drept suport documente primare și înregistrarea evenimentelor și tranzacțiilor în contabilitate, așa cum prevede Standardul profesional nr. 35.

În aceste condiții, expertiza contabilă este nulă.

Expertiza efectuată în cauză a stat la baza pronunțării deciziei civile nr. 129/A/2016 a Curții de Apel București și deciziei nr. 2102 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au statuat cu privire la cuantumul despăgubirilor în mod nelegal și eronat, stabilind că acestea sunt de 832.436,61, ce reprezintă jumătate din suma de 1.664.873,22, cât sunt economiile S.C. C. S.A. realizate din aplicarea soluției tehnice proprii din avizul din 22.10.1993, în perioada 01.01.1998-24.07.2004.

Astfel cum a arătat. în obiecțiunile formulate și în motivele de recurs, expertiza contabilă efectuată de expert B. este lovită de nulitate, întrucât este în contradicție cu întreg probatoriul dosarului, inclusiv cu actele emise de pârâta S.C. C. S.A., tar experta a concluzionat fără să aibă competență că soluția tehnică ce îi aparține nu s-a mai folosit după 01.01.1998.

Concluziile prezentate de expertă au reprezentat temeiul de fapt și de drept al stabilirii despăgubirilor, care, cu încălcarea autorității de lucru judecat, au statuat că realizarea tehnică a suferit modificări, deși acest fapt a fost tranșat definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 2102 din 01.11.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că nu au intervenit niciun fel de modificări asupra realizării tehnice.

Actele care au stat la baza expertizei, respectiv situațiile comparative unilaterale ale pârâtei S.C. C., adresa din 14.02.1998 a pârâtei S.C. C. și adresa unilaterala a S.C. D. S.A. din 23.02.2015, referitor la prețul eleronului, fără ca acestea să fie însoțite de documente contabile, au stat la baza pronunțării hotărârilor judecătorești supuse revizuirii - detaliindu-se argumentele pentru care se contestă cele două adrese.

Având în vedere că soluția tehnică ce îi aparține nu a fost schimbată, nici eficiența economică nu a fost modificată, iar modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru perioada 01.01.1998-24.07.2004 de utilizare ilegală de către pârâtă se impune cu putere de lucru judecat, conform sentinței civile nr. x/PI/1998 pronunțată Tribunalul Timiș.

Cele trei hotărâri pronunțate în cea de a doua procedură sunt potrivnice cu hotărârile nr. x/2004 a Înaltei Curți și nr. x/PI/1998 a Tribunalului Timiș, pronunțate în prima procedură.

În decizia de casare x/2013 instanța stabilește că nu se pot admite contestații privind realizarea tehnică ce îi aparține sub aspectul ca aceasta a fost modificată prin avizul x/1993, întrucât acesta a fost cercetat și statuat în sentința din 21.04.1998 (pag. 33), iar ulterior, contrazicându-se și încălcând puterea de lucru judecat, a dispus cercetarea și aplicarea consecințelor avizelor din 1993, statuând irevocabil și potrivnic sieși să se verifice dacă a intervenit vreo modificare a realizării tehnice în baza avizului din 1997, adică din 26.09.1997, adică a avizelor din 1993 invocate, neobservând că mențiunile de pe prima pagină a avizului (pag 35).

S-a mai reținut că dezlegările privind calitatea de autor al realizării tehnice în discuție a reclamantului recurent, procentul în care se stabilesc drepturile acestuia, precum și modul de determinare a bazei de calcul se impun cu putere de lucru judecat între părți.

În decizia nr. 2102/2016 a Înaltei Curți se statuează irevocabil că soluțiile din avizul x/1993 nu modifică realizarea tehnică ce aparține reclamantului, iar modalitatea de calcul a despăgubirilor este cea data de sentința civilă din 21.04.1998 a Tribunalului Timiș, subliniindu-se și că în stabilirea bazei de calcul a despăgubirilor trebuia să se aibă în vedere modalitatea de calcul a eficienței economice (criteriile avute în vedere în stabilirea acesteia) abordată în litigiul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. x/1998 a Tribunalului Timiș.

Prin sentința din 21.04.1998 a Tribunalului Timiș, irevocabilă, s-au stabilit cu putere de lucru judecat următoarele fapte și împrejurări:

- realizarea tehnică este nouă și utilă societății, așa cum prevede alin. (1) al art. 67 (art. 72 ulterior art. 73) din Legea 64/1991;

- autorul realizării tehnice ca fiind reclamantul;

- apărarea (unică) de fond a pârâtei S.C. C. S.A. cu privire la modificarea soluției tehnice ce îi aparține, prin micșorarea adâncimii de ambutisare cu 10 mm în zona eleronului conform x din 22.10.1993, a fost respinsă în mod irevocabil;

- economia pe autoturism la data de 01.03.1992 (data intrării în fabricație a realizării tehnice) este de 41,16 dolari SUA sau 83 51 ROL;

- pârâta S.C. C. S.A. a încălcat alin. (1) și alin. (2) al art. 67 din Legea nr. 64/1991, respectiv nu a încheiat contractul și a ignorat autorul, astfel încât, conform alin. (3) din același articol din lege, este obligată la despăgubiri;

- pârâta S.C. C. S.A, conform alin. (3) ai art. 67 din Legea nr. 64/1991 a fost obligată la plata despăgubirilor de 120,25 miliarde iei ROL (14,146 milioane dolari SUA la 21.04.1998) pentru perioada de utilizare fără contract, aferentă 01.03.1992-31.1.2.1997, cu un total de auto fabricate de 291.099 buc.

- despăgubirile au fost stabilite ca fiind formate din paguba suferită de 101.5 miliarde lei ROL (damnum emergens - 291.099 buc. x41 dolari SUA/buc - 11.935.059 dolari SUA, 11.935.059 S xS500 lei/dolari SUA=101.448.001.500 lei ROL) și beneficiul de care a fost lipsit (lucrum cessans, conform art. 1075 C. civ. coroborat cu art. 1084 C. civ.) și de 18,5 miliarde lei ROL corespondentă dobânzii legale de 6%/an, cu capitalizare aplicată economiilor lunare stabilite în dolari USD;

- modalitatea de calcul a fost statuată irevocabil ca fiind actualizarea economiilor lunare stabilite în dolari USD (produsul dintre numărul capote fabricate lunar și economia de 41,16 dolari SUA/buc) cu dobânda legala la devize convertibile de 6%an cu capitalizare și transformare ia data pronunțării în moneda națională;

- obligația de plată a fost stabilită în moneda naționala lei ROL.

Prin decizia nr. 129A/24.02.2016 pronunțată în rejudecare de Curtea de Apel București, deciziile din 26.02.2013 și din 01.11.2016 pronunțate de Înalta Curte s-au stabilit următoarele fapte și împrejurări, instanța având la baza expertiza tehnică E. și expertiza contabilă B:

- autorul realizării tehnice în perioada 01.01.1998-24.07.2004 este pârâta S.C. C. S.A, care prin avizul x/1997 a îmbunătățit și perfecționat realizarea tehnică ce a aparținut lui A.;

- dacă după 01.01.1998 s-ar fi folosit soluția lui A., pârâta ar fi avut pierderi de 86.913,42 euro;

- după 01.01.1998 soluția lui A. nu s-a mai folosit în forma inițială, ci îmbunătățită prin soluția din avizul x/1997;

- soluția pârâtei din avizul de modificare din 22.10.1993, avizată în producția de serie prin avizul S din 26.09.1997, prin care se reduce adâncimea de ambutisare cu 10 mm, a determinat eficiența economică care a redus cheltuielile de producție și a scăzut rebuturile;

- prețul eleronului în perioada 01.01.1998-24.07.2004 este de 7 euro/buc în 1998, 5,67 euro/buc în 1999,5 euro/buc în 2000, 4 euro/buc în 2001, 4,1 euro/buc în 2002, 4,1 euro/buc 2003 și 4,45 euro/buc în 2004, după actul unilateral din 23.02.2015, nesusținut de documente contabile primare ai S.C. D. S.A. Pitești, act fals în înscrisuri sub semnătura privată;

- prețul eleronului a scăzut datorită scăderii spumei poliuretanice și pieței de desfacere;

- modul de stabilire a drepturilor bănești este diferența în costuri între soluția lui A. și soluția F. din avizul x/1993;

- valoarea economiei aduse de soluția pârâtei din avizul de modificare x/1993 este conform expertizei contabile B. E de 1.664.873,22 euro, iar 50% din acesta este de 832.436,61 euro;

- procentul cuvenit autorului realizării tehnice este de 50% din eficienta economica și a fost stabilit prin decizia de casare x/2013;

- dobânda legală nu se acordă întrucât a fost respinsa prin decizia de casare 961/2013 a Înaltei Curți, pe motiv ca nu a fost solicitată prin cererea de chemare în judecata, ci tardiv.

Comparând statuările irevocabile, se disting statuările potrivnice din a doua procedură, care au încălcat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, după cum urmează:

- temeiul legal al acordării despăgubirilor - în primul ciclu procesual i s-au acordat despăgubiri conform art. 67 alin. (3) [art. 72 și ulterior art. 73] din Legea nr. 64/1991, iar în ciclul actual i s-au acordat în temeiul art. 72 alin. (1) [fost art. 67 ulterior art. 73] din Legea nr. 64/1991.

Deși instanțele au reținut aparent corect temeiul juridic al acțiunii, respectiv art. 72 alin. (3) [art. 67 ulterior 73] din Legea nr. 64/1991, în realitate nu i-au dat eficiență juridică, argumentând soluțiile date, prin raportare la hotărârile judecătorești pronunțate anterior în cauză asupra cererii privind obligația pârâtei de a încheia contract, având ca temei juridic dispozițiile art. 72 alin. (1).

- calitatea de autor - în primul ciclu procesual a fost considerat autor, iar în actualul autor al realizării a fost considerată pârâta care, a fost obligată, fără să se indice cui, să plătească despăgubiri de 832.436,71 euro.

În decizia civilă nr. 129/A din 24,02. 2016 pronunțată de Curtea de Apel București s-a reținut că "avizul x/1997 (fost x/1993 și y/1993) a intervenit asupra soluției propusă de reclamant prin modificarea cotelor de ambutisare pentru eleron, având ca efect reducerea costurilor de producție și a rebuturilor la realizarea tablei pentru capotă spate a autoturismului F.".

În decizia 2102/2016 se statuează contrar, că soluțiile din avizele x/1993 și y/1993 nu modifică realizarea tehnică a reclamantului și implicit încălcarea puterii de lucru judecat a cercetării acestora.

Dacă anumite adăugiri sau corectări ale elementelor principale au avut loc anterior anului 1998 și nu ulterior, chiar înainte de emiterea avizului x/1997, era necesar ca, în rejudecare, instanța să analizeze în ce măsură acestea reprezintă modificări ale soluției tehnice care să-i schimbe caracterul de noutate, recunoscut în primul litigiu, în aplicarea art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.

Întrucât nu a fost înlăturat caracterul de noutate al realizării tehnice, evident că nu se poate discuta despre modificări de natură a influența modul de calcul al eficienței economice, situație confirmată cu raportul de control nr. 1080 din 17.05.1996 al capotelor realizate, conform avizului x/1993, prin care s-a arătat anul când modificarea a fost finalizată, respectiv 17.05.1996 (acesta fiind momentul în care capota spate, conform avizului x/1993 a fost folosită în fabricație și nu ulterior datei de 1.01.1998).

- economia pe autoturism - în primul ciclu procesual economia a fost statuată la 41 dolari SUA/auto, iar în actualul ciclu procesual economia a fost statuată de la 7 euro/auto în 1998, la 4 euro/auto în 2004.

- modalitatea de calcul a despăgubirilor - în primul ciclu procesual modalitatea de calcul a despăgubirilor a fost stabilită ca fiind actualizarea economiilor lunare stabilite în dolari USD (produsul dintre numărul capote fabricate lunar și economia de 41,16 dolari SUA/buc) cu dobânda legală la devize convertibile de 6%/an cu capitalizare și transformare la data pronunțării în moneda națională, iar în actualul ca fiind 50% din diferența de costuri dintre soluția F. și soluția A., cu toate că instanța supremă a statuat irevocabil că realizarea tehnică nu a fost modificată, iar soluția F. nu există.

- criteriul de determinare a despăgubirilor, reprezentând procentul lunar de 50 % din valoarea eficienței economice. Acesta nu reprezintă în fapt și în drept elementul de fundament al acordării despăgubirilor către reclamant pe tărâmul dispozițiilor art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, astfel cum s-a reținut în hotărârile atacate, acesta fiind stabilit în considerarea executării obligației de a încheia contract pe tărâmul dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, ce nu a format obiectul celui de-al doilea litigiu.

- daunele interese - în primul ciclu procesual i s-au acordat daune interese conform art. 1075 și 1084 C. civ., iar în actualul ciclu au fost respinse pe motiv greșit că le-a cerut tardiv.

Prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impunând și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucram cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Articolul 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 arată că încălcarea prevederilor alin. (1) și (2) atrage obligația unității de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun, despăgubirile determinându-se în funcție de rezultatele economice obținute de unitate, iar dreptul comun în materia despăgubirilor este reprezentat de dispozițiile art. 1075 și art. 1084 C. civ., în raport de care, astfel cum s-a statuat cu putere de lucru judecat în cauza anterioară și în Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, cuprind pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.

- calificarea răspunderii - în prima procedură pârâtei i s-a reținut o răspundere civilă delictuală cu despăgubire integrală, iar în actuala o răspundere contractuală, fiind obligată la despăgubiri de 50% din eficiența economică.

Cum temeiul juridic al celor două cereri de chemare în judecată formulate de către reclamant este identic, art. 67 alin. (1), alin. (2) și (3) [art. 72, ulterior 73] din Legea nr. 64/1991 (în prima cerere dedusă judecății), art. 72 alin. (3) [fost art. 67, ulterior art. 73] din aceeași lege republicată (în cea de-a doua cerere dedusă judecății) și art. 1075 și art. 1084 C. civ., pronunțarea hotărârilor din cel de-al doilea litigiu cu înlăturarea efectelor principiului puterii de lucru judecat din primul litigiu, cu privire la aceeași cauză, același temei juridic și același act (realizarea tehnică proprietatea reclamantului revizuent), a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului privind respectarea procedurii echitabile și principiul securității raporturilor juridice.

Prin decizia nr. 648 din 4.04.2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a decis următoarele:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 70/2004, astfel cum a fost modificată și completată.

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 961 din data de 26 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 961 din data de 26 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 2102 din 1 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 2102 din 1 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, și nr. 129/A din data de 24 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 129/A din data de 24 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de apel București, secția a IV-a civilă, la data de 20.07.2017 sub nr. x/2016.

Prin decizia nr. 1177A din 15 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a constatat că instanța nu este învestită cu soluționarea cererii de revizuire a deciziei nr. 129/A din 24.02.2016 întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a admis excepția tardivității și a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire a deciziei nr. 129A/24.02.2016 întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. a respins excepția de tardivitate a cererii de revizuire a deciziei nr. 129A/24.02.2016 întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a admis excepția de inadmisibilitate și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 129/A din 24.02.2016 întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În considerentele hotărârii Curtea de Apel București a reținut prioritar, cu privire ta solicitarea revizuentului de a se reține că instanța este investită și cu cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, prin decizia nr. 648 din 4.04.2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 2102 din 1 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă și nr. 129/A din data de 24 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 129/A din data de 24 februarie

2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Prin urmare, cererea, de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a declinat în favoarea prezentei instanțe doar cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 129/A din 24.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, curtea de apel a constatat că nu este învestită cu soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016 întemeiată pe dispoz. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., conform deciziei nr. 648 din 4.04.2017 a I.C.C.J.

Cu privire la excepția de tardivitate a cererii de revizuire, curtea de apel a pus în discuția contradictorie a părților excepția tardivității declarării cererii de revizuire, excepție pe care a. apreciat-o ca fiind întemeiată cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, conform dispozițiilor art. 342 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de 1 lună, care se va calcula de la comunicarea hotărârii definitive.

Decizia civilă nr. 129A/24.02.2016 a Curții de apel București, secția a IV-a civilă, ce face obiectul cererii de revizuire de față, a fost comunicată revizuentului A. la data de 02.06.2016. după cum reiese din dovada de comunicare aflată din dosarul nr. x/2006, vol. IV.

Aplicând regula de calcul stabilită de art. 101 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căreia termenele statornicite pe luni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare, rezultă că declarația de revizuire putea fi depusă până cel mai târziu la data de 02.07.2016, inclusiv.

Revizuentul-reclamant A. a depus cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2102 din 01.11.2016 la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 29.11.2016, iar precizarea prin care arăta că solicită și revizuirea deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016 a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07.12.2016, cu depășirea termenului de 1 lună de la comunicarea hotărârii vizate de cererea de revizuire.

Cu privire ia excepția tardivității, revizuentul s-a apărat, arătând că termenul de revizuire a fost întrerupt conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, până la data de 01.11.2016, când s-a pronunțat în recurs decizia civilă nr. 2102/2016 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile, astfel încât formularea cererii de revizuire la data de 29.11.2016 este înăuntrul termenului prevăzut de art. 324 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de apel a constatat că nu este întemeiată această apărare, având în vedere că decizia nr. 129/A/2016 este o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel în înțelesul art. 377 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar legea leagă începutul termenului de declarare a căii extraordinare de atac de momentul comunicării hotărârii definitive, iar nu de cel al pronunțării deciziei din recurs (cum susține revizuentul), deoarece motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. vizează dispozitivul hotărârii din apel astfel că acest motiv de revizuire este cunoscut părții de la momentul comunicării respectivei hotărâri judecătorești.

Prin dispozițiile art. 324 C. proc. civ. legiuitorul a stabilit că termenul de revizuire (de 1 lună) începe să curgă în mod diferit, în raport de cauza cererii de revizuire: de la comunicarea deciziei definitive - în cazurile de revizuire de la pct. 1, 2; de la pronunțarea ultimei hotărâri în cazul de revizuire de la pct. 7; de la cel din urmă act de executare în cazul de revizuire prevăzut de pct. 3, ș.a.m.d.

Pentru cazul de revizuire reglementat la pct. 2 al art. 322 C. proc. civ. - invocat în cauza de față de revizuentul A. - legiuitorul a considerat că partea interesată cunoaște existența cazului de revizuire de la momentul comunicării hotărârii întrucât vizează inadvertențele dintre ceea ce partea a cerut și ceea ce instanța a hotărât prin dispozitivul hotărârii,

Invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 teza I C. proc. civ., revizuentul a susținut că instanța de apel s-a pronunțai ultra petita - admițând în parte acțiunea pe un alt temei juridic și în alte limite procesuale față de cele cu care reclamantul a investit instanța - și că instanța de apel s-a pronunțat minus petita - în sensul că nu a analizat cererea privind daunele moratorii deși au fost solicitate de reclamant în mod expres prin acțiune.

Or, incidența acestui caz de revizuire putea fi cunoscută de revizuentul-reclamant A. încă de la momentul comunicării deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016, prin care instanța de apel a arătat motivele de fapt și de drept pentru care "a admis apelurile formulate de toate părțile; a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a respins excepția prescripției extinctive ca neîntemeiată și a admis, în parte, acțiunea; a obligat pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 832.436,61 euro în echivalent în la data plății, reprezentând despăgubiri pentru perioada 01.01.1998 - 21.07.2004, urmând ca A.A.A.S. să plătească suma menționată către S.C. C. S.A, conform art. 6 din O.U.G. nr. 70/2004 și a compensat cheltuielile de judecată".

S-a arătat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora "prescripția se întrerupe: b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent", deoarece recursul și revizuirea sunt căi de atac distincte, cu un regim juridic specific, cu termene de declarare reglementate expres de legiuitor, astfel că nu se poate considera că introducerea în termen a căii de atac a recursului a condus la întreruperea termenului de declarare a cererii de revizuire.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., curtea de apel a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire a deciziei nr. 129/A din 24.02.2016 întemeiată pe dispoz. art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția tardivității declarării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., curtea de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Astfel, conform dispozițiilor art. 342 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul de revizuire de 1 lună se calculează din ziua când s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.

În susținerea acestui caz de revizuire, revizuentul a invocat Hotărârea nr. 6 din 18.01.2017 emisă de Comisia de disciplină CECCAR.

Cererea de revizuire fiind înregistrată la data de 07.12.2016, anterior emiterii înscrisului invocat (și, implicit, anterior luării la cunoștință de către revizuent a conținutului înscrisului), nu se pune problema tardivității acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., curtea de apel a respins excepția tardivității cererii de revizuire a deciziei nr. 129/A din 24.02.2016, întemeiată pe dispoz. art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., excepție pusă în discuția contradictorie a părților, curtea de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată, pentru următoarele motive:

În susținerea cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a arătat că după pronunțarea deciziei nr. 2102 din 1.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, CECCAR a soluționat plângerea sa împotriva expertului B. și a statuat că "expertiza contabilă realizată de expert contabil B. nu a avut drept suport documente primare și înregistrarea evenimentelor și tranzacțiilor în contabilitate așa cum prevede Standardul Profesional nr. 35".

Potrivit textului art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Prin urmare, din interpretarea acestui text legai instanța reține că, pentru admiterea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 ipoteza întâia C. proc. civ., trebuie a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

Condițiile legale fiind cumulative, neîndeplinirea uneia este suficientă pentru a se constata inadmisibilitatea cazului de revizuire,

Astfel, curtea de apel a constatat că nu este îndeplinită condiția ca înscrisul să fi existat ia data pronunțării hotărârii, fiind vorba de un înscris ce a fost emis de CECCAR ulterior pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită.

Drept consecință, curtea de apei a apreciat că nu este îndeplinită nici condiția ca revizuentul sa fi făcut dovada că înscrisul respectiv a fost reținut de partea potrivnică sau a împrejurării mai presus de voința sa care a împiedicat-o să înfățișeze instanței înscrisul respectiv - atât timp cât înscrisul invocat în susținerea cererii de revizuire a fost emis în data de 18.01.2017, după data pronunțării deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016.

Curtea de apel a constatat că revizuentul nu a susținut (și nici dovedit) existența unor împrejurări obiective, mai presus de voința părții, care să o fi împiedicat să facă demersurile necesare pentru a prezenta aceste înscrisuri în cadrul judecății litigiului, împrejurare care să aibă caracteristicile forței majore.

Or, așa cum a arătat instanța supremă într-o decizie de speță (decizia civilă nr. 1419 din 03.03.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. x/2008) "rațiunea reglementării motivului de revizuire prev. de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu este aceea de a da părților posibilitatea să valorifice mijloace de probă lăsate neadministrate din culpa lor, ci de a asigura retractarea unor hotărâri întemeiate pe mijloace de probă insuficiente și denaturând realitatea, datorită unor împrejurări mai presus de voința părților. Altminteri, ar însemna să se pună în discuție hotărâri irevocabile intrate în puterea lucrului judecat și să se aducă astfel atingere drepturilor câștigate ale părților, confirmate jurisdicțional și stabilității circuitului juridic".

De aceea, curtea de apel a apreciat că cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită, deoarece, în caz contrar, s-ar aduce atingere principiului securității juridice, care stabilește că nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive, și mai ales nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei, pentru simplul motiv că ar avea o opinie diferită cu privire la stabilirea situației de fapt decât instanța anterioară. Așa cum a statuat în repetate rânduri instanța de contencios european a drepturilor omului, puterea de control a instanțelor trebuie exercitată pentru a corecta erorile și greșelile justiției, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță. Curtea are în vedere cauza Ryabykh c. Rusiei, (cererea nr. 52854/99, par. 52, CEDO 2003-IX), cauza Androne c\ României (cererea nr. 54.062/00, hotărârea din 22.12.2004, definitivă la 06.06.2005, publicată în M. Of. nr. 875 din 29.09.2005), cauza Stanca Popescu c. României (cererea nr. 8727/03, hotărârea din 7.07.2009) și Bărcănescu c României (cererea nr. 75.261/2001, hotărârea din 12.10.2006).

În consecință, constatând că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - care reglementează ipoteze expres și limitativ prevăzute de lege pentru retractarea unei hotărâri judecătorești în cadrul acestei căi extraordinare de atac, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., curtea de apel a respins cererea de revizuire întemeiată pe aceste dispoziții legale, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. arătând următoarele:

A. Referitor la admiterea excepției tardivității cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța de apei, prin motive contradictorii, interpretând greșit actul dedus judecații, a încălcat și aplicat greșit legea, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 1, 8 si 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a dispus nelegal și în mod eronat admiterea excepției tardivității și respingerea, ca tardiv formulată, a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016 pentru cazul întemeiat pe dispozițiile la art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Se arată că Decretul 167/1958 derogă de la norma de drept comun, în sensul că reglementează întreruperea cursului prescripției extinctive, iar prevederile acestuia primează față de norma generala.

Astfel, termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire a fost întrerupt, conform art. 16 lit. b) din Decretul 167/1958, de cererea de recurs formulata împotriva deciziei nr. 129 din 24.02.2016, până la data de 01.11.2016, când s-a pronunțat în recurs decizia nr. 2102/2016, hotărâre prin care s-au respins recursurile.

Conform art. 17 din Decretul 167/1958, întreruperea cursului prescripției șterge prescripția începută înainte de la data de 24.02.2016, data pronunțării deciziei nr. 129/A a Curții de Apel București, jar de la data de 01.11.2016, data pronunțării deciziei civile nr. 2102/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, începe să curgă un nou termen de o lună pentru cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 129/A a Curții de Apel București.

Având în vedere că cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 129/A a Curții de Apel București a fost formulată la 29.11.2016 (mai puțin de o lună de la pronunțarea deciziei nr. 2102 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) recurentul solicită admiterea recursului și respingerea excepției tardivității (excepție de ordine publica), ea neîntemeiată.

Totodată, potrivit principiului "electa una via non datur recursus ad alteram", arată că de vreme ce avea acces, potrivit legii, la calea de atac a recursului, este absurd a se pretinde că trebuia formulată o cerere de revizuire concomitent cu recursul.

Art. 304 pct. 6 C. proc. civ. reglementează motivul de recurs potrivit căruia instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut; în economia titlului V Căile extraordinare de atac din C. proc. civ., calea de atac a recursului este prevăzuta prima (cap 1), înaintea contestației in anulare si revizuirii (cap 1/1 si cap II), ceea ce denotă intenția clara a legiuitorului cu privire la ordinea exercitării acestor căi de atac.

Recurentul face referire și la prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru obligativitatea tranșării pe fond a cauzei, în sensul că nu sunt permise excepții procedurale care împiedica judecarea fondului cauzei (ex. Basco vs. România - nr. 9293/03 din 04.11.2008, Visan vs. România - nr. 15741/03 din 24.04.2008, Amuraritei vs. România - nr. x/2008, Federation Naționale de Familles vs. Franța - nr. 63026/00 din 14.02.2006, etc.).

B. Referitor la admiterea excepției de inadmisibilitate a caracterului de înscris nou a hotărârii CECCAR București nr. 6 din 18.01.2017, Curtea de Apel București, prin motive contradictorii, interpretând greșit actul dedus judecații a încălcat si aplicat greșit legea, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ.

Recurentul arată că instanța a admis nelegal excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5, motivându-și soluția pe împrejurarea că nu este îndeplinită condiția ca înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii, fiind vorba de un înscris ce a fost emis de CECCAR ulterior pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită.

Se învederează că un asemenea înscris cu dată ulterioară pronunțării, conform jurisprudenței instanței supreme, poate fi primit ca înscris nou, conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ., dacă se refera la situații atestate de alte înscrisuri preexistente, respectiv înscrisuri doveditoare în cauză, înainte de darea hotărârii, care să ateste în mod independent concluziile înscrisului nou.

Recurentul susține că în cauza de față există înscrisuri care atestă independent făptui că expertiza contabila B. nu este fundamentată pe niciun document contabil și anume: expertiza contabilă anterior menționată, din6 care la o simplă analiză reiese acest fapt, obiecțiunile recurentului la expertiză, încheierile de ședință prin care au fost admise obiecțiunile și s-a dispus ca expertul să răspundă concret la obiecțiuni, adică să prezinte documentele care au fundamentat lucrarea, răspunsurile expertului la obiecțiuni în care expertul nu răspunde, practic, acestei obiecțiuni.

Înscrisul nou nu a putut fi înfățișat la judecata pe fond a cauzei din cauza unor împrejurări mai presus de voința recurentului - anume procedura administrativă finalizată prin hotărârea nr. 6 din 18.01.2017 a CECCAR- București, dar cu toate acestea înscrisul îndeplinește condiția referitoare la existenta faptelor, actelor si datelor referitoare la raporturile juridice dintre părți din perioada procedurii judiciare aflate pe roiul instanței, anterior pronunțării deciziei nr. 129/A din 24.02.2016, pronunțata de Curtea de Apel București, care a statuat cu privire la cuantumul despăgubirilor în mod nelegal.

Prin Hotărârea nr. 6 din 18.01.2017 data de CECAR București s-a stabilit că expertiza contabila nu a avut drept suport documente primare și nici înregistrarea evenimentelor si tranzacțiilor în contabilitate; concluziile expertului contabil nu au fost fundamentate numai pe documente care atesta evenimente si tranzacții ce fac sau trebuie să facă obiectul recunoașterilor evaluărilor, clasificărilor si prezentărilor contabile.

Actele care au stat ia baza expertizei, respectiv situațiile comparative unilaterale ale pârâtei S.C. C., adresa din 14.02.1998 a pârâtei S.C. C. și adresa unilaterala a S.C. D. S.A. din 23.02.2015, referitor la prețul eleronului, rară ca acestea să fie însoțite de documente contabile, au stat la baza pronunțării hotărârilor judecătorești supuse revizuirii - detaliindu-se argumentele pentru care se contestă cele două adrese.

Având în vedere că soluția tehnică ce îi aparține nu a fost schimbată, nici eficiența economică nu a fost modificată, modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru perioada 01.01.1998-24.07.2004 de utilizare ilegală de către pârâtă se impunea cu putere de lucru judecat, conform sentinței civile nr. x/1998 pronunțată Tribunalul Timiș.

Recurentul se referă ia considerentele deciziilor nr. 2102/2016 și 648/2017 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și învederează că hotărârea nr. 6 din 18.01.2017 a CECCAR. este un act nou care arată ca expertiza contabilă B. nu are documente contabile justificative, iar aceasta a fundamentat decizia nr. 2102/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție si decizia nr. 129/A/2016 a Curți de Apel București, prin care s-a comis o gravă eroare judiciară pe care instanțele de revizuire trebuie să o îndrepte.

C. Referitor ia nesoluționarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. se arată că instanța, prin motive contradictorii, interpretând greșit actul dedus judecății, a încălcat și aplicat greșit legea, statuând nelegal ca Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 648 din 04.04.2017, nu a învestit instanța curții de apel sa se pronunțe pe acest motiv de revizuire, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ.

Recurentul învederează că prin decizia civila nr. 2102/01.11.2017 (pag. 33 și urm.) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat irevocabil că decizia 129/24.02.2016 a Curții de Apel București a încălcat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 961/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, făcând referire la prevederile art. 315 C. proc. civ. și redând o parte din considerentele deciziei nr. 2102 din 01.11.2017.

Se arată că modalitatea de calcul avută în vedere în titlul executoriu - sentința nr. x/1998 a Tribunalului Timiș a fost următoarea:

- despăgubirile au fost stabilite (sent. x/1998 a Trib. Timiș) ca fiind formate din paguba ce a suferit-o, de 101.5 miliarde iei ROL (damnum emergens) 293.099 bucx41 dolari SUA/buc =11.935.059 dolari SUA, 11.935.059 dolari SUAx8500 RON/dolari SUA=101.448.001,500 Iei ROL) și beneficiul de care a fost lipsit (lucrum cessans, conform art. 1075 coroborat cu art. 1084 C. civ.) de 18,5 miliarde Iei ROL corespondenta dobânzii legale de 6%/an cu capitalizare aplicată economiilor lunare stabilite an dolari USD calculate ca fiind produsul dintre numărul capote fabricate lunar și economia de 41,16 dolari SUA/buc iar

- modalitatea de calcul a fost statuată irevocabil ca fiind actualizarea economiilor lunare stabilite în dolari USD (produsul dintre numărul capote fabricate lunar si economia de 41,16 dolari SUA/buc) cu dobânda legala la devize convertibile de 6%/an cu capitalizare și transformare la data pronunțării în moneda naționala,

Recurentul susține că interpretând greșit actul juridic, prin încălcarea și aplicarea greșită a legi, în decizia nr. 2102/2016 s-a statuat în mod contradictoriu/potrivnic - printr-un fals intelectual veritabil, că "această constatare nu poate duce la modificarea deciziei întrucât s-ar produce o situație mai grea reclamantului în propriul recurs, cu încălcarea art. 296 C. proc. civ. Astfel, daca s-ar calcula despăgubirile ca fiind 50% din valoarea eleronului înmulțită cu numărul de mașini produse, elemente aferente perioadei pentru care se solicită despăgubiri, conform datelor aflate la filele 896 (valoarea eleronului) și 956 (numărul de mașini), din volumul 1.V al dosarului curții de apel, s-ar ajunge la suma de 659.619,51 euro, care ar fi mal mică decât suma acordată prin decizia atacată, de 832.436,61 euro".

Se arată că acest raționament este nelegal, contradictoriu/potrivnic cu întreg probato