CtEDO 18.05.2010 Auto

SPICA v. SERBIA

RESPONDENT
SRB
HOTĂRÂRE
18.05.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SPICA v. SERBIA (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 43014/06 de către Hajrija SPICA împotriva Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 18 mai 2010 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 octombrie 2006, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 26 octombrie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Hajrija Spica, este un național sârb născut în 1924 și locuiește în Novi Pazar. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna E. Paljevac-Emrović, un avocat practicant la Novi Pazar. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 septembrie 1994, soțul îndepărtat al reclamantului a depus o procedură civilă legată de proprietate în fața Tribunalului Municipal din Novi Pazar. După moartea soțului ei, până la 23 mai 1996, reclamantul a intervenit în cadrul procedurii. În acest caz au fost desfășurate numeroase audieri, care par să fie încă în așteptare în primă instanță. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la întârzierea procedurii interne. De asemenea, ea s-a plâns cu privire la încălcarea drepturilor sale de proprietate. HOTĂRÂREA Solicitarea a fost comunicată guvernului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la întârzierea procedurală în instanța reclamantului. Prin scrisoarea din 26 octombrie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de reclamant. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția ca: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei sunt dispuși să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) ... și al articolului 13 din Convenție și să ofere unilateral pentru a plăti reclamantului ... suma de 3.000 EUR ex gratie în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 43014/06 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data livrării [deciziei] de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au condus la introducerea prezentei cereri.” Într-un aviz din 8 februarie 2010, reclamantul a informat Curtea că nu poate accepta declarația unilaterală, deoarece daunele pe care le-a suferit au fost mult mai mari. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că aceasta poate decide, în orice etapă a procedurii, să excludă o cerere din lista de cazuri. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curții să elimine o procedură din lista sa dacă constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, iar aceasta a făcut-o în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și extinderea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat încălcarea acestei dispoziții, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura concesiunii incluse în declarația unilaterală a Guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că aproximativ șase ani din procedurile impugnate intră în competența Curții ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004 , consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; a se vedea, pentru principiile relevante , Tahsin Acar , citat mai sus; Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . Curtea este de asemenea convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue cu această examinare (art. 37 § 1 din amendă ). Cu toate acestea, în circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea consideră că statul ar trebui să se asigure că sunt luate toate măsurile necesare pentru a permite Procedura care urmează să fie încheiată cât mai rapid posibil, asigurând în același timp administrarea corectă a justiției. În consecință, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. Având în vedere că procedurile încurcate par să fie încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea ei de a obține o redresare pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale în acest caz, cererea ar putea fi restaurată la lista Curții în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDO, 23 martie 2006). Reclamantul se plânge de asemenea în legătură cu încălcarea drepturilor de proprietate. Având în vedere că procedurile interne sunt încă pendenti, Curtea constată că această plângere este prematură și, ca atare, inadmisibilă pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate decide să scoată din lista de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție, acea parte a cererii care vizează declarația; Restul cererii sunt inadmisibile. Sally Dolle Françoise Tulkens Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă