KARISIK v. SERBIA

DECIZIE A SEGUNDEI DECIZIE Nr. 25377/08 de către Nusret KARIŠIK împotriva Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 15 decembrie 2009 în calitate de Cameră compusă de: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 29 aprilie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 10 septembrie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Nusret Karišik, este un național sârb născut în 1942 și locuiește în Novi Pazar. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna M. Popović, un avocat practicant în Novi Pazar. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Carić. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 martie 2001, reclamantul a depus o procedură civilă legată de proprietate împotriva a trei părți private în fața Curții Municipale din Novi Pazar. Curtea Municipală a programat aproximativ 15 audieri în acest caz, multe dintre care nu au avut loc, datorită faptului că instanța nu a eliberat în mod corespunzător convoanțe pentru respondenți. La 19 martie 2009, Curtea Constituțională a constatat că dreptul reclamantului la o audiere a fost încălcat într-un timp rezonabil. Cu toate acestea, reclamantul nu a primit nicio compensație pentru întârzierea în cauză. Se pare că cazul este încă în așteptare în primă instanță. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii. În temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, el s-a plâns în continuare că drepturile sale de proprietate au fost încălcate. HOTĂRÂREA Solicitarea a fost comunicată guvernului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la întârzierea procedurală în instanța de proprietate a reclamantului. Prin scrisoarea din 10 septembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de reclamant. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția ca: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei este pregătit să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și să ofere reclamantului, dl Nusret Karišik, suma de 3.000 EUR ex gratie în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 25377/08 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data livrării [deciziei] de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au condus la introducerea prezentei cereri.” Într-un aviz din 9 octombrie 2009, reclamantul a informat Curtea că nu poate accepta declarația unilaterală, deoarece daunele pe care le-a suferit au fost mult mai mari. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că aceasta poate decide, în orice etapă a procedurii, să excludă o cerere din lista de cazuri. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curții să elimine o procedură din lista sa dacă constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, iar aceasta a făcut-o în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și amploarea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolului 6 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat încălcarea acestei dispoziții, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura concesiunilor conținute în declarația unilaterală a guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că numai cinci ani și nouă luni ale procedurii încurcate intră în competența Curții. ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004), Curtea constată că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus; Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002). Curtea este de asemenea convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue cu această examinare (art. 37 § 1 din amendă ). Cu toate acestea, în circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea consideră că statul ar trebui să se asigure că sunt luate toate măsurile necesare pentru a permite procedurile care trebuie încheiate cât mai repede posibil, ținând seama de cerințele bunei administrații a justiției. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui eliminată din listă. Având în vedere că procedurile încurcate par să fie încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea sa de a obține o redresare pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale în acest caz, cererea ar putea fi restaurată la lista Curții în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDO, 23 martie 2006). În conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 privind încălcarea drepturilor sale de proprietate. Având în vedere că procedura în cauză se pare că este încă în așteptare, Curtea constată că această plângere este prematură și, în acest sens, inadmisibilă pentru neepuizarea recoursurilor interne, în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate decide să scoată din lista de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, acea parte a cererii care se referă la declarație; declară restul cererii inadmisibil. Sally Dolle Françoise Tulkens Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 25377/08

by Nusret KARIŠIK

against Serbia

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 15

December 2009 as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

judges,

and Sally Dollé,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 29 April 2008,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 10 September 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Nusret Karišik, is a Serbian national who was born in 1942 and lives in Novi Pazar. He was represented before the Court by Ms

M. Popović, a lawyer practising in Novi Pazar. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

S.

Carić.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 27 March 2001 the applicant filed a property related civil suit against three private parties before the Municipal Court in Novi Pazar.

The Municipal Court scheduled about fifteen hearings in the case, many of which had not taken place, due to the court’s failure to duly deliver summonses to the respondents.

On 19 March 2009 the Constitutional Court found that the applicant’s right to a hearing within a reasonable time had been violated. However, the applicant has not been awarded any compensation for the delay in question.

It would appear that the case is still pending at first instance.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the proceedings.

Under Article 1 of Protocol No. 1, he further complained that his property rights have been violated.

THE LAW

The application had been communicated to the Government under Article 6 § 1 of the Convention, regarding the procedural delay in the applicant’s property suit.

By letter dated 10 September 2009, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the applicant. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration, signed by the Government’s Agent, provided as follows:

“I declare that the Government of the Republic of Serbia are ready to accept that there had been a violation of the applicant’s right under Article 6 paragraph 1 [...] of the Convention and offer to pay to the applicant, Mr Nusret Karišik the amount of EUR 3,000

ex gratia

in respect of the application registered under no. 25377/08 before the European Court of Human Rights.

This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable and to an account ... [specified] ... by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the [decision] by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.

The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”

In a submission dated 9 October 2009 the applicant informed the Court that he could not accept the unilateral declaration, as the damage he suffered had been much greater.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may, at any stage of the proceedings, decide to strike an application out of its list of cases. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if it finds that “it is no longer justified to continue the examination of the application”, and it has done so in the past on the basis of certain unilateral declarations by respondent Governments even if the applicants had maintained their cases.

To this end, the Court will carefully examine the declaration made by the Government in the present case in the light of the principles emerging from its case-law (see

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).

The Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for a State Party under Article 6 of the Convention concerning the right to a hearing within a reasonable time (see, among many others,

Cocchiarella

v. Italy

[GC], no. 64886/01, ECHR

2006;

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, ECHR 2000

‑

XI;

Ilić v. Serbia

, no.

30132/04, 9

October 2007). Where the Court has found a breach of this provision it has awarded just satisfaction, the amount of which has depended on the particular features of the case.

Having regard to the nature of the concessions contained in the Government’s unilateral declaration in the present case, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court’s awards in similar cases, when account is taken of the fact that only five years and nine months of the impugned proceedings fall within the Court’s competence

ratione temporis

, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004), the Court finds that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 (c) of the Convention; see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

, cited above;

Haran v.

Turkey

, no. 25754/94, judgment of 26 March 2002).

The Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue with this examination (Article 37 § 1

in fine

). Nevertheless, in the particular circumstances of the case, the Court considers that the State should still ensure that all necessary steps are taken to allow the

proceedings to be concluded as speedily as possible, taking into account the requirements of the proper administration of justice.

Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.

Since the impugned proceedings appear to be still pending, it is to be noted that the Court’s strike-out decision is without prejudice to the merits of the applicant’s domestic claim or, indeed, his ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.

Finally, the Court recalls that, should the respondent State, fail to comply with the terms of its unilateral declaration in the present case, the application could be restored to the Court’s list pursuant to Article 37 § 2 of the Convention (see

Aleksentseva and 28 Others v. Russia

(dec.), no. 75025/01, ECHR, 23 March 2006).

The applicant also complained, under Article 1 of Protocol No. 1 about the violation of his property rights.

Given that the proceedings at issue are apparently still pending, the Court finds that this complaint is premature and, as such, inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article

35 §§

1 and

4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike out of its list of cases, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention, that part of the application which concerns the declaration;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Sally Dollé

Françoise

Tulkens

Registrar

President