SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 43014/06 de către Hajrija SPICA împotriva Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 18 mai 2010 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 octombrie 2006, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 26 octombrie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Hajrija Spica, este un național sârb născut în 1924 și locuiește în Novi Pazar. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna E. Paljevac-Emrović, un avocat practicant la Novi Pazar. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 septembrie 1994, soțul îndepărtat al reclamantului a depus o procedură civilă legată de proprietate în fața Tribunalului Municipal din Novi Pazar. După moartea soțului ei, până la 23 mai 1996, reclamantul a intervenit în cadrul procedurii. În acest caz au fost desfășurate numeroase audieri, care par să fie încă în așteptare în primă instanță. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la întârzierea procedurii interne. De asemenea, ea s-a plâns cu privire la încălcarea drepturilor sale de proprietate. HOTĂRÂREA Solicitarea a fost comunicată guvernului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la întârzierea procedurală în instanța reclamantului. Prin scrisoarea din 26 octombrie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de reclamant. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția ca: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei sunt dispuși să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) ... și al articolului 13 din Convenție și să ofere unilateral pentru a plăti reclamantului ... suma de 3.000 EUR ex gratie în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 43014/06 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data livrării [deciziei] de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au condus la introducerea prezentei cereri.” Într-un aviz din 8 februarie 2010, reclamantul a informat Curtea că nu poate accepta declarația unilaterală, deoarece daunele pe care le-a suferit au fost mult mai mari. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că aceasta poate decide, în orice etapă a procedurii, să excludă o cerere din lista de cazuri. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curții să elimine o procedură din lista sa dacă constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, iar aceasta a făcut-o în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și extinderea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat încălcarea acestei dispoziții, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura concesiunii incluse în declarația unilaterală a Guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că aproximativ șase ani din procedurile impugnate intră în competența Curții ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004 , consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; a se vedea, pentru principiile relevante , Tahsin Acar , citat mai sus; Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . Curtea este de asemenea convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue cu această examinare (art. 37 § 1 din amendă ). Cu toate acestea, în circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea consideră că statul ar trebui să se asigure că sunt luate toate măsurile necesare pentru a permite Procedura care urmează să fie încheiată cât mai rapid posibil, asigurând în același timp administrarea corectă a justiției. În consecință, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. Având în vedere că procedurile încurcate par să fie încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea ei de a obține o redresare pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale în acest caz, cererea ar putea fi restaurată la lista Curții în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDO, 23 martie 2006). Reclamantul se plânge de asemenea în legătură cu încălcarea drepturilor de proprietate. Având în vedere că procedurile interne sunt încă pendenti, Curtea constată că această plângere este prematură și, ca atare, inadmisibilă pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate decide să scoată din lista de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție, acea parte a cererii care vizează declarația; Restul cererii sunt inadmisibile. Sally Dolle Françoise Tulkens Președintele grefierului
Application no. 43014/06
by Hajrija SPICA
against Serbia
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on
18 May 2010 as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
Guido Raimondi,
judges,
and Sally Dollé,
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 18 October 2006,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 26 October 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant's reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Ms Hajrija Spica, is a Serbian national who was born in 1924 and lives in Novi Pazar. She was represented before the Court by
Ms E. Paljevac-Emrović, a lawyer practising in Novi Pazar. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 7 September 1994 the applicant's late husband filed a property related civil suit before the Municipal Court in Novi Pazar. Following her husband's death, by 23 May 1996 the applicant had herself stepped into the proceedings. Numerous hearings have been held in the case, which appears to be still pending at first instance.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the delay in the domestic proceedings. She, furthermore, complained about the violation of her property rights.
The application was communicated to the Government under Article 6 § 1 of the Convention, regarding the procedural delay in the applicant's suit.
By letter dated 26 October 2009, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the applicant. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration, signed by the Government's Agent, provided as follows:
“I declare that the Government of the Republic of Serbia are ready to accept that there had been a violation of the applicant's right under Article 6 paragraph 1 ... and Article 13 of the Convention and unilaterally offer to pay to the applicant ... the amount of EUR 3,000
ex gratia
in respect of the application registered under no. 43014/06 before the European Court of Human Rights.
This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable and to an account ... [specified] ... by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the [decision] by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.
The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”
In a submission dated 8 February 2010, the applicant informed the Court that she could not accept the unilateral declaration, as the damage she had suffered had been much greater.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may, at any stage of the proceedings, decide to strike an application out of its list of cases. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if it finds that “it is no longer justified to continue the examination of the application”, and it has done so in the past on the basis of certain unilateral declarations by respondent Governments even if the applicants had maintained their cases.
To this end, the Court will carefully examine the declaration made by the Government in the present case in the light of the principles emerging from its case-law (see
Tahsin Acar v. Turkey
, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).
The Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for a State Party under Article 6 § 1 of the Convention concerning the right to a hearing within a reasonable time (see, among many others,
Cocchiarella
v. Italy
[GC], no. 64886/01, ECHR
2006;
Kudła v. Poland
[GC], no. 30210/96, ECHR 2000
‑
XI;
Ilić v. Serbia
, no.
30132/04, 9
October 2007). Where the Court has found a breach of this provision it has awarded just satisfaction, the amount of which has depended on the particular features of the case.
Having regard to the nature of the concessions contained in the Government's unilateral declaration in the present case, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court's awards in similar cases, when account is taken of the fact that some six years of the impugned proceedings fall within the Court's competence
ratione temporis
, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004), the Court finds that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c) of the Convention; see, for the relevant principles,
Tahsin Acar
, cited above;
Haran v.
Turkey
, no. 25754/94, judgment of 26 March 2002).
The Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue with this examination (Article 37 § 1
in fine
). Nevertheless, in the particular circumstances of the case, the Court considers that the State should still ensure that all necessary steps are taken to allow the
proceedings to be concluded as speedily as possible, whilst ensuring the proper administration of justice.
Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.
Since the impugned proceedings appear to be still pending, it is to be noted that the Court's strike-out decision is without prejudice to the merits of the applicant's domestic claim or, indeed, her ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.
Finally, the Court recalls that, should the respondent State fail to comply with the terms of its unilateral declaration in the present case, the application could be restored to the Court's list pursuant to Article 37 § 2 of the Convention (see
Aleksentseva and 28 Others v. Russia
(dec.), no. 75025/01, ECHR, 23 March 2006).
The applicant also complained about the violation of her property rights.
Given that the domestic proceedings are apparently still pending, the Court finds that this complaint is premature and, as such, inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article
35 §§
1 and
4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government's declaration under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike out of its list of cases, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention, that part of the application which concerns the declaration;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Sally Dollé
Françoise
Tulkens
Registrar
President