BATURAN v. SERBIA

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 6022/08 Budimir BATURAN împotriva Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 3 aprilie 2012 în calitate de comitet compus din: András Sajó, președinte, Dragoljub Popović, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători și Françoise Elens-Passos, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 9 ianuarie 2008, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 10 septembrie 2010 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Budimir Baturan, este un național sârb născut în 1946 și trăiește în Novi Sad. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Vukosav, un avocat care practică la Belgrad. Guvernul sârb (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 noiembrie 1994, reclamantul a depus o procedură civilă împotriva unei societăți pentru plata taxelor contractate. În urma a trei mandate, la 22 martie 2007, instanța municipală din Novi Sad a acordat parțial cererea reclamantului. La 12 iulie 2007 și 14 februarie 2008 Tribunalul de District și, respectiv, Curtea Supremă, au susținut hotărârea din 22 martie 2007, hotărând astfel în sfârșit cazul. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata și rezultatul procedurii civile în cauză. Septembrie 2010, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Serbia este pregătit să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție și să ofere reclamantului, dl Budimir Baturan, suma de 1200 EUR [...] în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 6022/08 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în valoare contrare, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont [especificat] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data livrării [deciziei] de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la introducerea prezentei cereri.” Într-o scrisoare din 18 februarie 2011, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era inacceptabil scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Serbiei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00 , 10 mai 2007 și Čížková c. Serbia , nr. 8044/06 , 19 ianuarie 2010 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că numai patru ani din procedurile încurcate intră în competența Curții ratione temporis , Serbia a ratificat Convenția la 3 martie 2004 – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c) ). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se dezvolte plângerea lungii procedurilor din listă. (2) Reclamantul s-a plâns, în plus, în legătură cu rezultatul procedurii în cauză. Curtea reamintește că nu este funcția sa să se ocupe de erorile de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de Convenție (a se vedea, de exemplu, García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). În trei cazuri, instanța internă a constatat că reclamantul are dreptul la o anumită compensație, cu toate acestea, doar o parte din ceea ce se așteptase să fie acordat. Cu toate acestea, nu există nimic în jurisprudența care ar indica orice apariție a unei încălcări de către instanțele interne a oricărei garanții procedurale prevăzute la art. 6 din Convenție și nici nu există nicio dovadă de arbitrare sau de nedreptate. Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în mod manifestat nefondat, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să scoată din lista sa de cazuri plângerea lungii procedurilor civile, în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție; rememorarea cererii inadmisibile. Françoise Elens-Passos András Sajó Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 6022/08

Budimir BATURAN

against Serbia

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 3

April 2012 as a Committee composed of:

András Sajó,

President,

Dragoljub Popović,

Paulo Pinto de Albuquerque,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 9 January 2008,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 10 September 2010 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Budimir Baturan, is a Serbian national who was born in 1946 and lives in Novi Sad. He was represented before the Court by Mr

M. Vukosav, a lawyer practising in Belgrade. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr S. Carić.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 15 November 1994 the applicant filed a civil suit against a company for payment of contracted fees. Following three remittals, on 22 March 2007 the Municipal court in Novi Sad partly granted the applicant’s claim. On 12 July 2007 and 14 February 2008 the District Court and the Supreme Court, respectively, upheld the judgment of 22 March 2007, thus finally deciding the case.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length and the outcome of the civil proceedings at question.

THE LAW

September 2010, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“I declare that the Government of the Republic of Serbia is ready to accept that there had been a violation of the applicant’s right under Article 6 paragraph 1 of the convention and offer to pay to the applicant, Mr Budimir Baturan the amount of EUR 1,200 [...] in respect of the application registered under no 6022/08 before the European Court of Human Rights.

This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter value, free of any taxes that may be applicable and to an account [specified] by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the [decision] by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.

The Government regret the occurrence of the actions which have lead to the bringing of the present application.”

In a letter of 18 February 2011 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wish the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Serbia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005;

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10 May 2007 and

Čížková v. Serbia

, no. 8044/06, 19 January 2010).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases, when account is taken of the fact that only four years of the impugned proceedings fall within the Court’s competence

ratione temporis

, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004 – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

In view of the above, it is appropriate to strike the complaint of the length of proceedings out of the list.

The Court recalls that it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court, unless and insofar as they may have infringed the rights and freedoms protected by the Convention (see e.g.

García Ruiz v. Spain

[GC], no. 30544/96, § 28, ECHR 1999

‑

I). The domestic courts in three instances found that the applicant was entitled a certain amount of compensation, nonetheless only a part of what he had expected to be awarded. However, there is nothing in the case-file that would indicate any appearance of a violation by the domestic courts of any procedural guarantees contained in Article 6 of the Convention and neither there is any evidence of any arbitrariness or unfairness. It therefore follows that this complaint must be rejected as manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike out of its list of cases the complaint of the length of civil proceedings, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the reminder of the application inadmissible.

Françoise Elens-Passos

András Sajó

Deputy Registrar

President