SEGUNDA DECIZIE A DECIZIE Nr. 47927/06, de către Petar și Vojislav ŠARČEVI împotrivă Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 3 noiembrie 2009 ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 21 noiembrie 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 19 ianuarie 2009, care solicită Curții să elimine cererea din lista sa de cauze și răspunsul reclamantului la aceasta, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Petar Šarčević și dl Vojislav Šarčević, sunt resortisanți sârbi născuți în 1927 și, respectiv, în 1957 și trăiesc în Valjevo. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl P. Savić, avocat practicant la Belgrad. Guvernul sârb (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl S. Carić. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 mai 1995, reclamanții au depus o cerere civilă legată de proprietăți împotriva unei terțe părți private la Curtea Municipală din Valjevo. La 15 octombrie 2008, Curtea Municipală a hotărât parțial în favoarea reclamanților. La 24 martie 2009, Curtea de District din Valjevo a modificat decizia din 15 octombrie. Într-o dată neespecificată, reclamanții au depus un recurs în fața Curții Supreme, în cazul în care situația pare să fie încă în așteptare. COMPLAINT În temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, reclamanții au plâns că procedura în cauză a durat prea mult timp. HOTĂRÂREA A fost comunicată Guvernului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Prin scrisoarea din 19 ianuarie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de reclamant. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția ca: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei este pregătit să accepte că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și că ofer să plătească reclamanților, dl Petar și Vojislav Šarčević, suma de 4,600 EUR exgrație în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 47927/06 înaintea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalorie dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont [specific] de către solicitanți. Suma este plătită în termen de trei luni de la data livrării deciziei ... de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la înlăturarea prezentei cereri.” În două observații ulterioare din data de 11 iunie și 15 iulie 2009, reclamanții au exprimat opinia că o grevă a cazului lor nu ar fi justificată. Curtea reamintește că art. 37 § 1 litera (c) din Convenție permite Curții să elimine un caz din lista sa, în cazul în care constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, și a făcut acest lucru în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și amploarea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolului 6 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat o încălcare a acestei dispoziții, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura concesiunii incluse în declarația unilaterală a Guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că numai cinci ani și șapte luni ale procedurii impugnate intră în competența Curții. ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004 , consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (a se vedea , pentru principiile relevante , Tahsin Acar , citat mai sus , Haran c. Turcia , nr. 25754/94 , hotărârea din 26 martie 2002 ). Curtea este de asemenea convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue cu această examinare (art. 37 § 1 din amendă ). Cu toate acestea, în circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea consideră că statul ar trebui să se asigure că sunt luate toate măsurile necesare pentru a asigura că procedurile sunt încheiate cât mai rapid posibil, ținând seama de cerințele administrării corecte a justiției. În consecință, aceaceasta ar trebui să fie eliminată din listă. Având în vedere că procedurile încurcate par să fie încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne sau, într-adevăr, abilitatea acestora de a obține recurs pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, Comitetul de Miniștri este competent să supravegheze executarea hotărârilor sale finale numai. Cu toate acestea, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale în acest caz, cererea ar putea fi restaurată la lista Curții în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 Alții c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDH, 23 martie 2006). Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista cazurilor sale. Președintele grefierului Sally Dolle Françoise Tulkens
Application no. 47927/06
by Petar and Vojislav ŠARČEVIĆ
against Serbia
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 3
November 2009 as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
judges,
and Sally Dollé,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 21 November 2006,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 19 January 2009 requesting the Court to strike the application out of its list of cases and the applicant’s reply thereto,
Having deliberated, decides as follows:
The applicants, Mr Petar Šarčević and Mr Vojislav Šarčević, are Serbian nationals who were born in 1927 and 1957 respectively and live in Valjevo. They were represented before the Court by Mr P. Savić, a lawyer practising in Belgrade. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr S. Carić.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 5 May 1995 the applicants filed a property related civil claim against a third private party before the Municipal Court in Valjevo.
On 15 October 2008 the Municipal Court ruled partly in favour of the applicants.
On 24 March 2009 the District Court in Valjevo amended the decision of 15 October.
On an unspecified date the applicants filed an appeal on points of law to the Supreme Court, where the case appears to be still pending.
Under Article 6 § 1of the Convention, the applicants complained that the proceedings in question had lasted too long.
The application was communicated to the Government under Article 6 § 1 of the Convention.
By letter dated 19 January 2009, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the applicant. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration, signed by the Government’s Agent, provided as follows:
“I declare that the Government of the Republic of Serbia is ready to accept that there had been a violation of the applicant’s rights under Article 6 paragraph 1 of the Convention and offer to pay to the applicants, Mr Petar and Vojislav Šarčević, the amount of EUR 4,600
ex gratia
in respect of the application registered under no. 47927/06 before the European Court of Human Rights.
This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable and to an account [specified] by the applicants. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the ... decision by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.
The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”
In two later submissions dated 11 June, and 15 July 2009, the applicants expressed the view that a strike-out of their case would not be justified.
The Court recalls that Article 37 § 1 (c) of the Convention enables the Court to strike a case out of its list if it finds that “it is no longer justified to continue the examination of the application”, and it has done so in the past on the basis of certain unilateral declarations by respondent Governments even if the applicants had maintained their cases.
To this end, the Court will carefully examine the declaration made by the Government in the present case in the light of the principles emerging from its case-law (see
Tahsin Acar v. Turkey
, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).
The Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for a State Party under Article 6 of the Convention concerning the right to a hearing within a reasonable time (see, among many others,
Cocchiarella
v. Italy
[GC], no. 64886/01, ECHR
2006;
Kudła v. Poland
[GC], no. 30210/96, ECHR 2000
‑
XI;
Ilić v. Serbia
, no.
30132/04, 9
October 2007). Where the Court has found a breach of that provision it has awarded just satisfaction, the amount of which has depended on the particular features of the case.
Having regard to the nature of the concessions contained in the Government’s unilateral declaration in the present case, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court’s awards in similar cases, when account is taken of the fact that only five years and seven months of the impugned proceedings fall within the Court’s competence
ratione temporis
, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004), the Court finds that it is no longer justified to continue the examination of the application (see, for the relevant principles,
Tahsin Acar
, cited above;
Haran v.
Turkey
, no. 25754/94, judgment of 26 March 2002).
The Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue with this examination (Article 37 § 1
in fine
). Nevertheless, in the particular circumstances of the case, the Court considers that the State should still ensure that all necessary steps are taken to ensure that the
proceedings are concluded as speedily as possible, taking into account the requirements of the proper administration of justice.
Accordingly, it should be struck out of the list.
Since the impugned proceedings appear to be still pending, it is to be noted that the Court’s strike-out decision is without prejudice to the merits of the applicants’ domestic claim or, indeed, their ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.
Finally, the Court recalls that, in accordance with Article 46 § 2 of the Convention, the Committee of Ministers is competent to supervise the execution of its final judgments only. However, should the respondent State, fail to comply with the terms of its unilateral declaration in the present case, the application could be restored to the Court’s list pursuant to Article 37 § 2 of the Convention (see
Aleksentseva and 28 Others v. Russia
(dec.), no. 75025/01, ECHR, 23 March 2006).
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Sally Dollé
Françoise
Tulkens
Registrar
President