BEKKER-ISAKOVIC v. SERBIA

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND DECIZIE nr. 42284/06 de Dušanka BEKKER-ISAKOVI împotrivă Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 14 aprilie 2009 ca Cameră compusă din: Ireneu Cabral Barreto, președinte, Vladimir Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Françoise Elens-Passos, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 13 octombrie 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 4 iulie 2008, care solicită Curtea să elimine cererea din lista cauzelor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Dušanka Bekker-Isaković, este un național sârb și olandez care s-a născut în 1950 și trăiește în Emmen ( Țările de Jos. Guvernul sârb (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Solicitarea se referă la o cerere de dizolvare a unui contract, care pretinde reclamantul depus în fața Curții Municipale din Kragujevac la 3 noiembrie 2000. Ultima audiere a avut loc în fața acestei instanțe la 21 ianuarie 2009, în cazul în care se pare încă în așteptare. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului Reclamanții în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii civile, precum și la echitatea lor generală și imparțialitatea. Prin scrisoarea din 4 iulie 2008, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării acestor chestiuni. De asemenea, au solicitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația guvernamentală semnată de agentul lor citește după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei este pregătit să accepte faptul că au existat o încălcare a drepturilor reclamanților în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și că ofer să plătească reclamantului, domnișoara Dušanka Bekker-Isaković, valoarea de 2 200 de euro ex-grație în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 42284/06 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data depunerii hotărârii de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la înlăturarea prezentei cereri.” Reclamantul nu a comentat. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista de cazuri. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curții să elimine o procedură din lista sa dacă constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, iar aceasta a făcut-o în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și extinderea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat încălcarea acestei dispoziții, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura concesiunilor conținute în declarația unilaterală a guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ia în considerare faptul că numai cinci ani și o lună din procedurile încurcate intră în competența Curții. ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004), Curtea constată că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus; Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002). Curtea este de asemenea convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu solicită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din cauza respectivă. Având în vedere că procedurile încurcate par să fie încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea ei de a obține o redresare pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea consideră că statul ar trebui să se asigure în continuare că sunt luate toate măsurile necesare pentru a permite încheierea procesului cât mai rapid posibil, ținând seama de cerințele bunei administrații a justiției. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, Comitetul de Miniștri este competent să supravegheze executarea hotărârilor sale finale numai. Cu toate acestea, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale în acest caz, cererea ar putea fi restaurată la lista Curții, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDH, 23 martie 2006). 2. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, de echitatea generală și imparțialitatea procedurii civile. Având în vedere că procedurile în cauză sunt încă în suspensie, Curtea constată că aceste plângeri sunt prematuri și, în acest sens, inadmisibile pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea de lungime a procedurilor comunicată în temeiul articolului 6 § 1 și al modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la această plângere în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție; Declarații restul cererii este inadmisibil. Françoise Elens-Pasos Ireneu Cabral Barreto Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 42284/06

by Dušanka BEKKER-ISAKOVIĆ

against Serbia

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 14

April 2009 as a Chamber composed of:

Ireneu Cabral Barreto,

President,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 13 October 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 4 July 2008 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Dušanka Bekker-Isaković, is a dual Serbian and Dutch national who was born in 1950 and lives in Emmen (

Netherlands).

The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr. S. Carić.

The application concerns a claim for the dissolution of a contract, which claim the applicant filed before the Municipal Court in Kragujevac on 3

November 2000. The last hearing was held before this court on 21 January 2009, where the case is still apparently pending.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article

The applicants complained under Articles

6 § 1 of the Convention about the excessive length of the civil proceedings, as well as their overall fairness and impartiality.

THE LAW

By letter dated 4 July 2008, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving these issues. They also requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The Government’s declaration signed by their Agent reads as follows:

“I declare that the Government of the Republic of Serbia is ready to accept that there had been a violation of the applicants’ rights under Article 6 paragraph 1 of the Convention and offer to pay to the applicant, Miss Dušanka Bekker-Isaković, the amount of EUR 2,200

ex gratia

in respect of the application registered under no. 42284/06 before the European Court of Human Rights.

This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable and to an account ... [specified] ... by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.

The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”

The applicant did not comment.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may, at any stage of the proceedings, decide to strike an application out of its list of cases. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if it finds that “it is no longer justified to continue the examination of the application”, and it has done so in the past on the basis of certain unilateral declarations by respondent Governments even if the applicants had maintained their cases.

To this end, the Court will carefully examine the declaration made by the Government in the present case in the light of the principles emerging from its case-law (see

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).

The Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for a State Party under Articles 6 § 1 of the Convention concerning the right to a hearing within a reasonable time (see, among many others,

Cocchiarella

v. Italy

[GC], no. 64886/01, ECHR

2006;

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, ECHR 2000

‑

XI;

Ilić v. Serbia

, no.

30132/04, 9

October 2007). Where the Court has found a breach of this provision it has awarded just satisfaction, the amount of which has depended on the particular features of the case.

Having regard to the nature of the concessions contained in the Government’s unilateral declaration in the present case, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court’s awards in similar cases, when account is taken of the fact that only five years and one month of the impugned proceedings fall within the Court’s competence

ratione temporis

, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004), the Court finds that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 (c) of the Convention; see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

, cited above;

Haran v.

Turkey

, no. 25754/94, judgment of 26 March 2002).

The Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, it should be struck out of the case.

Since the impugned proceedings appear to be still pending, it is to be noted that the Court’s strike-out decision is without prejudice to the merits of the applicant’s domestic claim or, indeed, her ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.

In the particular circumstances of the case, the Court considers that the State should still ensure that all necessary steps are taken to allow the trial to be concluded as speedily as possible, taking into account the requirements of the proper administration of justice.

Finally, the Court recalls that, in accordance with Article 46 § 2 of the Convention, the Committee of Ministers is competent to supervise the execution of its final judgments only. However, should the respondent State fail to comply with the terms of its unilateral declaration in the present case, the application could be restored to the Court’s list, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention (see

Aleksentseva and 28 Others v. Russia

(dec.), no. 75025/01, ECHR, 23 March 2006).

Given that the proceedings at issue are apparently still pending, the Court finds that these complaints are premature and, as such, inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article

35 §§

1 and

4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the length-of-proceedings complaint communicated under Article 6 § 1 and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to this complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Françoise Elens-Passos

Ireneu Cabral Barreto

Deputy Registrar

President