ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1084/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1084/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2016 din 6 mai 2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Tribunalul Timiș și Judecătoria Deta pentru anularea Deciziei civile nr. 481/A/13.04.2016, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2015, precum și a tuturor actelor de procedură efectuate în dosarul menționat, dar și pentru anularea Sentinței civile nr. 1259/10.09.2015, pronunțată de Judecătoria Deta, cât și anularea tuturor actelor de procedură efectuate în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Deta.
Prin Sentința civilă nr. 5/8.07.2016 Curtea de Apel Timișoara și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Timiș.
Prin Sentința civilă nr. 903/PI din 29.06.2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și în consecință, s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Hotărârea a fost dată fără cale de atac, împotriva Sentinței civile nr. 903/PI din 29.06.2017 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2016 a formulat apel reclamanta A.
Prin Decizia civilă nr. 193/16.11.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 903/PI din 29.06.2017 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2016.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A.
Recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 193/16.11.2017 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 8 ianuarie 2018, sub nr. x/2017.
Prin rezoluția din 6 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, prin care s-a reținut că recursul nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei decizii definitive.
Completul de filtru nr. 7, la data de 7 februarie 2018, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs.
Recurenta-reclamantă A. a formulat punct de vedere prin care a solicitat admiterea recursului.
Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 23 martie 2018, fără citarea părților.
Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-1 respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.
Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Prioritar, se reține că, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte nu are competența de soluționare a căii de atac a apelului, ci numai a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, astfel încât solicitarea reclamantei de a se soluționa calea de atac declarată împotriva Deciziei civile nr. 193/16.11.2017 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, ca și apel, nu ca recurs, nu poate fi primită,
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.
Conform art. 634 alin. (1) pct. 1 și 6 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent".
Art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
În speță, decizia recurată a fost pronunțată în soluționarea unui apel declarat împotriva Sentinței civile nr. 903/PI din 29.06.2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2016, prin care a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și în consecință, s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, hotărâre ce a fost dată fără cale de atac.
Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. 132 alin. (3) C. proc. civ. rezultă că Decizia civilă nr. 193 din 16 noiembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri ce nu are deschisă nicio cale de atac.
Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea, de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", analiza criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs nu se mai impune.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 193 din data de 16 noiembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2018.
Procesat de GGC - GV