ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 28/A/2016

Deliberând asupra apelului declarat de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea penală din 04 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/112/2014

, s-a respins cererea inculpatului A., de sesizare a Curții Constituționale a României, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (6) C. pen.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 113 din 6 iulie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/112/2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud,

a fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de:

- 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen.;

- 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și 2 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății au fost comise de inculpat în concurs real prev. de art. 38 alin. (1) C. pen. și totodată în stare de recidivă prev. de art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior aplicată prin sentința penală nr. 347 din 30 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b, art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata de 1 an, în total 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Conform art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., restul de pedeapsă de 2.759 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, aplicată prin sentința penală nr. 347 din 30 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 1280 din 08 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în final inculpatul A. urmând să execute 2 ani, 6 luni și 2.759 zile închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata a 6 ani, iar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen., pe durata a 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei rezultante aplicate, perioada executată, începând cu data de 03 februarie 2014 la zi.

S-a anulat vechiul mandat de executare (nr. 436 din 15 martie 2007 emis în baza sentinței penale nr. 347 din 30 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava) și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, corespunzător acestei sentințe.

Au fost obligați în solidar inculpații B., C. și A. să plătească părții civile D. despăgubiri civile în sumă 4.601 lei (reprezentând sume transferate și comision transfer), la care s-a adăugat dobânda legală începând cu data de 03 februarie 2014 și până la achitarea integrală a debitului.

Au fost obligați în solidar inculpații B., C. și A. să plătească părții civile D. despăgubiri civile în sumă 2.045 lei (reprezentând sume transferate și comision transfer), la care s-a adăugat dobânda legală începând cu data de 04 februarie 2014 și până la achitarea integrală a debitului.

Au fost obligați în solidar inculpații B., C., A. și E. să plătească părții civile D. despăgubiri civile în sumă 1.945 lei (reprezentând sume transferate și comision transfer), la care s-a adăugat dobânda legală începând cu data de 09 februarie 2014 și până la achitarea integrală a debitului, cu mențiunea că inculpatul E. răspunde în solidar numai până la concurența sumei de 1.800 lei.

Au fost obligați în solidar inculpații B., C. și A. să plătească părții civile D. despăgubiri civile în sumă 5.301 lei (reprezentând sume transferate și comision transfer), cu dobânda legală începând cu data de 10 februarie 2014 și până la plata integrală a debitului.

S-a constatat recuperat prejudiciul de 999 euro (prin restituirea acestuia către partea civilă D.).

S-au respins celelalte pretenții civile formulate în cauză de partea civilă.

Împotriva acestei sentinței au declarat apel, printre alții, și inculpatul A.

La ultimul termen de judecată în apel, din 27 noiembrie 2015, inculpatul A. a depus o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și o altă cerere de sesizare a Curții Constituționale a României, invocând motive comune.

Astfel, a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (6) C. pen., deoarece acestea încalcă principiul constituțional privind interzicerea discriminării, garantat de art. 16 alin. (1) din Constituție, principiul privind separația și echilibrul puterilor în stat garantat de art. 1 alin. (4) din Constituție, claritatea, previzibilitatea și accesibilitatea legii, principii garantate de art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 61 alin. (1) din Constituție privind rolul Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a țării și dreptul constituțional la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție.

A motivat că art. 367 alin. (6) C. pen. stabilește că prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

Aceste trăsături ar fi contrare definiției grupului infracțional organizat din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, ratificată de România prin Legea nr. 565/2002, publicată în M. Of. nr. 813 din 8 noiembrie 2002.

În afară de caracteristicile definitorii ale grupului infracțional organizat, Convenția reglementează noțiunea de infracțiune gravă pentru care se poate constitui grupul, însă art. 367 alin. (5) C. pen. nu stabilește cu exactitate obiectul material al infracțiunii contrar jurisprudenței Curții Constituționale care a statuat că legiuitorul trebuie să indice în mod clar și echivoc obiectul material al infracțiunii în cuprinsul normei legale.

De asemenea, din modul de definire al infracțiunii nu poate fi determinată noțiunea și caracteristicile grupului infracțional organizat, astfel încât destinatarul normei nu poate să se conformeze ipotezei normative a legii.

În același timp, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul săvârșirii nu constituia infracțiune, în caz contrar încălcându-se art. 7 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale.

Instanța de apel a constatat că inculpatul a atacat sentința de condamnare, argumentând, în esență, lipsa probelor care să dovedească existența intenției și a laturii obiective a infracțiunilor reținute în sarcina sa.

S-a arătat că excepția de neconstituționalitate a art. 367 alin. (6) C. pen. nu are legătură cu soluționarea apelului nici din perspectiva motivelor de apel invocate, nici raportat la încadrarea juridică a faptelor de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. și de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și 2 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen.

Independent de constituționalitatea art. 367 alin. (6) C. pen., apelul vizează probarea faptei de aderare, a celei de complicitate la înșelăciune și dovedirea împrejurării că inculpatul a avut reprezentarea că aderă la un grup infracțional organizat, precum și de a induce în eroare persoanele vătămate.

Chiar dacă textul ar fi declarat neconstituțional, nu se înlătură incriminarea faptei.

Așa fiind, în temeiul art. 29 alin. (5) rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituțional, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva încheierii din data de 04 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/112/2014, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (6) C. pen., a declarat prezentul apel inculpatul A., motivele acestuia fiind expuse în partea introductivă a deciziei.

Deliberând cu privire la apelul declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; excepția este ridicată de una dintre părți, de instanța de judecată sau de procuror și dispoziția care formează obiectul excepției nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, rezultă fără echivoc faptul că instanța în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, poate respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării acesteia numai în situația în care excepția este inadmisibilă, când este contrară prevederilor dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992.

Referitor la condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei, este de observat că raportul cu aceasta trebuie să privească incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanței de judecată. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar, pe de altă parte, rolul pe care îl va avea decizia Curții Constituționale în proces este necesar să fie unul concret, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Pentru a nu fi caracterizată ca un abuz de drept menit să tergiverseze soluționarea cauzei, ridicarea excepției de neconstituționalitate trebuie să fie adecvată argumentului că textul invocat ca neconstituțional este în mod logic în contradicție cu un articol din Constituție. Or, în cauză, simpla invocare a faptului că dispozițiile art. 367 alin. (6) C. pen. încalcă principiul constituțional privind interzicerea discriminării, garantat de art. 16 alin. (1) din Constituție, principiul privind separația și echilibrul puterilor în stat garantat de art. 1 alin. (4) din Constituție, claritatea, previzibilitatea și accesibilitatea legii, principii garantate de art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 61 alin. (1) din Constituție privind rolul Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a țării și dreptul constituțional la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție nu este adecvată deoarece nu argumentează convingător în ce constă neconcordanța între ele și textele din legea fundamentală.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut faptul că, independent de constituționalitatea art. 367 alin. (6) C. pen., apelul vizează probarea faptei de aderare, a celei de complicitate la înșelăciune și dovedirea împrejurării că inculpatul a avut reprezentarea că aderă la un grup infracțional organizat și că induce în eroare persoanele vătămate. Iar chiar dacă textul ar fi declarat neconstituțional, nu s-ar înlătura incriminarea faptei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția prin care s-a respins cererea inculpatului A., de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (6) C. pen., este una întemeiată.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 421

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 04 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în Dosarul nr. x/112/2014, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (6) C. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 460 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 04 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/112/2014, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (6) C. pen.

Obligă contestatorul la plata sumei de 460 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 ianuarie 2016.