ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1007/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1007/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

nr. 1007/2017

Asupra conflictului negativ de

competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei

Sibiu în data de 5 octombrie 2016, sub nr. x/306/2016,

reclamantul

A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței să dispună

stabilirea locuinței minorei C., la domiciliul pârâtei și să se

dispună compensarea plății pensiei de întreținere în

favoarea minorilor C. și D.

În fapt, reclamantul a arătat că, prin

sentința civilă nr. 255/2009 a Judecătoriei Avrig, s-a dispus

desfacerea căsătoriei încheiate între părți din culpă

comună, încredințarea minorilor C. și D. tatălui reclamant,

obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere pe seama minorilor,

revenirea pârâtei la numele purtat anterior

căsătoriei, precum și stabilirea unui program de

vizitare a minorilor cu luarea la domiciliul pârâtei.

După desfacerea căsătoriei,

până în luna iunie 2016, minora C. a locuit cu reclamantul la domiciliul

său, pârâta păstrând legătura cu minorii în această

perioadă, fără a le plăti contribuția de

întreținere, iar în prezent, minora C. a dorit să locuiască cu

pârâta și a plecat de la locuința reclamantului. Reclamantul a mai

precizat că este recăsătorit și mai are doi copii minori

din actuala căsătorie.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 403

C. civ.

Prin sentința civilă nr. 182 din 18 ianuarie

2017, Judecătoria Sibiu, secția civilă, a admis excepția

necompetenței sale teritoriale,

invocată din

oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în

favoarea Judecătoriei Brezoi.

La pronunțarea acestei

soluții, Judecătoria Sibiu a reținut, în esență,

incidența dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., ce

instituie o competență teritorială exclusivă și s-a

raportat la faptul că minora C. are domiciliul în com. Racovița,

satul Balota, jud. Vâlcea, alături de tatăl reclamant, căruia

i-a fost încredințată prin sentința civilă nr. 255 din 02

aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/787/2008 al

Judecătoriei Avrig, domiciliu unde minora a locuit în mod statornic,

până în vara anului 2016, când a mers la mama ei, în Sibiu,

transferându-se și cu școala în municipiul Sibiu, sens în care s-a

depus ancheta socială și adeverința din 21 noiembrie 2016.

Judecătoria Sibiu a apreciat că

împrejurarea că minora locuiește în fapt de câteva luni în Sibiu nu

înseamnă însă că domiciliază sau are reședința în

această localitate, în condițiile în care anterior, fiind

încredințată tatălui, se prezumă că are domiciliul la

părintele la care locuiește în mod statornic, respectiv tatăl

reclamant din com. Racovița, satul Balota, jud. Vâlcea, mai ales că

mama pârâtă se și opune stabilirii locuinței minorei la

domiciliul său, în Sibiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brezoi, secția civilă, la data de 28 februarie

2017, sub același număr de dosar.

La termenul de judecată din data de 12

aprilie 2017, față de susținerile reclamantului din care

rezultă că minora locuiește în fapt la domiciliul mamei sale,

pârâta B., în localitatea Sibiu, precum și de dispozițiile art. 114 C.

proc. civ., instanța a invocat, din oficiu, excepția de

necompetență teritorială a Judecătoriei Brezoi, prin sentința

civilă nr. 273/2017, din data de 12 aprilie 2017, fiind declinată

competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sibiu. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de

competență, instanța a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte

de Casație și Justiție, pentru competentă soluționare

și suspendarea judecării dosarului până la pronunțarea

regulatorului de competență.

Instanța a reținut că

noțiunea de „domiciliu", prevăzută de dispozițiile art.

114 alin. (1) C. proc. civ., trebuie luată într-un sens mai larg,

interesând nu atât locuința statornică sau principală a

minorului, ci adresa unde minorul locuiește efectiv. Scopul acestei norme

generale în materia competenței teritoriale privind persoana ocrotită

este acela de a proteja persoana ocrotită prin a da eficientă

dispozițiilor procedurale în materie de apărare, fiind prezumat

că prin asocierea domiciliului cu locuința efectivă se

realizează o mai buna administrare a probelor specifice în materia

ocrotirii persoanei.

Cu atât mai mult, în vederea schimbării locuinței

minorului, instanța este obligată, conform art. 497 C. civ. și art.

264 C. civ. să asculte minorul, acesta având posibilitatea de a fi

informat și de a exprima opinia asupra consecințelor pe care le poate

avea decizia ce ii privește și impune obligativitatea de a se întocmi

raportul de anchetă psihosocială, dezirabil fiind ca acestea să

fie îndeplinite la locul unde minorul locuiește efectiv.

Având în vedere faptul că minora

locuiește la mama sa încă din vara anului 2016, în municipiul Sibiu,

unde frecventează și cursurile de învățământ

gimnazial, ceea ce presupune, prin natura acestui fapt, o locuință

statornică, anterior datei de sesizare a instanței, din 5 octombrie

2016, localitate care se află în circumscripția teritorială a

Judecătoriei Sibiu, instanța a apreciat că aceasta este

competentă în soluționarea cererii având ca temei prevederile art. 114

C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de

competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată,

în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Reclamantul a sesizat Judecătoria

Brezoi cu o cerere prin care a solicitat modificarea măsurii luate prin

sentința civilă nr. nr. 255/2009 a Judecătoriei Avrig, cu

privire la stabilirea locuinței minorei C., întemeindu-și acțiunea

pe dispozițiile art. 403 C. civ. care fac referire la instanța de

tutelă, competentă să modifice drepturilor și îndatoririle

părinților divorțați asupra minorilor.

Se reține totodată că, în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prezenta cauză se

referă la instituția ocrotirii persoanei fizice, reglementată de

Titlul III, Cartea I a C. civ.

Art. 107 alin. (1) C. civ. prevede că

procedurile prevăzute de C. civ., privind ocrotirea persoanei fizice sunt

de competența instanței de tutelă și de familie stabilite

potrivit legii, denumită în continuare instanța de tutelă.

Totodată, în temeiul art. 94 pct. 1

lit. a) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă

instanță cererile date de C. civ. în competența instanței

de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege

se prevede în mod expres altfel, iar potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ.,

„Dacă prin lege nu se dispune altfel, cererile privind ocrotirea persoanei

fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă

.și de familie, se soluționează de instanța în a cărei

circumscripție teritorială își are domiciliul sau

reședința persoana ocrotită."

Prin art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., se prevede

că până la organizarea instanțelor de tutelă și

familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele

specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe

de tutelă și familie, având competența stabilită C. civ.,

C. proc. civ., Legii nr. 76/2012, precum și reglementărilor speciale

în vigoare.

Având în vedere obiectul cauzei deduse

judecății, schimbare domiciliu minor, se constată că, în

conformitate cu prevederile legale sus-menționate, competența de

soluționare a cauzei revine judecătoriei în a cărei

circumscripție teritorială își are domiciliul sau

reședința persoana ocrotită, competența exclusivă

reglementată de dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. având

caracter de competență de ordine publică în raport de

prevederile art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În privința noțiunii de

domiciliu se reține că, din punct de vedere procesual,

dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretate în

sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană îl

are în fapt, în localitatea în care trăiește, scopul

dispozițiilor legale referitoare la domiciliu, așa cum rezultă

din dispozițiile art. 153 și urm. C. proc. civ., fiind acela ca

părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate

de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului la

apărare.

De asemenea dispozițiile art. 114 alin.

(1) C. proc. civ. trebuie raportate la noțiunea de domiciliu, astfel cum

este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea

persoanei fizice.

Conform art. 87 din C. civ. în vigoare „domiciliul

unei persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și

libertăților sale civile, este acela unde aceasta declară

că își are locuința principală". In același sens,

al locuinței declarate ca locuință principală a fost

modificată și norma ce definește noțiunea de domiciliu din

O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința

și actele de identitate ale cetățenilor români.

Totodată, deși potrivit art. 91

alin. (1) C. civ., dovada domiciliul sau a reședinței se face cu

mențiunile cuprinse în cartea de identitate, potrivit alin. (3) al

aceluiași articol, prin raportare la alin. (2) al art. 91 C. civ.,

stabilirea sau schimbarea domiciliului la o altă adresă decât cea din

actul de identitate poate fi opusă persoanei care a cunoscut-o prin alte

mijloace.

Se mai reține că, în

privința domiciliului minorului, în caz de neînțelegere între

părinți, până la rămânerea definitivă a hotărârii

judecătorești de stabilire a domiciliului minorului, în temeiul

dispozițiilor art. 92 C. civ., se prezumă că acesta are

domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic.

În speță se observă,

potrivit înscrisurilor aflate la dosar, că persoana ocrotită, respectiv

minora C., născută la data de 9 iulie 2002, locuiește în Sibiu,

jud. Sibiu, după cum rezultă din susținerile reclamantului din

care rezultă că minora locuiește în fapt la domiciliul mamei

sale, pârâta B., susțineri care sunt dovedite de faptul că, potrivit

adeverinței din data de 21 noiembrie 2016, emisă de Școala

Gimnazială sat Copăceni, com. Racovița, jud. Vâlcea (fila 29

dosarul Judecătoriei Sibiu) aceasta a fost transferată pentru anul

școlar 2016-2017 Ia Școala Gimnazială Sibiu.

De asemenea, prin ancheta socială

dispusă în cauză (fila 28 dosar Judecătoria Sibiu)

efectuată la domiciliul reclamantului, la data de 21 noiembrie 2016, s-a

reținut că minora C. nu mai locuiește cu tatăl său

deoarece dorea să locuiască împreună cu mama sa la domiciliul acesteia

și nu s-a acomodat cu membrii familiei tatălui său.

Reținând, prin urmare,

incidența art. 114 alin. (1) C. proc. civ., normă specială care

instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea

instanței în a cărei circumscripție teritorială își are

domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție

derogatorie de la norma generală reglementată

de art. 107 din cod și având în vedere domiciliul în fapt și

statornic al minorului la data introducerii cererii de chemare în

judecată, se va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Sibiu.

Înalta Curte mai constată că,

în raport de dispozițiile art. 497 C. civ. și art. 264 C. civ.,

potrivit cărora, în vederea schimbării locuinței minorului,

instanța este obligată să asculte minorul, sunt corecte

reținerile Judecătoriei Brezoi în sensul că instanța de la

locul unde locuiește efectiv minorul este cea în măsură să

administreze dovezile în condiții optime având în vedere faptul că,

în această materie, probele se referă la situația minorului,

care este ascultat, în mod obligatoriu. Prin urmare, nu este de preferat

deplasarea persoanei ocrotite din localitatea în care locuiește efectiv la

o altă instanță în care este arondată localitatea în care i

s-a stabilit anterior domiciliu.

Pentru aceste motive, revine

Judecătoriei Sibiu competența teritorială de soluționare a

cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 113 iunie 2017.