CtEDO 23.03.2010 Auto

SAVIC v. SERBIA

RESPONDENT
SRB
HOTĂRÂRE
23.03.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SAVIC v. SERBIA (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 39321/06, de către Slavica SAVI împotrivă Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 23 martie 2010 în calitate de Cameră compusă de: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Françoise Elens-Passos, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 26 septembrie 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 5 august 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Slavica Savić, este un național sârb născut în 1954 și locuiește în Leskovac. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl D. Vidosavljević, un avocat care practică în Leskovac. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de dl S. Carić, agent. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 februarie 2001, reclamantul a inițiat o acțiune civilă legată de proprietatea ei asupra unei clădiri din Leskovac. Potrivit informațiilor din dosar, acest proces pare să fie încă în așteptare în a doua instanță, după două mandate. La 22 iunie 2001, reclamantul a inițiat o altă serie de proceduri referitoare la aceeași chestiune. La 23 august 2006, aceste proceduri au fost încheiate pe motive procedurale, fără a fi luată nicio decizie cu privire la fondurile. Cererea a fost comunicată Guvernului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la întârzierea procedurală a proceselor de proprietate ale reclamantului. Prin scrisoarea din 5 august 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de reclamant. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția ca: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei sunt dispuși să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din Convenție și că oferă unilateral reclamantului să plătească suma de 2.600 EUR ex gratie în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 39321/06 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data livrării [deciziei] de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au condus la introducerea prezentei cereri.” Într-un aviz din 13 octombrie 2009, reclamantul a informat Curtea că nu poate accepta declarația unilaterală, deoarece daunele pe care le-a suferit au fost mult mai mari. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că aceasta poate decide, în orice etapă a procedurii, să excludă o cerere din lista de cazuri. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curții să elimine o procedură din lista sa dacă constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, iar aceasta a făcut-o în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și extinderea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat încălcarea acestei dispoziții, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Curtea consideră că ambele seturi de procedură din acest caz se referă la aceeași chestiune și, prin urmare, va analiza perioada în ansamblu în sensul analizei sale din art. 6 § 1, începând cu 22 februarie 2001 (a se vedea, mutatis mutandis, Cravcenco c. Moldova , nr. 13012/02, § 49, 15 ianuarie 2008). Având în vedere natura concesiunii incluse în declarația unilaterală a Guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că aproximativ șase ani din procedurile încurcate intră în competența Curții ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004 , consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; a se vedea, pentru principiile relevante , Tahsin Acar , citat mai sus; Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . Curtea este de asemenea convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue cu această examinare (art. 37 § 1 din amendă ). Cu toate acestea, în circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea consideră că statul ar trebui să se asigure că sunt luate toate măsurile necesare pentru a permite primul procedurile care trebuie încheiate cât mai repede posibil, ținând seama de cerințele bunei administrații a justiției. În consecință, cererea ar trebui să fie eliminată din listă. Având în vedere că prima procedură pare încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea ei de a obține o redresare pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale în acest caz, cererea ar putea fi restaurată la lista Curții în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDO, 23 martie 2006). Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă