ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1007/2017

Decizia nr. 1007/2017 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sibiu în data de 5 octombrie 2016, sub nr. x/306/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței să dispună stabilirea locuinței minorei C., la domiciliul pârâtei și să se dispună compensarea plății pensiei de întreținere în favoarea minorilor C. și D. În fapt, reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr. 255/2009 a Judecătoriei Avrig, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți din culpă comună, încredințarea minorilor C. și D. tatălui reclamant, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere pe seama minorilor, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, precum și stabilirea unui program de vizitare a minorilor cu luarea la domiciliul pârâtei.

După desfacerea căsătoriei, până în luna iunie 2016, minora C. a locuit cu reclamantul la domiciliul său, pârâta păstrând legătura cu minorii în această perioadă, fără a le plăti contribuția de întreținere, iar în prezent, minora C. a dorit să locuiască cu pârâta și a plecat de la locuința reclamantului. Reclamantul a mai precizat că este recăsătorit și mai are doi copii minori din actuala căsătorie. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 403 C. civ. Prin sentința civilă nr. 182 din 18 ianuarie 2017, Judecătoria Sibiu, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Brezoi. La pronunțarea acestei soluții, Judecătoria Sibiu a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc.

civ., ce instituie o competență teritorială exclusivă și s-a raportat la faptul că minora C. are domiciliul în com. Racovița, satul Balota, jud. Vâlcea, alături de tatăl reclamant, căruia i-a fost încredințată prin sentința civilă nr. 255 din 02 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/787/2008 al Judecătoriei Avrig, domiciliu unde minora a locuit în mod statornic, până în vara anului 2016, când a mers la mama ei, în Sibiu, transferându-se și cu școala în municipiul Sibiu, sens în care s-a depus ancheta socială și adeverința din 21 noiembrie 2016. Judecătoria Sibiu a apreciat că împrejurarea că minora locuiește în fapt de câteva luni în Sibiu nu înseamnă însă că domiciliază sau are reședința în această localitate, în condițiile în care anterior, fiind încredințată tatălui, se prezumă că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic, respectiv tatăl reclamant din com.

Racovița, satul Balota, jud. Vâlcea, mai ales că mama pârâtă se și opune stabilirii locuinței minorei la domiciliul său, în Sibiu. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi, secția civilă, la data de 28 februarie 2017, sub același număr de dosar. La termenul de judecată din data de 12 aprilie 2017, față de susținerile reclamantului din care rezultă că minora locuiește în fapt la domiciliul mamei sale, pârâta B., în localitatea Sibiu, precum și de dispozițiile art. 114 C. proc. civ., instanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brezoi, prin sentința civilă nr. 273/2017, din data de 12 aprilie 2017, fiind declinată competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, instanța a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru competentă soluționare și suspendarea judecării dosarului până la pronunțarea regulatorului de competență. Instanța a reținut că noțiunea de „domiciliu", prevăzută de dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a minorului, ci adresa unde minorul locuiește efectiv. Scopul acestei norme generale în materia competenței teritoriale privind persoana ocrotită este acela de a proteja persoana ocrotită prin a da eficientă dispozițiilor procedurale în materie de apărare, fiind prezumat că prin asocierea domiciliului cu locuința efectivă se realizează o mai buna administrare a probelor specifice în materia ocrotirii persoanei.

Cu atât mai mult, în vederea schimbării locuinței minorului, instanța este obligată, conform art. 497 C. civ. și art. 264 C. civ. să asculte minorul, acesta având posibilitatea de a fi informat și de a exprima opinia asupra consecințelor pe care le poate avea decizia ce ii privește și impune obligativitatea de a se întocmi raportul de anchetă psihosocială, dezirabil fiind ca acestea să fie îndeplinite la locul unde minorul locuiește efectiv. Având în vedere faptul că minora locuiește la mama sa încă din vara anului 2016, în municipiul Sibiu, unde frecventează și cursurile de învățământ gimnazial, ceea ce presupune, prin natura acestui fapt, o locuință statornică, anterior datei de sesizare a instanței, din 5 octombrie 2016, localitate care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sibiu, instanța a apreciat că aceasta este competentă în soluționarea cererii având ca temei prevederile art. 114 C. proc.

civ. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Reclamantul a sesizat Judecătoria Brezoi cu o cerere prin care a solicitat modificarea măsurii luate prin sentința civilă nr. nr. 255/2009 a Judecătoriei Avrig, cu privire la stabilirea locuinței minorei C., întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 403 C. civ. care fac referire la instanța de tutelă, competentă să modifice drepturilor și îndatoririle părinților divorțați asupra minorilor. Se reține totodată că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prezenta cauză se referă la instituția ocrotirii persoanei fizice, reglementată de Titlul III, Cartea I a C. civ.

Art. 107 alin. (1) C. civ. prevede că procedurile prevăzute de C. civ., privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanța de tutelă. Totodată, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță cererile date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel, iar potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., „Dacă prin lege nu se dispune altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă .și de familie, se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită." Prin art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., se prevede că până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită C. civ., C. proc. civ., Legii nr. 76/2012, precum și reglementărilor speciale în vigoare. Având în vedere obiectul cauzei deduse judecății, schimbare domiciliu minor, se constată că, în conformitate cu prevederile legale sus-menționate, competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, competența exclusivă reglementată de dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc.

civ. având caracter de competență de ordine publică în raport de prevederile art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. În privința noțiunii de domiciliu se reține că, din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană îl are în fapt, în localitatea în care trăiește, scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu, așa cum rezultă din dispozițiile art. 153 și urm. C. proc. civ., fiind acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului la apărare. De asemenea dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. trebuie raportate la noțiunea de domiciliu, astfel cum este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice.

Conform art. 87 din C. civ. în vigoare „domiciliul unei persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acela unde aceasta declară că își are locuința principală". In același sens, al locuinței declarate ca locuință principală a fost modificată și norma ce definește noțiunea de domiciliu din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Totodată, deși potrivit art. 91 alin. (1) C. civ., dovada domiciliul sau a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, prin raportare la alin. (2) al art. 91 C. civ., stabilirea sau schimbarea domiciliului la o altă adresă decât cea din actul de identitate poate fi opusă persoanei care a cunoscut-o prin alte mijloace.

Se mai reține că, în privința domiciliului minorului, în caz de neînțelegere între părinți, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de stabilire a domiciliului minorului, în temeiul dispozițiilor art. 92 C. civ., se prezumă că acesta are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic. În speță se observă, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, că persoana ocrotită, respectiv minora C., născută la data de 9 iulie 2002, locuiește în Sibiu, jud. Sibiu, după cum rezultă din susținerile reclamantului din care rezultă că minora locuiește în fapt la domiciliul mamei sale, pârâta B., susțineri care sunt dovedite de faptul că, potrivit adeverinței din data de 21 noiembrie 2016, emisă de Școala Gimnazială sat Copăceni, com.

Racovița, jud. Vâlcea (fila 29 dosarul Judecătoriei Sibiu) aceasta a fost transferată pentru anul școlar 2016-2017 Ia Școala Gimnazială Sibiu. De asemenea, prin ancheta socială dispusă în cauză (fila 28 dosar Judecătoria Sibiu) efectuată la domiciliul reclamantului, la data de 21 noiembrie 2016, s-a reținut că minora C. nu mai locuiește cu tatăl său deoarece dorea să locuiască împreună cu mama sa la domiciliul acesteia și nu s-a acomodat cu membrii familiei tatălui său. Reținând, prin urmare, incidența art. 114 alin. (1) C. proc.

civ., normă specială care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reglementată de art. 107 din cod și având în vedere domiciliul în fapt și statornic al minorului la data introducerii cererii de chemare în judecată, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. Înalta Curte mai constată că, în raport de dispozițiile art. 497 C. civ. și art. 264 C. civ., potrivit cărora, în vederea schimbării locuinței minorului, instanța este obligată să asculte minorul, sunt corecte reținerile Judecătoriei Brezoi în sensul că instanța de la locul unde locuiește efectiv minorul este cea în măsură să administreze dovezile în condiții optime având în vedere faptul că, în această materie, probele se referă la situația minorului, care este ascultat, în mod obligatoriu.

Prin urmare, nu este de preferat deplasarea persoanei ocrotite din localitatea în care locuiește efectiv la o altă instanță în care este arondată localitatea în care i s-a stabilit anterior domiciliu. Pentru aceste motive, revine Judecătoriei Sibiu competența teritorială de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 113 iunie 2017.