CtEDO 04.03.2008 Auto

JOSIPOVIC v. SERBIA

RESPONDENT
SRB
HOTĂRÂRE
04.03.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
JOSIPOVIC v. SERBIA (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 18369/07, de către Novak JOSIPOVI împotrivă Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 4 martie 2008 ca cameră compusă din: Françoise Tulkens, președintele Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimir Zagrebsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Françoise Elens-Passos, secretar adjunct, având în vedere cererea depusă la 19 aprilie 2007, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere decizia de a acorda prioritate cererii de mai sus în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 22 noiembrie 2007 cere Curtea să excludă cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la aceasta, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Novak Josipović, este un cetățean al Serbiei născut în 1933 și locuiește în Belgrad. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 octombrie 1994, reclamantul a depus o cerere împotriva fostului său partener, dna S.D., cerând compensație pentru îmbogățire nejustificată în valoare de aproximativ 10.000 de euro. Cazul a fost examinat la două niveluri de competență cu mai multe hotărâri, apeluri și remiteri. La 24 septembrie 2007, Curtea de district a hotărât să returneze dosarul pentru a treia dată Curtea Municipală. Potrivit informațiilor din dosarul Curții, acțiunea ar părea încă în așteptare. COMPLAINTĂ Reclamantul, în timp ce invocă articolele 6 § 1 și 13 din convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1, în substanță, se plângea cu privire la echitatea generală a procedurii, lungimea lor excesivă și absența unui remediu intern eficace pentru întârzierile procedurale. Denumirile privind durata procedurii și absența unui remediu intern eficace Prin scrisoarea din 22 noiembrie 2007, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării acestor chestiuni formulate de cererea. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția următoarea: „Declar că Guvernul Republicii Serbia este dispus să accepte că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din Convenție și că ofer să plătească reclamantului, dl Novak Josipović, suma de 1 500 EUR ex gratie în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 18369/07 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data depunerii hotărârii de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la aducerea prezentei cereri. Guvernul consideră că supravegherea din partea Comitetului Minsterilor a executării hotărârilor Curții privind [Republica Serbiei] în această situație și în cazuri similare este un mecanism adecvat pentru asigurarea îmbunătățirii în acest context. În acest scop, va continua să se efectueze cooperarea necesară în acest proces.” Într-o scrisoare din 24 decembrie 2007, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era inacceptabil de scăzută. El a afirmat, în continuare, „ineficiența și corupția” în justiția sârbă, precum și „nevoia ca Curtea să pună presiuni” asupra Guvernului în acest sens. Reclamantul a concluzionat că nu ar fi justificată o grevă a cazului său. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că aceasta poate decide, în orice etapă a procedurii, să excludă o cerere din lista de cazuri. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curții să elimine o procedură din lista sa dacă constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, iar aceasta a făcut-o în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și extinderea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat o încălcare a acestor articole, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura concesiunii incluse în declarația unilaterală a Guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că numai trei ani și unsprezece luni ale procedurii încurcate intră în competența Curții. ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004), Curtea constată că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus; Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002). Curtea este de asemenea convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Având în vedere că procedurile încurcate par să fie încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea sa de a obține o redresare pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, Comitetul de Miniștri este competent să supravegheze executarea hotărârilor sale finale numai. Cu toate acestea, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale prezentate în acest caz, cererea ar putea fi restituită la lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDO, 23 martie 2006). Având în vedere că procedura în cauză este încă în suspensie, Curtea constată că celelalte plângeri din prezenta cerere sunt prematuri și, ca urmare, inadmisibilă pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. art. 29 § 3 din Convenție Având în vedere concluziile de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerile comunicate în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din convenție (în ceea ce privește durata procedurilor, precum și absența unui remediu intern eficace) și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva convenție; în ceea ce privește aceste plângeri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibile. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă