SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 39321/06, de către Slavica SAVI împotrivă Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 23 martie 2010 în calitate de Cameră compusă de: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Françoise Elens-Passos, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 26 septembrie 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 5 august 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Slavica Savić, este un național sârb născut în 1954 și locuiește în Leskovac. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl D. Vidosavljević, un avocat care practică în Leskovac. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de dl S. Carić, agent. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 februarie 2001, reclamantul a inițiat o acțiune civilă legată de proprietatea ei asupra unei clădiri din Leskovac. Potrivit informațiilor din dosar, acest proces pare să fie încă în așteptare în a doua instanță, după două mandate. La 22 iunie 2001, reclamantul a inițiat o altă serie de proceduri referitoare la aceeași chestiune. La 23 august 2006, aceste proceduri au fost încheiate pe motive procedurale, fără a fi luată nicio decizie cu privire la fondurile. Cererea a fost comunicată Guvernului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la întârzierea procedurală a proceselor de proprietate ale reclamantului. Prin scrisoarea din 5 august 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de reclamant. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția ca: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei sunt dispuși să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din Convenție și că oferă unilateral reclamantului să plătească suma de 2.600 EUR ex gratie în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 39321/06 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data livrării [deciziei] de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au condus la introducerea prezentei cereri.” Într-un aviz din 13 octombrie 2009, reclamantul a informat Curtea că nu poate accepta declarația unilaterală, deoarece daunele pe care le-a suferit au fost mult mai mari. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că aceasta poate decide, în orice etapă a procedurii, să excludă o cerere din lista de cazuri. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curții să elimine o procedură din lista sa dacă constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, iar aceasta a făcut-o în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și extinderea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat încălcarea acestei dispoziții, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Curtea consideră că ambele seturi de procedură din acest caz se referă la aceeași chestiune și, prin urmare, va analiza perioada în ansamblu în sensul analizei sale din art. 6 § 1, începând cu 22 februarie 2001 (a se vedea, mutatis mutandis, Cravcenco c. Moldova , nr. 13012/02, § 49, 15 ianuarie 2008). Având în vedere natura concesiunii incluse în declarația unilaterală a Guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că aproximativ șase ani din procedurile încurcate intră în competența Curții ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004 , consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; a se vedea, pentru principiile relevante , Tahsin Acar , citat mai sus; Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . Curtea este de asemenea convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue cu această examinare (art. 37 § 1 din amendă ). Cu toate acestea, în circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea consideră că statul ar trebui să se asigure că sunt luate toate măsurile necesare pentru a permite primul procedurile care trebuie încheiate cât mai repede posibil, ținând seama de cerințele bunei administrații a justiției. În consecință, cererea ar trebui să fie eliminată din listă. Având în vedere că prima procedură pare încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea ei de a obține o redresare pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale în acest caz, cererea ar putea fi restaurată la lista Curții în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDO, 23 martie 2006). Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului
Application no. 39321/06
by Slavica SAVIĆ
against Serbia
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 23
March 2010 as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
judges,
and Françoise Elens-Passos,
Deputy
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 26 September 2006,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 5 August 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Ms Slavica Savić, is a Serbian national who was born in 1954 and lives in Leskovac. She was represented before the Court by Mr D. Vidosavljević, a lawyer practising in Leskovac. The Serbian Government (“the Government”) were represented by Mr S. Carić, the Agent.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 22 February 2001 the applicant initiated a property related civil action, regarding her ownership over a building in Leskovac. According to the information in the case file, this suit appears to be still pending at second instance, following two remittals.
On 22 June 2001 the applicant initiated another set of proceedings relating to the same issue. On 23 August 2006 these proceedings were terminated on procedural grounds, with no decision on the merits being reached.
The applicant complained about the unreasonable length of the proceedings in question.
The application had been communicated to the Government under Article 6 § 1 of the Convention, regarding the procedural delay in the applicant’s property suits.
By letter dated 5 August 2009, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the applicant. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration, signed by the Government’s Agent, provided as follows:
“I declare that the Government of the Republic of Serbia are ready to accept that there had been a violation of the applicant’s right under Article 6 paragraph 1 [...] and Article 13 of the Convention and unilaterally offer to pay to the applicant the amount of EUR 2,600
ex gratia
in respect of the application registered under no. 39321/06 before the European Court of Human Rights.
This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable and to an account ... [specified] ... by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the [decision] by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.
The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”
In a submission dated 13 October 2009, the applicant informed the Court that she could not accept the unilateral declaration, as the damage she had suffered had been much greater.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may, at any stage of the proceedings, decide to strike an application out of its list of cases. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if it finds that “it is no longer justified to continue the examination of the application”, and it has done so in the past on the basis of certain unilateral declarations by respondent Governments even if the applicants had maintained their cases.
To this end, the Court will carefully examine the declaration made by the Government in the present case in the light of the principles emerging from its case-law (see
Tahsin Acar v. Turkey
, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).
The Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for a State Party under Article 6 § 1 of the Convention concerning the right to a hearing within a reasonable time (see, among many others,
Cocchiarella
v. Italy
[GC], no. 64886/01, ECHR
2006;
Kudła v. Poland
[GC], no. 30210/96, ECHR 2000
‑
XI;
Ilić v. Serbia
, no.
30132/04, 9
October 2007). Where the Court has found a breach of this provision it has awarded just satisfaction, the amount of which has depended on the particular features of the case.
The Court considers that both sets of proceedings in the present case relate to the same issue, and will therefore consider the period as a whole for the purposes of its Article 6 § 1 analysis, starting with 22 February 2001 (see,
mutatis mutandis, Cravcenco v. Moldova
, no. 13012/02, § 49, 15
January 2008).
Having regard to the nature of the concessions contained in the Government’s unilateral declaration in the present case, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court’s awards in similar cases, when account is taken of the fact that some six years of the impugned proceedings fall within the Court’s competence
ratione temporis
, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004), the Court finds that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c) of the Convention; see, for the relevant principles,
Tahsin Acar
, cited above;
Haran v.
Turkey
, no. 25754/94, judgment of 26 March 2002).
The Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue with this examination (Article 37 § 1
in fine
). Nevertheless, in the particular circumstances of the case, the Court considers that the State should still ensure that all necessary steps are taken to allow the first
proceedings to be concluded as speedily as possible, taking into account the requirements of the proper administration of justice.
Accordingly, the application should be struck out of the list.
Since the first proceedings appear to be still pending, it is to be noted that the Court’s strike-out decision is without prejudice to the merits of the applicant’s domestic claim or, indeed, her ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.
Finally, the Court recalls that, should the respondent State, fail to comply with the terms of its unilateral declaration in the present case, the application could be restored to the Court’s list pursuant to Article 37 § 2 of the Convention (see
Aleksentseva and 28 Others v. Russia
(dec.), no. 75025/01, ECHR, 23 March 2006).
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Françoise Elens-Passos
Françoise
Tulkens
Deputy Registrar
President