KATIC v. SERBIA

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 43008/06, de Vera KATI usted împotriva Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 7 decembrie 2010 în calitate de comitet compus din: András Sajó, președinte, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, judecători și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 octombrie 2006, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 26 octombrie 2009, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Vera Katić, este un național sârb născut în 1924 și trăiește în Novi Beograd. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl V. Zdravković, un avocat practicant în Beograd. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Carić. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 aprilie 1991, statul a depus o cerere împotriva reclamantului, solicitând instanței să anuleze locația reclamantului deasupra unui apartament din Belgrad. La data de 27 martie 2007, Curtea Municipală din Belgrad a respins această cerere. La 23 septembrie 2009, Curtea de District din Belgrad a anulat această hotărâre și a acordat parțial cererea statului. La 18 decembrie 2009, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept la Curtea Supremă, în cazul în care acest caz este încă în așteptare. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plâns de durata procedurii în cauză, în timp ce în temeiul articolului 8 s-a plâns de încălcarea dreptului ei la domiciliu, pe care aparent a stabilit-o în apartamentul în cauză. Prin scrisoarea din 26 octombrie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de reclamant. În plus, au solicitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei este pregătit să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din Convenție și să ofere reclamantului să plătească, suma de 2.600 EUR ex gratie în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 43008/06 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data livrării [deciziei] de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la introducerea prezentei cereri.” Într-o scrisoare din 9 februarie 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era inacceptabil scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Serbiei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că numai șase ani și nouă luni de procedură încurcată intră în competența Curții ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004 , consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c) ). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se elimine această parte a aplicării din listă. Având în vedere că procedurile încurcate par să fie încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea acesteia de a obține o redresare pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale în acest caz, cererea ar putea fi restaurată la lista Curții în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDH, 23 martie 2006). Reclamantul se plânge, de asemenea, că dreptul ei la domiciliu a fost încălcat. Având în vedere că procedura în cauză este încă în suspensie, Curtea constată că aceste plângeri sunt prematuri și, ca atare, inadmisibile pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva convenție; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la această plângere în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție; Declară restul cererii inadmisibil. Françoise Elens-Pasos András Sajó Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 43008/06

by Vera KATIĆ

against Serbia

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 7

December 2010 as a Committee composed of:

András Sajó,

President,

Dragoljub Popović,

Kristina Pardalos,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 18 October 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 26 October 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Vera Katić, is a Serbian national who was born in 1924 and lives in Novi Beograd. She was represented before the Court by Mr V. Zdravković, a lawyer practising in Beograd. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

S.

Carić.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 10 April 1991 the State filed a claim against the applicant, requesting the court to annul the applicant’s tenancy right over a flat in Belgrade.

Following two remittals, on 27 March 2007 the Fourth Municipal Court in Belgrade rejected this claim. On 23 September 2009 the District Court in Belgrade reversed this judgment, and partially granted the State’s claim. On 18 December 2009 the applicant filed an appeal on points of law with the Supreme Court, where the case is still pending.

COMPLAINT

Relying on Articles 6 § 1 the Convention, the applicant complained about the length of proceedings in question, while under Article 8 she complained about the violation of her right to home, which she had apparently established in the flat in question.

THE LAW

1.

By letter dated 26 October 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the applicant. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“I declare that the Government of the Republic of Serbia is ready to accept that there had been a violation of the applicant’s right under Articles 6 paragraph 1 and 13 of the Convention and offer to pay to the applicant, the amount of EUR 2,600

ex gratia

in respect of the application registered under no. 43008/06 before the European Court of Human Rights.

This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable and to an account ... [specified] ... by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the [decision] by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.

The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”

In a letter of 9 February 2010 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Serbia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10 May 2007).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases, when account is taken of the fact that only six years and nine months of the impugned proceedings fall within the Court’s competence

ratione temporis

, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004) the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

In view of the above, it is appropriate to strike this part of the application out of the list.

Since the impugned proceedings appear to be still pending, it is to be noted that the Court’s strike-out decision is without prejudice to the merits of the applicant’s domestic claim or, indeed, its ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.

Finally, the Court recalls that, should the respondent State, fail to comply with the terms of its unilateral declaration in the present case, the application could be restored to the Court’s list pursuant to Article 37 § 2 of the Convention (see

Aleksentseva and 28 Others v. Russia

(dec.), no.

75025/01, ECHR, 23 March 2006).

2.

The applicant also complained that her right to home had been violated.

Given that the proceedings at issue are apparently still pending, the Court finds that these complaints are premature and, as such, inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article

35 §§

1 and

4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to this complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares the remainder of the application inadmissible.

Françoise Elens-Passos

András Sajó

Deputy Registrar

President